Din nou prin Kladovo şi împrejurimi

TIPĂREȘTE

Primul meu contact cu ţara vecină şi prietenă a avut loc anul trecut cu ocazia miniÎntâlnirii AFA de Paşti de la hotelul Djerdap din Kladovo la care am participat şi noi şi tare mult ne-a plăcut :), încât ne-am propus să revenim şi cu alte ocazii. Şi iată că ocazia s-a ivit mai devreme decât estimam, culmea coincidenţei, tot cu ocazia unei întâlniri AFA, de această dată fiind vorba de cea anuală, ţinută la Băile Herculane la mijloc de martie. Mulţumesc cu acest prilej colegei Roxana pentru pontul cu plimbarea în Serbia oferit cu vreo săptămână înainte de plecarea spre Herculane, exact la timp pentru a putea participa şi noi. Da, recunosc, ideea de a da o fugă la vecini în cea de a doua zi a Întâlnirii nu a fost una spontană, eu nepermiţându-mi spontaneităţi de acest gen, dar nici nu aş fi ratat „ieşirea” fără regrete ulterioare serioase.

Sâmbătă 16 martie, imediat după micul dejun luat la restaurantul hotelului Minerva unde eram cazaţi, ne-am urcat în maşină şi am pornit spre punctul de frontieră. Am pornit noi la drum, dar nu înainte de a o lua şi pe Tiza Zoazore care a acceptat cu bucurie invitaţia noastră, mai mult cu gândul la pleşcaviţa mult lăudată de noi, (King Restoran) dar şi de alţii, sunt convinsă =)), masa de prânz fiind deja rezervată în Kladovo, şi nu înainte de a verifica dacă are şi cartea de identitate asupra ei, având experienţa de la Pongal din 2017 când era să o lăsăm în vamă la Vama Veche =)), dacă nu era soţul meu vigilent.

Am intrat în Serbia pe la Porţile de Fier I, la fel ca în urmă cu un an, dar mai repede ca atunci, prezentând doar cărţile de identitate şi actele maşinii. Bani nu am apucat să mai schimbăm, dar nici nu a fost neapărat necesar, la cumpărături şi la restaurant plătind cu cardul bancar în lei, fără probleme.

La prima intersecţie după vamă am virat dreapta, deoarece doream să ne plimbăm puţin pe malul Dunării, ştiut fiind faptul că peisajul este mai ok de pe malul sârbesc, mai înalt, care oferă o perspectivă mai bună asupra obiectivelor aflate pe malul românesc. Dacă tot nu ne înscrisesem în excursia opţională cu bărcuţa pe Dunăre şi ulterior ne-am felicitat pentru inspiraţie aflând peripeţiile cu final fericit prin care trecuseră o parte din colegii noştri, doream totuşi să-l salutăm pe Decebal :).

Am făcut două opriri în puncte de belvedere, pentru câteva poze cu Dunărea şi Mănăstirea Mraconia şi a urmat apoi chipul lui Decebal, o zonă nouă pentru mine, cu un an înainte plimbându-ne pe Dunăre cu vaporaşul hotelului doar în aval de Porţile de Fier până la Insula Şimian. Am putut astfel admira în toată splendoarea sa chipul marelui rege dac sculptat în piatră, o operă remarcabilă finanţată de Iosif Constantin Drăgan, a cărei execuţie a durat zece ani (1994-2004). Sculptura are o înălţime de 55 metri şi o lăţime de 25 metri şi străjuieşte Dunărea la Cazane, deasupra Golfului Mraconia, în apropiere de Orşova.

După pauza de ţigară şi fotografii, ne-am întors pe acelaşi drum, mergând înainte spre Kladovo, cel de al doilea obiectiv al plimbării noastre. Drumurile sârbeşti în această zonă nu sunt strălucite, dar au avantajul de a fi foarte libere. În Kladovo am parcat maşina în apropierea hotelului Djerdap, profitând de cunoaşterea locurilor, dar nu cred ca parcarea să constituie o problemă în acest mic oraş dunărean.

A urmat o scurtă plimbare pe faleza Dunării, prin piaţă şi prin supermarket, unde mai mult am căscat gura, că de cumpărat am cumpărat prea puţine şi apoi ne-am îndreptat spre restaurantul Tekijanka Plus pentru a lua masa de prânz.

Restaurantul este situat ultracentral, într-o zonă pietonală, alături de altele asemănătoare. Se află într-o casă veche transformată în restaurant. Am intrat pe la parter încărcând să ignorăm ispitele dulci expuse în vitrinele cofetăriei-patiseriei cu acelaşi nume, pe care le-am fotografiat abia la plecare, când nu m-ar mai fi tentat nimic nici dacă ar fi fost gratis.

Am urcat la etaj pe o scară îngustă şi destul de abruptă şi am intrat în salonul restaurantului unde ne aştepta o masă mare şi lungă rezervată anterior de Roxana. Am fost preluaţi imediat de un ospătar care vorbea româneşte, dar nu am mai fost surprinsă chiar deloc, cât timp şi cu oamenii de pe stradă te puteai conversa în limba română. Ne-am apucat să citim meniurile scrise şi în limba română mai mult din obişnuinţă, deoarece noi ştiam deja ce vom comanda încă dinainte de a pleca de la hotel :)). Am avut o singură ezitare, nefiind prea hotărâtă ce să aleg între pleşcaviţa simplă şi pleşcaviţa umplută, dar m-am uitat la gramajul diferit, prima avea 300 grame, iar a doua 400 grame, şi alegerea a fost clară având încă în minte experienţa cu pleşcaviţa de la King Restoran de cu un an înainte, când cu mare greutate am reuşit să dovedim chifteaua uriaşă din farfurie.

Am sărit peste felul întâi, dar şi peste desert şi am comandat câte o pleşcaviţa simplă la 560 dinari porţia inclusiv cartofii prăjiţi şi ceapa tăiată feliuţe şi o salată de varză murată cu boia (150 dinari) pentru mine şi o salată de ardei copţi (170 dinari) pentru soţ. De băut am comandat două beri Zaječarsko (170 dinari) pentru soţul meu şi o bere Jelen fără alcool pentru mine, la acelaşi preţ cu berea adevărată, dar prea dulce pentru gustul meu. Nu era prima dată când şoferul trebuia să se sacrifice pentru binele celorlalţi :).

Băuturile au sosit imediat, dar nici pentru mâncarea comandată nu am avut prea mult de aşteptat şi oricum timpul trece repede când eşti între prieteni şi fumezi relaxat la masă la un pahar de ceva, pentru că, aţi ghicit! şi aici ne-am bucurat de privilegiul de a fuma la masă în restaurant. Ventilaţia corespunzătoare a localului permitea nefumătorilor să stea la aceeaşi masă cu cei mai „vicioşi” fără a fi deranjaţi de „fumurile” acestora. Salata mea de varză murată a fost excelentă, dar nici pleşcaviţa nu a fost mai prejos, chiar dacă mâncasem una mai gustoasă şi mai ieftină la King, dar aici restaurantul era mai central situat şi mai elegant, astfel că şi preţurile mai mari erau explicabile.

Provocarea cea mai mare a fost însă pentru Zozo care, prin încurcarea comenzilor de către ospătar, a primit o pleşcaviţa umplută, mare de abia încăpea pe farfurie, pe care trebuia să o dovedească. S-a chinuit ea vreme de mai bine de o jumătate de oră, acompaniată de glumele noastre, dar a terminat tot din farfurie. Sincer, nu credeam că va reuşi :). Am întrebat-o dacă mai doreşte şi desert, pentru că pusese ea ochii pe o prăjitură cu zmeură în faza de studiere a meniului, dar a refuzat categoric şi numai că nu m-a înjurat =)).

Toată consumaţia noastră şi a lui Zozo a făcut 2830 dinari (118 lei), absolut rezonabil pentru trei oameni sătui de abia mai puteau să respire :D. Am plătit nota cu card bancar în lei şi bacşişul l-am lăsat în lei de-ai noştri, toată lumea fiind mulţumită.

Am mai colindat noi puţin prin oraş, mai animat decât îl ştiam, dar asta pentru că am nimerit noi într-o zi mai specială, cea în care urma să fie vizitat de preşedintele lor, apoi ne-am urcat în maşină şi am pornit spre ţară şi spre hotel, timpul începând să ne cam preseze. Trecerea graniţei înapoi în România s-a făcut repede, fără probleme, în amuzamentul poliţiştilor de frontieră la comentariul meu că am fost la Kladovo să mâncăm pleşcaviţa şi acum ne întoarcem acasă.

Cele câteva ore petrecute la vecini au fost plăcute, dar prea puţine, astfel că ne-am propus din nou să revenim. Păcat că pentru noi bucureştenii este totuşi prea departe.

Recomand oricând o vizită la Kladovo cu sau fără motiv, pentru o plimbare pe malul sârbesc al Dunării sau doar pentru a lua masa. Pe cei oripilaţi de apologia pleşcaviţei făcute de mine îi liniştesc cu precizarea că pe faleza Dunării vor găsi numeroase restaurante cu specific pescăresc. Le-am remarcat doar, eu nefiind interesată să le trec pragul.

---

VIZUALIZĂRI: 8596 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI