GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Jägersee in Kleinarl, la taină cu pădurea...
Dacă ai ales cazare în Wagrain, spre ce atracție turistică ți-ai putea îndrepta pașii? Una dintre nenumăratele opțiuni: Jagersee in Kleinarl. Este unul dintre lacurile incredibil de frumoase cu care a fost înzestrată Austria.
Lacul își odihnește apele în inima landului Salzburg, înconjurat de munți și coline molcome, la o altitudine de 1100 metri.
Munții Faulkogel (2654 m) servește drept fundal peisajului care te întâmpină aici, la capătul văii Kleinarltal.
Jagersee este accesibil cu mașina sau cu transportul public, cu bicicleta sau chiar și pe jos, la o plimbare de doar 5 kilometri de Kleinarl. De Wagrain îl despart 11 kilometri, mergând spre sud.
Cu cardul de oaspete, toți cei care sunt cazați în Wagrain – Kleinarl beneficiază de transport cu autobuzul de drumeții, biletul costând doar 1 euro/ călătorie. Cu aceste autobuze mai puteți avea ca destinații: Zauchensee, Obertauern sau Filzmoos.
Jagersee se află într-o rezervație naturală și este proprietate privată a familiei Nesselrode, care se ocupă cu afaceri în domeniul vânătorii și al pescuitului. Cu toate acestea, zona idilică este deschisă pentru orice excursionist și nu se încasează nici o taxă. Doar să vii aici și să te bucuri de natură!
Găsim un locușor umbrit pentru odihna mașinii în marele loc de parcare din preajma lacului și o pornim agale la plimbare. Este un traseu variat, dar ușor de parcurs, ocolul lacului durează aproximativ o oră și jumătate.
La capul lacului te întâmpină Gasthof Jagersee, o cabană cu restaurant și o terasă confortabilă. Păstrăvul proaspăt pescuit din lac se transformă în bucătăria restaurantului în specialități culinare îmbietoare. De asemenea, aici vă puteți răsfăța cu meniuri din carne de vânat.
Fosta cabană de vânătoare pe care o găsiți aici este o construcție de lemn care supraviețuiește încă din secolul al XVIII-lea. Se pot închiria bărci cu vâsle pentru plimbări romantice pe lac.
Drumeția pe îndelete în jurul lacului este foarte atrăgătoare. Ne scurgem încet doar pe poteca de lângă lac. Absorbim totul în liniște – imaginile, aerul…
Zonele însorite alternează cu cele umbroase din pădure. Ici-colo, timide izvorașe susură acompaniate de trilurile fericite ale păsărelelor. Micuțele flori ale zonei alpine îți țin companie pe tot parcursul preumblării. Îmi place să le mângâi în drumul meu, admirându-le gingășia și culorile pastelate, uneori le mai și vorbesc, lăudându-le… La poala pădurii, în poienițe, privirea ți-e atrasă de rugii mari de zmeură și mure, iar dacă ești atent, ai norocul să găsești și fragi. Câteva am savurat și eu, nu multe, să se desfete și alți drumeți pofticioși…
Când și când mă opresc din drum, căci locurile se cer imortalizate… Apa lacului în diverse nuanțe, strălucește în concurență cu soarele.
Lacul are multe zone cu adâncime mică, meandre și suprafețe mici de pietriș, care vă permit să vă bucurați de o bălăceală răcoroasă. Da, apa lacului este foarte rece, nu se poate înota nici în toiul verii, dar pentru lebede și rățuște, este numai bună!
La ieșirea din pădure urmăm cărarea care se învecinează cu o zonă de stuf, unde lebedele și alte păsări de apă își au cuiburile.
Fiind foarte bine întreținut, traseul este accesibil și în timpul iernii.
Jagersee este fratele mai mic al lacului Tappenkarsee. De la Jagersee, traseul montan se prelungește pentru drumeții mai tineri și mai experimentați, până la un alt lac – Tappenkarsee. Durata excursiei este de două ore și jumătate, drumul devine din ce în ce mai sălbatic, mai solicitant și mai anevoios, între cele două lacuri este o diferență de altitudine de 700 metri, dar odată ajuns acolo, ai o priveliște de neuitat și sentimentul de victorie personală…
Plimbarea relaxantă de care ne-am bucurat, s-a încheiat cu ședința foto a răsfățatelor lacului – frumoasele albe lebede…
Astfel am petrecut acea dimineață de august 2015 – o mică sărbătoare pentru ochii mei…
Minut cu minut, aproape, cu ajutorul pozelor, puteți să–mi urmați pașii, virtual, în această oază de pace și liniște...
Trimis de Alina53 in 23.04.16 15:04:22
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în AUSTRIA.
12 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Alina53); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
12 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@Alina53 - Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu).
Ti-am urmărit pașii prin intermediul pozelor mai ales, intuind doar senzațiile subiective și probabil irepetabile pentru orice călător, ce străbate aceste peisaje de vis și mi-am pus multe semne de întrebare despre aceste locuri despre care eu nici măcar nu am auzit. Superbe imaginile cu lacul jucăuș și personajele lui înotătoare... e genul de vacanță liniștită pe care eu nu pot să-l abordez, de aceea îmi place să citesc comfortabil din fotoliu, admirându-te pe tine... vacanțe minunate.
@mireille - mulțumesc frumos, știi că-mi face plăcere compania ta!
Foarte frumos spus totul, ca o poveste despre un loc de basm si ca totul sa fie transpus pana in cele mai clare amanunte, povestea este insotita si de poze, iar cireasa de pe tort a reprezentat-o filmuletul.
Mai avem ce sa ne dorim mai mult? Da, sa fim acolo. Felicitari, votat cu mare placere.
@Alina53 - Stimata doamna! Daca mai scrieti cateva articole si mai atasati cateva sute de poze, din zona aceasta minunata, ori ajung sa cred ca am vazut toata zona si nu as mai avea ce vedea, ori imi doresc sa las orice preocupare si plec pe urmele dvs. in Austria. Articolul dvs. daca avea doar doua randuri, in care ati fi scris " am fost in Austria in zona... si atasez o suta de poze" ar fi fost suficient, pentru cei impatimiti de munte si natura, sa voteze si articolul si pozele. Pentru ca am mai fost prin zona si, chiar daca in fuga, am vazut ce frumuseti sunt pe acolo.
Si uitandu-ma la pozele cu apa lacului imi aduc aminte ca in 1989, intr-un concediu la Soveja am vazut pe Susita apa la fel de limpede, in care se vedeau pastravii pe care ii prindeam, cei care erau mai iuti de mana. Apa aceea limpede era intr-o zona aproape de izvorul raului, unde nu prea trecea omul. As fi tare curios daca acum a mai ramas la fel de limpede. Si mai am o nedumerire : ori "conationalii" nostri nu au reusit sa ajunga pana acolo, ori lacul a fost repopulat cu pasari. Altfel nu imi explic cum erau atatea pasari pe lac.
Daca voi mai avea "timp", in mod sigur voi reajunge in zona.
Pana atunci numai bine si calatorii placute!
Un articol superb si niste poze deosebite ce m-au lasat fara cuvinte
@mishu - Mulțumesc pentru aprecieri! Dacă ne-am mai dori ceva? S-ar putea… Nu să fim acolo, ci să trăim acolo…
@liviu49 - Niciodată n-am să scriu 2-3 rânduri despre Austria, în primul rând din respect pentru voi. Îți mulțumesc pentru că-mi citești descrierile care, apoi îți trezesc noi amintiri. Anul trecut am petrecut un minisejur în zona Soveja - Lepșa. Ce surpriză am avut? Pe marginea șoselei mergea tacticos o ursoaică cu doi ursuleți. Ce se întâmpla dacă nu eram în mașină? Așa ceva nu există în Austria!
@Alina53 - La noi ursii se gasesc si pe strada. La ei nu prea mai sunt nici in paduri.
Referitor la ursii intalniti, trebuie sa va spun ca, in 1988, apoi si in 1989, condusi de soferul directorului de la Ocolul Silvic Soveja, am fost la Chiua, o zona feerica pe marginea Susitei, in rezervatia de ursi, pana la prepeleacul de unde Ceausescu a impuscat ursul, care la acea vremea era record mondial de trofeu cinegetic. De acolo, evident la adapost de orice incident nedorit, am putut vedea si ursii traversand o poiana, dar si cerbi si ciute la pascut. Norocul nostru era si faptul ca vantul batea dinspre padure spre noi si nu invers, altfel s-ar putea sa fi avut musafiri neamul lui Martinica. Sa stiti ca salariatii Ocolului Silvic aveau grija ca ursilor sa nu le lipseasca mancarea si sa nu fie tentati sa ajute vacile satenilor la pascut prin zona.
@GabrielaG - Mulțumesc frumos, meritul nu este al meu, natura este superbă acolo, iar localnicii o respectă...
@liviu49 - Am văzut în Austria urși doar în rezervații sau probabil sunt strict monitorizați în unele zone montane, nicidecum lăsați liberi. Și am tot hălăduit, căci îmi place, prin pădurile lor, dar absolut fără nici o teamă. Pe când, în Lepșa, pe Strei, la câțiva zeci de metri am văzut un urs, în zona circulată de turiști... Și nu este poveste vânătorească...
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)