EXCELENT
GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
O saptamana in Kallithea, Kassandra si imprejurimi - Haideti cu mine!
A trecut ceva timp de la ultimul review, dar iata ca am reusit sa mai plec intr-o calatorie. Desi planurile initiale erau in alta formula, am plecat in acest sejur cu o prietena si s-a dovedit a fi o experienta mai frumoasa decat ma asteptam.
Haideti sa detaliem impreuna intregul sejur ????
Despre transport
Am plecat pe data de 18 Iunie din Bucuresti cu autocarul prin agentia [... ], autocarul fiind de la cei de la [... ]. S-a plecat de la Universitatea Nationala de Aparare Carol 1 undeva la ora 21:30 seara, am ajuns la hotel in Kallithea la ora 10-11 dimineata a doua zi. Autocarul a fost nou nout, cu conditii foarte bune (scaune comode, spatiu USB pentru incarcat telefonul, 2 TVuri pe culoar unde s-au difuzat filme, etc) asa ca am dormit fara probleme cam tot drumul.
Ne-am intors pe data de 26 Iunie, cu plecare din Kallithea la ora 14. Trebuie sa recunosc ca la plecare lucrurile nu au fost asa de placute ca la venire. La ora 14 a venit un autocar mai vechi care ne-a preluat pe noi si alti turisti de prin alte statiuni si ne-a dus la o benzinarie din Salonic unde ne-am intalnit cu autocarul mare (cel de la venire) care intre timp i-a luat pe calatorii de pe bratul Sithonia, noi fiind pe Kassandra. Cu toate plimbarile si opririle pentru a lua si alti turisti am ajuns sa plecam din Salonic spre vama undeva la ora 6 seara. Am ajuns in Bucuresti Duminica dimineata la ora 4.
Pentru ca am mers cu autocarul am decis sa inchiriem o masina pentru intreaga durata a sejurului (mai putin prima si ultima zi) ca sa putem vizita si alte plaje. Am apelat la cei de la Carma si au fost foarte ok. Domnul de acolo ne-a oferit un Ford Fiesta 1.6 Diesel care ne-a plimbat foarte frumos pe intreaga peninsula. Costul a fost de 175 euro pentru 5 zile + costurile de motorina (noi am facut plinul, crezand ca ne vom plimba mai mult si am consumat jumatate de rezervor – 60 euro plinul de motorina).
Despre vama pe timp de pandemie COVID
Fiind in plecare organizata cu autocarul vama a fost un proces destul de scurt si rapid. Am avut noroc ca nu am stat mai mult de 30 de minute nici la plecare, nici la venire. Ne-au verificat in ambele vame de buletin/pasaport, test PCR negativ SAU dovada vaccinare cu ambele doze SAU dovada ca am avut virusul in ultimele 8 luni si cam asta a fost tot.
Despre cazare
Numele hotelului la care am stat este Phaethon Apartments & Studios, un hotel de 3 stele care ne-a oferit conditii exceptionale. Domnul de la receptie ne-a ajutat cu bagajele pana in camera, ne-a aratat locul si ne-a urat sa ne distram. De platit am platit cazarea cu cardul la finalul sejurului si a costat pentru 6 nopti 278 Euro.
Camera a fost foarte curata si foarte frumoasa, cu mobilier aproape nou, aer conditionat, fierbator de apa, chiuveta de bucatarie, vesela, mini frigider si un balcon primitor cu masa si doua scaune. Baia foarte okay, curata si moderna si cu un dus perfect functional care nu trimitea apa in toata camera, baia fiind foarte usor de pastrat uscata tot timpul. Nu stiu despre voi, dar eu cu greu am reusit sa intalnesc bai care sa nu se transforme in lac de cum intri la dus.
Ca si localizare se afla chiar cu o strada in spatele strazii principale pe care sunt toate magazinele de suveniruri, terase, porumb fiert, gogoserii si magazine de inghetata. Plaja este cam la 5-7 minute de mers pe jos si nu pot spune ca a fost o placere. Ce nu am stiut eu inainte sa plec (nu m-am documentat suficient se pare) a fost ca pentru a ajunge la plaja trebuia sa cobori niste scari destul de neplacute, iar apoi sa mergi la vale pe o strada destul de mult. Deja va imaginati cat era de placut de facut acest lucru la intoarcere, dupa o zi de plaja si stat in soare.
Despre plaja din Kallithea
Plajele de aici nu pot spune ca m-au impresionat; sunt inguste si greu accesibile pe jos, asa cum v-am povestit. Insa sunt frumos amenajate, curate, gasesti multe terase si restaurante, iar intrarea in apa este lina, marea fiind foarte curata.
Pentru sezlonguri cam peste tot era aceeasi strategie: este gratuit, dar trebuie sa faci consumatie de 15-20-25 de euro in functie de terasa si de cat este de aproape sezlongul de apa. In mare parte, pentru primul rand trebuia sa faci o consumatie de 20 de euro toata ziua. Poate vi se pare mult, insa noi de exemplu unde ne asezam acolo stateam toata ziua. Personal, consumam cam asa: o cafea dimineata, cam 3 sticle de apa de jumatate de litru, o cola, o limonada si mancarea de la pranz si consumam in jur de 23-25 de euro, ceea ce personal mi se pare foarte ok.
Ce plaje am mai vizitat
In una din zile am mers la Hanioti Beach, o plaja destul de lunga dar ingusta, care nu pot spune ca m-a impresionat. O zona in care regaseai multe familii cu copii si persoane mai in varsta, o atmosfera linistita cu o zona de faleza lunga dar destul de monotona pentru gustul meu.
Intrarea in apa foarte lina, apa curata, preturile ceva mai accesibile. Am platit 8 euro pentru 2 sezlonguri si o umbrela, fara obligatie de consumatie.
In alta zi am mers la Paliouri Beach, plaja mea de suflet, cunoscuta deja ca fiind cea mai frumoasa plaja de pe acest brat. Ne-a placut atat de tare, incat in 3 zile din 6 am venit aici. Prima data la Koursaros, a doua oara tot aici, iar a treia oara la Cabana Beach. Sunt unele langa altele, plaje private, amenajate diferit. Koursarous este foarte mare, impartita pe zone: pentru cupluri, pentru familii cu copii, pentru prieteni/prietene care doresc sa stea mai departe de galagia copiilor.
Cabana Beach este o plaja privata mai micuta putin, dar mai pretentioasa, mai de fite. Preturile insa, tot cam pe acolo, nimic exagerat neaparat.
Unde am mancat si iesit in oras seara in Kallithea
Kavouras – un restaurant situat pe coasta, cu o priveliste minunata si o mancare extraordinara. De la masa vezi toata marea, serviciile sunt foarte bune iar preturile rezonabile. Ne-am simtit foarte bine aici, motiv pentru care recomand cu drag.
Korali Seafood Restaurant – este localizat pe plaja (trebuie sa cobori cele foarte multe scari de pe faleza si pana la plaja) si este un local destul de dragut, dar modest. Mancare buna, insa nu exceptionala, un loc bun pentru masa de pranz datorita varietatii de feluri de mancare si preturilor destul de ok.
Ouzeri To Paramithi – mancare foarte buna, preturi bune, locatie frumoasa, clasic greceasca! Ne-a placut mult aici, recomand!
Blu Seaside Bar – un bar exceptional, ne-a cucerit din prima zi si am revenit aproape in fiecare seara. Cocktailuri deosebite, pe langa cele clasice aveau in meniu si cocktailuri facute de ei cum nu mai bei in alta parte, absolut extraordinare. Preturi ok pentru o iesire seara in oras, aveau si narghilea, muzica frumoasa, priveliste extraordinara: se vede toata marea pentru ca este sus pe coasta.
In una din seri am mers pana in Afytos si am mancat la Taverna Strouboulis o mancare absolut exceptionala, intr-o atmosfera clasic greceasca de care ne-am indragostit instant. Cand credeam ca Grecia nu ma mai poate surprinde, iata-ma in Afytos! Nu va pot descrie in cuvinte cat de bun a fost totul, va las pe voi sa mergeti si sa imi comentati aici daca am avut dreptate! Afytos, ca si statiune, ce pot spune, am vizitat-o doar seara si a fost absolut superb. Te simti ca intr-o poveste, te astepti sa iasa un spiridus de sub o bancuta, sau sa iti pice o zana in brate.
Concluzie
Mereu m-am simtit bine in Grecia si la fel s-a intamplat si anul acesta! Imi era atat de dor de ospitalitatea lor, de marea cea mare si albastra, de mancarea buna si proaspata, de intreaga atmosfera greceasca! Singurul lucru care nu mi-a placut a fost faptul ca plaja in Kallithea a fost destul de departe de cazare si de inaccesibila avand in vedere temperaturile ridicate. Cu masina da, mergeai fara probleme, insa prefer sa merg pe jos la plaja din statiunea in care stau. Insa, chiar si asa, m-am simtit extraordinar si de abia astept sa repet figura!
LOCAȚIE și ÎMPREJURIMI
Kallithea este o statiune micuta, destul de inghesuita in care nu ai prea multe lucruri de facut. Exista o mica piata centrala unde se afla toate magazinele de suveniruri si strada principala pe care mai sunt dispuse inca cateva magazine si cateva restaurante, dar si frumosul si minunatul bar BLU.
Plaja este destul de greu accesibila pe jos, pentru ca ai de coborat multe scari destul de abrupte, iar apoi o panta. Cu masina este ok, insa pe jos poate fi deranjant. Exista insa si cazari chiar pe plaja, insa daca vrei sa ajungi in statiune, tot trebuie sa urci si sa cobori acele scari.
despre DISTRACȚIE & RELAXARE
Asa cum am spus, in statiune nu sunt multe lucruri de facut. In afara de barul BLU si de cateva restaurante, posibilitatile sunt limitate.
Avand in vedere ca pentru a ajunge la plaja ai ceva de mers, nu exista o faleza amenajata cum este in Sarti (Sithonia) sau Sunny Beach, astfel ca nu te poti plimba la fel de frumos si relaxat precum in alte statiuni. Pe "faleza" sunt lipite restaurantele, unele de altele, si practic treci prin ele pentru a te "plimba. "
Trimis de Anduise in 10.08.21 22:09:36
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în GRECIA. A mai fost în/la: Skiathos, Paralia Katerini, Thassos, Sarti (Sithonia), Neos Marmaras
4 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Anduise); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
4 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Super review-ul
-
ATENȚIE! referirile la AGENȚII și alte entități din România care funcționează pe principii COMERCIALE (portaluri web de profil etc) sunt INTERZISE
Puteți trimite, în schimb, aceste informații prin intermediul mesajelor personale (pe privat) - click pe numele utilizatorului, apoi, în fereastra nou-deschisă, pe linkul "Trimite mesaj pers".
Notă: Este necesar ca destinatarul să aibă opţiunea ACCEPT PRIMIRE MESAJE DE LA CEILALŢI UTILIZATORI bifată. Opțiunea respectivă se poate seta/deseta din secțiunea CONTUL MEU.
-
@Anduise, pe viitor n-ar fi rău să desparţi recomandările despre cazare de cele referitoare la zona vizitată - în două articole distincte, unul de tip "de cazare" şi unul de tip "de călătorie".
S-ar obţine astfel o structurare mai bună a informaţiei utile - despre cazare, respectiv despre zonă sau împrejurimi (vezi mai jos) şi, deloc în ultimul rând, notele acordate ar reflecta mai bine gradul de recomandare al celor două "obiective" distincte (se întâmplă câteodată să stai într-un hotel pe care nu doreşti să-l recomanzi, dar zona sau localitatea ar merita cu totul altă medie - sau viceversa).
În plus, cine încearcă să aleagă o cazare în zonă - o gaseşte mai uşor, parcurgând doar lista rubricilor de cazare (fără a mai fi nevoit să citească - în acel moment - informaţii despre zonă); cine se documentează despre zonă - va găsi toate informaţiile căutate într-o singură rubrică (cea dedicată impresiilor "de călătorie"), fără a mai fi nevoit să "baleieze" toate rubricile de cazare (unele poate nu-l interesează, sau poate nu doreşte deloc cazare în zonă).
-
”Numele hotelului la care am stat este Phaethon Apartments & Studios, un hotel de 3 stele care ne-a oferit conditii exceptionale
Ne-am bucura să putem citi impresiile tale de acolo scrise ca articol (review) nou.
Procedând astfel, ai avea ocazia ca prin notele şi evaluările proprii să contribui la o medie mai reprezentativă a acestei destinaţii.
Daca doreşti, copiază textul de mai sus şi reincarcă-l - cu eventuale ajustări, completări etc - folosind linkul ADAUGĂ IMPRESII NOI
Mie mi-a plăcut locația și camera... Felicitări pentru articol!
@elenaadina: Multumesc mult! Da, camera mi-a placut si mie, si ca locatie a fost ok pentru plimbat seara, dar as fi preferat sa fie mai aproape de plaja Seara frumoasa si vacante minunate!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Sep.2021 Scurtă vizită la locașul zeilor din Kallithea — scris în 21.09.21 de Dragoș_MD din FRUMUşANI [CL] - RECOMANDĂ
- Jun.2021 Kalithea, cea mai proasta alegere de vacanta — scris în 16.06.21 de getraveler* din RâMNICU VâLCEA - RECOMANDĂ
- Jun.2021 Vacanta iunie 2021 Kalithea — scris în 14.06.21 de mirandolina din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Jul.2020 Totul la superlativ — scris în 06.07.20 de ux115902 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Jun.2017 Hai in Halkidiki! — scris în 13.08.17 de dorgo din TâRGU MUREș - RECOMANDĂ
- May.2016 Experienta greceasca — scris în 19.06.16 de Valistapanu din BUCUREşTI - nu recomandă
- Aug.2015 Stațiune neîngrijită — scris în 11.08.15 de Princes din TIMISOARA - nu recomandă