Un tur incomplet de Kassandra

TIPĂREȘTE

A venit şi rândul ultimului meu review din mini-seria dedicată Kassandrei. Planul efectuării unui tur al braţului mi-a încolţit în minte dinainte să ajungem în Pefkohori, destinaţia noastră pentru începutul lunii septembrie 2012.

Cu câteva obiective în cap pe care mi le-am trasat citind câte ceva despre Kassandra, am făcut planul împreună cu soţul meu :din Pefkohori, înapoi pe coastă, pe drumul pe care veniserăm prin Hanioti, Kriopigi, Kallithea, Afitos, Nea Fokea, după care virăm la stânga „tăind” braţul prin nordul său, până în Sani, apoi ne continuăm itinerariul pe coasta vestică, spre Skala Fourkas unde vroiam să vedem şi hotelul Ioli, “fratele”celui în care locuiam în Pefkohori. Aici ne-am abătut, din greşeală, şi în loc să trecem prin Elani şi Siviri, am ajuns la Kassandreia, apoi uşor la Fourka, abia după aceea, revenind pe coastă, la Skala Fourkas, şi de-acolo, la “capătul pământului’ din Possidi. A urmat un traseu tot pe coastă prin Moles Kalives, Nea Skioni, Loutra şi de-acolo “am tăiat” din nou, braţul, făcând la stânga, prin Agia Paraskievi, şi pe un drum secundar, dar mai scurt, direct în Pefkohori.

L-am denumit “tur incomplet” din câteva motive: că am ratat Elani şi Siviri cu al său amfiteatru, că nu am ajuns în celălalt capăt al Kassandrei la Xina şi Agios Nikolaos, după ce am fi traversat satul Paliouri şi nici nu ne-am plimbat prin tradiţionalul sat Afitos.

Aşadar, în ziua de 8 septembrie 2012, chiar de sărbătoarea creştină a Sfintei Maria Mică, am plecat împreună cu prietenii noştri, având drept prim obiectiv sanctuarul lui Ammon Zeus din Kallithea, de fapt rămăşiţele acestuia, pe care le-am găsit, relativ uşor, după ce am descins pe plaja din Kallithea. Beneficiind de un proiect finanţat din fonduri europene, ruinele se prezintă bine în sensul că sunt întreţinute corespunzător, mai târziu aveam să mai vedem şi altele în paragină care arătau rău. Acesta a fost construit în prima jumătate a secolului al IV-lea I. C., ulterior, adăugându-i-se un monumental templu doric în a doua jumătate a aceluiaşi secol în vederea adăpostirii spectatorilor care urmăreau ritualele (având la baza principiul “apei”) şi un mic altar ce a fost ridicat în faţa templului. A rezistat şi în perioada romană când au mai fost edificate încă două clădiri. În anul 1968, în timpul excavărilor efectuate pentru construirea unui hotel din apropiere, templul şi zona estică au fost, din păcate, afectate de şanţurile săpate.

Cum ne plăcuse ceea ce văzuserăm, după o plimbare prelungită printre ruine, ne-am îndreptat spre Nea Fokea prin Afitos pe care nu ne-am oprit să-l vizităm, pe-atunci neştiind de şarmul aparte al acestei aşezări istorice. În Nea Fokea, unde ştiam că vom vizita Turnul Sfântului Apostol Pavel, am aflat că acesta se găseşte pe-un deal, aproape de mare. Remarcabila sa construcţie e în stare bună şi astăzi, deşi, datează din anul 1407 şi oferă o privelişte minunată spre mare. În vecinătatea lui co-există o bisericuţa veche şi o fântână sfântă, vechi elemente ale unei fortăreţe bizantine. Se zice că, însuşi, Sfântul Pavel a zăbovit o vreme pe-aici, prin Nea Fokea.

După Nea Fokea, am virat la stânga spre Sani traversând de-a latul Kassandrei, doar câţiva kilometri să căutăm cel de-al doilea turn, “fratele”celui din Nea Fokea, aşa cum ne spuseseră nişte localnici.

Îndată ce am sosit în Sani, oh, oh, oh..., am rămas cu gură căscată în faţă măreţiei şi luxului ce se afişaseră în faţă noastră. Enormul resort (circa 110 ha), s-a dezvoltat în jurul unei marine interioare ce “cazează” numeroase iahturi luxoase, ieşirea către mare fiind asigurată printr-un canal larg peste care se trece pe un pod. Sani înseamnă un complex hotelier gigantic care se întinde pe malul marii dar cuprinde şi vile “ascunse” în pădurea de pini, o spectaculoasă Piazza în jurul portului de ambarcaţiuni.

Caracteristica locului o reprezintă turnul bizantin de pe promontoriul ce aparţinea, odată, Mănăstirii Stavronikitas din epoca bizantină, în prezent fiind gazda unui festival de arte de vară. Din ce am citit, arheologii cred că promontoriul ar fi fost parte a acropolei cetăţii străvechi Sani. Aşadar, turnul Stavronikitas de 8 m înălţime, “paznicul” satului, din punctul de vedere al vârstei contrastează cu toate edificiile înconjurătoare.

După o lungă şi, mai ales, agreabilă plimbare în Piazza, pe plajă, ne-am desprins cu greu de uluitoarea privelişte a resortului Sani. Am luat-o spre sud, cu destinaţia Skala Fourkas, după ce am fi trecut prin Elani şi Siviri, pe coasta vestică a braţului Kassandra, de unde se putea zări, dincolo de Golful Termaicos, zona Leptokaria. Asta dacă n-am fi greşit şi nu ne-am fi abătut de la drumul de coastă, în special din cauza GPS-ului.

În încercările noastre de a ne repune pe drumul corect merită menţionate două întâmplări amuzante. Prima, a fost când, tot, întrebând de ruta corectă pe puţinii trecători, ne-a ieşit în cale un tip pe o motoretă-relicvă care s-a oprit, ne-a explicat şi a dat, de câteva ori, să repornească vehiculul care tocmai se oprise. Nereuşind, “a atins” două fire şi zgomotul de motor s-a făcut auzit. Nu mai văzusem aşa ceva decât, demult, în filmele cu scene din al doilea război mondial. A doua a însemnat întâlnirea cu o doamna englezoaică, la vreo 50 ani, ce stătea în balconul unei vilei, la etaj. Întrebată de către noi de drumul ce ne interesa, foarte amabilă, a venit şi a început să ne explice aplecandu-se uşor spre portiera maşinii noastre la care coborâsem geamul. În momentul acela s-a produs un lucru demn de “desene animate”, în sensul că doamnei cu pricina, ce stătea la soare în balcon în costum de baie, i s-a dezlegat sutienul care a picat, efectiv, trezindu-ne de ambele părţi în faţa unui lucru inedit şi foarte ilar. Toţi am izbucnit în râs, doamna cu un simţ al umorului foarte dezvoltat, a zis doar:”Oops, sorry! ” şi am continuat să râdem întrucât nu ne puteam abţine.

O luaserăm de la Sani spre Kassandreia şi de-acolo spre Fourka şi abia apoi spre Skala Fourkas, ratând Siviri. Ajunşi în Skala Fourkas, am coborât direct pe plajă unde am făcut cunoştinţă cu aceasta (micuţă şi cochetă) plimbându-ne puţin pe ea şi-n staţiune, chiar cumpărând câte ceva. Vrând să vedem şi hotelul Ioli, “fratele” hotelului nostru din Pefkohori (vezi impresii), ne-am îndreptat către acesta, la câţiva paşi de plajă. Nu pot spune că a fost ceva deosebit, ci doar : era ok!

Am plecat spre următoarea destinaţie: ruinele sanctuarului lui Poseidon din Possidi şi, totodată, plaja din Possidi. Despre acestea spuneam la început că sunt într-o stare deplorabilă, sit-ul este înconjurat de un gard de sârmă, cu poarta blocată, dar cu o gaură foarte mare în gard pe unde se poate intra, lucru pe care l-am făcut şi noi. N-am zăbovit prea mult, chiar dacă mă “dau în vânt după pietroaie”, de frica şerpilor ce ar fi putut fi prin vegetaţia deasă şi destul de înaltă de nu vedeai pe unde calci. Potrivit unui ghid local, templul a servit unui oraş antic din apropiere ale cărui ruine se pot “simţi” în apropiere. Oraşul nu a fost excavat, iar pereţii ce se văd ne arată doar structura templului ce datează din secolul al V-lea I. C., unul dintre cele mai vechi din Grecia. Foarte aproape de templu se găseşte-un far.

Plaja este uimitoare în sensul că e întinsă, cu o formă neobişnuită de triunghi, vârful ascuţit al acestuia fiind şi “capătul pământului”, aşa cum îmi place mie să-i spun. Nisipul fin, alb ce îmbracă plaja, apa mării şi la stânga, şi la dreapta, lină şi albastră, albastră, vântul care bătea destul de tare sunt trăsăturile pe care le-am remarcat aici.

Am plecat luându-o tot paralel cu marea, trecând prin Moles Kalives, spre Nea Skioni. Aici am admirat frumoasa plajă făcând câteva poze din şosea. Între Nea Skioni şi Loutra ne-a atras atenţia pe malul mării un vechi lăcaş de cult lângă care am oprit cu gândul să ne încărcăm puţin bateriile respirând aerul sfânt şi plin de smerenie emanat de acesta. E vorba de vechiul monument Panagia Faneromeni ce datează din secolul al 16-lea. Zis şi făcut, pentru că senzaţia de “uşurinţă” pe care o trăiesc de fiecare dată după ce mi-am poposit sufletul într-o biserică creştină, fie ea şi din Grecia sau de oriunde, iese prin toţi porii.

Din nou la drum am intrat în Loutra, de unde, vrând să vizităm satul colinar Agia Paraskievi, şi pe urmă să plecăm spre Paliouri, şi în sfârşit, la Pefkohori, am cotit la stânga. Agia Paraskievi m-a impresionat prin “tipicul” său de sat de munte şi cum era într-o zi de mare sărbătoare, toţi bătrâneii socializau pe la porţi la un pahar de ouzo, în timp ce femeile erau şi ele strânse din loc, în loc să discute, pesemne, ultimele evenimente, aşa încât toţi ochii s-au aţintit asupra noastră. Ne-am oprit puţin la biserica impozantă din localitate de unde am încercat să mai captăm ceva energie pozitivă.

De-aici programul s-a schimbat, dată fiind întârzierea acumulată faţă de planul nostru iniţial, în sensul că, având-o cu noi pe prietena noastră Maria, trebuia s-o sărbătorim în staţiune. Aşa că n-am mai ajuns la Paliouri spre care trebuia s-o luăm la dreapta, ci am ţinut-o drept înainte pe un drum îngust de munte, dealtfel într-o stare foarte bună, tăind Kassandra transversal.

N-am ajuns nici la situl antic Mendi din Kalandra ca şi neîmplinire, dar grosso modo, ne-am declarat aproximativ satisfăcuţi, ziua decurgând, doar parţial, conform planurilor, însă, îmi place să cred că ne propuseserăm noi prea mult pentru o zi.

Închei prin a-mi exprima, încă o dată, dezamăgirea că n-am făcut mai mult în această vacanţă, fie că nu m-am documentat suficient, pentru că eu am fost “capul răutăţilor”, fie că n-am avut disponibilitatea necesară pentru a explora mai mult. Însă, acestea nu pot fi decât argumente destul de solide pentru a reveni şi altădată în Kassandra!

---

VIZUALIZĂRI: 4352 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI