GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Trebuie să recunosc faptul că, atunci când am stabilit traseul circuitului vacanţei 2010 şi când am hotărât să facem o oprire şi în oraşul Košice, nu mă aşteptam să avem o surpriză atât de plăcută şi să vedem un oraş atât de frumos.
Asta pentru că, dacă vă interesaţi despre Košice, veţi afla că oraşul, al doilea ca mărime, după Bratislava, este un important centru industrial din Slovacia, cu o mare oţelărie, U.S. Steel Košice, aparţinând concernului american United States Steel Corporation.
Ca să fac o comparaţie, vă imaginaţi că oraşul Galaţi are vreo şansă să fie ales în viitorul apropiat Capitală Culturală Europeană? Ei bine, Košice va avea acest statut în 2013!
Fac aici o paranteză. Fără intenţia de a-i supăra pe gălăţeni, trebuie să spun că frumosul oraş de la Dunăre nu are nicio şansă să devină prea curând Capitală Culturală Europeană. Consultând lista cu oraşele care au avut, sau vor avea acest statut, putem constata că, până în 2025, un singur oraş din România va mai beneficia de acest privilegiu, pe care, din România l-a mai avut doar Sibiul, în 2007, iar asta se va întâmpla în 2020. Candidate sunt Cluj-Napoca, Iaşi şi Timişoara.
Din lunga listă a Capitalelor Culturale Europene, am vizitat vreo 16 şi pot spune că oraşul Košice nu este cu nimic mai prejos faţă de vreunul dintre acestea.
Košice nu este un oraş foarte mare, abia dacă are vreo 250.000 de locuitori dar are o istorie îndelungată, pe care a ştiut să o păstreze în frumosul centru istoric, ce farmecă negreşit vizitatorul care-i calcă pe caldarâmul din pietre de granit. Foarte bine conservat, centrul istoric este cel mai mare, dintre toate centrele istorice ale oraşelor slovace, cu clădiri vechi, construite într-o diversitate de stiluri şi cu cea mai mare şi cea mai frumoasă biserică din Slovacia, cu nimic mai prejos faţă de celebrele catedrale ale occidentului.
Cum hotelul la care trăsesem este situat chiar în centrul istoric, nu ne-a luat decât câteva zeci de secunde să traversăm terasa unui restaurant şi să ieşim, pe lângă Štátna vedecká knižnica, Biblioteca Ştiinţifică de Stat, în Hlavná ulica, Strada Mare. Aici, ne-am trezit în plină atmosferă de început de secol XX, de parcă ne urcasem în maşina timpului, care ne dusese cu o sută de ani înapoi. E drept că, privind spre sud, suntem aduşi la realitatea zilelor noastre de imensitatea clădirii din beton, oţel şi sticlă, sediul hotelului Slovan, dar uităm repede de el, întorcându-ne spre nord.
Strada mare începe practic de aici, de unde ea se desparte în două străzi paralele, pietonale. Exact aici se pregătea un spectacol, se monta scena, se aranjau scaunele, se reglau reflectoarele. Ne apropiem şi aflăm că va fi un spectacol de teatru... păcat, n-am habar de slovacă, aşa că nu e de noi.
Alături, admirăm tramvaiul vechi, expus pe un crâmpei de şine rămase de cine-ştie-când, un tramvai istoric, vopsit în culorile berăriei Fazanul de Aur... şi încercăm să vedem pe unde se intră în Podzemné archeologické múzeum, Muzeul arheologic subteran. Din păcate, pregătirile pentru spectacolul de teatru au împiedicat orice încercări ale noastre în acest sens, aşa că, ne-am mulţumit să admirăm stema oraşului Košice, prima de acest fel din Europa.
Plecăm mai departe şi intrăm într-un parc frumos şi bine îngrijit, delimitat de cele două străzi pietonale şi în care se găseşte "bijuteria" oraşului, un complex de construcţii istorice cu o vechime remarcabilă şi de o frumuseţe deosebită.
Prima la care ajungem, venind dinspre sud, este Kaplnka svätého Michala, Capela Sf. Mihail, o biserică în stil gotic, datând din prima jumătate a secolului al XIV-lea, cu acoperiş din ţigle emailate, aşa cum aveam să văd şi la Biserica Sf. Marcu, din Zagreb. Citim în pliantul turistic un lucru interesant: până în secolul al XVIII-lea, parcul alăturat era un cimitir, iar biserica Sf. Mihail capela sa!
Dacă ar fi numai această biserică şi tot ar fi ceva deosebit, dar asta nu e nimic, pentru că alături se înalţă Dóm svätej Alžbety, Catedrala Sf. Elisabeta, o catedrală cu nimic mai prejos decât marile catedrale ale Europei de vest. Cea mai estică catedrală gotică, construită între secolele al XIV-lea şi al XVI-lea, are dimensiuni impresionante, dantelăria pietrelor din care este construită se compară cu cea de la Notre Dame din Paris, iar turnul cu ceas, în stil romanic este unul dintre cele mai frumoase pe care le-am văzut. După cum arată, construcţia, care a durat un secol şi jumătate, nu s-a încheiat, date find asimetria evidentă şi faptul că turnul din dreapta a rămas mai mic. Dar asta îi dă şi farmecul aparte. Cel mai bine, totuşi, pentru a vă face o idee, este să priviţi fotografiile şi să vă formaţi singuri o părere.
Pe latura sudică, lângă catedrală este o zonă unde sunt aşezate plăci care imortalizează vizita unor şefi de stat şi a altor personalităţi în aceste locuri. Al nostru lipsea! Al nostru, oricare dintre ei. S-au dus vremurile când România era parte a Micii Antante. Acum, lucrăm la scară mare (adică, trebuia să spun, axă mare) !
Pe latura nordică a catedralei se găseşte şi turnul-clopotniţă, Urbanova veža, turnul Sf. Urban, vechi tot din secolul al XIV-lea, dar refăcut de mai multe ori. Turnul, cu secţiunea pătrată, ce mi-a adus aminte de turnurile transilvane, adăpostşte în prezent un muzeu al figurilor de ceară. Alături de turn este expus Zvon Urban, clopotul Urban original, deteriorat în incendiul din 1966, după care în turn a fost montat un altul.
În continuare începe un parc, în care se găseşte fântâna muzicală a oraşului şi, dincolo de aceasta, o altă bijuterie a centrului vechi al oraşului Košice, Štátne divadlo clădirea în stil neo-baroc a Teatrului de Stat, construită la sfârşitul secolului al XIX-lea şi pe acoperişul căreia se află Aurora, prietena muzelor.
Dincolo de teatru, găsim un alt părculeţ, plin de mămici şi copii care se joacă în jurul unei alte fântâni arteziene, Stará kamenná fontána, în apa căreia înoată peşti roşii, iar pe bordura ei se găsesc cele 12 semne zodiacale.
La marginea părculeţului se ridică Morový stĺp, sau Immaculata, o coloană baroc (ca cea de la Viena), de 14 m înălţime, ridicată la începutul secolului al XVIII-lea, comemorând sfârşitul epidemiei de ciumă din 1710. Pe soclul de piatră se găsesc statuile sfinţilor Iosif, Sebastian şi Ladislau, iar în vârful coloanei se află statuia Fecioarei Maria. Coloana este înconjurată de un gărduleţ forjat, la limita căruia se află statuile sfinţilor Mihail, Gabriel, Elisabeta, Margareta şi Barbara.
Dincolo de Immaculata, cele două străzi pietonale se reunesc şi continuă împreună spre nord. Caracteristic pieţelor de formă lenticulară, din oraşele din estul Slovaciei, este că, la origine, ele erau străbătute de un curent de apă. Ei bine, edilii oraşului Košice au re-creat un pârâiaş, care curge din nou pe mijlocul Străzii Mari. Aceasta urcă într-o pantă uşoară până la intersecţia cu Hviezdoslavova, în Námestie Maratónu Mieru, Piaţa maratonului păcii. Aici, într-un mic parc, se găseşte o statuie, înfăţişându-l pe Filipide, soldatul de la Maraton, pe soclul căreia sunt înscrise numele învingătorilor maratonului păcii, care se desfăşoară anual, în luna octombrie, începând din 1924, în Košice. Alături, se găseşte Východoslovenské múzeum, Muzeul de Est, muzeul de istorie a regiunii Slovaciei estice, cu tezaurul oraşului şi alte colecţii numismatice, adăpostit într-o clădire construită la sfârşitul secolului al XIX-lea, în stil neo-renascentist.
Tot în aceeaşi piaţă, se găseşte şi Divizia, o clădire în stil Art Nouveau, sediul Autoguvernării Regionale.
Revenind spre locul de plecare, avem acum timp să admirăm şi clădirile aflate de-o parte şi de alta a Străzii Mari, clădiri încărcate de istorie şi care se întrec în frumuseţe.
Am să enumăr numai pe cele mai importante, pe care le puteţi vedea şi în fotografiile ataşate:
► Ústavný súd Slovenskej republiky (Sediul Curţii Constituţionale a Republicii Slovace)
► Slovenské technické múzeum (Muzeul Tehnic Slovac)
► Čákiho-Dezőfiho palác. Palatul a fost construit în 1807 în stilul clasic
► Františkánsky kostol, biserica franciscană, aflată în renovare la data vizitei noastre
► Andrássyho palác. Palatul Andrássy, construit în stil neo-baroc. În 1823, aici s-a născut contele Julius Andrássy, mai târziu prim-ministru al Ungariei.
► Premonštrátny kostol, o biserică iezuită la origine, construită în stil baroc.
► Slávia Café, adăpostind un cunoscut hotel, cu restaurant şi cafenea
► Stará radnica, Vechea primărie aflată vizavi de Teatrul de Stat, folosită acum doar pentru protocol.
► Arcibiskupský palác, Palatul arhiepiscopal, peste drum de Catedrala Sf. Elisabeta, unde a poposit şi papa Ioan Paul al II-lea, în 1995
► Pongrácovsko-forgáčovský palác, Palatul Forgach, o clădire cu două etaje, în stil Empire, construită la începutul seclului al XIX-lea, actualmente sediul Bibliotecii Ştiiţifice de stat.
► Východoslovenská galéria, Galeria Slovacă de Est, clădire în stil baroc, construită a sfârşitul secolului al XVIII-lea
Despre toate aceste frumoase clădiri şi locuri se poate scrie foarte mult, poate câte un review pentru fiecare, dar nu vreau să mă lungesc la vorbă, lăsând fiecăruia plăcerea de a le vedea în fotografiile ataşate, sau, de ce nu, să le admire pe viu, într-o vizită aici, poate în 2013, când Košice va fi Capitală Culturală Europeană. Pentru că centrul istoric al oraşului, foarte bine conservat, cel mai mare din toată Slovacia, declarat în întregime zonă protejată, cu ale sale vechi clădiri şi palate, construite în diferite stiluri, cu una dintre cele mai frumoase catedrale din Europa, cu magazine, cafenele, terase şi restaurante, merită toată atenţia.
La una din terasele de pe Strada Mare ne-am încheiat şi noi pe înserat plimbarea. E o terasă "la umbra" catedralei, pe care o puteţi vedea într-una din fotografiile ataşate.
Spre plăcuta mea surpriză, chelnerul, venit foarte repede să ne sevească, vorbea binişor englezeşte, aşa că ne-am înţeles foarte bine (mai târziu, aveam să constat că, în general, tineretul slovac vorbeşte engleza cel puţin la fel de bine ca cei de la noi). Doar când a fost vorba de bere (evident, la masă, mai ales că era foarte cald, nu putea lipsi o bere), s-a încurcat puţin. L-am întrebat care este berea casei pe care mi-o recomandă şi mi-a spus, categoric, berea Kozel. I-am spus să ne aducă fiecăruia câte o halbă şi atunci m-a întrebat: De zece, sau de doisprezece? Adică, ce înseamnă asta? , i-am replicat eu. Aici n-a mai ştiut să-mi spună, aşa că mi-a arătat în meniu semnul "%". Ah, da, am înţeles, era vorba de "percentage", procentul de alcool. Cam mare, mi-am zis şi am comandat din cea cu 10%.
L-am întrebat pe băiat, care probabil era elev, poate student (sunt trei universităţi în Košice) şi mai făcea şi el un ban de buzunar lucrând aici, dacă berea Kozel este făcută la Košice şi mi-a zis că nu, este o bere cehă. Am rămas surprins, mai ales că am aflat mai târziu că toată berea din Slovacia este bere cehă, dar, la urma urmei, nu e rău pentru turişti, pentru că, cel puţin după mine, berea cehă este cea mai bună. Ca să vă faceţi o idee despre preţuri, halba de 500 ml de bere Kozel costa 1,10 €. Nu e mult, nu?
Trimis de Costi in 23.11.10 13:18:09
11 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Costi); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
11 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Deschid lista lunga a voturilor, ce cred ca vor urma pt. acest review de exceptie.
Rog un webmaster să ataşeze la review melodia de la adresa următoare:
http://www.trilulilu.ro/paulinutza/9f634d98f36e73
Sunt multe locuri in care i-ti doresti sa ajungi ca urmare a informatiilor unor turisti care AuFostAcolo si cum tu faci parte din ei, nu pot decat sa te felicit pentru un review foarte util pentru cei care au in plan o calatorie in acest loc.
Hmmm!!!
Primul impuls când am văzut, pe prima pagină review-ul sub titlul Descopera Kosice - KOSICE, iar autorul Costi mi-a fost teamă să-l deschid, dată fiind amintirea pe care o am despre acest oraş Kosice, 02.06.1993, Campionatul Mondial, faza preliminara, CEHOSLOVACIA - ROMÂNIA 5-2 (2-1) . Amintire ce probabil încă ne bântuie pe noi, românii microbişti.
Dar, mi-am făcut curaj şi-n seara asta l-am citit.
Şi bine am făcut. Observ că, Kosice este o destinaţie foarte interesantă, iar modul în care ne-a fost dezvăluită de tine, Costi, mă face să consider acest review, ca fiind unul de nota 10.
Felicitări.
un alt review excelent, de nota 10 cum zice si @creivean
felicitari pentru cum ai organizat si ai surprins acest oras
review-ul tau poate fi considerat un adevarat ghid pentru Kosice
Fumos, voi face neaparat o excursie de o zi in Kosice cu ocazia sejurului meu la Tatranska Lomnica, berea abia astept sa o gust.
Asa cum mi-am propus intr-o zi de sambata am ajuns si la Kosice, descrierea facuta de tine este mai mult decat completa.
Orasul este foarte frumos si curat n-am petrecut decat maxim trei ore in el, era destul de animat avand in vedere ca, in perioada vizitarii se desfasura campionatul mondial de hochei si chiar Kosice gazduia meciuri. Cu toate ca, acest sport nu-mi place am cumparat un puc de hochei cu emblema campionatului mondial editia 2011, un tricou si celebra vuvuzela.
Am ramas placut impresionat de centrul vechi al orasului foarte bine conservat si bineinteles ingrijit.
Bere n-am baut decat in statiunea unde eram cazat Tatranska Lomnica si bineinteles dupa ce terminam orice excursie cu masina personala. Berea lor cea mai buna dupa parerea mea este, Zlaty Bazant. Atasez si cateva poze din centrul vechi al orasului si inchei aici mica mea descriere, asa cum spuneam si la inceput impresiile scrise de Costi sunt mai mult decat complete.
Vara asta vreau sa fac o excursie in Kosice, dat fiind faptul ca de la mine din Carei sunt in jur de 250 km pana acolo. Vreau sa stiu cat costa locurile de parcare si daca te poti descurca cu engleza si maghiara. Am cautat pe site si sunt putini cei care aufostacolo in Kosice. Dar noroc cu tine care ne-ai facut o prezentare de nota 10!
@alina7laca
Bună alegere, dar eu zic să mergi și mai departe, spre Presov și Poprad, despre care am scris aici:
și aici:
Dacă ajungi acolo, între Presov și Poprad, nu ezita să te oprești să vizitezi castelul Spis, despre care am scris aici:
În legătură cu întrebarea ta, eu am fost chiar plăcut surprins să constat că tânăra generație vorbește engleza cam ca pe la noi. Eu m-am descurcat foarte bine. Cum nu vorbesc, din păcate, maghiara, nu am putut constata dacă se vorbește ungurește, dar, din câte știu este o zonă ce are o populație de naționalitate maghiară destul de consistentă, așa că, este de așteptat să te descurci și cu maghiara.
Oricum, nu ai de ce să-ți faci probleme, Slovacia este o țară civilizată, cu regret, trebuie să spun că mult mai civilizată decât a noastră
Îți urez călătorie plăcută!
In Kosice nu stiu cat costa parcarea, am gasit un loc de parcare presupun ca, fara taxa atata timp cat nu era nici un indicator cu eventuale preturi dar in zona Tatranska Lomnica parcarea era destul de piperata, 1.80 euro/ora.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Aug.2021 Košice, un orășel superb în care mi-ar plăcea să trăiesc — scris în 09.02.22 de Aurici din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- May.2019 Kosice — destinatie de tranzit — scris în 06.08.19 de catrinel din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Sep.2011 La pas prin Kosice — scris în 13.08.13 de iccata din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Oct.2010 Plimbare prin Kosice și împrejurimi — scris în 20.12.15 de Mina12 din ROGOZ DE BELIU [AR] - RECOMANDĂ