Palia Poli (Old Town) din peninsula Panagia, bijuteria medievală a Kavalei

TIPĂREȘTE

Atunci când pășești în Kavala, privirile sunt ațintite fără voie de peninsula Panagia (Fecioara) , o colină maiestuoasă ce mărginește portul vechi, în vârful căreia tronează o cetate medievală cu un turn de piatră, circular din care flutură semeț drapelul alb-albastru al Greciei. Are formă de triunghi, al cărei vârf sudic este„îndreptat” spre insula Thassos, iar ca dimensiune nu depăşeşte cinci sute de metri în lăţime sau şase sute de metri în lungime.

Este cea mai frumoasă și mai interesantă parte a Kavalei și, pe bună dreptate, oricine vizitează Kavala își dorește să se plimbe măcar un pic prin Panagia. Desigur că și nouă ni s-a întâmplat la fel, încă de a doua zi am pornit în explorarea acesteia, ca mai apoi, să ne atragă ca un magnet și să tragem cel puțin o tură pe-acolo în fiecare seară, mai cu seamă că apusurile din capătul său sudic sunt fabuloasse.

Ne-am început urcușul în Panagia de lângă Kamares, faimosul apeduct din Kavala, un alt simbol al orașului, practic o construcție monumentală, extraordinar de frumoasă, aflată în stare foarte bună. Aici este considerată a fi granița dintre orașul vechi și cel nou. Deși ai fi tentat să crezi că ar fi fost ridicat în vremurile romane, ceea ce nu este greșit în totalitate, acesta a fost construit între 1520-1530 în timpuri de dominație otomană, pe vremea lui Suleiman Magnificul, turcii stabiliți în Panagia lovindu-se acut de lipsa apei în peninsulă. Se crede că în acest loc a existat un apeduct roman, peste ruinele căruia a fost edificat Kamares. A fost funcțional până în primele decenii ale secolului trecut, acum uimește prin grandoare. A fost reparat de mai multe ori, foarte serios în secolul al XIX-lea chiar de Mehmet Ali, fondatorul statului modern egiptean, originar din Kavala. Are 60 de arcade (kamares însemnând arc), o înălțime de 28 m și lungime de 280 m.

La baza sa se află statuia unui leu și un indicator auto care semnalează că distanța până la Constantinnopol, și nu Istanbul! , este de 460 km.

Ascensiunea pieptișă în Palia Poli (Old Town) am făcut-o pe str. Lambrou Katsoni, de fapt mult spus stradă, căci în Panagia aproape toate străduțele sunt strâmte și foarte strâmte, pietruite, urcânde și coborânde, labirintice, uneori numai din trepte, cu case vechi, cu arhitectură otomană, având etajul din lemn, scos în consolă.

În vremuri străvechi, stâncoasa peninsulă era înconjurată de ziduri puternice de apărare, ridicate de coloniştii veniţi din Thassos care hotărâseră să se aşeze aici, în punctul cel mai strategic din areal, iar în incinta zidurilor se putea pătrunde prin cinci porţi. Mai târziu, în vremuri bizantine, peninsula a fost botezată Panagia, după mănăstirea de maici ridicată în punctul cel mai sudic al peninsulei, a cărei biserică purta hramul Fecioarei.

Însă, turcilor le-a plăcut cel mai mult peninsula, fiindcă aici s-au cantonat după cucerirea otomană, de aici capetele acestora conducând oraşul. În decurs de mai mult de cinci sute ani, cât a durat stăpânirea otomană, influenţa privind arhitectura a fost covârşitoare, aşa încât şi astăzi, parfumul oriental răzbate din majoritatea clădirilor.

Indicatoarele turistice povestesc câte ceva despre istoria locului și ne fac cunoscut că în Panagia sunt câteva monumente și clădiri emblematice pe care ar trebui să le viziteze oricine ajunge în zonă. Trenuleţul turistic, de culoare galbenă, face zilnic câteva curse din Plateia Eleftherios spre Panagia şi retur, gratis.

Urcând spre cetate, din Odos Katsoni am urmărit săgeţile şi indicatoarele spre Frourio (Φρούριο) , adică fortăreaţă, luând-o pe îngustele ulicioare Anthemiou şi Isidorou. Ştiam că acela este punctul cel mai înalt din Panagia, locul apreciat atât de grecii antici, de romani sau bizantini. Fortăreaţa în forma de acum, care a dăinuit peste secole, a fost reconstruită de otomani în primul sfert al veacului al XV-lea. Acropolisul bizantinului Christoupolis (numele oraşului avut înainte de Kavala) fusese distrus de aceştia în 1391, iar reconstruirea s-a făcut încorporând părți care au supraviețuit din acesta, aşa încât astăzi păstrează elemente bizantine, veneţiene sau otomane.

Biletul costă 2,5 €/persoană, accesul în interiorul zidurilor solide era permis doar cu mască, iar odată cu biletul poţi primi şi un pliant dacă ceri. Există dispenser cu dezinfectant şi panouri cu regulile de distanţare şi număr maxim de turişti permis pe timp de pandemie.

Întregul Acropolis are formă poligonală neregulată şi este construit din piatră de granit local, amestecată cu marmură și cărămizi. De la poarta principală, se poate vedea împărțirea între incinta interioară și cea exterioară printr-un perete transversal. Incinta interioară a fost partea importantă a Acropolisului, deoarece a cuprins facilitățile esenţiale de apărare. Aici turnul central circular este piesa de rezistenţă care atrage toate privirile, în vârful său fluturând steagul ţării. Se vizitează, iar de la înălţimea ultimei platforme, spre care urcuşul nu este deloc uşor, priveliştea asupra întregii Kavala este fabuloasă. Se mai pot vizita depozitul de muniţie şi hrană sau arsenalul (ulterior folosit şi ca închisoare), o cisternă, garnizoana (clădirea pentru cazarea ofițerilor și trupelor), dar se poate parcurge şi un traseu pe ziduri, amenajat de-a lungul crenelurilor. Bineînţeles că nu am pregetat să ne căţărăm şi noi pe ziduri, după ce am coborât din turn, imaginile oferite spre diferite părţi ale Kavalei, până în Thassos, fiind de-a dreptul uimitoare.

Incinta exterioară dispune, în afară de chioşcul intrării şi cafeneaua aferentă, de un teatru de vară cu o scenă generoasă şi locuri suficiente amenajate într-un spaţiu verde ca o peluză. De jur-împrejur este înconjurată de ziduri crenelate cu turnuri şi bastioane, pe care se poate parcurge la pas alt traseu.

De la cetate, se poate coborî pe străduţa îngustă Fidiou, apoi pe Anthemiou până la următorul punct de interes al Panagiei: complexul Halil Bey: moschee şi şcoală, care atrage imediat atenţia prin arhitectura tipic otomană. Însă, aici a fost în trecut o biserică cu hramul Agia Paraskevi şi un mic cimitir, turcii având obiceiul să construiască peste biserici pentru a-şi demonstra supremaţia. Câteva ruine se pot vedea şi se poate citi şi panoul de alături pentru edificare. Moscheea făcea parte dintr-un complex mai mare care conținea și o medresă (un seminar cu opt camere pentru studenți), care supraviețuiește în condiții bune. Mai târziu, la începutul secolului trecut, în complex a funcţionat și o școală primară de fete, iar în perioada 1930-1940, moscheea a găzduit orchestra municipalității și astfel a obținut numele de „Moscheea muzicală” . Astăzi este cunoscută sub numele de „Palia Mousiki” , ceea ce înseamnă muzică veche.

Nu am găsit niciodată deschis pentru a o vizita, în schimb am văzut că este folosită drept gazdă, curtea în special, pentru a se sărbători diverse evenimente precum aniversările, la una a unui copil nimerindu-ne şi noi.

De la complexul Halil Bey, am luat-o pe străduţa Ali Mehmet, fiindcă itinerarul nostru viza clar reşedinţa (casa) lui Mehmet Ali Paşa, personalitate musulmană marcantă, născut în Kavala. Albanez la origine, acesta s-a remarcat ca ofiţer strălucit al armatei otomane în timpul campaniei de alungare a lui Napoleon din Egipt. Datorită reformelor sale este considerat fondatorul statului modern Egipt. Dinastia pe care a întemeiat-o a condus Egiptul până la Revoluția egipteană din 1952.

Reşedinţa se află amplasată de-o parte a unei pieţe destul de mare ce poartă acelaşi nume, în care se mai găseşte statuia ecvestră a generalului otoman, cu sabia în teacă, întrucât, potrivit tradiției, se întorcea acasă pentru a se odihni. Aceasta a fost realizată la Paris de vestitul sculptor grec Konstantinos Dimitriadis. Există o sculptură similară în Egipt, care îl înfăţişează pe cal, ținând sabia în sus, într-o expresie de glorie.

Casa lui Mehmet Ali (konak) este considerată unul dintre cele mai tipice exemple de reprezentare a arhitecturii otomane de acum două secole din Grecia și a fost, la vremea sa, cea mai mare casă din Kavala. Arată impunător pe dinafară, iar pe dinăuntru a fost construită exact ca tipicele edificii musulmane ale conducătorilor: cu o parte destinată bărbaţilor (selamlîk) şi una destinată femeilor (harem), dar şi cu hamam şi„sofa” . Aşa am citit pe visitkavala.gr/en

Abia aşteptam să o vizităm şi să trecem şi pragul muzeului găzduit în aceeaşi vilă, muzeu dedicat lui Mehmet Ali, evident, dar am rămas cu buzele umflate căci în perioada aceasta de pandemie, afişul lipit la intrare ne spunea că va fi deschis în curând, fără să precizeze exact data. De aceea, în toate zilele când treceam spre capătul sudic al peninsulei, urmăream dacă s-a deschis casa, dar fără succes, mulţumindu-ne doar să-i dăm roată de fiecare dată. Altfel, intrarea ar fi costat 5 €/persoană, iar interioarele se spune că sunt de-a dreptul opulente, specific otoman. Actualmente, este proprietatea statului egiptean, drapelul Egiptului fiind arborat la intrare.

Ne aflăm foarte aproape de extremitatea sudică a peninsulei care se sfârşeşte cu micul far, însă până la acesta, practic vecină cu casa lui Mehmet Ali, se găseşte biserica Panagia (Ekklisia Kimisi Theotokou având hramul Adormirea Maicii Domnului), cea de la care derivă şi numele peninsulei. Aceasta a fost construită în 1965 pe locul uneia ce data dinainte de stăpânirea otomană. Alături, un mic amfiteatru găzduieşte diverse festivităţi: am prins un mic spectacol de teatru într-una dintre zile.

O şcoală de cartier, cea cu nr. 7, este poziţionată între biserică şi far, iar secvenţe din serbarea elevilor de sfârşit de an şcolar le-am putut urmări şi noi din curtea şcolii într-una dintre după-amieze. Altfel, din curtea şcolii priveam panorama uluitoare asupra Kavalei, mai ales la apusul soarelui, acesta fiind recunoscut ca un bun punct de belvedere. Dacă este senin, de acolo se vede perfect insula Thassos, muntele Athos şi coasta spre Keramoti. Micul şi vechiul far de alături nu se putea vizita, ba chiar era îngrădit, dar când ajungi la far, la marginea Panagiei, vei fi ajuns în punctul în care pământul întâlneşte marea, cu siguranţă un loc romantic mai cu seamă seara. De aici, există aşa-numitul “traseu al farului” care coboară pe o alee bine amenajată, în trepte până la farul verde al digului din portul de pasageri.

Am avut timp să experimentăm toate potecile organizate care înconjoară vârful acesta al peninsulei, de aici obţinându-se vederi spectaculoase către stâncile ce se scaldă în mare, către oraş, portul vechi sau străduţele ce coboară în portul de pasageri.

De cele mai multe ori, însă, de la acest punct de belvedere, o luam uşurel pe Odos Poulidou, cea mai mare stradă a peninsulei, pe care pot circula maşinile şi-ntr-un sens, şi-n celălalt, deoarece se află şi la cea mai joasă înălţime. Pe aceasta, sunt magazine, multe taverne înşiruite pe partea opusă cu marea, iar pe partea cu marea se află exclusivistul Imaret, în zilele noastre unul dintre cele două hoteluri de cinci stele ale Kavalei, dar nu pentru asta este celebru, ci pentru ceea ce a reprezentat edificiul în trecut.

Are dimensiuni apreciabile, este impunător, a fost construit la începutul secolului al XIX-lea de către Mehmet Ali, care a dorit să înfiinţeze în oraşul său natal un Imaret - o instituție religioasă, de educaţie şi caritabilă care avea şi o bucătărie ce oferea o masă caldă tuturor săracilor din oraş, indiferent de religie. Până în 1902, a funcționat ca un seminar islamic, deoarece până în 1846 educația musulmanilor a fost direct legată de religie. Se observă uşor dinspre faleză sau portul de bărci ale pescarilor, îţi dai seama imediat că este vorba de o clădire cu arhitectură otomană datorită multitudinii de cupole înlănţuite, însă nu ghiceşti din prima că ar fi vorba de un hotel. Asta pentru că această utilitate o are abia din anul 2001 când statul egiptean (proprietarul) l-a încredinţat unui antreprenor privat spre a fi restaurat complet şi transformat în hotel de lux. E drept că edificiul absolut impresionant de când fusese ridicat, în anii 1922-1923 s-a trezit că trebuie să adăpostească refugiaţi greci, întorşi din Turcia, iar mai apoi, a fost transformat în muzeu şi restaurant de clasă.

Ceea ce este foarte important, este că acesta poate fi vizitat în zonele de circulaţie, considerate„publice” , în cadrul unor tururi ghidate, organizate la interval de jumătate de oră, între orele 10,00-16,00, contra sumei de 8 €/persoană. Nu am avut noroc nici cu Imaretul care era un must see pentru noi, fiindcă nu se deschisese publicului, dar nici pentru cazare. Urma pe 15 iulie deschiderea, conform afişelor de pe uşi. Ce-i drept, înăuntru se lucra de zor pentru a fi adus la o formă bună, după câteva luni bune cât a stat închis.

Dincolo de Imaret, la cota zero, se află portul de pasageri din Kavala, un port enorm care face legătura cu insulele nord-egeene (Thassos, Limnos, Lesvos, Samos), Dodecaneze, sau cu Alexandropoulis, Salonic, Atena. Lângă port, un terminal de autobuze şi o mare parcare împart vecinătatea cu acesta.

De la Imaret, continuând în coborâre spre oraşul nou, pe Odos Poulidou, am dat de o clădire mai mare ce contrastează cu celelalte, pare-se un liceu din cartier, colorată puternic în portocaliu. O plăcuţă lipită pe construcţie ne informează că drept în acest loc au fost închişi şi torturaţi mii de greci patrioţi de către poliţia din Orhana, în timpul stăpânirii fasciste bulgare dintre anii 1941-1944.

Acesta a fost un tur de descriere al peninsulei Panagia, în realitate noi am luat-o pe toate străduţele din hăţişul ce se desfăşoară în tot arealul. Pe unele abia dacă ai loc să te petreci cu altă persoană. De cele mai multe ori labirintice, până la urmă te scot fie la cetate, fie către port, fie către zidurile înconjurătoare ale peninsulei. Casele sunt o atracţie specială în Panagia, culorile şi arhitectura acestora te lasă cu gura căscată. Unele sunt veritabile exemple de arhitectură otomană, fiind în stare bună, altele arată ca nişte căzături, altele sunt în proces de restaurare.

Concluzie

Ne-am bucurat că aproape în fiecare zi nu ne-a lipsit măcar o tură mică prin Panagia, fiindcă peninsula cu parfum oriental ne-a plăcut tare mult, iar grecii de la prăvăliile, tavernele de aici erau foarte ospitalieri. Apusurile de soare privite din curtea şcoliiau fost memorabile, iar plimbările pe uliţele cartierului istoric au făcut deliciul unei vacanţe reuşite pe timp de pandemie. Dacă ajungeţi în Kavala, pentru o vizită completă a oraşului, mergeţi şi în Panagia, ba chiar nu veţi da greş dacă o puneţi pe primul loc! Aveţi ocazia să vă întâlniţi cu istoria la fiecare pas!

Vă rog, ataşaţi următorul videoclip: youtube

---

VIZUALIZĂRI: 8188 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI