Halkidiki sau Poveste de dragoste în septembrie

TIPĂREȘTE

Nu credeam să mai apucăm să vedem marea anul acesta, deşi visam şi ne rugam la Sfântul Portofel. Acesta nu ne răspundea înapoi. Am stabilit deci că relaţia dintre noi şi el s-a zdruncinat iremediabil pentru anul 2015, gândindu-ne că 2016 va fi un an mai bun. Iar apoi Sfântul Noroc ne-a lovit în moalele capului:

- Ia uite o postare penibilă pe reţeaua de socializare, ce ne spune să dăm share, că poate plecăm în Grecia.

- HaHîHaHî, ce-ar fi dacă ne-am prosti şi chiar am da share la aşa ceva măcar o dată?

-Click. Share.

A doua zi:

- Domnişoara Claudia, vă rog să ne contactaţi pentru a intra în posesia premiului.

- Omule, eşti nebun?! Plecăm în Grecia!

- Unde? Când? Cum? Parcă tu ai examenul final... şi eu munci. Şi nu aveam bani. Ce tot spui?

- Uite aşa, hîc, am câştigat un sejur de 8 zile în Halkidiki la un hotel de 4* cu demipensiune. Haide că om face noi bani de ceva motorină. Dacă nu, facem în rezervor. Luăm pâine de acasă. Nu facem noi foamea, ce naibii?!

Şi uite aşa a pornit aventura! Muncile şi mai ales examenul meu de intrare în profesie nu ne permitea să stăm atâtea zile câte am câştigat de la Sfântul Noroc, însă aş fi plecat chiar şi pentru 2 zile după atâta trudă. Am hotărât că vom face o pauză de o noapte pe drum, nu pentru că ar fi fost prea mulţi kilometri de parcurs într-o bucată (căci în vară făcusem 1500 km din Antalya în Bucureşti, fără pauză), dar mai degrabă ne-ar fi plăcut să mai pierdem vremea... degeaba. Oriunde! Despre asta într-un articol separat!

Aşa că pe 21 septembrie, după un research mai basic decât basic, la 4 dimineaţa plecam din Bucureşti cu destinaţia Xanthi, iar ulterior Halkidiki, braţul Kassandra.

- Auzi tu? Dar vezi câte grade sunt în bordul maşinii? Crezi că acolo e mai cald?

- E Grecia! Trebuie să fie mai cald! Şi dacă nu e, prefer să învăţ pe malul mării uitându-mă cum plouă, decât pe malul Drumul Taberei.

Asta a fost principala problemă ce a resimţit-o sufletul meu şi site-ul AFA în căutările mele pentru această vacanţă: are sens o vacanţă la sfârşit de septembrie în Halkidiki, zonă atât de apropiată de Bulgaria, deci şi de noi? Răspunsul este relativ. Ţine atât de mult de noroc, încât uitându-ne pe postările prietenilor noştri aflaţi pe braţul Sithonia, vedeam poze cu nori negri, mari şi supăraţi, în timp ce noi tocmai ieşisem din apă şi ne ardea soarele.

Să vă explic: noi am prins doar patru zile pline de sejur în Kalithea, braţul Kassandra. Din acestea patru, în trei am avut 28-30 grade în aer şi o temperatură a mării mai mult decât plăcută (nu ştiu să o apreciez, însă era mult mai plăcut decât în iulie în Antalya). În prima zi, cea mai tristă din punct de vedere meteorologic, am avut o maximă de 25 de grade, nori supăraţi, dar care nu au plâns peste capetele noastre, şi o mare la fel de caldă. Noi nu am avut curaj să intrăm în apă în prima zi, decât spre după-masă, când, după o tonă de invidie, am decis că dacă părinţii îşi bagă odraslele în acea apă, nu are cum să fie rece pentru noi. În ultima zi însă am plecat pe o vreme cruntă, o temperatură de 20 de grade şi o ploaie rece, care se anunţa pentru următoarele trei zile. Pe noi nu ne incomoda atât de mult vremea, însă îmi dau seama că atunci când plăteşti un sejur de 7-8 zile, jumătate să îl petreci în hotel este cam grav. Aşa că alegeţi cu înţelepciune şi mult noroc de la Sfântu' vă doresc!

Cum vă spuneam, noi am fost cazaţi în Kalithea, o staţiune despre care apucasem să citesc că este foarte animată. Într-adevăr la o primă impresie staţiunea stătea încă bine la sfârşit de septembrie, în comparaţie cu Mamaia, să zicem, unde la acea dată totul este închis. În Kalithea magazinele erau încă deschise aproape în totalitate, tavernele încă îşi aşteptau clienţii cu aceleaşi preţuri mari de sezon, însă diferenţa o făcea - evident - lipsa mulţimii, deci lipsa băilor de mulţime. Nu pot să mă plâng, căci nu îmi doream o mare de oameni, care să mă împingă şi să mă facă să transpir ţinând de geantă, însă atmosfera nu era tocmai veselă. Nici măcar fântâna arteziană din centrul staţiunii nu mai era pornită (o aşteptam cu entuziasm, citind despre ea în recenziile anterioare). Ne reîntoarcem la Kalithea la finalul articolului, după un periplu pe braţul Kassandra.

În a treia zi de sejur am plecat în explorarea braţului, să vedem ce oferă şi celelalte staţiuni. Nu ne stabilisem o ţintă anume, voind să facem un cerc care să cuprindă cât mai multe staţiuni şi gândindu-ne că ne vom opri unde ne face cu ochiul marea. Am descoperit în Chaniotis o staţiune mult mai animată decât Kalithea, însă cu o plajă îngustă şi extrem de aglomerată. Mi-a adus aminte de plaja de la Eforie Nord din copilărie, când ne chinuiam să punem un cearceaf pe un colţ de plajă. Am găsit aici muzică, umbreluţe, copii mulţi şi gălăgie şi mai multă. Aşa că am decis să nu zăbovim prea mult pe această plajă, căci nu este genul nostru de Grecie.

În staţiunea Pefkochori nici nu am avut loc să oprim, fiind o aglomeraţie de nedescris. Supermarketuri, benzinărie, agitaţie, locul se comporta exact ca un oraş în toată puterea, iar nu ca o staţiune cu turişti. Probabil dacă ne pierdeam pe străduţele lui descopeream o altă atitudine, însă uitându-ne pe GPS ne-a atras atenţia un alt loc la câţiva kilometri distanţă de staţiune.

Ţineţi-vă bine! Am descoperit paradisul Halkidiki-ciesc! Probabil toţi cred asta găsind o plajă pe plac, însă am şi eu dreptul să mă consider un explorator grozav, ce a găsit cel mai frumos loc de până acum (din inima mea, bineînţeles!). Cum am făcut? Păi ne-am uitat noi aşa pe hartă şi am văzut o mică despicătură în pământ. Zic "Hîc? Ce Dumnezeului or fi creat Sfinţii aicişa? ". Locul nu are niciun nume, căci nu e o staţiune. E un colţ de pământ unde Dumnezeu, cu ajutorul unor oameni care aveau nevoie de un mic port, au creat ceva de vis. Coordonatele GPS sunt următoarele: 39.982311,23.655948. Băbeşte vorbind, la vreo 3 kilometri de Pefkochori începem să fim atenţi. Pe partea dreaptă este Port Marina, un parc-auto-de-vapoare, adică o adunătură de şalupe, mini-iahturi şi alte mijloace de transport pe apă. În acelaşi loc există un mic indicator, tare vintage (adicătelea, vechi de când lumea), pe care scrie "Paradise Beach", săgeată la stânga. V-am zis eu că e paradisul?! Faceţi stânga prin stufăriş. Da, da, prin stufăriş trece o uliţă neasfaltată, dar foarte uşor de practicat. Şi mergeţi pe unde vă duce drumeagul acela. La un moment dat se deschide în faţa ochilor domniilor voastre un mini-port.

Câteva şalupe, un iaht, două, câţiva nemţi ce şi-au instalat rulotele şi pescuiesc în faţa lor. Treceţi pe lângă ei şi vă continuaţi drumul spre mare. La un moment dat, o să faceţi cunoştinţă cu Paradisul! O plajă lungă şi lată vi se desfăşoară în faţa ochilor. Ici colea o umbrelă sau un cearceaf. Ici colea însemnând la 50 metri unii de alţii. Adică pe toată plaja cât vedeam cu ochii eram vreo 6-7 familii, în special cupluri. În extremitatea dreaptă a plajei sunt vreo 20 umbreluţe, ceva organizat, însă nu se aude gălăgie de acolo. Barul e reprezentat de o rulotă, unde se vând sucuri, frappe-uri şi bere. Preţuri rezonabile (3 euro un frappe, 2 euro o bere), însă noi doar am trecut pe acolo în recunoaştere. Vă ataşez fotografii din acest loc minunat, cu apă cristalină. De asemenea, voi ruga webmaster-ul să ataşeze un video acestui review (https://www.youtube.com/watch?v=E8pE_05D31s), care să vă arate ce minune am trăit să vedem în acel paradis!

Plecând mai departe pe braţul Kassandra, am descoperit imagini grozave de la o altitudine impresionată faţă de malul mării. Eram mai sus decât în Thassos la cea mai mare înălţime, iar peisajele îţi tăiau răsuflarea. Serpentinele, asfaltul bun, lipsa traficului şi albastrul care se desfăşura în faţa ochilor, ne dădeau o stare de euforie tipic grecească. Am decis că vrem să ajungem la Possidi, care părea pe hartă extremitatea vestică a braţului Kassandra. Ne-am chinuit puţin în lipsă de indicatoare, iar când am ajuns, am fost şi mai dezamăgiţi. Nici ţipenie de om, totul era închis, aproape toate pensiunile din jur aveau lacătele puse. Spre deosebire de goliciunea Paradisului, aici am regăsit o imagine dezolantă, de loc părăsit de om, iar nu făcut de Dumnezeu. Probabil în sezon locul prinde o viaţă grozavă!

Nu ne-am pierdut speranţa, stabilindu-ne ca punct următor staţiunea Siviri. Ni se făcuse foame şi voiam să ne oprim oriunde arăta decent. Din păcate nu am găsit nimic deschis. Câteva pensiuni aveau maşini parcate la porţi, dar nici măcar nu vedeai oameni pe străzi. Se pare că totuşi Kalithea nu e aşa de golaşă, până la urmă! Înapoi la hotel.

Înainte de a ne întoarce la locul de baştină, ne-am amintit că la ieşire din Afytos există un Lidl pe lângă care am trecut la venirea pe braţ. Am intrat să ne cumpărăm câteva ronţăieli, ceva băutură. Preţurile erau la fel ca pe continent, noi oprindu-ne înainte la toate supermarketurile din Xanthi (oraş nu aşa turistic, din apropierea graniţei cu Bulgaria).

Întorşi în Kalithea, să vă povestesc ce am făcut noi în această staţiune. Având cazare cu demipensiune, nu a trebuit să mâncăm doar la prânz în alte locuri. Am încercat următoarele taverne:

-Delfini - tavernă pe promenada de pe malul mării, în apropiere de hotelul Ammon Zeus. Aveau scrise de mână pe tăbliţe meniurile zilei. Am ales amândoi un meniu cu caracatiţă, cartofi prăjiţi, salată şi un pahar de vin alb la preţul de 9,50 euro/persoană. Am crezut că vom primi caracatiţă la grătar, noi negăsind în alte locuri altfel de preparate din caracatiţă. Am fost suprinşi să primim un fel de tochitură de caracatiţă, cu usturoi şi ceapă, deloc rea la gust. Am primit din partea casei pâine caldă, de tip bruschete, cu ulei de măsline, usturoi şi verdeţuri, iar la desert câte un cheescake. Am fost singurii lor clienţi la ora aceea a prânzului, însă ne-a plăcut extrem de mult atmosfera tipic grecească. Totul vopsit în alb şi albastru, muzică grecească pe fundal, valurile mării la câţiva metri de terasă. Merită nota 9.

- Giro-Giro - nu este o tavernă, ci mai degrabă un fast-food, deşi se poate lua masa şi pe terasa lor. Noi i-am încercat de două ori. Sunt la intersecţia principală din Kalithea, la drumul ce uneşte estul braţului cu vestul. Este imposibil de ratat. Am luat de fiecare dată câte un gyros, care costa 2,80 euro. Mâncarea bună, proaspătă, însă ne-au oprit de fiecare dată restul. Nu că ar fi contat 40 de cenţi, însă gestul mi s-a părut urât. Am tăcut, căci eram în vacanţă.

-Dias - tavernă la care nu am fi ajuns dacă nu exista colegul @cher-cher. L-am bătut la cap pe om de la intrare în staţiune, că noi trebuie să ajungem la taverna dintre pini! Am ajuns urmând indicaţiile colegului, mergând însă cam mult, venind dinspre capătul opus al staţiunii. Mâncarea însă a fost excelentă. Am comandat amândoi caracatiţă, la grătar de data asta, care a venit însoţită de salată de crudităţi şi roşii. Noi am mai comandat cartofi prăjiţi, căci nu ştiam dacă ne vor aduce felul principal însoţit de ceva. Preţurile erau mai ridicate ca în staţiune şi cu toate acestea, la ora prânzului, erau ocupate destul de multe mese. O porţie de caracatiţă era 12 euro, iar cartofii prăjiţi 3 euro. Ne-au dat din partea casei un platou destul de mare de fructe, cu pepene roşu şi piersici.

Legat de alte activităţi sau moduri de petrecere a timpului liber nu vă pot spune prea multe. Noi am descoperit doar punctul de belvedere din centrul staţiunii, locul unde se află şi fântâna arteziană, care însă nu funcţiona. De acolo de sus se vedea minunat marea şi braţul Sithonia în depărtare. Te puteai aşeza pe o bancă, la marginea balustradei şi să priveşti în jos hotelurile din Kalithea sau drept în faţă Golful Kassandrei, mărginit de braţul Sithonia. În acelaşi loc, într-o seară cu stele multe, omul s-a decis să devină Omul Meu şi mi-a făcut cadou un inel şi... o întrebare! :) După mulţi ani de gânduri, a ales să se nenorocească! :)

În loc de concluzie: am pornit la drum cu gândul că Halkidiki este un loc demodat în raport de insulele promiţătoare ale Greciei, un loc mult prea nesemnificativ pentru a fi vizitat de o persoană care îşi doreşte nemaiîntâlnitul turcoaz. Am plecat înapoi acasă îndrăgostită de o plajă şi reîndrăgostită (de 8 ani) de acelaşi Om. Îmi va rămâne mereu în suflet acest loc!

---

VIZUALIZĂRI: 5488 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI