Kyoto - Orasul templelor si al vietii de curte

TIPĂREȘTE

Marti 12 Februarie 2013

Daca nu voi scrie putin mai pe scurt, ma va prinde Craciunul cu reviewurile astea despre Japonia. :) Mare sanse sa ma plictisesc pana la urma si sa nu mai scriu deloc. Dar nici tare pe fuga nu le-as scrie, deoarece stiu ca nu ar fi de nici un folos nimanui. Anyway, voi incerca sa prezint foarte succint ce am reusit sa vedem in Kyoto intr-o zi si alte puncte care cred eu ca sunt esentiale in intelegerea acestui oras.

Drumul Tokyo – Kyoto cu shinkansen

Foarte mult timp din documentare mi-am pierdut adunand date despre transport, asa ca trebuie sa spun doua vorbe si despre acest aspect. O data ce intelegi sistemul, totul e foarte simplu. Ce e mai dificil, este ca folosesc foarte multe nume. Fiecare tren (in functie de model/companie/viteza etc.) are un nume de “botez” si fiecare linie, are de asemenea un nume. O data ce intri in reteaua shinkansen, e ca si cum ai intra la metrou, sau la o linie locala. Linia care leaga Tokyo si Shin Osaka, care e foarte aproape de Kyoto, se numeste “Tokaido”. Tokaido era numele vechiului drum care lega, Edo (Tokyo) de Kyoto, si o calatorie pe acest drum in timpul samurailor dura vreo 12-13 zile. Linia de tren “Tokaido”, a fost inaugarata in 1889, primele calatorii cu trenul in acea perioada avand o durata de 20 de ore. Astazi o calatorie cu un tren “Nozumi”, de la Tokyo la Shin Osaka, dureaza aproximativ 2 ore si 26 de minute.

De la Shin Osaka, urmatoarea linie pana in partea de nord a insulei Kyushu, la (Fukuoka) Hakata, se numeste “Sanyo”. De multe ori pe indicatoare apar ambele linii, ca una singura - Tokaido/Sanyo.

Cel mai rapide trenuri sunt Nozumi (pe Tokaido) si Mizuho (pe Kyushu). Ele nu sunt incluse in JRP, deci nu va urcati in unul din astea. Urmatorul ca viteza este "Hikari" (tradus inseamna “Lumina”) iar cel care mege mai incet si opreste in mai multe statii este "Kodama" (tradus inseamna "Ecou").

Linia "Sanyo" de la (Fukuoka) Hakata este continuata de linia "Kyushu" pana la Kagoshima. Noul shinkansen introdus pe aceasta linie este "Mizuho". Eu nu am avut treaba cu asta pentru ca nu am ajuns pana acolo.

Cei care au JRP, trebuie sa tina minte doua lucruri:

1. urcati intr-un Hikari, sau un Kodama;

2. dintre astea doua, Hikari este mai rapid dar opreste in mai putine statii.

Hikari si Kodama nu sunt la fel de frecvente ca Nozumi, dar sunt destul de dese, deci nu sunt probleme d. p. d. v. al acestui aspect.

Cei care au JRP isi pot rezerva loc, gratis. Mergeti la birourile pentru rezervarea locurilor, le dat JRP-ul si spuneti unde vreti sa mergeti si la ce ora si va dau bilet cu loc. Toti cei de la rezervare locuri stiau engleza si au fost foarte amabili.

Daca nu aveti loc rezervat, mergeti pe peron si vedeti pe panourile electronice care sunt vagoanele “Non-reserved” si urcati in unul din alea. Mergand inspre Kyoto, incercati sa prindeti loc pe partea dreapta pentru a-l vedea pe Fuji-san. Eu am reusit sa-l filmez. :)Cam asta ar fi.

Kyoto Station (kyoto-station-building.co.jp)

Asta este una dintre cele mai moderne si mai frumoase gari din Japonia. Orasele mari se intrec in gari. Tokyo, a terminat de curand renovarea Tokyo Station, iar gara din Osaka nu este nici ea mai prejos. Gara Shin-Osaka, este o gara mica, intre Kyoto si Osaka, pe unde trec shinkansenurile, pentru a vedea gara Osaka trebuie mers in Osaka.

Un site extrem de folositor pentro Kyoto si pentru Japonia in general, este www.cool. 47. jp, unde gasiti imagini panoramice si puteti face un tur virtual a mai multor obiective din Kyoto. Mie mi-a fost foarte folositor acest site, deoarece am avut de taiat mai multe obiective (timpul, bate-l vina) si cele pe care nu am reusit sa le vad live, le-am vazut macar virtual.

Pentru imagini panoramice si o plimbare virtuala in Kyoto Station apasati aici.

Pentru vederi ale Kyoto, am urcat la etajul 12, la Sky Garden. Cladirile din jurul garii, sunt putin mai inalte, dar in rest, majoritatea cladirilor sunt mici. Kyoto, a fost printre putinele orase care nu a fost bombardat in timpul celui de-al doilea razboi mondial si a ramas intact.

Eu compar Kyoto cu un imens ceaun, sau caldare. In cea mai mare parte, orasul e plat, si e inconjurat de munti/dealuri din toate partile. Majoritatea templelor si obiectivelor turistice se afla la marginea orasului, in locul unde incep muntii.

Distantele dintre obiective este foarte mare si se pierde mult timp prin autobuze.

Despre transport

Cel mai important mod de transport in Kyoto sunt autobuzele. Pentru transport vedeti acest site: city.kyoto.jp/koho/eng/ac ... /transport.html. Se vorbeste acolo despre passuri, cum trebuie de urcat in autobuz etc.

In Kyoto mai exista doua lini de metrou (seamana cu Roma) dupa cum sunt asezate, dar eu nu am folosit metroul si nu am sa vorbesc despre el. Oricum majoritatea obiectivelor sunt mai usor accesibile cu autobuzul. Autobuzul ar trebui sa fie baza.

Autobuzele din Kyoto sunt foarte “tourist friendly”, comparativ cu celelalte orase din Japonia pe care le-am vazut. Statiile, pe langa japoneza, sunt anuntate in limba engleza si-n chineza, iar peste tot in autobuz sunt panouri informative in engleza.

Asa, am zis de caldare, Kyoto Station e in centrul caldarii, templele pe margini, pe langa munti; majoritatea fiind in partea de nord a Kyoto Station. O autogara mare este chiar in fata Kyoto Station, iar bus terminalul, este undeva in partea de nord, a cercului.

Pe langa metrou, mai trebuie mentionate liniile locale JR care trec prin Kyoto Station. Au peroane diferite, de peroanele shinkansen.

JR Kyoto Line – uneste Kyoto cu Shin-Osaka si cu Osaka. Aceasta linie e folosita si pentru a ajunge de la gara shinkansen Shin-Osaka, pana in Osaka, de unde intri in reteaua orasului.

JR Sagano Line – side trip pana la Saga–Arayashima, mai multe temple, padurea de bambus si parc de maimute.

JR Nara Line – leaga Kyoto cu Nara. Un stop interesant de pe aceasta linie este Inari, unde se afla Sanctuarul Inari, cel cu miile de porti Tori. Trebuie de avut grija, pentru ca trenurile rapid nu opresc in Inari. Trebuie luat un “tren local”, daca vreti sa vizitati Inari. Puteti continua apoi pana la Nara.

In seara cand am venit ne-am cumparat si un pass de o zi pentru autobuze, care costa 500 de yeni de persoana. Cum iesiti in gara Kyoto, in fata e statia de autobuze si Kyoto Tower. Passurile se vand de undeva din dreapta statiei de autobuze. Exista o cladire acolo - e usor de reperat. Se pot cumpara insa si de la automate. Cu passul de 500 de yeni, te poti plimba cu autobuzele o zi intreaga, in zona incercuita de iei pe harta - ceea ce cuprinde majoritatea templelor si punctelor de interes.

Cand folositi prima data biletul, il bagati in aparatele de langa sofer si va scrie data pe el, devenind valid pentru ziua respectiva. La urmatoarele calatorii trebuie doar sa i-l aratati soferului. Este foarte indicat de a cumpara un pass de o zi, deoarece o singura calatorie costa 220 yeni. Economisiti foarte multi bani cu un pass si pretul este foarte rezonabil.

Cele mai importante autobuze sunt:

Raku Bus No. 100 – pleaca din Kyoto Station inspre est, invers acelor de ceasornic, si puteti ajunge cu el la: Kyoto National Museum, Gojo-zaka (statia pentru Templul Kiyomizu), Gion, Sanctuarul Heian, Nanzenji, si Ginkakuji.

Raku Bus No. 101 – pleaca din Kyoto Station si trece pe langa Castelul Nijo si ajunge la Kinkakuji. Langa Kinkakuji (Pavilionul de aur) este si Ryoanji (cel cu gradina Zen cu pietrele).

Mai sunt si alte autobuze care pot fi folositoare. Cel mai bine aruncati o privire peste harta de aici: city.kyoto.jp/koho/eng/ac ... eigo-rosenn.pdf. Cealalta brosura, city.kyoto.jp/koho/eng/ac ... ieigo-omote.pdf, ofera niste tabele in care se explica cum se pot face diferite conectii in functie de statia la care va aflati.

Cu transportul nu e greu, mai mult timp ia sa va hotarati ce vreti sa vedeti. Pentru mai multe zile in Kyoto, cred ca se pot vedea destul de multe.

In mare cam asta ar fi. Sa vorbesc putin despre lucrurile care am reusit sa le vedem noi.

In seara cand am venit am mers si ne-am plimbat in Kyoto Station si am urcat si pana la Sky Garden. Orasul vazut noaptea nu este foarte impresionat. Ai impresia ca esti undeva la tara (cumva), dar ai un sat foarte intins. Am urcat si-n timpul zilei acolo si am mancat intr-o dupa amiaza. Inspre sud am vazut si pagoda templului Toji. Una dintre cele mai vechi pagode din Japonia.

Marti dimineata, am vizitat unul dintre templele din imediata apropiere a hotelului nostru (vezi impresii):

Templul Nishi Hangan-ji (hongwanji.or.jp/english)

Intrarea e libera, dar pentru un tur gratuit care include interiorul, trebuie venit la 10:30 sau 14:30. Am vizitat putin pe afara si am filmat un calugar, cand a inceput sa bata intr-un clopot. Incepeam bine ziua. Rog un webmaster, sa ataseze acest videoclip https: //www.youtube.com/watch?v=yRY5Nvb79u4, deoarece dintre cele pe care le-am filmat, acesta imi pare reprezentativ pentru Kyoto.

Acesta era un templu budist. Budismul a fost introdus in Japonia pe filiera chineza. Sunt mai multe secte budiste in Japonia si acest templu apartine de una dintre cele mai puternice. Tokugawa Iehasu, a despartit secta in doua, deoarece prinsesera prea mare putere.

In curtea templului era un cires (cred ca era un cires) inflorit. A venit primavara :)

Nu stiu mai nimic despre budism si nu am de gand sa ma apuc sa studiez acum, pentru acest review. Lucrul la care m-am gandit in acest templu, a fost ca toate religiile, indiferent de dogma, locatie, popor etc. au avut o functie foarte importanta in societate, aceea de a masura si contoriza timpul.

Citisem undeva ce efect important avusesera aparitia clopotelor, in dezvoltarea societatii. La auzul clopotului, toti actionau ca unul. Stiau de exemplu ca trebuie sa se intalneasca, sau sa ia masa, sa se opreasca din munca etc. Musulmanii, impart si ei ziua in functie de cantecele imamului.

Astazi cand traim in timpurile ceasurilor (de mana, de perete, electronice etc.) nu ne dam seama cat de important era sa stii cat e ora candva. Pe langa impartirea zilei, tot religiile se ocupa de impartirea anului. Cand pica festivalurile, cand s-a nascut cutare sfant etc. ; erau chestii de importanta nationala. In functie insa de aceste delimitari temporale, taranul stia cand trebuie sa are, sa semene etc sau ce alte indeletniciri din ciclul agrar avea el de facut. De unde si vorba “La Sfanta Marie, l-ai tuflit in palarie”... :) Ma intreb, japonezii ce fel de proverbe din astea au?

Anyway, nu am pierdut foarte mult timp pe aici, deoarece vroiam sa ne incepem calatoria cu autobuzul cat mai repede cu putinta pentru a profita din plin de "day pass". Am mers la Kyoto Station, de unde am luat autobuzul 100, pana la statia Gojozaka. De la aceasta statie se urca pe niste stradute destul de abrupte, pana la:

Templul Kiyomizu-dera (en.wikipedia.org/wiki/Kiyomizu-dera)

Costa 300 yeni, vizitarea acestui templu.

Despre acest templu a vorbit foarte bine @dananecula in reviewul ei: “Templul Kiyomizu-dera - templul apei curate sau al apei pure” si nu prea am ce adauga eu tare multe.

Un amanunt care imi ramasese in memorie, il vazusem intr-unul din documentarele despre Kyoto ai a fost despre “Pietrele dragostei”, care se afla la acest templu. Undeva in spatele templului exista un sanctuar shintoit numit Sanctuarul Jishu, unde se gasesc mai multi kami printre care si doua pietre sfinte. Daca reusesti sa mergi cu ochii inchisi de la o piatra pana la cealalta, ti se indeplineste o dorinta in dragoste. Pare usor la prima vedere, dar cand am incercat, atat eu cat si sotioara, am ajuns total aiurea. Batranetile, mama lor... :)

Erau mai multi kami in aceasta zona, fiecare cu aria lui de activitate, ascultand si raspunzand diferitor rugaciuni si doleante. Asta e unul dintre cele mai vizitate temple din Kyoto si e bine de venit mai de dimineata. Cu noi venise un grup destul de mare de chinezi. Am vazut foarte multi turisti chinezi prin Kyoto.

Daca la primul templu m-am gandit la impartirea timpului, la acest templu m-am gandit la lemn. Eu sunt dintr-o zona in care lemnul este foarte mult folosit. Casa noastra de la tara e din lemn, cu acoperis de dranita. Am fost pe langa multe constructii din lemn prin tinerete.

Japonezii, tot au aceasta conectie cu lemnul si utilizarea lui. E greu de explicat sentimentul, dar casele, templele etc. facute din lemn au alt feeling. Terasa acestui templu e construita din barne la imbinarea carora nu au fost folosite cuie. Barnele sunt taiate astfel incat sa se faca diferite imbinari.

Desi cu lemn e frumos si relativ usor de construit, e foarte greu de pastrat in timp. Ma mir ca acest templu rezista, la cate mii de turisti i-au calcat pragul. Japonezii au aceasta problema a pastrarii obiectivelor istorice, deoarece majoritatea au fost construite din lemn si multe s-au pierdut in incendii. Civilizatiile care au folosit piatra au avut de castigat pe termen lung.

Dupa ce am terminat cu Kiyomizu-dera, ne-am plimbat putin pe stradutele din zona. Multe magazine si restaurante abia incepeau sa deschida si inca nu era foarte aglomerat. Aceasa zona se numeste Sannezaka si e una foarte tipica pentru un oras istoric. Acum e acaparata de magazinele de suveniruri/restaurante etc. Foarte multe magazine cu ceramica si alte suveniruri. Kyoto e renumit ca un oras al artizanilor.

Nu am intrat foarte mult prin magazine, deoarece stiam ca nu puteam face cumparaturi din Kyoto. Nu aveam sa ma incarc de aici. Rezervasem zile pentru cumparaturi, in Tokyo, inainte de plecare.

Este o zona foarte interesanta. Daca nu ar fi atatia turisti, te simti ca intr-un film de al lui Kurosawa.

Un templu/statuie, pe care imi doream sa-l vad era:

Templul Ryozen Kannon (en.wikipedia.org/wiki/Ryozen_Kannon)

Vazusem cateva imagini a acestei statui a lui Bodhisattva Avalokitesvara pe internet si vroisem sa o vad de aproape. E o statuie care cantareste 500 de tone si are 24 de m inaltime. A fost construita in 1955, si face parte dintr-un monument in cinstea japonezilor morti in al-2-lea razboi mondial. Tot aici exista un mormant al soldatului necunoscut si se fac slujbe de comemorare de 4 ori pe zi. Statuia si felul cum se vede ea de dupa dealuri, este destul de impresionanta.

Nu departe de Kiyomizu, se afla si cartierul gheiselor, Gion. Am luat autobuzul de aici, dar nu am poposit foarte mult, deoarece nu vroiam sa prind inchis pe la temple - ma gandeam ca poate am sa ajung din nou pe seara. Nu am mai ajuns. Despre acest cartier cititi mai multe aici “Gheisele din Gion - cel mai cautat cartier din Kyoto”. Eu nu am vazut nici o gheisa, pana sa ajung la statia de autobuze. De prin documentare, am inteles ca este destul de greu de vazut vreuna. Ceea ce vedem, sunt turisti obisnuiti (tinere japoneze) costumate in gheise, iesite la un photo shooting prin oras. O intalnire cu o gheisa, la un restaurant costa undeva la 6000 de dolari si nu e destul sa ai bani, trebuie sa ai contactele necesare si sa primesti o invitatie.

Din cate am putut sa-mi dau seama, toata aceasta cultura a gheiselor, avea foarte mult cu ceremonialuri de la curtea imparatului si nazuri imparatesti si ale inaltei societati. Daca vroiai sa ai contactele potrivite la curte, trebuia sa arati ca ai destula putere sa te invarti prin astfel de cercuri.

Din Gion, am luat autobuzul 206 (cred) - sau 101 si apoi am scimbat cu 203, nu mai tin bine minte. Vroiam sa ajungem la Templul Kinkakuji.

De asemenea autobuzul a trecut si prin statia: Kitaoji Bus Terminal. Aici s-a schimbat soferul. Fiecare sofer, scoate de la aparate un fel de valiza, in care se aduna banii. De asemenea schimba si niste placute, vizibile calatorilor, unde am banuit eu ca scrie numele soferului. Toata schimbarea asta de soferi a durat cateva minute si autobuzul a continuat. Am mai schimbat autobuzul intr-un loc, dar mi-e greu sa fac traseul acuma. Daca aveti harta cu linia de autobuze, e destul de usor de facut conectiile. Stiu ca am trecut si pe langa “Drumul filozofului”, un canal cu apa, pe langa care erau mai multi ciresi si alei pentru plimbare. Fiind in februarie, nu erau infloriti. Imi maginez ca unele obiective merita vizitate in perioada infloririi ciresilor.

Pentru Kinkakuji, trebuie coborat la statia Kinkakuji-michi.

Nu stiu cat se facuse ora, dar ni se facuse foame. Prin zona asta am intrat intr-o placintarie si cand am plecat, domnisoara care vindea, ne-a condus, a iesit cu noi in strada si s-a inclinat adanc, cand am plecat. Eu nici nu o observasem. Nu ma asteptam la atata respect, doar pentru ca am cumparat 3 placinte.

Templul Kinkaku-ji (Templul Pavilionului de Aur) ( en.wikipedia.org/wiki/Kinkaku-ji)

Deschis 9:00-17:00

Costuri: 400 yeni

Ce vedem astazi este o constructie relativ recenta, originalul fiind pierdut dupa ce un calugar i-a dat foc. Constructia a fost reacoperita cu aur in 1987, iar acoperisul refacut in 2003. Acesta este cel mai faimos obiectiv din Kyoto si unul dintre cele mai fotografiate din intreaga Japonia. E o imagine clasica pentru o vacanta japoneza.

Este vorba despre o veche vila a unui shogun, Ashikaga Yoshimitsu, care la moartea sa in 1408, a lasat scris sa fie transformata intr-un templu Zen. Vila de aur se reflecta intr-un lac, in care inoata crapi colorati.

Se intra in gradina si se face o tura pe langa Pavilion. Nu te poti apropia de ea, iar interiorul nu este deschis turistilor. Gradina este foarte frumoasa si vila de aur de asemenea. Mai multe prin poze. Merita o vizita pana aici. Este ceva deosebit.

Cand am iesit de la Kinkaku-ji, urmatoarea in plan era Ryoan-ji, care are cea mai faimoasa gradina Zen, cu piatra, din lume. Cum iesi din Kinkaku-ji, faci dreapta si apoi este de mers pe jos vreo 15-20 de minute pana a ajunge la acest templu, despre care a vorbit si Mama Michi aici: “Impresii de calatorie din Japonia (II) ”. Nu prea aveam chef de un alt templu insa si am dat cu banul. Daca destinul vrea sa-l vizitam, mergem sa-l vedem, daca nu. Destinul nu a vrut. :)

Am luat un alt autobuz inapoi spre Kyoto Station, sa facem o pauza.

In drum spre gara am vazut si zidurile castelului Nijo. Il vizitasem virtual cu cool47 si am zis pas. Imi ajunsesera zidurile celui din Tokyo si aveam alt castel programat.

Dupa putina pauza, am mers sa mai atacam o zona. Zona Arashiyama. Aici era padurea de bambus si-mi doream sa vad asa ceva. Nu ma intrebati de ce. O alta “pata” care mi se pusese era pe Templul Otagi Nembutsu-ji. Despre templul asta am citit pe blogul unui englez si tipul, care isi petrecuse mai multe saptamani prin Kyoto, spunea ca asta i se paruse lui cel mai tare dintre toate cele pe care le vizitase. Nah! Problema cu templul asta, era ca e unul dintre cele mai “remote” temple din Kyoto.

Oricum zona Arashiyama nu e inclusa in zona de autobuze, prinsa in one day pass. Am zis ca luam trenul pana acolo (se poate folosi JRP, deoarece e o linie, JR) si vedem acolo ce facem.

Am luat trenul din Kyoto Station pe linia JR Sagano si am coborat la statia Saga Arayashima. O calatorie pana acolo dureaza 15 min.

Pana sa ajungem la padurea de bambus, am intrat la:

Templul Tenryu-ji (en.wikipedia.org/wiki/Tenry%C5%AB-ji)

Deschis 8:30 – 17:30

Costuri 600 yeni.

Niste cladiri construite drept palat in 1255, convertite intr-un templu Zen in 1339. O alta gradina foarte frumoasa, cu crapi stand cu burta la soare. Turistii se plimba pe niste alei acoperite cu piatra marunta. Am observat si niste gradinari in timpul datoriei, care in genunchi, aveau graija de covorul de muschi, scotand buruienile, pe rand. Multa minutiozitate. Te simteai ca nu esti afara, ci inauntru, si vezi pe cineva ca scoate scame din covor. Mai multe prin poze.

Am folosit cealalta iesire din templu si ne-am plimbat prin padurea de bambus. Interesanta de vazut.

Am vazut paduri de bambus (din tren) si in alte zone ale Japoniei, dar cea de aici era foarte ingrijita. Bambusul are un rol foarte important in viata japonezilor el fiind folosit atat in constructii cat si pentru facerea multor ustensile.

Incet, incet am continuat spre Templul care ma interesa pe mine... desi era destul de mers pe jos.

O zona foarte frumoasa, cu multe case traditionale. In fata unei case era si un grup statuar reprezentand niste samurai. Am intalnit mai multi turisti japonezi pe aici si de asemenea mai multi riscari. Am dat si peste un magazin cu fel de fel de chestii din bambus, de unde am cumparat niste vaze.

Cand am intrat in magazin, ne-au servit cu ceai, in paharel de bambus si nu mai se opreau din semi-inchinaciuni. Foarte politicoase/respectuase.

Vaza care am ales-o, i-a gasit ea o mica defectiune. N-am inteles exact ce era, era putin crapata cred. S-a dus si a cautat alta... si aia avea nu stiu ce ciobit. Scuze, peste scuze. Eu nici nu observasem despre ce e vorba. Si-a cerut scuze si ne-a facut reducere mai niste yeni, dupa ce ne-a aratat “problema”. Daca nu spunea nimic, nici nu stiu care era problema :) Vazele usoare, dar marisoare ca volum.

Uitasem cum se cheama templul englezului si din greseala am intrat la altul:

Templul Adashino Nembutsu-ji (en.wikipedia.org/wiki/Ada ... ino_Nenbutsu-ji)

Deschis 9:30-16:30

Aici era o zona unde erau adusi mortii. In timpurile stravechi mortii erau adusi si lasati in camp. Kobo Daishi (cel despre care voi vorbi la Koya-san si care a introdus budismul in Japonia) a fost preot prin zona si a inceput sa ingroape mortii si sa se roage pentru sufletele lor. In curtea templului sunt adunate vreo 8000 de pietre funerare care au fost gasite prin padurile de bambus din Adashino.

Pe date de 23-24 August, se aprind 1000 de lumanari pe langa aceste pietre funerare, statui ale lui Buddha, si se roaga pentru pacea spiritelor stramosilor.

Dupa ce am intrat, mi-am dat seama ca am incurcat templele. Citisem si despre asta, dar nu era asta cel care ma interesa.

Am mai urcat o bucata si pana la urma, cand aproape vroiam sa renuntam am dat si peste:

Templul Otagi Nenbutsu-ji (otagiji.com/page014.html

Aici pe buza unui deal sunt puse mai multe statui ale discipolilor lui Budda. Foarte interesante statuile. Unul cu ochelari, unul cu o manusa de box, alti doi prietenari care cinsteau niste sake etc. Amuzante :)

Problema era ca mi se sfarsise bateria la aparatul foto. Am facut cateva poze cu camera de filmat, dar nu mi-au iesit prea bine.

Avusesem moftul sa vad templul asta si mi l-am facut. Oricum e in capatul lumii. Dupa el urmeaza un drum de munte, care Dumnezeu stie unde duce. Trece pe acolo si un autobuz, dar nu foarte des. Cand asteptam la autobuz, a trecut si un taxi si am luat taxiul pana la statia de tren Saga Arayashima. A fost singura data cand am mers cu taxiul in Japonia. Am dat 800 de yeni pana la gara, ceea ce nu a fost exagerat de scump.

Nu-mi pare rau ca am venit pana aici, deoarece am vazut o zona foarte interesanta, dar va avertizez ca in caz ca vreti sa veniti pe jos, drumul e lung si obositor. Casele din aceasta zona sunt in mare majoritate traditionale si o plimbare pe aceste stradute merita. Exista mai multe temple prin zona si un parc cu maimute. Vedeti si aceasta pagina, despre aceasta zona de aici – Arayashima and Sagano.

Eu am avut cu mine o harta pe hartie A4, luata de la Tourist Information din Kyoto Station. Aceasta harta, cat si alte plimbari prin alte zone din Kyoto le gasiti online in acest pdf.

A doua zi dimineata, dupa ce am facut check out de la hotel, ne-am indreptat spre Nara. Am luat un tren local pe JR. Nara line si am coborat la statia Inari.

Templul Fushimi-Inari (en.wikipedia.org/wiki/Fus ... mi_Inari-taisha)

Aici se gasesc peste 10000 de porti tori, care strajuiesc diferite carari, ce duc pe dealul Inari, care se afla in spatele templului. Inari era un zeu care-i ajuta pe afaceristi si majoritatea companiilor, sau oamenilor de afaceri au donat porti tori, ca sa le mearga bine. Mesagerul zeului Inari, este vulpea, vazuta ca un simbol al prosperitatii.

Aici au fost filmate si unele scene din Memoriile unei Gheise. Aceasta succesiune de porti, creeaza un efect foarte interesant.

Restul prin poze, ca am scris destul.

Vacante frumoase, pe oriunde ati fi.

---

VIZUALIZĂRI: 6688 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI