ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 04.01.2016
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Galați
ÎNSCRIS: 27.07.12
STATUS: POSEIDON
DATE SEJUR
AUG-2015
DURATA: 2 zile

GRAD SATISFACȚIE
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
98.33%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 16 MIN

Supă de midii şi istorie, cu apă de mare

TIPĂREȘTE URM de aici

Prima zi am rezervat-o pentru leneveală. Aveam mare nevoie de aşa ceva după o perioadă de muncă foarte încărcată, ziua se anunţa frumoasă şi caldă, locul în care ajunseserăm avea cam tot ce ne trebuia: mare, plajă cu nisip, pescăruşi; iar când ne va păli foamea, avem la alţi 2 paşi un restaurant ofertant, pe care îl testaserăm un pic şi în seara sosirii.

Despre Kavarna nu ştiusem nici eu prea multe înainte să fac rezervarea la Villa Allegra. Dar ulterior m-am documentat şi am aflat că este un oraş situat pe ţărmul Mării Negre, în Dobrogea bulgărească, la vreo 40 de km de Vama Veche. Un orăşel cum sunt şi pe la noi o grămadă, mai degrabă trist şi anost la prima vedere. Ce-l face special e faptul că de vreo 10 ani se organizează aici un festival internaţional de rock, pe scena căruia au concertat nume grele şi foooarteee grele (Deep Purple, Metalica, Alice Cooper şi mulţi alţii), ceea ce i-a conferit, pe bună dreptate, supra-numele de „capitală a rockului”. Aveam să constat ulterior că pe pereţii laterali ai unora din blocurile cenuşii ale urbei erau desene uriaşe reprezentând diverşi monştri sacri din domeniu.

Zona turistică şi, în acelaşi timp, cea în care ne aflam noi acum, se găseşte pe malul mării şi este legată de oraş prin două drumuri de aproximativ 3 km: unul direct, străjuit de păduri de-o parte şi de alta, care te scoate în oraş după ce treci pe sub o altă şosea şi altul care urcă pe dealul nordic ce îmbrăţişează golful, străbătând o arie cu multă vegetaţie şi cu complexe de cazare, apoi o alta mai buruienoasă, pentru a ieşi în periferia „colorată”, dar paşnică, a Kavarnei.

Noi suntem deci în acest moment la 50 de metri de mare, pe care o savurăm cu ochii şi urechile, cu mare nesaţ, alături de cafeaua de dimineaţă, pe unul din balconaşele apartamentului închiriat. Când spun „noi”, mă refer la mine şi la Tati, deoarece tinerii sunt născuţi obosiţi şi îşi continuă somnul de frumuseţe. Tati a fost chiar mai harnic decât mine, căci s-a trezit devreme, a inspectat zona şi, constatând că oferta pentru mic-dejun e slăbuţă (doar un magazinaş cu câteva chestii „subţiri”), s-a urcat în maşină şi s-a repezit până în oraş, unde a găsit un supermarket decent şi s-a întors încărcat precum capra din poveste. În timp ce rezolvăm operaţiunea „mic-dejun&cafeluţă”, se trezeşte şi Isteţica. Mic-dejun şi cafeluţă şi pentru ea, desigur, apoi ne echipăm de plajă şi părăsim agale incinta răcoroasă.

Suntem chiar în faţa golfului, puţin în dreapta cum stai cu faţa la mare. Facem un scurt tur al împrejurimilor, să găsim cel mai bun loc în care să ne aşezăm la plajă. Ajungem în 2 timpi şi 3 mişcări pe o faleză puţin înaltă, destul de rustică, străjuită de un parapet metalic şi de stâlpi de iluminat. Asfaltul pare că a cunoscut şi vremuri mai bune, dar noi avem altă dominantă acum. Dincolo de această mică faleză, ce se continuă în dreapta pe sub un promontoriu pe care am aflat că-l cheamă Capul Chirakman şi are semnificaţie istorică, este o plajă neamenajată, dar curată, destul de îngustă, puţin populată la această oră totuşi matinală. Am putea rămâne aici, dar... hai să vedem ce e şi mai încolo! Mai încolo, adică în stânga, e „capătul” golfului, ce se întinde pe o distanţă de câteva sute de metri, după cum apreciez grosier. Ajungem la micul dig care pătrunde în mare, pe care făcuserăm câţiva paşi şi cu o seară înainte, acela pe care se găseşte parcată o veche ambarcaţiune pescărească. În felul lor brut, simplu, practic - şi digul, şi barca mi se par de-a dreptul romantice! Când mă apropii, observ şi vreo 2 bănci de lemn pe dig, deci locul nu e conceput doar în scopuri practice, ci şi poetice!

În continuare, dăm de plaja „principală”, din mijlocul golfului, amenajată cu şezlonguri şi turn pentru salvamar (fără salvamar). Făcusem cunoştinţă cu dânsa şi aseară, căci în spatele ei se ascunde Restaurantul Balgarka. Pare ok la prima vedere, nisip cât încape, şezlonguri pe alese. Dar la a doua vedere, constatăm minusurile: intrarea în mare pare să se facă destul de lin doar în partea dreaptă a plajei, dar zona e plină de pietre şi alge în apă. Şi, desigur, cam pute. Şi, desigur, sunt milioane de musculiţe. Pas! Mai încolo, intrarea în apă e betonată, pasămite apa trebuie să fie adâncă, deoarece se observă din loc în loc scări metalice ca de piscină pentru acces în mare, aşa cum văzusem vara asta în Croaţia. Mda… Hai să ne întoarcem la prima plajă!

Ceea ce s-a dovedit a nu fi deloc o idee rea. Ne aşezăm prosoapele direct pe nisipul cald şi savurăm peisajul. În spatele nostru, mult dincolo de mica faleză, o clădire care mă intrigase încă de la „cafeluţă”: o chestie înaltă, polilobată, care semăna cu un castel cu creneluri în partea superioară şi chiar cu vreo 2 turnuleţe cu acoperişuri ţuguiate, roşii (aveam să aflu mai târziu că era o moară dezafectată). Dincolo de ea, semeţul Cap Chirakman, cu secţiunea lui triunghiulară, de calcar albicios, despre care v-am mai pomenit. Numele lui s-ar traduce „torţă”. Demult, acesta era de fapt o peninsulă care înainta curajoasă în mare şi pe care marinarii o vedeau de departe, orientându-i în drumul lor; în urma unor cutremure repetate, bună parte din peretele moale s-a prăbuşit în mare şi azi arată aşa cum o vedem. În epoca bizantină timpurie, datorită repetatelor atacuri barbare, oraşul Bizon, aflat la poalele „torţei”, a fost mutat pe culmile sale, unde s-a fortificat, a înflorit şi s-a dezvoltat, devenind un important centru cultural şi comercial. Grecii au construit o bazilică şi au re-numit locul Karvun. Treptat, pe măsură ce istoria s-a mai îmbunat, oraşul a coborât din nou în vale, dar de partea cealaltă a dealului, iar pe malul mării, în golful în care ne aflăm noi acum, a rămas un mic sat de pescari, cu locuinţele şi bărcile lor modeste.

Când ne-am săturat de admirat peisajul şi de cugetat la vremuri apuse, ne-am lăsat cuprinşi de valurile mării, uşoare şi calde. Apa curată, fără alge, doar câteva vietăţi marine mici, pe care le fugăreau toţi copiii. Şi tot aşa – când visare la soare, când scaldă – până aproape de prânz. Oare de ce drumul de la plajă către locaţia de cazare pare totdeauna că e mult mai lung decât a fost în sens invers?!...

În curând au sosit şi prietenii noştri, încă 2 familii cu urmaşii aferenţi. După masa de prânz, pe care am „cântat-o” că mai era puţin şi se contopea cu cina, servită cu dichis tot la Restaurantul Balgarka, am reluat asaltul micuţei plaje, cu toţii. Ca şi activităţi desfăşurate, de data asta a predominat bălăceala, căci soarele s-a ascuns pudic în spatele „torţei” destul de repede, lăsând locului umbra şi răcoarea.

