Templul Kiyomizu-dera - templul apei curate sau al apei pure

TIPĂREȘTE

Asa cum va promiteam in review-ul despre Templul Sanjusangen-do - templul celor 1001 statui ale zeitei Kannon - vezi impresii, am reusit sa revin si cu povestiri frumoase despre al doilea templu din Kyoto ce l-am vizitat si pe noi ne-a impresionat, respectiv Templul Kiyomizu-dera – templul apei curate sau apei pure.

Considerat a fi cel mai mare si cel mai faimos templu din Kyoto, Kiyomizu-dera este amplasat la poalele dealului Higashiyama, aflat in partea de est din Kyoto.

Ca sa ajungi sus la templu, trebuie sa strabati o straduta ingusta, aflata in panta, ,,pesarata'' cu multe, multe magazine cu obiecte de artizanat, dulciuri, ceaiuri, muraturi, precum si suveniruri, dar si cu mici restaurante cochete, unde poti servi linistit masa, admirand in acelai timp si frumusetea micutelor gradini japoneze. Vizitatorii occidentali au numit aceasta straduta Aleea vaselor de ceai.

Tocmai aceasta poteca abrupta pietruita, marginita de aceste vechi cladiri din lemn, fac sa sporeasca farmecul drumului Kyiomitu-zaka catre templu, iar ajuns acolo sus, la capatul lui sa-ti apara in toata spelndoarea grandioasele cladiri. Am spus cladiri, pentru ca templul practic este format din mai multe lacasuri, despre care o sa va vorbesc pe rand, cate putin, din fiecare in parte.

La inceput, Kiyomizu-dera nu a fost decat un mic altar ridicat in 778 de un calugar, dupa care in 798, a fost construita sala principala a templului de catre un general de armata. Dar haideti sa va spun un pic legenda, pe care am aflat-o si eu din cele citite.

Acest lider militar, ce era vestit la vremea aceea, pornise la vanatoare de caprioare, pentru sotia sa care era insarcinata, exact in padurea unde era amplasat acel lacas sfant. Se spunea ca sangele de caprioara avea un efect benefic asupra femeilor insarcinate si ajuta la o nastere mai usoara. Cu toate acestea, calugarul l-a condamnat pe general de uciderea animalelor si singura cale de a-l ierta pentru fapta sa, pentru pacatul lui, a fost construirea salii principale a templului Kiyomizu-dera.

Dar aceeasi soarta pe care au avut-o majoritatea templelor, nici acesta n-a fost ferit de incendii mistuitoare, in 1629, fapt pentru care, in 1633 a trebuit reconstruit, actualele cladiri fiind ridicate de shogunul Tokugawa Iemitsu. Intregul complex a fost construit fara cuie, doar prin arta imbinarii barnelor numai din lemn.

S-acum cateva cuvinte despre primele cladiri ce le-ntalnesti in cale, pana sa ajungi la sala principala a templului Kiyomizu-dera.

La intrare, dupa ce ai urcat un numar considerabil de trepte, observi de straja stanga-dreapta 2 statui ce intruchipeaza 2 lei impunatori, gata sa-ti dea onoruvl, urmand imediat Portile Rosii (Nio-mon) , portile principale de intrare in complexul templului.

Imediat, in partea dreapta, se afla Clopotnita (Shoro), Portile de Vest (Sai-Mon) si Pagoda Koyasu (Sanjunoto)

Shoro (Clopotnita) a fost construita în 1596, clopotul datand din 1478, ultimele renovari fiind destul de recente, din 1987.

Se observa de altfel la primele cladiri ale templului o culoare portocalie vie a lemnului, iar in partea de sus a clopotnitei adevarate dantelarii in culori vii, sub forma de fluturi (asa le-am asemuit eu).

Sanjunoto (Pagoda Koyasu) este considerata cea mai inalta pagoda cu 3 etaje din Japonia, mai numindu-se si Three Story Pagoda.

Koyasu inseamna ,,nastere usoara'' si se spune ca daca o femeie insarcinata poate ajunge sus la templu, ea va naste copilul fara probleme.

Inainte sa urci treptele pana la Sai-Mon (Potile de Vest) , in partea dreapta, se afla o piatra uriasa pe care sunt inscriptionate cuvintele Nenpi Kannon Riki - Crede in puterea lui Kannon.

Si acest templu, adaposteste de fapt o zeita Kannon, imagine sacra din religia budista, cunoscuta prin cele 11 capete si 1000 brate binefacatoare. Aceasta statuie este un pic diferita fata de celelalte pentru faptul ca 2 din bratele ei tin un mic corp buddha deasupra capului sau, reprezentand puterea atotcuprinzatoare a invataturii.

Aceasta statuie se afla chiar in sala principala a templului Hondo, pe langa alte statui ale zeitatilor budiste, respectiv Shakyamuni, incadrat de Monzu (Virtutea) si Fugen (Intelepciunea).

Sala principala a templului, considerata Patrimoniu National, m-a impresionat de cum am intrat.

Dupa ce am lasat incaltamintea frumusel la intrare, ca de altfel toti turistii, lectie invatata de la templul marelui Buddha, de cum am pasit in interior, imensitatea coloanelor din lemn ne-a coplesit. Eram cu ochii numai pe sus, incercand sa cuprind totul cu privirea, sa nu-mi scape nici un amanunt. Felinare uriase, adevarate dantelarii, atarnau de undeva de sus, iar altele stateau cuminti pe niste piedestale, langa ceva vaze cu flori. Erau foarte multi turisti si trebuia sa respecti o anumita ordine in vizitarea obiectivelor, sa te tii dupa rand. De multe ori imitam efectiv ritualurile celorlalti turisti, pentru a fi la ,,unison''.

Imi amintesc la un moment dat ca n-am avut incotro si am ingenuncheat in fata unui cazan sa-i zic asa (nu radeti :) si cu un fel de facalet badijonat :))) (chiar nu stiu cum sa vi-l descriu, pozele va vor lamuri) am lovit in buza cazanului. Asa, ca un fel de gong. Ma bufnea rasul, dar daca asa facea toata lumea puteam sa nu ne supunem? M-am distrat copios cand a ,,batut gongul'' sotul meu, care a dat cu putere in laterala cazanului de cred ca a sculat din morminte si statuile cele sfinte :)))) Deh, din greseli invatam si pe furis ne amuzam.

Dar sa va mai povestesc ce statuie ingenioasa am mai intalnit in sala principala. Era vorba de una din cele 7 zeitati japoneze ale norocului, respectiv Daikokuten, zeul in care cred fermierii, fiind considerat simbolul bogatiei in agricultura. Haioasa figurina, imensa ce-i drept, era un urias grasan in straie rosii, ce ne zambea cu gura pana la urechi, aratandu-ne in mana dreapta un ciocan magic si-n stanga un sac in care probabil avea vreo comoara. Cel mai mult m-a distrat ca era cocotat pe 2 baloturi imense de orez, sugerand simbolul bogatiei, si ranjea la noi nestingherit :)

Templul Kiyomizu-dera impresioneaza prin arhitectura sa realizata numai din lemn, fara nici un cui, ce poate rezistenta la un cutremur puternic, constructie cocotata sau ,,atarnata'' cu ingeniozitate efectiv pe un perete abrupt si stancos.

In fata salii principale a templului exista o terasa mare, ce se sprijina pe un fel de schela de lemn, o consola masiva formata din 139 stalpi de lemn, amplasata la o inaltime de 15 metri pe coama dealului. De acolo de sus se vede intreaga panormama a orasului Kyoto, o priveliste incantatoare. Se spune ca peisajul este superb mai ales primavara cand ciresii sunt infloriti, dar si toamna cand culorile copacilor alterneaza de la galben-aramiu la portocaliu-ruginiu.

Legat de acea terasa, se spunea ca cei ce aveau curajul sa sara de acolo de sus, de la acea inaltime

(si vor supravietui :) dorinta li se va indeplini. In perioada Edo au fost 234 de curajosi care si-au incercat norocul si 200 au si reusit, deci un procent destul de ridicat pentru aceasta ,,proba de foc'' foarte riscanta de a sari de la o asemenea inaltime. Drept urmare, in prezent este interzis saltul de pe terasa templului Kiyomizu-dera, acesta fiind un ,,joc deosebit de periculos''.

In cadrul complexului templului exista si alte mici temple, shrine, fiecare cu semnificatia lui, unde oamneii vin si se roaga.

Mi-a mai atras privirea o cladire cu totul speciala. Acolo, erau asezate randuri, randuri o multime de figurine de piatra (ulterior am aflat ca erau 200 la numar si se chemau figurine Jizo). Fiecare avea forma unui copil in miniatura, purtand la gat un guleras rosu si pe cap un fesulet sau palariuta de culoare rosie, ici colo mai vedeai alta ori galbena sau albastra. Intreband ulterior insotitorul nostru japonez, ni s-a spus ca aceia reprezentau protectorii celor ce calatoresc, dar in special a copiilor. Se spune ca persoanele care si-au pierdut un copil vin aici sa se inchine si sunt siguri ca intre cele 200 figuri Jizo, cu siguranta vor descoperi una care seamana cu copilul lor decedat. Oamenii vin si se roaga pentru odihna spirituala a copiilor pierduti, dar si pentru cei ce calatoresc, sa fie protejati si feriti de rele. Ca si in oricare templu, exista un loc amenajat unde oamenii si copii aprindeau betisoare (asa cum aprindem noi lumanari pentru sufletul mortilor) si se rugau in memoria celor decedati.

Ce persista la orice pas era mirosul puternic de tamaie, despre care se presupune ca le-ar displace duhurilor rele si de aceea era imprastiat peste tot, pentru a le alunga. Se spune ca tamaia se simte in aer oriunde domina budismul: salile de tezaur ale templelor, shrine, cimitire, chiar si in altarele din casele celor credinciosi. In secolul al XIII lea se organizau adevarate petreceri cu tamaie kokai, dar asta numai in lumea buna, in nici un caz nu era pentru nasul oamenilor de rand. Era un fel de joc rafinat al aristocratilor, timp in care acestia trebuiau sa ghiceasca provenienta acelei tamai in timp ce aceasta ardea. Acest ,,ritual'' se numeste Kodo - calea tamaii- si se spune ca a existat chiar si un mare colectionar de peste 130 de diverse ,,specii' de tamaie. Deh, te pui cu pasiunile oamenilor.

Dar sa revin la povestea despre templul Kiyomizu-dera, care usor, usor se apropie de sfarsit.

In cadrul templului am intalnit si o cladire special dedicata vanzarii de suveniruri, cu o semnificatie aparte. De ce spun asta? Pe langa pliante, carti postale, mape, semne de carte cu fotografii din complexul templului, ce m-au impresionat cel mai mult au fost hartiile norocoase sa le spun asa.

Pe o bucata de calc erau imprimate data si anul nasterii tale, ca un fel de horoscop, unde puteai citi (nu ca n-am stii carte, dar la faza asta chiar ne-a trebuit traducator :) tot ce tinea de sanatate, noroc, bucurii, impliniri … Noua ne-a facut un rezumat insotitorul nostru de drum si pe scurt ne-a spus sa nu ne facem probleme ca totul e ok :) De asemenea, mai puteai cumpara alt gen de suveniruri: placute din lemn, legate cu fir rosu, pe care erau scrise rugaciuni, indemnuri sau urari. Pana si intr-un copac am vazut legata o astfel de placuta din lemn, semn ca si acestia trebuie feriti de intemperii prin astfel de rugaciuni.

Imediat dupa magazinul de suveniruri, pe un piedestal de lemn, o statuie aurie a impunatorului Buddha astepta sa fie ,,mangaiata'' de turisti. Normal daca toata lumea ce trecea prin dreptul ei facea acest lucru, sa respectam si noi ritualul, la fel am facut.

Se spune ca atingerea acestei statui are proprietati vindecatoare, dar acum depinde de ce religie esti si …. depinde si ce parte a statuii ai atins. Nu radeti, caci asa e legenda! Probabil ca pentru cei ce sunt d'a lu’ Buddha vindecarea e sigura, pentru cei care nu cred in el sau sunt de alta religie … nu se stie daca e valabila ,,atingerea'' sau … valoarea atingerii e nula.

Deschid aici o mica paranteza sa va povestesc o faza haioasa.

Prima care a atins statuia lui Buddha am fost eu, apoi sotul. Pentru ca persoana din fata mea am vazut ca a magaiat-o din cap pana-n talpi, am facut si eu la fel, considerand c-asa trebuie. Sotul, pentru ca nu mai avea rabdare, n-a atins-o decat pe cap, i-am facut poza cu Buddha s-apoi am plecat mai departe. Pe drum, japonezul nostru insotitor ii spune sotului zambind:

Concluzia o trageti voi :) S-am inchis paranteza.

Ultimul punct forte al templului Kiyomizu-dera este Cascada Otowa-no-Taki, cascada cu apa pura, fiind sursa numelui acestui templu mizu=apa. Practic exista 3 canale prin care apa curge intr-un iaz. Vizitatorii stau la rand sa bea din fiecare suvoi de apa cu ajutorul unor ibrice sau cani din metal, cu coada foarte lunga, similare cu cele pe care le-am vazut si la templul Sanjusangen-do.

Se spune ca fiecare suvoi de apa sacra are beneficiu diferit, respectiv: longevitate, succes la scoala si noroc in dragoste, iar cei care vor sa bea din toate trei sunt considerati lacomi si pot atrage nenorociri asupra lor.

N-am reusit decat sa admiram de la distanta aceasta cascada, sa-i aflam povestea si sa fotografiem multimea de turisti, a caror credibilitate se pare ca era foarte mare si dorinta de a bea din acea apa sacra cu proprietati benefice era si mai mare.

Un lucru este cert: de-ajungeti vreodata la templul apei pure din Kyoto, nu ratati nici un coltisor fara sa-l explorati si sa-l admirati. Merita fiecare minutel petrecut acolo, iar privelistea orasului, ce-o veti descoperi acolo sus, de pe terasa templului, e de vis.

---

VIZUALIZĂRI: 6250 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI