GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Eleni Dimou - Mnolis Lidakis - I Siopi
Am revenit in Grecia pentru a doua oara in acest an, si am asteptat ziua plecarii ca si cum am fi mers pentru prima data... cand de fapt era a patra oara, dar cum poti sa nu iubesti o asa tara cand sunt atatea locuri frumoase de vazut si care parca te cheama acolo... am fost doar in Halkidiki si, dupa tot ce am vazut acum in acest concediu, declar solemn ca noi pana acum nu vazusem nimic din aceasta frumoasa zona a Greciei.
Citind impresiile voastre, cu sufletul la gura, pana noaptea tarziu, ne-am hotarat si noi ca de aceasta data sa facem turul Sithoniei si al Kassandrei. Si asa am si facut. Ne-am cazat pe data de 28.08.2010 la Gerakina la hotel si luni dimineata devreme, pe 30 august am pornit sa vedem aceasta frumoasa peninsula, admirata de multi. Ne-am inarmat cu o harta dar facusem si noi una cu ce aveam sa vizitam, in special renumitele plaje cu steag albastru... Si cum fara muzica greceasca nu se putea, am pornit la drum cu radio Kassandra, 98.4 Mhz.
Drumul pentru multi deja e cunoscut, altii vor merge acolo pentru prima data... la intersectia cu Nea Moudania si Salonic... am luat-o la stanga si am intrat pe Kassandra, promitand ca vom vizita si Nea Moudania intr-o zi. Primul hotel vazut din masina este Kassandra Mare, pe partea dreapta, cu marea, un hotel dragut, cam cu 2-3 etaje, dar cam toate sunt asa, in afara de Athos Palace. Au urmat apoi, in ordinea in care am ajuns la ele, tot pe partea dreapta, hotelul Portes Beach, hotelul Potidea Palace si hotelul Portes Palace. Aici un indicator ne anunta ca mai avem 15 km pana la Afithos... Am ajuns la Nea Fokea, unde am remarcat un hotel frumos-Alexandros, pe partea dreapta.
Prima noastra oprire a fost la plaja AFITHOS, in jurul orei 9, ne pare rau ca nu am vizitat si satul Afithos, dar asta e... Am lasat masina la sosea, sus, intr-o curba, si am luat-o in stanga, pe jos, cu aparatele foto dupa noi, pe un drum plin de pamant si praf, am coborat destul de mult... In acea zi era un vant puternic de iti lua palaria, erau valuri mari, cum nu mai vazusem noi in Grecia si soarele se ascundea parca intentionat dupa nori, stiind ca noi suntem doar in recunoastere pe acolo...
In zare, in partea dreapta sus pe deal am zarit hotelul Aristoteles Beach si acel lift (care am aflat ca nu merge, e doar decor), si multe scari, spre plaja. De acolo de la hotel e un drum chinuitor spre plaja, se merge pe un pod, deasupra soselei, apoi se coboara mult pe scari, am vazut pe unii cu saltelele in spate, ce se mai chinuiau...
Urmatoarea noastra oprire a fost la KALITHEA, in jurul orei 9.30... un loc superb, o plaja larga, curata, cu nisip fin, cu sezlonguri, umbrelute, multe hoteluri frumoase langa plaja, in zare daca priviti in poze, apare hotelul Amon Zeus, alb si impunator, care, dupa parerea mea, are o pozitie extraordinara, fiind situat chiar pe plaja... erau barcute pe care vantul neprietenos le legana fara mila, un ponton din beton care inainta in mare, am mers pana in capatul lui, acolo am facut poze, sper sa va placa ce am pozat, valurile uriase se loveau de ponton si ne stropeau din cap pana in picioare... dar oare cui ii pasa, cand era asa frumos totul in jur... dar ce filme am facut...
Am plecat spre masina, lasata intr-o parcare frumos amenajata, si unde se vorbea romaneste, si am pornit din nou la drum. Imediat, in partea stanga, am ajuns la hotelul Athos Palace, un hotel deosebit, inalt, alb, am oprit, am vrut sa intram dar era bariera si am fost opriti. Dar poze tot am facut. Din nou la drum, un alt hotel frumos zarit din masina este hotelul Alexandros The Great. In jurul orei 10 am ajuns la a treia destinatie-plaja KRIOPIGI... Am coborat cu masina pana aproape de camping, era si un minicar cu care ne-am intalnit pe drum. Plaja este putin mai ingusta decat Kalithea, dar are steag albastru, adica intruneste toate conditiile... nestiind pana atunci ce reprezinta acesta la o plaja, ne-am informat la fata locului... De pe aceasta frumoasa plaja am pozat in zare hotelul Athos Palace, in partea stanga, care se zarea de departe... nisipul fin, curat, era putina lume venita la plaja, tot din cauza vremii, vant, valuri, dar am auzit vorbindu-se romaneste. Buna alegere au mai facut ei...
Am continuat itinerarul nostru, in partea stanga am trecut pe langa hotelul Kassandra Palace, un hotel in forma de V, asta am remarcat... Urmatoarea oprire-plaja POLIHRONO. Si aceasta plaja are steag albastru. Am facut multe poze si aici, dar pe mine personal acest loc m-a marcat in alt fel. Eram doritori de a vedea totul, tot ce e mai frumos, tot ce multi dintre voi, care cititi aceste randuri, le-ati vazut deja si le-ati trait ca si mine. Nu stiu cum s-a intamplat, dar cand sa ma sui in masina, sa pornim mai departe, pantalonii mei frumosi albastri au cedat, intr-un sunet asurzitor si m-am trezit cu tot posteriorul gol, spre amuzamentul celorlalti. Binenteles ca am ras toti, ce era sa fac, dar ce aveam sa fac eu, acum, grava situatie... mai aveam multe de vazut... Am hotarat sa oprim pe traseu, sa rezolv problema.
Asadar, din nou la drum, in partea dreapta am lasat hotelul Halkidiki Palace, am observat ca de la acest hotel spre plaja trebuie traversata soseaua, of, destul de neplacut... Am oprit la PALIOURI BEACH, am intrat in stanga, putin cu masina, dar nefiind amenajata, am facut cale intoarsa, dar tot am facut poze. Drumul continua cu oprire la Hanioti, unde fusesem in vizita anul trecut la niste prieteni, deci vazusem plaja. Are steag albastru si aceasta, anul trecut am facut plaja si baie aici... Plaja este curata, larga cu nisip fin, malul destul de abrupt, ca si la Lagomandra, frumos, cu sezlonguri si umbrelute... cabine de schimb ... Am lasat masina in centru, langa parc, i-am lasat pe ceilalti pe o banca, mi-am acoperit pantalonii rupti cu un pareo si am plecat grabita sa rezolv problema cu pantalonii... daca ati sti ce salvari turcesti mi-am gasit, spre amuzamentul celorlalti, caci pana la urma, cine cauta, gaseste. Cand ma gandesc acum, parca as mai vrea sa traiesc inca odata acele clipe, doar sa fiu, ACUM, acolo... Ne-am aprovizionat cu apa rece, caci deja era trecut de ora 11 si incepea sa fie f. cald afara, termometrul arata 35 grade...
Am pornit din nou la drum, eu multumita, toti nerabdatori sa vedem mai departe ce ne mai asteapta, cu ce ne mai bucuram ochii... Am ajuns la LOUTRA. Aici sus pe un deal se afla un centru SPA de tratament, Jamatika, mirosea a sulf acolo, eram sus de tot, marea era undeva la 100 m jos, sau mai mult, se isca o prapastie, malul abrupt, dar jos, era o frumusete de plaja, un mic colt de rai, cu apa turqoise, apoi violet, se zareau si cativa oameni in apa. Din pacate era mult de coborat, nu gasisem drum pentru masina, doar o carare serpuita plina de pamant, chiar de langa cladirea SPA. Aici era parcarea plina, am auzit vorbind multi nemti acolo, veniti probabil la tratament aici... ce pacat ca stim atat de putin despre acest loc...
Ne-am continuat plimbarea, imediat soseaua coboara, nu am facut mai mult de 1 km, cred, si am nimerit iar intr-un loc fantastic, o plaja cu multe iahturi, barcute, am oprit, am facut poze...
Mai departe, am mers putin, la ora 11.45, am ajuns intr-un loc pe care multi il considera loc de pelerinaj, deoarece era o capela, erau greci care se rugau aici, se vedea inauntru un altar, cu o curte cocheta cu clopotnita si o terasa, o taverna deosebita, cu flori, imaginati-va ca totul era alb, imaculat, peretii, iar ghivecele de flori, usile, ramele la geamuri si bancile erau de un albastru intens... Pentru o clipa m-am gandit ca sunt in Santorini, asta v-o spun si voua ca sa va imaginati cum era acolo, doar alb si albastru, sper ca pozele sunt destul de sugestive... de la sosea se zareau multe steaguri, si un ponton albastru care inainta in mare, pentru care, dragii mei am si oprit acolo. Aici am trait cele mai frumoase clipe din plimbarea noastra, din acea zi... Imaginati-va o mare suparata, cu valuri uriase, vantul care iti taia respiratia, pontonul acela din bucati imbinate, din plastic, ca un puzzle urias, care se unduia nervos sub loviturile valurilor, serpuia suparat, si, noi, incercand sa ajungem in capat... da, am ajuns, dar ne leganam ca si oamenii beti pe strada, si era mare distractie, of, ce filme am facut aici, o frumusete... si ce poze, care vi le arat si voua, cu mult drag. Tot aici am cules cele mai frumoase si mai colorate pietricele vazute de mine pe o plaja in Grecia, am strans multe si, fiindca am promis ca acasa am sa cumpar fetitelor mele un acvariu, rezultatul a fost minunat...
Ne-am continuat drumul, am lasat cu regret acel loc, cu pontonul albastru, dar cu promisiunea ca vom mai ajunge aici. Urmatoarea noastra oprire a fost la plaja NEA SKIONI, o plaja minunata, tot cu steag albastru, era ora 12, cand am ajuns aici. Locul este superb, mult mai frumos ca si Neos Marmaras, ma refer aici la port, caci pana acum socoteam noi ca Neos Marmaras este cel mai frumos port de iahturi vazut de noi... aiurea... aici erau numai iahturi, o nebunie alba, nu stiai la care sa privesti si sa admiri mai intai, apoi terasele de pe plaja, cu flori peste tot, hoteluri frumoase, unele cocotate sus pe deal, cu balcoane inalte si flori, zona e fantastica, inconjurata de dealuri inalte, citesc acum din notitele scrise de mine in masina in mers: ,,loc de cazare si de venit aici neaparat "... ce ziceti? va plac pozele? da, am fost acolo!...
Ultima noastra oprire a fost, in continuare la plaja Possidi, unde am ajuns din soseaua principala, facand la stanga, pe un drum deviat, urmarind indicatorul de Kalandra. Era ora 13, cand am ajuns acolo, si am stat pana aproape de ora 16... era numai bine de balaceala, soarele nu ardea, era destul de noros afara, norii chiar prevesteau ploaia, valuri mari, putin vant, apa neasteptat de calda, avea 29 grade, asa ca nu am mai stat deloc pe ganduri si ne-am aruncat cu totii in mare, valurile ne tranteau, ne zapaceau, ne rostogoleau, tare ne-am mai distrat, nu am mai intalnit in Grecia asa valuri, in mare erau destul de multe pietre, bolovani, asa ca am avut mare grija unde punem picioarele, am remarcat ca am inaintat destul de mult si apa era mica, cam pana la brau, asa ca au putut si copiii sa vina cu noi pana departe. Ne-am asezat rogojinele langa o taverna frumoasa care avea si o parcare cu multa umbra, unde am lasat masina... in fata, pe plaja erau multe sezlonguri cu umbrelute, frumos aliniate. Este una dintre cele mai largi si late plaje vazute de mine, si fiindca eram atat de aproape de Cap Possidi, si fiindca nimeni in afara de mine nu era doritor sa ajunga acolo, i-am lasat pe toti ai mei acolo pe plaja, am dat o ora de intoarcere si am pornit singura spre CAP POSSIDI... Cand am vazut cat am de mers, cam 2-3 km, parca m-am inversunat si mai tare... Eram cu gandul aiurea, la pescarusii aceia frumosi vazuti in alte rewie-uri, inima imi batea cu putere, eram eu si marea, izolat intalneam grupuri de turisti care se plimbau cu jeep-urile pe plaja, sau faceau plaja pur si simplu, sau cantau la chitara, cu bocanci in picioare si plete lungi... pe jos era langa mare un nisip f. f. fin, ca faina, pe care dealtfel l-am si fotografiat, dar fiindca valuri uriase te loveau la picioare si te doborau la pamant, am fost nevoita sa merg pe mai sus, si situatia nu era asa roz cum mi-o imaginasem eu... erau doar pietricele, si talpile mele au avut mult de suferit dupa asa o plimbare... Am trecut pe langa o parcare intr-un loc cu nisip, erau multe masini acolo, era si ceva verdeata in jur, la un moment dat am zarit si farul de la Cap Possidi, vazut de mine doar in poze, acum l-am vazut si eu in realitate, am fost acolo, pana in capat, sus pe deal se zareau multe casute, probabil locuri de cazare, erau tare frumoase, cochete... a fost fantastic de frumos, pacat ca nu am avut cu cine sa impartasesc acele momente, am rugat un neamt sa imi faca si mie o poza acolo in capat... Vreau sa va spun ca in acel loc se termina pamantul si vezi marea in stanga, in fata si in dreapta... Era un vapor in larg, si nici un pescarus, dar simplul fapt ca am ajuns si eu acolo imi umple si acum sufletul de bucurie...
M-am intors inapoi la ai mei, drumul de intoarcere a fost si mai greu, mi-am pus toti muschii la incercare, deoarece ma scufundam in nisip, erau si pietre si eram si grabita, facusem 40 min dus, si 35 min inapoi, dar asta fara sa ma opresc, adica pas grabit... am realizat apoi ce departe i-am lasat pe ai mei, oare ce fac ei... ma asteptau... fetita mea cea mica gasise o gramada de scoici si schelete de arici de mare, clestisori de crabi, era incantata sa m-i arate... nu am putut sa le spun mare lucru decat ca a fost frumos... seara in camera la Gerakina, cand am descarcat pe laptop pozele si filmele si au vazut si ei unde am ajuns, au regretat ca nu au fost cu mine.
Ne-am urcat in masina, eram toti deja obositi, asa ca am pornit mai departe, nu am ajuns la Siviri, deoarece pe harta soseaua principala facea dreapta spre Kassandria, care pe indicator arata de la intersectie 4 km. Am oprit in centru in Kassandria la un supermarket, am cascat putin ochii pe acolo, erau preturi mari, dupa parerea noastra, in comparatie cu LIDL, am ajuns la Kalithea nu dupa multa vreme. Dimineata, fiind ajunsi in Kalithea, zarisem soseaua din dreapta care ducea la Siviri, si acum, la intoarcere, ne-am dat seama ca a fost drumul pe care ne-am intors. Am ajuns la hotel obositi, dar cu ochii si cardurile de la aparatele foto incarcate de frumusetile zilei trecute.
A fost o zi pe care nimeni dintre noi nu o vom uita niciodata.
Trimis de adryana in 16.09.10 11:05:38
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în GRECIA. A mai fost în/la: Philoxenia, Lagomandra, Gerakina
18 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (adryana); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
18 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Ai redat extraordinar de frumos un drum facut si de mine de cateva ori si care ne cheama acolo in fiecare an... frumos povestit, multe detalii, trairile de nereprodus foarte bine facuta descrierea ce sa zic mi-a retrait drumurile facute acolo inclusiv in iunie in acest an!
Felicitari si iti propun ca la anu daca nu ai fost sa mergi alaturi pe bratul Sithonia total diferit de Kassandra denumita si "gradina peninsulei Halkidiki''. Nu vei regreta si poate iti vor folosii review-urile mele scrise despre aceste locuri...
@adryana, foarte frumos, mai exact cum a scris si @sandu53 e un drum pe care l-am facut si eu anul trecut cu mici exceptii mai exact Cap Possidi.
Ai avut dreptate cand ai scris de hotelul Ammon Zeus ca are o pozitie extrordinara pentru ca, anul trecut am fost cazata chiar la el si nu am regretat alegerea pe care am facut-o mai ales ca la vremea respectiva nu stiam de existenta AFA.
multumesc mult de tot sandu.53 si celeste,
fiind cazati la Gerakina in acea perioada 28.08-04.09 am facut si turul Sithoniei, dar fiindca ca niciodata a fost un concediu cu multe peripetii, acestea au continuat si la intoarcerea in Bucuresti, cand, vrand sa descarc poze mi s-a ars calculatorul, de-abia aseara l-am adus, de aceea nu am dispus de timp pana acum...
dar stati sa vedeti, mai am de povestit Sithonia si Gerakina... in curand.
asteptam si review-urile despre Sithonia si Gerakini, sunt curios cum le-ai vazut tu fata de noi ceilalti. spor la treaba!
Extraordinar de frumos povestit. Intradevar locuri minunate.
Foarte frumosa descriere si frumoasa si plina excursie ati avut. Ma bucur ca ai reusit sa mergi pe urmele noastre si chiar si in plus , prin locuri de mine neumblate. Felicitari pentru curaj si descriere!
Foarte interesanta descrierea pe care ai facut-o, cu multe detalii captivante. 400 PMA.
multumesc din suflet, dragi egeeni, datorita voua am ajuns si noi acolo, datorita voua am vazut pozele de acolo, ca apoi sa retraiesc prin imagini, la fata locului, toate zonele prin care voi ati ajuns, si cand am ajuns prin acele locuri, m-am gandit pentru o clipa la voi toti, au fost locuri minunate pe care le-am vazut, care nu vor putea fi sterse niciodata din memoria mea.
Frumos povestit, util pentru turiştii ce vor ajunge acolo şi încărcat de amintiri pentru cei care au trăit această deplasare.
multumesc webmaster pentru melodii, patrund in suflet, si multumesc tuturor pentru rabdarea de care dau dovada pentru a citi Kassandra si Sithonia, nu aveam in cateva randuri sa cuprind tot, a fost mult prea frumos...
Salutare, am fost in kalithea anul trecut (2012) la hotel Amon Zeus. Curat frumos, masa buna dar am fost dezamagit de alte aspecte: in parcarea hotelului mi s-au furat capacelele de la roti. Parcarea este prea mica pentru cate masini vin si esti nevoit sa parchezi pe strada pe unde apuci in conditiile in care pe aceiasi plaja vin si alti turisti. Plaja era cu taxa si mizerabila, in sapte zile nu a fost greblata deloc. Seara mergeam in orasel si nu mica mi-a fost mirarea cand o vanzatoare de la un magazin specializat pe inghetata a vrut sa ma insele cu 3 euro. Supra aglomerat, daca plecai la plimbare cu masina cautai loc la inapoiere o jumatate de ora
Pe plaja si asa aglomerata si murdara zilnic veneau vanzatori ambulanti cu maruntisuri contrafacute si te agasau cu ele. Din cauza caldurii si transpiratiei miroseau foarte urat. Am fost dezamagiti. In rest traseul prin Salonic si o vzita duminica cand nu circula nimeni, o incantare
@lupul negru: Si noi am fost la Ammon Zeus in iunie 2009 si chiar nu am avut nici o problema... nu am avut platita din tara camera sea view si am avut parte de ea fara nici o spaga, iar plaja am avut chiar cum am iesit din hotel fara nici o taxa, se plateau doar sezlongurile, iar in 4 nopti cat am stat la acest hotel in fiecare seara la ora 22 se grebla plaja... sa fie diferenta doar de anii in care am fost?
Ce nu ne-a placut noua, a fost mancarea cam aceeasi in fiecare zi, dar pozitionarea lui exact pe plaja si fara pietre in apa si nispul fin cred ca si-a meritat toti banii.
@lupul negru: ne-am bucura să putem citi impresiile tale de acolo scrise ca articol (review) nou.
Procedând astfel, ai avea ocazia ca prin notele şi evaluările proprii să contribui la o medie mai reprezentativă a acestei destinaţii.
Poţi folosi linkul "ADAUGĂ IMPRESII NOI"
@celeste: daca citesti si celelalte impresii din Grecia expuse de mine constati ca nu suntem o familie pretentioasa, cu nazuri la orice si gata sa se supere din orice. Pot sa-ti spun ca mancarea din hotel a fost satisfacatoare si indestulatoare, nu am ce sa reprosez hotelului. piscina curata baruletul de la piscina cu niste preturi cam mari iar micutza autoservire era cam dubioasa la preturi (nu corespundeau de pe o zi pe alta la acelsi menu). Pot sa reprosez o anume plictiseala seara pe terasa si incinta hotelului acest lucru te fortza sa pleci in orasel.
Nu am de ce sa te mint in legatura cu plaja care, asa este plateai sezlong si umbrela chiar daca veneai pe plaja seara la 6.00, era murdara cu resturi de pungi din plastic chistoace aruncate pe oriunde, paie de la cafele. se ocupa un grec batran care nu facea altceva decat sa stea la o masa sub umbrela si atat.
Cel mai mult m-au deranjat vanzatorii ambulanti cu acele produse contrafacute, ceasuri china de 2 lei -10 euro si stateau pa capul tau obligandu-te sa suporti mirosul de transpiratie. A-ti vazut ca era o zona accesibila cu masina si multi dintre cei care erau cazati in orasel veneau chiar la aceasta plaja care nu era protejata de hotel. Riscai sa nu mai gasesti loc pe ea...
Ca traseu si zona vizitata ai ce sa vezi dar ca plaja, ma repet, m-a dezamagit.
Ca final, ca sa nu credeti ca sunt obtuz, de doua ori pe an cate 6-8 zile iarna la munte si vara la mare cautam linistea si relaxarea. Thassos le are pe amandoua.
Pentru acest an daca vreti sa-mi spuneti ce locatie a-ti ales voi analiza-o ca o oportunitate
Frumos review, dinamic şi dătător de impulsuri... elene Mulţumiri!
Mutat în rubrica "Descopera Kassandra, #EXCURSII și CĂLĂTORII" (nou-creată pe sait)
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jul.2022 Pietre, pini, muzică și culori pe Kassandra, Halkidiki — scris în 25.11.22 de krisstinna din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Aug.2018 Vacanta Grecia — Kassandra — scris în 15.08.18 de Biancastr* din BUFTEA - RECOMANDĂ
- Sep.2016 Un „degeţel” numit Kassandra. Partea a doua — scris în 12.10.16 de Carmen Ion din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Sep.2016 Un „degeţel” numit Kassandra. Partea întâi — scris în 11.10.16 de Carmen Ion din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Oct.2015 Halkidiki Kassandra octombrie 2015 — scris în 14.05.19 de UlianaPirlea din BRAILA - RECOMANDĂ
- Sep.2015 Halkidiki sau Poveste de dragoste în septembrie — scris în 09.10.15 de cloverina din TâRGOVIşTE - RECOMANDĂ
- Jul.2014 Impresii Kassandra — scris în 17.07.14 de MateaF din BUCURESTI - RECOMANDĂ