Mai târziu, când „ora de aur” de-abia debutase, am pornit cu Tati să explorăm restul golfului şi a micuţei localităţi. Precum vă spuneam, golful este încadrat de regiuni deluroase, unul fiind Capul Chirakman, celălalt dealul cu hoteluri şi alte complexe de cazare. În zona joasă, aproape de mare, se găsesc câteva case vechi, unele dezafectate sau chiar năpădite de buruieni, dar şi încă vreo 2 restaurante (în afară de „al nostru”, căruia urmam să-i rămânem fideli pe aproape tot parcursul şederii). Una din aceste case vechi mi-a plăcut în mod deosebit, v-am descris-o în amănunt în articolul despre Villa Allegra: acea casă lungă, de piatră, cu uşi şi ferestre mici, asimetrice, cu aer grecesc (aveam să descopăr pe unul dintre pereţi câteva caractere greceşti şi un an, 1889, iar în altă zi o plăcută cu adresa electronică a unui ONG implicat în descoperirea şi conservarea epavelor scufundate în lungul litoralului bulgăresc; nu mi-aş fi imaginat că acesta poate fi un hobby atât de palpitant!).

Ne-am continuat plimbarea agale de-a lungul golfului şi aproape fiecare pas năştea noi semne de întrebare: „Oare ce-o fi fost aici? Clădirea asta e în construcţie sau e pur şi simplu abandonată? ” La capătul golfului se vedea un mic port de ambarcaţiuni nesofisticate şi o plajă asemănătoare cu a noastră, cu intrare lină în apă, unde câţiva copii abia se îndurau să-şi abandoneze frumosul castel de nisip construit; pescăruşii se hârjoneau ţipând scurt din când în când, o barcă tocmai se întorcea de pe mare, un alt tablou perfect în simplitatea lui caldă!...

În capătul extrem al plajei, chiar sub deal, am descoperit şi câteva locuinţe ale localnicilor, gospodării în toată regula, cu raţe gureşe, pisici planturoase şi bărci colorate parcate una lângă alta pe nişte şine (de pe care se lansau la apă, probabil). Nu eram singurii vizitatori fermecaţi de decor, o puştoaică încerca să prindă şi ea cele mai bune cadre cu o pisicuţă fotogenică…

… Nu am întâmpinat nici o obiecţie atunci când am propus programul pentru a doua zi: plajă la Bolata, prânz la Dalboka şi culturalizare la ruinele de pe Capul Kaliakra. Toate se află în acelaşi areal (pe o peninsulă de formă aproximativ triunghiulară), la câţiva km distanţă una de alta, deci pot fi uşor grupate. Studiasem pe hartă traseul şi, în mare, îl ştiam. Am ieşit în oraş şi am găsit uşor indicatoarele spre Capul Kaliakra. Ca idee, din localitatea Balgarevo, se merge tot înainte, iar după câţiva km un indicator te îndrumă în dreapta, spre Ferma de Midii Dalboka; dacă îl ignori şi ţii drumul drept, ajungi în curând la capătul lumii… ăăă, al peninsulei. Pe drum eşti însoţit de siluetele graţioase ale zecilor de eoliene plantate în lanuri de porumb, mai ales pe partea stângă. În dreptul ultimului rând de eoliene, se face drumeagul (de lăţimea unui autoturism şi jumătate, dar nu-i bai, are mici refugii laterale din loc în loc) ce duce într-un colţ de Paradis, golful cu plaja Bolata (dar să nu anticipăm!).

Cu înţelepciunea care mă caracterizează, dar mai ales pentru că citisem şi mă informasem, am sfătuit tribul că ar fi bine să ne oprim întâi la Dalboka, să ne facem rezervare pentru prânz, că fiind vară şi aproape week-end, să nu rămânem – Doamne fereşte! – cu buzele umflate şi burţile goale. Aşa că am urmat indicatorul cu pricina şi drumul ne-a purtat lin şi repede până undeva deasupra mării, de unde se puteau vedea atât celebra fermă din mijlocul mării, cât şi „mâncătoriile” de jos, de pe ţărm. Am coborât panta destul de abruptă (despre care citisem chestii naşpa, dar pe Tati nu l-au impresionat, se trezise voios şi încrezător) cu mare grijă, am parcat cam pe unde am avut chef, căci locul era puţin animat la ora aceea a dimineţii. Ne-am ales o masă mare şi am stabilit să revenim la ora 13:30, bronzaţi, scăldaţi şi rupţi de foame.

Drumul în stânga spre Bolata l-am nimerit din prima (în sens invers, când vii dinspre Cetatea Kaliakra, e şi mai simplu: o iei pe prima la dreapta), apoi trebuie să ai grijă să nu faci la dreapta pe primul drumeag (care duce la fosta staţie de cercetare înfiinţată de Grigore Antipa, în prezent dezafectată, dar păzită totuşi de bulgari), ci pe al doilea, ce coboară blând şi prăfuit către mare, dar nu mult, căci în câteva minute ajungi în parcarea improvizată. Cobori, respiri adânc, presimţind frumosul şi constaţi că ai, într-adevăr, motive să te minunezi. Dacă nu te-ai documentat, aşa, ca mine, şi încă nu ştii, e momentul să afli, citind panourile explicative plantate din loc în loc (au şi poze!) că zona aparţine Rezervaţiei Naturale Kaliakra, declarată astfel de statul bulgar în 1966 (după ce în 1941 fusese numită „arie protejată”, una dintre primele din Bulgaria), datorită vegetaţiei de stepă pe care o conţine şi, mai ales, datorită sutelor de specii de păsări ce locuiesc permanent sau doar tranzitează regiunea aceasta aflată pe una din principalele căi de migrare a păsărilor, numită Via Pontica.

Am parcat deci, am lăsat în stânga o baltă şi o mică zonă mlăştinoasă, apoi am ajuns în cea de-a doua parcare, ceva mai jos, plină-ochi, chiar lângă plajă. Imaginea golfului rotund, îmbrăţişat de pereţi roşiatici, cavernoşi, ni s-a arătat privirilor în toată splendoarea sa! Doamne, chiar suntem la doar câţiva km de România?! Sigur nu ne-am teleportat pe undeva, prin Grecia?! Plaja cu nisip, evident, amenajată cu umbrele de stuf (3 leva) sub care îţi poţi aşeza prosopul, deservită de o terasă la care poţi servi tot felul de lichide reci şi calde, îngheţată şi ceva sandviciuri. Apa de vis: caldă, curată, cu intrare lină de pe plajă, dar cu pietre mari, bazaltice, în zonele laterale, care vă garantează camerei foto nişte captări memorabile. De prisos să spun că nu auzi decât marea, pescăruşii, copiii jucându-se zglobii! Aceasta e singura plajă cu nisip în Peninsula Kaliakra, peninsulă pentru care sunt definitorii mai degrabă pereţii ei stâncoşi, mai albicioşi (calcar) sau mai roşiatici (oxizi de fier) care se prăvălesc în apele mării. Existenţa Bolatei se datorează unui pârâiaş care se varsă în mare chiar în partea stângă a plajei (unde răceşte puţin apa mării) şi care poartă cu el nisip sfărâmat de pe înălţimile vecine.

Între două bălăceli, desigur că am explorat zona, admirând pereţii plini de mici grote. În peşterile din jur, a fost descoperită de curând o aşezare omenească de prin sec. 4 îH, cu tot felul de artefacte, printre care o cruce malteză, ceea ce demonstrează extinderea comerţului pontic până la Veneţia şi Genova. Dincolo de pârâiaş, există o aglomerare de pietre, de la care pleacă un mic dig care intră în mare (este unul asemănător şi în partea opusă), iar dincolo de acest dig, mai este o plajă, mult mai mică, dar la fel de frumoasă. Altă „excursie” care poate fi făcută, despre care citisem şi pe care nu intenţionam s-o ratez, este cocoţarea pe stânci până într-un punct de la care ai vedere panoramică asupra zonei. Cărarea se face chiar în spatele terasei de pe plajă şi se continuă rapid cu trepte săpate în solul care acoperă stâncile. Traseul este protejat de parapeţi metalici, aşa că nu comportă nici un pericol şi, într-adevăr, îţi oferă peisaje de vis! Cuvintele mele sunt sărace, aşa că voi ataşa poze spre exemplificare.

Rând pe rând însă, şoriceii ni s-au trezit în burtici, dându-ne de veste că ora mesei se apropie. Cu părere de rău, am strâns calabalâcul şi am părăsit plaja, îndreptându-ne din nou spre Dalboka, al cărui drum de-acum ne era cunoscut. N-a mai fost aşa de uşor să găsim locuri de parcare, dar cumva ne-am descurcat. Masa noastră ne aştepta pregătită şi ni s-au adus meniuri în limba română, pe care le-am studiat amuzându-ne copios. Am avut de ales între diverse feluri „pentru a satisface” (antreuri), altele preparate de „bucătarul vrăjitor” (supe), ne-am adus aminte în final „de ce suntem aici? ” (feluri principale) şi am constatat că „fără asta nu se poate! ” (deserturi). Porţiile sunt mici, dar şi preţurile pe măsură. De menţionat că aproape toate preparatele restaurantului (de fapt, sunt 2, faţă în faţă, noi am nimerit la cel din dreapta, cum cobori) înglobează midii proaspete şi cultivate ecologic în ferma pe care o poţi admira în mijlocul mării, construită de bulgari cu fonduri SAPARD. Inclusiv deserturile (şi ţineam să mă conving de asta). A fost destul de greu pentru Isteţica să-şi găsească ceva de comandat, ea fiind vegetariană, cred că a luat o salată şi vreo două garnituri, noroc că se mulţumeşte cu puţin. Noi, restul, ne-am dezlănţuit însă… Îmi amintesc cu maaareee plăcere de supa cremoasă şi puţin picantă de midii (ah! îmi plouă în gură!), de salata de raci, de sărmăluţele cu midii şi de desertul reprezentat de cochilii de midii dispuse în rozetă, umplute cu bucăţi delicioase de mere coapte în unt, un pic de frişcă şi… carne de midii!

Locul e o nebunie din toate punctele de vedere. În primul rând, priveliştea mării, de sub copertina umbroasă, printre ghivece de flori. În al doilea rând (doar acesta e motivul principal pentru care vin oamenii aici), mâncarea; deşi pe mine m-a impresionat mai mult ineditul combinaţiilor şi varietatea felurilor pe bază de midii, decât gustul propriu-zis (fără supărare, dar mi s-a părut mai bună mâncarea servită în repetate rânduri pe plajă, la noi, la Balgarka). În al treilea rând, atmosfera: să vezi terasa aceea umbroasă de deasupra mării plină cu oameni veseli, plini de culoare, dar şi ospătarii tineri plimbându-se printre mese cu tăvi suprapuse cu preparate… De revenit, ce mai! Pe noi, 12 persoane, ne-a costat echivalentul a vreo 80 de euro, în condiţiile în care am mâncat, nu glumă!

Bifată şi „operaţiunea Dalboka”! La culturalizare cu voi, prea multă leneveală! Urcat panta, urmat drumeagul, făcut dreapta şi mers vreo 10 km, până când ne-a oprit un nene să ne vândă biletele de intrare în situl arheologic (3 leva bucata, parcă). Imediat pe dreapta am găsit parcarea mare, plină de maşini cu numere româneşti. Aici ne aştepta, în primul rând, monumentul cu clopote închinat amiralului rus Ushakov, care i-a bătut pe turci de i-a snopit într-o bătălie navală, în 1791, în timpul războiului ruso-turc, în largul coastelor Kaliakrăi (ispravă pentru care a fost chiar sanctificat de Biserica Ortodoxă Rusă). Din nou unii s-au documentat din mers (cei care nu-şi făcuseră temele acasă), citind panourile explicative presărate ici-colo şi au aflat că istoria promontoriului semeţ, care înaintează vreo 2 km în mare, e veche, interesantă şi dublată de legende şi mai încântătoare.

Tracii au fost primii care au fondat aici aşezarea numită Tirisis, în sec. 4 îH. Iar au venit grecii, vreo 8 secole mai târziu şi, precum ştim, aveau damblaua să re-boteze locurile, aşa că cetăţii i-au spus Akre („stâncă”), iar imensului promontoriu „kali akre” („cap frumos” sau „stâncă bună”, asta pentru adăpostul pe care îl oferea corăbiilor, pe vreme rea, golful liniştit din dreapta „stâncii”. Cetatea a înflorit, dar orice mărire este urmată de o decădere, aşa că pe la începutul sec. 7 locul era aproape o ruină, pentru ca în a doua jumătate a sec. 7 să fie recunoscut ca aparţinând bulgarilor. Cetatea a fost fortificată şi şi-a atins din nou vremuri de glorie în timpul despotului Dobrotici, în sec. 14, pentru ca 30 de ani mai târziu să fie cucerită de turci, care au instituit aici o garnizoană. Mircea cel Bătrân a „salvat” cetatea în 1402 pentru câţiva ani, dar a căzut curând din nou în ghearele turcilor pentru vreo 3 secole.

Din acele vremuri îşi trag sevele şi legendele locului. Una spune că în cetate trăiau 40 de fecioare care, de teama de a nu cădea în mâinile barbarilor turci, şi-au împletit cosiţele şi s-au aruncat împreună în apele mării (o poveste asemănătoare regăsim la greci şi la sârbi). Alta spune despre Nicolae, sfântul protector al marinarilor şi pescarilor, care, urmărit fiind de turci şi îndreptându-se spre mare, Dumnezeu a făcut să se extindă pământul de sub paşii lui, astfel născându-se Capul Kaliakra. La capătul promontoriului, acolo unde turcii l-au ajuns totuşi pe sfânt şi l-au ucis, s-a construit micuţa capelă care îi poartă numele şi pe care o vom vizita şi noi în curând. Şi „sfântul” musulman Sara Saltik a fost divinizat în acest areal (ca şi în Babadagul mai cunoscut nouă).

Trecem pe lângă câteva standuri cu suveniruri şi ne îndreptăm spre intrarea în cetate. Dar până acolo, ne delectăm privirile şi setea de cunoaştere cu ruine ale unor foste biserici, locuinţe şi puţuri, dar şi cu spectacolul grandios, oferit de-o parte şi de alta a capului, de pereţii alburii ridicându-se perpendicular din marea albastră şi întinzându-se până hăt-departe! Poarta cetăţii (refăcută) e învăluită în muzica unui acordionist local, căruia îi strecor recunoscătoare un bănuţ şi un zâmbet, pare că se bucură de amândouă. Din nou tarabe cu suveniruri, între care se remarcă scheletele calcaroase ale peştilor cu ţepi, din nou mare albastră dincolo de cărarea pietruită şi nici nu mai e mult şi ajungem la restaurant. Unii se opresc să se hidrateze, alţii aleg să viziteze micul muzeu din peşteră care prezintă artefacte din diverse epoci istorice, descoperite pe acest teritoriu. Costă 2 leva intrarea, dar nu am cui da bănuţii, aşa că mă culturalizez gratis.

Mai departe, trecem pe lângă nişte stânci imense, în care sunt săpate chiar şi vreo 2 peşteri şi ajungem aproape de capăt, într-o zonă luminoasă, unde ne salută „arcaşul”, o statuie de piatră ce ţinteşte întinderile mării, aruncăm o privire grăbită zonei militarizate din vârful dealului, apoi ne îndreptăm atraşi magnetic de mica bisericuţă a Sf. Nicolae, plină-ochi de turişti evlavioşi, dar noi ne pierdem printre pietre, în spatele capelei, acolo unde cerul şi marea par totuna, „un albastru infinit”…

Întorşi în Kavarna, ne răspândim care-încotro, fiecare încercând să „digere” în felul lui imaginile zilei care se apropie de sfârşit. Romantici de felul lor, băieţii ne gonesc pe malul mării şi se apucă să pregătească grătarul; în „tonul” locului, în seara asta vom servi peşte.

„Femeile şi copiii” dispar prin dormitoare, dar eu mă conformez şi pornesc de una singură să explorez şi partea din dreapta a falezei, pe sub Capul Chirakman. Nu sunt prea multe de explorat, în curând ajung la digul pe care se înşiruie bărci pescăreşti colorate şi care îmi oferă o nouă perspectivă asupra golfului Kavarnei. Pozez câţiva pescăruşi care se odihnesc pe stabilopozi, mă opresc câteva minute pe un bolovan să ascult liniştea întretăiată de valuri şi mă întorc … acasă, la ai mei, la veselia şi prietenia lor molipsitoare…

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de crismis in 04.01.16 22:20:53
Validat / Publicat: 05.01.16 07:38:51
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în BULGARIA.

VIZUALIZĂRI: 6665 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

17 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (crismis); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P22 Şi iar Bolata
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 76900 PMA (din 61 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
Articol de elită, apreciat de suficienţi votanţi pentru a-i fi alocat, automat, ZUPERBONUSUL (în valoare de 20000 PMA).

ECOURI la acest articol

17 ecouri scrise, până acum

webmaster
[05.01.16 05:58:28]
»

Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

crismisAUTOR REVIEW
[05.01.16 08:35:11]
»

@webmaster - Multumesc!

elviramvio
[05.01.16 09:21:44]
»

Superb articol, ca de obicei cand e vorba de Crismis, pozele le savurez la urmatoarea cafea si sigur gasesc ceva de votat. Este una din zonele pe care le iubesc in ceea ce multi nu apreciaza, aceasta fascinanta Bulgarie.

Iti doresc un an in care sa ne scrii cat mai mult, imi plac teribil articolele tale.

gettyy
[05.01.16 10:33:20]
»

@crismis: Da, într-adevăr un review EXCELENT, pe care l-am citit cu mult nesaț. M-am simțit "acolo" cu voi... şi la plajă... şi la plimbare... şi prin minunatele locuri încărcate de istorie...

Pozele sunt superbe şi... bag seamă că nu eşti talentată doar la scris!

Sinceră să fiu nu ştiam despre această zonă a Bulgariei dar, după cum povesteşti tu, chiar că se merită să fie pusă pe lista de anul acesta chiar!

Felicitări pentru un review atât de frumos, ca de altfel toate cu care ne-ai obişnuit!

Îți doresc un an bun, bogat în toate şi cu multe, multe călătorii!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
irinad
[05.01.16 12:51:20]
»

@crismis - Recunosc cu plăcere traseul pe care l-am făcut și eu, în linii mari, în iulie anul trecut, dar mult mai concentrat, având la dispoziție doar o zi. Descrierea sa, este, de departe, excelentă, iar pozele sunt foarte frumoase.

Vacanțe plăcute și anul acesta pentru a ne delecta cu review-urile tale foarte bune cu care ne-ai obișnuit!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
crismisAUTOR REVIEW
[05.01.16 20:12:39]
»

@all : Multumesc pt aprecieri, ma magulesc si ma obliga! Sper sa pot veni curand si cu partea a doua a acestei frumoase excursii. Eu vreau, dar... stiti voi, timpul...

Artana
[07.01.16 16:05:54]
»

Acum in plin sezon de porci, carnati si sarbatori, aveam nevoie de o escapada

Multumesc! Chiar ma gandesc la o escapada de cum vine caldurica.

Un an nou de poveste iti doresc!

crismisAUTOR REVIEW
[07.01.16 19:55:14]
»

@Artana: Si eu abia aștept să se încălzească puțin, ca să mă reped iar prin zonă! Vreau să mai scotocesc puțin, am mai descoperit ceva treburi interesante!

Un an minunat și vouă!

Michi
[09.01.16 23:05:31]
»

Foarte valoros review. Nu am mai avut răbdare să mai obţii un vot ca să marchez eu szuperbonusul, aşa că m-am mulţumit cu al 49- lea.

crismisAUTOR REVIEW
[09.01.16 23:23:09]
»

@Michi: Mulțumesc! ZB contează mai puțin, important e ca informația să fie utilă, să ajungă unde e nevoie de ea.

mishu
[10.01.16 10:58:22]
»

Buna, imi face placere sa acord votul meu cu felicitarile de rigoare. Am tot auzit despre midiile de la Dalboka si anul acesta incercam si noi sa ajungem acolo. Am trecut de multe ori prin zona dar nu ne-am oprit inca pe acolo, dar o vom face. Iti urez sa ai un an minunat alaturi de cei dragi (inclusiv membri AFA)

crismisAUTOR REVIEW
[10.01.16 13:11:51]
»

@mishu: Mulțumesc! Zona merită cu prisosință o vizită sau mai multe! Dalboka e specială, dar voi povesti despre alternative la fel de bune!

Un an minunat și ție, cu sănătate, mii de bucurii și... câteva excursii memorabile!

Aurici
[13.01.16 14:20:52]
»

@crismis - Sunt în urmă cu cititul dar recuperez eu!

M-a surprins tare poza 22 pentru că am și eu una la fel și știind că am fost în aceeași perioadă am crezut că chiar am imortalizat la secundă același cadru. Dar m-am liniștit. M-am uitat la pozele mele și alt nenea iese din apă.

Frumos și la Kavarna, trebuie să mai ajungem și noi.

Și așa cum spuneam într-un alt ecou, ce le mai umplem noi buzunarele vecinilor!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
crismisAUTOR REVIEW
[13.01.16 17:04:59]
»

@Aurici: Era culmea, sa fi fost acelasi nene!

Cat despre buzunarele vecinilor... eu le umplu cu placere, nu-mi pare rau, atata timp cat ma primesc ca pe o sora! Dealtfel, am citit recent un articol despre un studiu care dovedeste ca noi, romanii, cel mai tare suntem inruditi genetic cu bulgarii si cu grecii. Astfel mi s-au explicat multe...

calatorul
[01.04.16 23:57:40]
»

O relatare grozava, dar asa cum scriam si dincolo la descrierea hotelului, pe mine Kavarna nu prea m/a dat pe spate in cele 3 zile cat am stat acolo. CAm izolata, plaja cam micuta si cea de langa sosea neamenajata, caci in cea amenajata de langa golf nu se poate face baie, apa e plina de fiare si table ruginite.

Kaliakra da, este minunata, Dalboka interesanta si cu meniuri atragatoare, desi spunea bine cineva pe AFA ca aceleasi mancaruri le poti savura in port la Balcic, foarte adevarat. DAr pesisajul de la Dalboka e interesant si merita un drum pana acolo.

Despre Bolata insa nu stiam mai nimic, multumesc, o sa o caut la primul drum prin zona. Drumuri bune si vacante frumoase!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
crismisAUTOR REVIEW
[02.04.16 10:54:11]
»

@calatorul: Eu m-am bucurat mult cand am descoperit aceasta mica plaja, pt ca indeplineste criteriile "mele" de eligibilitate. Adica sa fie curata, sa nu aud altceva decat valurile marii si țipetele pescărușilor, in apa sa se poata intra relativ lin si sa nu-mi rup picioarele in pietroaie... E drept ca nu e cine stie ce peisaj la Kavarna, dar se poate ajunge usor, nu e aglomerata si e o buna baza de plecare pt atractiile din zona. Dupa dezamagirea pe care a reprezentat-o (iar) litoralul romanesc pe care il accesasem intr-un week-end anterior, Kavarna a fost... parfum! Sunt sigura ca mai exista si alte plaje, pe unele le-am descoperit virtual si sper sa le descopar si in realitate in verile ce vor urma. Dar Kavarna ramane o buna varianta de rezerva (nu incerc sa te conving de asta, pur si simplu imi enunt sentimentele).

Cu siguranta Bolata nu te va dezamagi, merita o vizita!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
calatorul
[05.04.16 12:51:53]
»

@crismis - Si eu multumesc pentru raspuns, intrutotul de acord cu aprecierile si opiniile de mai sus.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
8 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Artana, Aurici, calatorul, crismis, elviramvio, irinad, Michi, mishu
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Kavarna și împrejurimile:

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.1114399433136 sec
    ecranul dvs: 1 x 1