Hai in Halkidiki!

TIPĂREȘTE

Dragii mei, intrerup pentru o vreme serialul “Skiathos” -vezi impresii, pentru a va descrie o scurta intamplare turistica, ce, de-o vreme-ncoace, nu-mi da pace.

In constiinta locuitorilor din Halkidiki, aceasta e situata, macar spirtual, in Macedonia cea veche si mare de altadata, cea istorica, (cu toate ca azi lucrurile arata altfel), iar Alexandru cel Mare, a fost odata stapanul unei mari bucati din lumea asta. De aceea halkidikenii, au asa un fel de sentiment de mandrie, de superioritate chiar, fata de grecii din restul tarii. Ghidul ne-a sfatuit, ca pe-aici, prin Halkidiki, sa nu ne laudam prea mult cu frumusetile Eladei, pe care le-am vizitat pin alte parti, daca vrem sa facem casa buna cu localnicii si mai ales cu patronii locatiei unde vom fi cazati.

Dar maretia lui Alexandru Macedon sau tenacitatea, rigurozitatea si harnicia urmasilor sai, nu poate intrece farmecul niciunei amarate de alte insule elene, fie ea chiar si Thassos. O insula nu se poate compara decat cu o alta insula. Cele doua “Halkidi-brate” nu sunt decat o ata lunga de vreo 300-350 km, numita sosea pe care sunt insirate mai multe margele cu nume diferite, frumoase ce-i drept, dar cu structura asemanatoare, o ata marginita de nisip, stanci si apa pe de o parte si de taverne, bazar si spatii de cazare, de cealalta. Cu alte cuvinte, vorba unui amic de-al meu de pe sait, ”Halkidiki, nu m-a dat pe spate”, seamana oarecum cu litoralul nostru sau cel bulgaresc.

Am ajuns asadar, pe primul brat, ce purta un nume, Kassandra, eu i-am zis "Kassandra-gostea mea", ca de frumos, e frumos, nimic de zis! Al doilea? E diferit! Muntos, serpentinos, mult mai verde iar daca salbaticia poarta un nume, (comparand Kassandra si Sithonia), acest nume va fi, Sithonia. Iar Athos? Vazut de la departare, acesta e un brat semet, frumos dar mai pretentios si ocult, ca un print la care se ajunge greu, dupa ce faci cateva zile bune de anticamera. Si ajungi acolo, numai daca esti barbat. Ghidul ne povestea ceva despre o englezoaica, ce s-a travestit, si a incercat sa viziteze ceea ce nu avea voie. Se zice, ca acolo, printre biserici, manastriri si schituri, un preot batran, observa turistii. Acesta a intrat in vorba cu ea. A descoperit blasfemia si femeia a luat 3 ani de inchisoare. Legile acestui munte, sunt dure.

Acuma, ce sa va zic? Eu unde vad o plaja cu nisip fin, precum cel din Kallitheea, umbrelute, sezlonguri, o mare limpede, o taverna cu mancare buna si cu bere Mythos rece, cateva excursii optionale cu vaporasul, un bazar intins prin mai tot orasul, si soare, mult soare... ma simt bine. Si Grecia se pare ca e mereu, cea mai apropiata de dorintele mele.

Biletele pentru Kallitheea (Kassandra), le-am achizitionat cu 2 luni inainte, au costat 200 euro/persoana, cazare la vila Meli (3 stele) (urmeaza review). Transport cu autocarul din Bucuresti. Pornim la ora 8 seara din Piata Aviatorilor. Alin, ghidul nostru e-o enciclopedie turistica. Stie tot despre orice se afla-n dreapta si stanga autocarului. E-un fel de carte de istorie, geografie, mitologie, teologie si arheologie, la un loc.

Dimineata devreme, ajungem la vila noastra. O serie pleaca, alta vine. “Sa stiti ca e cea mai buna vila, ne zice cineva, are si piscina”! Ura, ne zicem noi, caci marea e aproape, la nici 6-700 de metri, dar pana la ea, e-o panta descendeneta, in serpentina de vreo 300 m, si-apoi, la intoarcere, aceeasi panta, cand e caldura mai mare, conform tuturor legilor fizicii, devine, din pacate, ascendenta. Uff!

Statiunea e-o strada lunga, marginita de-o faleza de unde cobori spre mare. Pe partea cealalta a strazii, sunt tavernele, bazarul, vilele, hotelurile. Undeva prin mijlocul acestei strazi, hai sa-i zicem bulevard, e-un sens giratoriu, ce te conduce si spre cealalta parte a peninsulei, pana unde sunt cam 8-9 Km. Aici, langa giratoriu, e punctul nevralgic al Kallitheei, aici gasesti o banca, o statie de taxiuri, si cea a autobuzului local. De-aici incepe un paienjenis de stradute ce conduc spre spatiile de cazare, majoritatea strazilor sunt populate cu taverne sau magazine comerciale.

Plaja e superba, lunga, lata, nisipul fin, apa calda. Apa e limpede. La sezlong si umbreluta, nu se plateste ci doar te asezi acolo. In curand apare si o fata. Cea care ne servea pe noi, (era din Letonia), ne-aduce tot ce dorim. E caldura mare, moncher, servim de 2-3 ori bauturi dulci si cafele, dintr-un pahar plin cu cubulete cu gheata, in care se toarna bautura aleasa. In acea saptamana din iunie, cat am stat acolo, marea Egee, a fost de-un calm plat desavarsit. Intregul golf cuprins intre primele doua brate, era un lac fara valuri. Doar intr-o zi, a fost furtuna pe mare si am vazut niste imitatii de valuri care-ti ajungeau pana la glezna.

Nu departe de agentia turistica “a romanilor” si vila Meli, care, alaturi de plaja, avea sa constituie punctul forte al sejurului, era si o taverna, ce ne-a fost recomandata de romanii din localitate. Aici, unul din ospatari si bucatarul, erau romani. Foarte simpatici. Portiile de mancare erau gigantice. Gratarele impingeau afara cartofii prajiti din farfurie. Numai in Thassos, am mai vazut mancare atat de multa. La taverna se aciuisera si cateva pisici blande si respectuoase, care stiau ca n-ai cum sa termini tot ce e in farfurie. Ce ramanea, era pentru ele... Unele, veneau si se ridicau in doua labute pana pe genunchii tai, mieunau duios dar nu sareau niciodata pe masa. Nu departe de vila aveam si un supermarket, unde gaseai de toate, la preturi mici.

Dna Anca, ghida noastra din insula, o "enciclopedie turistica", amabila, simpatica si foarte atasata de noi, ne-a chemata in prima zi pe toti romanii nou-veniti, la sediul agentiei si ne-a expus, pe harta, excursiile optionale. Erau cateva interesante. Una era chiar si la Meteore, dar cam obositoare si una alta, era in jurul bratului Athos. “Cea mai cea”, mi s-a parut o excursie pe mare, pe undeva pe bratul Sithonia la niste lacuri termale si o casada. Dar., vai... nu s-au intrunit cel putin 6 cereri si excursia s-a suspendat. Asa ca am plecat intr-o croaziera pe bratul Sithonia, (30 euro) cu oprire la frumoasa plaja Toroni, in portuul Neo Marmaris pentru “shopping” si apoi, a urmat o balaceala in plina mare, langa insula broastelor. Am facut si eu o baie in mare, asa, cat pentru o fotografie, ca sa "ma dau mare acasa", dar apa era rece, nu era ca in Kallitheea, langa malul marii sau in piscina vilei Meli.

Am scris acest review la repezeala, pentru a atentiona poporul despre doua lucruri. Inchirierea unei masini, la o agentie din Kallitheea (apoi si la a doua), era de 45 de euro / zi, pentru cei care aveau nush ce asigurare auto internationala. Pentru cei ce n-o aveau, trebuia lasata o garantie. Daca inchiriai masina mai multe zile, tariful se reducea la 42 de euro/zi. Pretul mi s-a parut mare dar avand in vedere ca Kassandra nu e o insula si poti s-ntinzi cu masina si pana-n Spania sau Suedia, masura mi s-a parut corecta. Parerea mea e, ca decat sa inchiriezi o masina, mai bine faci 2-3 excursii optionale.

A doua surpriza avea sa ma puna pe ganduri. Pe saitul egentiei “xy” cu care am plecat, totul era frumos, insorit, colorat si la preturi mici. Si ghizii? Cei mai buni de pana acuma. Dar transportul, ah transportul! Numai provincial sa nu fii! Halkidiki e-o destinatie mai ales pentru bucuresteni.

La intoarcere, aflu ca plecam din Kallitheea devreme, pe la ora 11, ajungem si-n Sithonia, ca sa-i luam pe romanii ce si-au facut sejurul si pe-acolo si-apoi, o luam direct spre casa. OK, imi zic eu, avem o ora de popas in Sarti, ajung sa vad ceva si din aceasta frumoasa si vestita localitate.

Socoteala acestui transport de intoarcere e alta, decat pana acum, cum eram eu obisnuit la drumurile cu autocarul, pana-n Thassos sau Lefkada. Adica, cu doi soferi ce porneau seara din Grecia si ajungeau la Bucuresti dimineata pe le 5 sau 6. In acest caz, ei porneau mai devreme si ajungeau in Bucuresti pe la 1 noaptea, in sistemul, “un sofer conduce si celalalt se odihneste”.

OK, am ajuns acasa cu bine, dar am aflat de acest orar de intoarcere, doar la pornire din Kallitheea. Asadar, ma trezesc singur, la 1,30 noaptea, inapoi, in Piata Eroilor, de unde plecasem. Ca eram singurul provincial din autocar, mi-am dat seama in 10 minute, cand am ramas singur in noapte, toti ceilalti erau asteptati de rude sau prieteni sau comandasera taxiuri pana acasa. Adica nu eram singur, aveam si-un troler mare ce-l trageam dupa mine. Si mai erau acolo si cativa “homeless” ce dormeau pe bancile din jur. Apoi, pe la 4 dimineata, au mai sosit si cativa maturatori de strada ce-si faceau constiinciosi datoria. M-am gandit sa chem un taxi, ca sa ajung la un hotel, sau in gara de Nord, mai luminata. Dar era o noapte calda si la ora 5 dimineata se va deschide metroul, asa ca m-am aciuit si eu cuminte, pe o banca.

Apoi, s-a luminat de ziua. Si pana la autogara Ritmului, de langa Bucur Obor, n-a mai fost decat o jumatate de ora. Autobuzul Bucuresti-Brasov-Tg. Mures, a pornit la ora 7,30 dimineata, si dupa o alta calatorie lunga, am ajuns pe la ora 15, in sfarsit, acasa. Zdrobit de oboseala. Deci, atentie, provinciali, la drumul de intoarcere!

De-atunci, mi-am zis ca voi mai merge-n Grecia, numai cu avionul.

@Web, te rog videoclipul, mersi! https://www.youtube.com/watch?v=M4yB7ZNr4uo

---

VIZUALIZĂRI: 8545 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI