Nea Fokaia, continuitate şi renaştere

TIPĂREȘTE

Am ajuns în acest sat mânat de dorinţa de a vedea de aproape turnul ce îl aduce în atenţia miilor de turişti aflaţi în zonă, turn pe care îl observasem din maşină, în grăbita trecere prin localitate către Kallithea.

Pe lista mea de obiective de vizitat aveam de altfel un turn, “Turnul bizantin” din Agios Pavlos, aşa cum îl găsisem notat pe un site, pe când mă documentam în cautare de puncte de interes ale Kassandrei.

Am aflat în cele din urmă că în satul Agios Pavlos, pe care îl găsisem pe undeva dincolo de Nea Moudania, în drumul către Salonic, nu este niciun turn bizantin, şi că notiţa găsită nu ştiu unde pe net chiar dacă nu era în fond greşită, de fapt făcea referire la turnul din Nea Fokea, iar Agios Pavlos era nu localitatea, ci numele prin care se face referire la acesta (Sf. Pavel), fie de la numele dispărutului complex monahal de aici, ce ţinea de mânăstirea athonită Sf. Pavel, sau chiar de la numele vechiului sat (dispărut şi el de mult) din zona actualului Nea Fokea. De altfel, bătrânii de aici numesc uneori satul după numele sfântului apostol ce a trecut pe aceste locuri şi care şi-a pus amprenta nu doar pe denumirile istorice, dar şi pe tradiţiile zonale.

Şi iată-ne plecaţi într-o dimineaţă din Kallithea pentru a descoperi vestitul turn bizantin. Spre bucuria noastră, în imediata apropiere a acestuia a putut vedea şi alte monumente istorice, mai puţin vizibile, dar nu mai puţin importante. Din păcate, documentarea la faţa locului asupra lor este ca şi inexistentă. Astfel, dacă nu aş fi citit pe acest site despre izvorul Sf. Pavel, cu siguranţă l-aş fi ratat. În cele ce urmează, am să încerc să prezint cât mai mult din cele aflate de mine ulterior vizitei de acolo, făcând o prezentare succintă a istoriei mărturisite de aceste obiective turistice. Mărturisesc că detaliile au fost culese uneori cu destulă dificultate, mai ales că multe din ele au necesitat căutări în articole scrise în greacă, iar Google nu a fost un prieten bun până la capăt, de vreo două ori trebuind să apelez la ajutorul unei prietene din Nei Pori pentru a afla înţelesul unor termeni.

Sincer, am fost captivat de găsirea firului istoric şi am aflat lucruri noi, de aceea mi-am permis să vi le fac cunoscute şi vouă, cu speranţa că nu voi plictisi cu amănunte ce ţin mai mult de istorie decât de turism. Am simţit pe undeva că este dovada mea de respect pentru oamenii ce au luat-o practic de la zero pe aceste locuri, continuând să readucă la viaţă aşezări ale acestei zone şi împletind propriile amintiri şi tradiţii cu cele ale noii patrii ce i-a primit cu drag şi în lacrimi. Şi nu trebuie să ignorăm faptul că dacă astăzi putem să privim, în experienţa noastră turistică, aceste clădiri, lucrul acesta se datorează eforturilor voluntarilor locali. Aici, turismul s-a împletit cu istoria, căci demersul lor nu a avut în vedere doar revigorarea unor construcţii în scop turistic, dar şi găsirea unor noi rădăcini, în definirea noii lor existenţe.

Turnul, aşa cum am spus, este amplasat în Nea Fokea, un sat aflat pe malul mării, pe coasta estică a Kassandrei, între Nea Potidea şi Kallithea. Cu o mărime similară Kallitheii, chiar dacă din punct de vedere al reputaţiei turistice şi mai ales al plajei nu este la nivelul acesteia, atrage vara destui turişti, astfel că populaţia sa creşte vara de la circa 1500 de locuitori, câţi are ea de fapt, la aproximativ 10000.

Satul cel nou a fost întemeiat în 1923-1924, de către refugiaţii veniţi din Asia Mică, în urma războiului greco-turc (1919-1922), numit de greci Catastrofa din Asia Mică. În urma acestui conflict, Halkidiki a devenit loc de refugiu pentru mulţi greci nevoiţi să-şi părăsească vechiile locuri intrate în posesia noului stat turc, în procesul schimbului de populaţie dintre cele două ţări. Aceştia şi-au găsit în peninsulă drept nouă casă zonele intrate la un moment dat în istorie în concesiunea mânăstirilor de pe muntele Athos. Noile relaţii spirituale cu locurile devenite gazde primitoare le-au înlocuit treptat pe cu locurile de origine. Relaţia dintre noii veniţi şi aşezările monahale respective a fost consfinţită, în unele cazuri, prin însăşi folosirea numelui mânăstirii în numele noului sat (de exemplu Dionysius, Zografou, Vatopedi, Xiropotami).

În alte cazuri însă, legăturile cu originile au rămas extrem de puternice în sufletele refugiaţilor. Un exemplu tipic este al celor ajunşi în zona terenurilor mânăstirii Sf. Pavel din Kassandra. Numele Phocaea (Φώκαια) sau Phokaia ori Fokaia (pronunţat Fokea) al anticei colonii greceşti (Foça din zilele noastre), cu lunga sa istorie, era puternic înrădăcinat în inimile lor. Şi astfel, Noul Fokea, mai ales pe măsură ce aşezarea s-a dezvoltat, a făcut ca vechea denumire a aşezării din jurul mânăstirii, Sf. Pavel, să rămână doar în mintea bătrânilor. Astfel, până în 1925, aşezarea refugiaţilor aparţinea administrativ de comunitatea vecină Athytos (Afitos). Prin decretul din 30 iunie 1925, publicat în “monitorul oficial” 163/1925, aşezarea "Dependeţa Sf. Pavel" a fost redenumită “Nea Fokaia" şi a fost recunoscută drept comunitate separată. În 1928 erau înregistraţi 617 locuitori în sat, pentru ca în 1940 populaţia să crească la 1139, marcând începutul unei noi perioade de dezvoltare.

Dincolo de împrumutarea numelui unor obiective din apropiere, complexul monahal a avut o importanţă deosebită, încă de la înfiinţare, inclusiv pentru refugiaţii începutului de secol 20. Aici a funcţionat prima lor biserică parohială. Una dintre dependinţe a devenit prima şcoală. Însuşi turnul a fost primul loc de refugiu al noilor veniţi, până la întemeierea propriu-zisă a noului sat.

Trebuie însă ştiut că pe acele locuri au existat aşezări din cele mai vechi timpuri. Astfel, pe colina unde e amplasat turnul, au fost găsite urmele unor aşezăminte datând din jurul anului 5000 î. e. n. Ele apar succesiv pe parcursul Neoliticului şi Epocii Bronzului, întinzându-se pe mai bine de 3000 ani, pentru a dispărea apoi undeva prin anii 1000 î. e. n şi reapărând în perioada lui Isus Christos. Întreaga istorie a locului a fost marcată de dispariţia unor aşezăminte şi renaşterea altora ulterior. Mai aproape de vremurile noastre, în imediata apropiere, a existat un sat, numit după numele apostolului Pavel, ce a fost distrus între anii 1321 şi 1407. În 1407, Ioan al VII-lea Paleologul, Basileu al Thessaliei, despot al Lemnosului și Salonicului, dă un edict prin care atribuie mânăstirii Sf. Pavel din Athos terenurile din zona pe care avea să fie înălţat turnul, spre a fi construit un aşezământ monahal. Încă o trezire la viaţă! Mânăstirii nu îi revenea nicio obligaţie pentru această concesiune, însă lucrătorii agricoli trebuiau să cedeze statului a treizecea parte din venitul lor anual. Din documente contemporane acestui edict, mai aflăm că mânăstirii i-a fost oferit teren arabil în satul părăsit Sf. Pavel, precum şi dreptul de a creşte 10 perechi de boi şi de a pescui în mare. Totodată, i s-a permis să adune 15 familii pe care să le instaleze în vechiul sat, pentru a ajuta la muncile agricole.

Pentru apărarea aşezămintelor a fost înălţat în acei ani un turn, în stil bizantin. Cu o înălţime de 17 m şi cu o bază de 7x7 m, a fost construit din materiale provenite, se pare, din Potidea. Amplasat imediat la intrarea în actuala localitate (40°08'00.8"N 23°24'12.1"E sau 40.133564,23.403373), pe dreapta cum se vine dinspre Kallithea, imediat lângă port, turnul, aflat azi într-o stare foarte bună, era un punct de apărare important împotriva piraţilor şi altor invadatori. Se spune că existau amenajări şi pasaje subterane către turnul din Sani (construit în 1543), pentru a facilita rute de scăpare pentru împărat sau pentru organizarea de întâlniri secrete ale acestuia. Apărătorii celor două turnuri îşi semnalizau reciproc, prin foc, apariţia pe mare a atacatorilor, pentru a permite refugierea din timp a locuitorilor din zonă. El este singurul turn din Halkidiki ale cărui metereze s-au păstrat. În 1821, conducătorul Eteriei din Macedonia, Emmanouel Pappas (membru al Filiki Eteria din 1819) şi-a stabilit cartierul general în acest turn. Tot aici şi-au găsit adăpost iniţial refugiaţii din 1922. În 1996, au fost efectuate nişte săpături în interiorul turnului şi a fost găsită o saltea arsă probabil în distrugerea din 1921. Din păcate, alte relicve nu au fost găsite.

Dacă lăsaţi maşina în parcarea de lângă port, veţi vedea pornind către turn o alee flancată de palmieri (sau ce or fi ei). Bucuraţi-vă de umbra lor, căci va trebui să urcaţi apoi colina către turn şi soarele nu vă va cruţa. Atenţie dacă veţi dori să trişaţi şi să o luaţi tot pe la umbră, pe sub copacii aflaţi pe pantă: pe jos sunt mici buzdugade ţepoase ce se vor înfige adânc în talpa încălţărilor. Dacă aceasta este suficient de moale şi subţire, le veţi simţi tăria şi decizia de apărae a locului :) Turnul, aflat în loc deschis, vă va părea mai înalt decât cei 17 m pe care îi are. Dominând zona, va prilejui ocazia de a-l “trage în poză”. Câţiva paşi spre mare şi veţi avea imaginea unei ape cu un degradeu de culori ingredibil, ce rivalizează cu cel oferit de insulele greceşti. Mai spre dreapta, coasta retezată a dealului impresionează prin brutalitatea rupturilor sale.

Ca pentru a ne mai îndulci temerile, vegetaţia se luptă de sute de ani să acopere suferinţele coastei şi să o menţină în loc. De pe vremea când a fost construit turnul, dealul a pierdut vreo 10 m în lupta cu marea. Este un peisaj superb, ce cu siguranţă îşi sporeşte frumuseţea când soarele, aflat lângă linia orizontului, va picta locurile cu sclipirile sale roşiatice.

În jurul turnului, au existat, până în 1930, rămăşiţe ale dependinţelor mânăstireşti. Din ele s-a păstrat o parte din laturile de est şi de sud. S-a salvat, de asemenea, anexa cu rol de capelă a mânăstirii, construită în 1868, numită Capela celor 12 apostoli. Clădirea a ajuns la forma actuală în două etape: partea estică este pre-revoluţionară, pe când extinderea vestică a avut loc la mijlocul secolului al 19-lea. Capela a devenit prima biserică parohială a refugiaţilor. Ea a fost restaurată în 1980, prin efortul femeilor din Nea Fokea şi funcţionează ocazional. Pe 28 iunie, slujba de Vecernie dinaintea sărbătorii sfinţilor apostoli Petru şi Pavel se ţine în aer liber, pe deal, iar în ultimii ani a slujit însuşi arhiepiscopul Kassandrei. În ziua de 29 iunie, localitatea se umple cu oameni veniţi din localităţile apropiate (şi nu numai), tavernele şi barurile devin neîncăpătoare, iar locurile din jurul obiectivelor istorice devin scena unor evenimente culturale minunate. Cu acest prilej, cei ajunşi aici cu maşinile, căruţele sau chiar cu tradiţionalul măgăruş, pot admira vechile dansuri cu elemente folcorice provenind din Asia Mică, aduse de refugiaţii războiului greco-turc: karsilamas, ballo şi aptaliko.

În apropiere, pe partea estică a colinei, se află clădirea ce a fost folosită drept şcoală de către refugiaţi. Astăzi, ea este cunoscută drept “Vechea şcoală”. În anii 1990 a fost restaurată pentru a deveni sediul asociaţiei culturale a satului. Pe timpul verii, acolo sunt organizate diferite expoziţii şi evenimente culturale.

Un loc foarte important din punct de vedere spiritual pentru zonă este Aghiazma Apostolului Pavel. El se află imediat după intrarea în Nea Fokea, pe partea stângă cum veniţi dinspre Kallithea (coordonate: 40°08'00.3"N 23°24'03.2"E sau 40.133429,23.400902). Când am fost noi, nu exista niciun indicator din şosea care să îi indice locaţia şi doar norocul a făcut să îl găsim relativ repede. Trecusem pe lângă el, lăsându-ne maşina la vreo 50 de metri mai încolo, pe strada ce merge pe lângă el. Iniţial, nu ne-am dat seama că acolo este, şi am intrat în curtea respectivă pentru a încerca să găsim vreo faţă bisericească de la care să aflăm indicaţii. Văzusem crucea şi credeam că e o mică capelă acolo. Ca să nu pierdeţi timp căutându-l, iată cum ajungeţi acolo: imediat după ce aţi vedeţi tăbliţa marcând intrarea în sat, observaţi un drum la stânga. Continuaţi înainte pe drumul principal şi după 100-150 m, veţi vedea cum spre stânga se face alt drum. La acea intersecţie, este un ditamai indicator pe acea parte către hotelul Alexandros. Pe dreapta se deschide drumul către micul port. Ei bine, cum faceţi stânga, la 20 metri se vede o mică arcadă boltită cu o cruce deasupra şi cu steagul Greciei pe care stă scris “Aghiazma Apostolului Pavel”, marcând intrarea într-o curte în mijlocul căreia îşi face veacul un măslin. Şi o fântână. Şi deşi nimic nu te face să bănuieşti, aici este chiar intrarea către izvor. Se presupune că aici a fost un mormânt antic, ce a fost remodelat într-o biserică subterană în perioada bizantină.

Există şi o poveste interesantă privind locul unde se adună apa sfinţită, datând din secolul întâi e. n. Conform acesteia, apostolul Pavel, care fugea din Ierisso unde încercase să propovăduiască creştinismul, dar fusese alungat şi urmărit pentru a fi prins şi ucis, ajuns pe aceste locuri, căuta un loc unde să se ascundă de cei ce îl urmăreau. În urma rugăciunilor adresate Domnului de a-l salva, în faţa sa s-a deschis intrarea într-o grotă unde şi-a găsit scăparea. La capătul tunelul ce pleca de la ascunzătoarea sa a început apoi să izvorască apă sfinţită. În altă variantă, Apostolul Pavel obişnuia să boteze, în secret, în micul rezervor ce captează izvorul subteran, pruncii creştinilor persecutaţi din Kassandra.

Cum treceţi de poarta ce marchează intrarea în subteran, coborâţi câteva trepte şi vă veţi afla într-o mică încăpere. Cei care au fost la peşterea Sf. Andrei de la noi (localitatea Ion Corvin, jud. Constanţa), nu vor putea să se reţină în a face o asociere vizuală între cele două încăperi. Din acestă cameră săpată în stâncă, coborâţi căteva trepte din piatră şi intraţi într-un culoar întunecos şi umed, de vreo 20 m lungime şi 1 m lăţime, cu o înălţime ce scade cu fiecare pas, ce conduce la micul aghiazmatar natural, ce constituie singurul reper de la care provine puţina lumină (artificială). Am încercat să ajung la el, însă pe la jumătatea tunelului în care încercam să-mi strecor suta de kilograme printr-un chinuitor mers al piticului şi după un contact dureros al capului cu roca, din care a rezultat un ditamai cucuiul ce a fost vizibil căteva zile, pereţii au început parcă să mă strângă, nu doar la propriu dar şi la figurat, aşa că dorinţa de a merge până la capăt a fost învinsă rapid de claustrofobie şi am luat-o rapid (atât de rapid pe cât puteam să merg cucit cu spatele) înapoi spre ieşire.

Cineva din grup, mai subţirel cu mult decât mine, a ajuns până la izvor, de unde spre dreapta, la câţiva metri, se face intrarea într-o mică încăpere, pătrată, în care se poate sta în picioare. Încăperea aduce aminte de un monument macedonean, însă nu a fost descoperit niciun indiciu că ar fi fost vorba de aşa ceva. Zicerile locale spun că acolo ar fi fost locul în care Sfântul Apostol Pavel şi-ar fi ţinut predicile credincioşilor. Cert este că acest spaţiu a slujit drept capelă creştină timpurie. Pereţii săi erau îmbodobiţi cu fresce şi înscrisuri, însă astăzi ele mai sunt vizibile doar în colţurile încăperii. Un strat gros de funingine depus pe pereţi, provenind de la lumânări, stă mărturie a existenţei unui loc de rugăciune secret al creştinilor, din perioada de persecutare a lor. În cameră se află o mică construcţie de marmură ce sugerează funcţia de altar al capelei. În această încăpere, intră unii credincioşi care îşi leapădă hainele, urmând un vechi obicei, pentru a “scăpa” de boli şi necazuri. Mi s-a spus că uneori, de sărbătoare, acolo se organizează slujbe religioase.

Tot în Nea Fokea se află şi biserica Sf. Nicolae, construită în 1938 de localnici (pe care eu nu am vizitat-o, neştiind de ea atunci). Am citit un lucru interesant legat de hramul acesteia. Când au început să construiască biserica, cei veniţi din Noul Phokaea (actualul Yeni Foca), au vrut să îi dea hramul Adormirea Maicii Domnului, întrucât în locul lor de origine exista o biserică cu acest nume, unde era o icoană miraculoasă a Sfintei Fecioare. Spre deosebire de aceştia, cei din vechea Phokaea (Eski Foca), doreau ca hramul să fie cel al Sf. Nicolae, căci acesta este considerat protectorul marinarilor, iar focienii, navigatori celebri, întemeietori de colonii, cum ar fi: Emporion (Ampurias) în Spaina, Alalia în Corsica, Velia în sudul Italiei, Massalia (Marsilia) în Franţe, Lampsakos la Dardanele şi Amisos (actualul Samsun) la Marea Neagră, aveau o vorbă: “am fost marinari, iar marinarii se vor întoarce”. Astfel, au ajuns la un compromis, iar biserica a devenit Biserica Sf. Nicolae şi Adormirea Maicii Domnului.

O zi petrecută în Nea Fokea, vizitând aceste obiective, va fi o zi câştigată. Renunţarea la o “şedinţă” de plajă îşi va avea câştigul întâlnirii cu un loc unde oamenii s-au bătut mereu cu vremurile pentru a avea un cămin al lor, un loc unde s-au născut şi au dispărut pentru a apărea din nou peste ani, decenii sau sute de ani, altele, o zonă în care ortodoxia a fost încă o dată, ca de atâtea ori în Grecia, nu doar un sprijin împotriva invadatorilor, ci şi un element de dezvoltare al satelor din apropiere.

---

VIZUALIZĂRI: 7025 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI