ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 20.10.2014
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Bucureşti
ÎNSCRIS: 09.05.11
STATUS: PRETOR
DATE SEJUR
JUL-2014
DURATA: 1 zile
familie cu copii

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
95.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 7 MIN

Kavala - oraş-port sau staţiune?

TIPĂREȘTE URM de aici

De la Parga la Kavala

După cel de-al doilea sejur din Grecia, ne propusesem să facem o oprire intermediară, chiar dacă distanţa Parga – Bucureşti, vreo 1050 km, ar fi putut fi parcursă într-o singură zi, ţinând cont de beneficiile autostrăzii Egnatia Odos şi a noii vămi Makaza! Iniţial, vroiam să ne oprim în Salonic (pe care nu-l vizitasem până atunci, cu toate că trecusem pe lângă el de câteva ori, în drum spre şi dinspre Halkidiki şi Riviera Olimpului), dar, după o ultimă discuţie cu @johnyredlabel mi-am schimbat opţiunea, alegând Kavala! Şi n-am greşit!

Plecăm aşadar, sâmbătă 5.07.2014 din Valtos–Parga, iar după o scurtă vizită a superbei plaje Lichnos, aflată la vreo 3 km sud de localitate, ieşim pe E55, îndreptându-ne spre Igoumenitsa (la vreo câţiva km am oprit la un izvor cu apă rece până în localitatea Margariti, loc unde am văzut unul din rarele echipaje de poliţie de pe teritoriul Greciei) iar după vreo 15 km virăm la dreapta spre autostrada Egnatia Odos, prin Mazarakia, cel mai rapid traseu de întoarcere spre ţară – nu şi cel mai scurt, acesta fiind prin Paramithia, dar mai sinuos din câte am văzut!

Despre autostrada Egnatia Odos, această superbă realizare a grecilor ce cuprinde 3 regiuni (Epirus, Macedonia şi Tracia), nu o să vă spun prea multe deoarece au făcut-o alţii înaintea mea şi sunt convins că o vor face şi mai mulţi de-acum încolo (în opinia mea ar merita un review separat, bine documentat, pe care l-aş citi cu mare plăcere, sunt convins!), doar că am beneficiat de un asfalt excelent, am traversat peste 30 de tuneluri săpate în munţii Pindos şi Vermio, am văzut şi revăzut peisaje superbe, printre care Lacul Ioanina şi pitorescul orăşel Metsovo, pe care le vizitasem la venire.

Singurul inconvenient al acestei autostrăzi este lipsa benzinăriilor şi a popasurilor – singurul loc unde am găsit aşa ceva a fost între Veria şi Salonic, dar am fost răsplătiţi cu vârf şi-îndesat deoarece aici am găsit, pe lângă benzinărie, un adevărat mall, ,,Olympus Plaza’’ unde am mâncat excelent!

De-acum şoseaua devine cumva mai neinteresantă, dreaptă şi plată în loc de şerpuită şi cu diferenţe de nivel, locul munţilor este luat de câmpie, traseul monoton fiind ,,pigmentat’’ cu panorama oraşului Salonic, văzut de pe centură şi, din când în când cu ceva peisaje cu Golful Salonic şi vreo 2 lacuri în nordul peninsulei Halkidiki.

Kavala – primele impresii şi adevărata faţă

Pe măsură ce ne apropiam de destinaţia noastră, peisajele frumoase s-au înteţit, apărând iarăşi munţii, pe partea stângă, iar pe dreapta Marea Egee pe a cărei apă liniştită se disting siluetele braţului Athos-Halkidiki şi a insulei Thassos, chiar şi o plajă destul de întinsă situată înainte de Kavala.

Totuşi, cea mai frumoasă surpriză am avut-o după ce am părăsit autostrada, virând dreapta spre Kavala – o superbă panoramă asupra celui de-al doilea oraş ca mărime al Macedoniei (după Salonic!), care este supranumit, pe bună dreptate, Monte Carlo al Estului - în primul rând datorită poziţionării lui în formă de amfiteatru şi combinaţiei munte-mare asemănătoare oraşului din sudul Franţei. Wow!

Era ora 17.00 iar noi aveam câteva ore la dispoziţie pt a vizita această frumoasă localitate, ultima noastră gazdă a circuitului din Grecia!

Am găsit foarte repede hotelul unde urma să ne cazăm, Oceanis Hotel, situat pe bulevardul principal care este paralel cu faleza oraşului, am lăsat bagajele şi am ieşit la o scurtă plimbare în zona portului, situată foarte aproape de hotel, pt ceva cumpărături şi de a ne ,,lua repere’’ pt masa de seară!

Primul contact cu faleza oraşului – dezamăgire totală! Multă mizerie în zona parcului de distracţie (cred că fusese amenajat un talcioc care se încheiase de puţină vreme iar gunoierii nu avusese timp să acţioneze!), faleza aproape pustie, portul fără nicio activitate, în unităţile comerciale erau doar câţiva clienţi plictisiţi, o imagine dezolantă, contrar la ceea ce mă aşteptam! E drept, totul pe fondul unei călduri destul de mari, ceea ce m-a făcut să acord ceva circumstanţe!

Am făcut ceva cumpărături, după care am mers la hotel să ne relaxăm, iar eu să urmăresc bineînţeles primul meci de la C. M. de Fotbal din Brazilia, după care am revenit iarăşi pe faleză în vreo 3 ore de la prima vizită.

Ceea ce am găsit de data aceasta m-a lăsat fără cuvinte: un oraş-port efervescent, aglomerat, o faleză curată, însufleţită, un parc de distracţii deosebit de animat şi distractiv, restaurante, taverne, baruri, cafenele, cofetării, magazine etc pline de lume pestriţă, o forfotă pe care n-o bănuiam cu câteva ore în urmă!

Am mâncat la taverna ,,Happy green’’, unde am găsit loc cu greu la acea oră, asta deoarece localul are mâncare bună, preţuri decente (mult mai mici decât în Parga de unde veneam!), servire rapidă şi câteva ecrane pe care se putea viziona al doilea meci de fotbal al zilei! O bilă neagră totuşi – prezenţa cerşetorilor, lucru care îmi creează repulsie, mai ales când servesc masa! Bine măcar că nu erau de-ai noştri!

Am plecat spre hotel după miezul nopţii, lăsând în urmă o staţiune (putem s-o numim şi-aşa!) încă animată, o faleză care nu are aerul cosmopolit al celor din Nidri şi Parga ci mai degrabă influenţele orientale din staţiunile turceşti Bodrum şi Kusadasi sau chiar Canakkale, unde ne-am simţit bine până la urmă!

Dimineaţa, după micul dejun, ne-am urcat sus, pe terasa hotelului de 8 etaje, pt a mai admira o dată panorama oraşului, am făcut bagajele şi am plecat pe şoseaua de pe lângă faleză, am trecut pe sub apeductul Kamares, care leagă oraşul de cartierul medieval Panagia (situat la poalele castelului din vârful dealului), edificiu construit de Ibrahim Pargalezul (pt că tot veni vorba de Parga!) în secolul XVI, apoi am urmat şoseaua de coastă a oraşului spre est, făcând joncţiunea cu autostrada Egnatia Odos în dreptul unei plaje destul de frumoase, iar de aici spre ţară prin vama Makaza, traseu despre care v-am povestit la începutul circuitului!

Concluzia finală – acest oraş-port merită mai mult timp decât i-am acordat noi în această vară, este o

variantă foarte bună pt tranzit şi poate fi o alternativă pt un sejur chiar, ţinând cont de faptul că am văzut câteva plaje destul de drăguţe iar unităţi de cazare sunt destule, slavă Domnului!

Epilog

Asta a fost povestea circuitului nostru extern din această vară, un circuit superb în care am vizitat obiective frumoase (dintre care se detaşează Meteorele şi Vikos Gorge!), asezonat cu două sejururi deosebite în două destinaţii încântătoare – Lefkada şi Parga!

Ipotetic vorbind (pt că nu-mi place să repet traseele deja făcute!), dacă ar fi să mai fac încă o dată acest circuit vara, aş proceda un pic altfel:

-prima oprire aş face-o direct în Kalambaka (Riviera Olimpului e mai nimerită pt tranzit spre Sporade, Atena, Peloponez etc) pt a vizita Meteorele până în prânz şi a evita astfel căldura după-amiezii!

-din aceleaşi considerente a doua oprire aş face-o mai aproape de canionul Vikos Gorge (poate chiar la zagorieni!) sau în zona Ioannina – pe lângă frumoasa localitate şi superbul lac cu acelaşi nume, se mai poate vizita şi peştera Perama în zonă! Asta nu înseamnă că am regretat cazarea în pitorescul orăşel Metsovo, dar acesta se poate doar vizita pt 2-3 ore, timp în care se poate servi masa la una dintre tavernele din centru, unde se vorbeşte limba vlahă!

-pt cei care au timp la dispoziţie, consider că ar mai putea opta pt o oprire de tranzit în Salonic, pe lângă Kavala (una la dus alta la întors!).

În schimb consider că am fost inspirat pt faptul că am vizitat obiectivele mai solicitante la începutul concediului, că am ales cazarea în Nidri –Lefkada (unde am avut un sejur activ!) şi în Valtos – Parga (unde am lenevit mai mult!) în această ordine, precum şi faptul că am renunţat la vizita de o zi în Kefalonia, cea mai mare insulă ionică, care merită în mod cert mult mai mult timp pt ,,explorat’’!

Vacanţe inspirate vă doresc!

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de marocanu21 in 20.10.14 19:15:02
Validat / Publicat: 20.10.14 23:26:18
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în GRECIA.

VIZUALIZĂRI: 6563 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

6 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (marocanu21); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 La plecare din Parga am vizitat plaja Lichnos
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 67000 PMA (din 52 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
Articol de elită, apreciat de suficienţi votanţi pentru a-i fi alocat, automat, ZUPERBONUSUL (în valoare de 20000 PMA).

ECOURI la acest articol

6 ecouri scrise, până acum

puiutea
[21.10.14 11:10:15]
»

Un review excelent, la fel ca toate celelalte, v-am trecut pe lista favoritelor și aștept/așteptăm noi reviewuri. Toate sfaturile sau propunerile dvs. pentru trasee sau obiective ar putea fi luate ca "obligatorii", tocmai datorită bogăției de amănunte și sfaturi! Concedii multe și frumoase!

marocanu21AUTOR REVIEW
[21.10.14 15:53:59]
»

@puiutea - Multumesc! Eu sunt constient ca impresiile mele au un caracter preponderent personal, nu au multe lucruri care intereseaza marea majoritate - preturi in special, obiective istorice, excursii optionale etc si de aceea ma simt dator fata de membri AFA cu anumite detalii, macar pt Lefkada si Parga unde am avut sejururi! Despre Kavala, din pacate nu pot sa va spun mai mult decat am facut-o deja!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Marian Preda
[21.10.14 16:12:19]
»

@marocanu21 -

Felicitari pentru articol! Ma-ntreb ca un mucalit, cand ai mai avut timp sa-l scrii?!

marocanu21AUTOR REVIEW
[21.10.14 16:21:50]
»

@Marian Preda - Cand mancati voi ciorba de potroace! Iar altii petreceau pe la nunti de argint! Deh, dupa pregatire!

buterfly*
[21.10.14 18:05:00]
»

minunat ca si celelalte!

marocanu21AUTOR REVIEW
[21.10.14 19:40:03]
»

@buterfly - Mulţumesc!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
4 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
buterfly*, Marian Preda, marocanu21, puiutea
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Kavala și împrejurimile:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.089531898498535 sec
    ecranul dvs: 1 x 1