GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Biserica Sf. Profet Ilie – Kazanlak
Aici am ajuns printr-un cumul de imprejurari, in excursia in care nimic nu a mers bine, cand cautam prin ploaie, locul de intalnire cu restul grupului si autocarul, care trebuia sa fie langa o biserica mare.
Atat s-a priceput sa ne spuna „ghidul” nostru la telefon, dupa ce disparuse ca magarul in ceata, impreuna cu soferul de autocar, pe care il ducea la masa, si care ne-a dat jos din autocar intr-o ploaie infernala, cu senvisul in mana, pe motiv ca masina lui nu este cantina!!!
Am plecat pe jos, din parcul unde este localizat Muzeul Trandafirului, pe care nu am reusit sa-l vedem, din cauza asiaticilor, care poposisera aici intr-un numar urias, pe strada lunga "Lyubomir Kabakchiev" („Любомир Кабакчиев“). In capatul ei, am dat in strada General Radetzky („Генерал Радецки“), si, intamplator, fara ca asta sa ne fi fost intentia initiala, peste scarile care duceau la Mormantul tracic, un alt obiectiv ratat din cauza ploii si a aglomeratiei (pe treptele care urcau spre el curgea apa ca un parau! , iar asiaticii il invadasera si pe acesta).
Am zis ca mai bine ne ducem spre biserica de la locul de intalnire. Desi nu-mi faceam iluzii ca este o singura biserica in orasul ala, am incercat sa aflam informatii de la localnici. Am gasit un singur baiat tinerel, Ivan, la un magazin mic de suveniruri, care vorbea foarte bine engleza, si care ne-a indrumat pe o straduta din apropiere. Pentru ca noi eram un grup de 9 femei de toate varstele (dar mai ales 60+), vorbarete si zambarete, si eu stiam engleza, m-am distrat traducand toate vorbele in ambele sensuri, si cerand informatii despre produsele din magazin, pe care doreau sa le cumpere, in timp ce ploaia curgea afara ca in vremea potopului lui Noe.
Magazinasul lui era pe strada General Radetzky („Генерал Радецки“), pe diagonala fata de scarile catre mormant, iar strada pe care ne-a indrumat, era prima la dreapta si se numeste Knyaz Mirski (ул. „Княз мирски“), numita dupa un general rus, Nikolay Svatopolyk-Mirski (1833 – 1898). Straduta ingusta si acoperita cu piatra cubica (ca in Bucurestiul de altadata) dadea intr-un spatiu mai larg, ca o piateta inconjurata de case, dupa care se continua prin dreapta ei, in stranga fiind Str. Konstantin Bozveliev (ул. „Константин Бозвелиев“). Cartierul acesta se cheama Kulata.
Biserica veche regasita aici, ne-a atras imediat. Am intrat pe sub o bolta superba de trandafiri albi si rosii si am descoperit biserica ortodoxa cu hramul „Sf Prooroc Ilie”, biserica care a avut o viata grea, trecand prin mai multe nenorociri si distrugeri de-a lungul timpului.
Biserica initiala a fost construita in jurul anului 1812, fiind la momentul acela, prima biserica ortodoxa din Kazanlak. Constructia era stil bordei, doar acoperisul fiind deasupra solului, biserica propriu-zisa coborand in pamant 12 trepte, pentru a fi ferita de ochii otomanilor. Ca in cazul oricarei biserici construite in vechime, comunitatea stransa in jurul ei a crescut treptat, astfel ca, in momentul in care le-a ramas biserica mica :), in anul 1865, au construit in locul ei o noua biserica, mai incapatoare, cu ajutorul material al fratilor Bozveli, sub indrumarea Maestrului Iosif, pastrand hramul Sf Ilie.
Biserica noua a iesit la suprafata pamatului printr-o cupola de 5 m cu 12 ferestre si o cruce de fier de aproape 2 m. Icoanele de la interior au fost pictate de catre tanarul pictor George Danchov (Георги Данчов) (1846-1908), pe atunci in varsta de 22-23 de ani, iar la 30 decembrie 1872 a fost sfintita de catre mitropolitul Ilarion. 5 ani mai tarziu, in august 1877, in timpul uneia dintre cele patru batalii din razboiul de independenta, trupele otomane au ars-o din temelii, ucigand in interiorul ei zeci de crestini.
Refacuta cu mari eforturi si intr-un timp indelungat, sufera un nou incendiu devastator in anul 1936, reusindu-se salvarea doar a cateva lucrari ale artistului Ivan Enchev – Vidyu (1882 – 1936), printre care si “Domnul ostirilor” si “Cei patru evanghelisti”.
Azi, refacuta, cu cea de-a cincea infatisare, isi intampina enoriasii si vizitatorii, semeata si plina de frumusete. Aici inca se mai fac slujbe, nunti si alte evenimente ecleziastice, avand la interior 70 de locuri. Si acum era un eveniment, poate un botez, desi nu am apucat sa vad daca era si vreun copil :), dar oaspetii aveau flori in piept, de asta nici nu am intrat inauntru, sa nu deranjam.
Din ce am putut sa vad de la intrare, in spatele usilor de lemn masiv sculptate, strajuite de doua thuya uriase, este o biserica foarte luminoasa, fiind decorata cu mult alb, inclusiv catapeteasma si pardoselile care erau din marmura alba.
Exista si o taxa de vizitare de 5 leva.
Curtea bisericii este foarte aranjata si curata, plina de verdeata, flori si braduti, avand chiar si o fantana arteziana functionala. Clopotnita este la intrarea in curtea bisericii, are o fantana mica, care nu stiu daca se mai foloseste. Este si o placa memoriala de marmura neagra ridicata in amintirea si spre cinstirea cetatenilor orasului care au murit in biserica, in 1877, cazuti sub focul pus de turci.
Tot aici sunt 5 monumente funerare dedicate diverselor personalitati implicate in viata seculara a bisericii.
-
Am uitat sa trimit si coordonatele. google.ro/maps/@42.623785 ... 56!9m2!1b1!2i43
Trimis de vulpe mihaela in 07.06.19 13:56:32
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în BULGARIA.
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (vulpe mihaela); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jun.2023 Kazanlâk - În Valea Trandafirilor — scris în 10.06.23 de iulianic din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- May.2023 Damascena - Complexul Etnografic din Skobelevo — scris în 17.06.23 de iulianic din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- May.2022 Complex Etnografic Damascena - o vizită relaxantă și... parfumată — scris în 30.07.22 de crismis din GALAțI - RECOMANDĂ
- May.2022 Kazanlâk si mirosul trandafirilor — scris în 18.06.22 de mishu din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jun.2021 Mormintele Tracice din Valea Regilor — scris în 29.07.21 de mprofeanu din PITEşTI - RECOMANDĂ
- Jun.2017 Un oraș strâns în jurul unei flori! — scris în 21.04.18 de crismis din GALAțI - RECOMANDĂ
- Aug.2016 Marele rege Dromichete si mormintele din Valea Regilor Traci — scris în 08.05.17 de buterfly* din BUCUREșTI - RECOMANDĂ