ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 06.01.2017
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 10.07.09
STATUS: APOLLO
DATE SEJUR
OCT-2014
DURATA: 1 zile
colegi
3 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 6 MIN

Parcul Baotu Spring din Jinan — Intre cer si pamant exista frumusetea culorilor de toamna

TIPĂREȘTE

Pentru ca doua persoane m-au “starnit” la inceput de an am zis ca trebuie sa raspund la provocare. @balasa violeta a postat pe FB o poza in care isi plimba geamantanul la inceput de an sa aiba calatorii multe (al meu era in pod asa ca pas) iar @elviramvio a postat special la inceput de an un articol vezi impresii in care incepe astfel:

Vă spuneam în ultimul articol despre sărbătorile grecești că păstrez un mic articol pentru acest început de an, așa din superstiție, să am o continuitate în drumurile mele în această țară și în 2017.

I-am spus ca daca stiam as fi pastrat si eu ceva pe acolo ca doar-doar, si replica ei a fost ca nu se poate sa nu gasesc eu ceva. Si asa este, ar fi fost poate mai multe de spus, unele le-am trecut foarte repede si acum imi pare rau pentru ce puteau prezenta ele. Insa pana ma hotarasc exact ce vreau sa va mai povestesc am sa incep cu una dintre destinatii care merita descrisa separat, fiind destinatia de top in recomandarea Tripadvisor (locul 1 din 227 locuri de vazut), astfel incat sper sa va placa si voua.

Astfel incat pentru a vedea Baotu Spring (s) Park poposim in localitatea Jinan, provincia Shandong, o localitate intre Beijing si Shanghai, la 400 de km de Beijing (cu tren de mare viteza o ora si jumatate) si inca vreo 3 ore jumatate pana in Shanghai.

Aici am stat 3-4 nopti in octombrie 2014, insa nu am apucat sa iesim la plimbare decat intr-o singura zi, insa ce plimbare minunata.

Mai fac o scurta paranteza, la 40 de minute de acest oras (cu trenul rapid, si daca ne raportam la distanta fata de Beijing insumeaza 550 km – adica vreo 2 ore si ceva cu acest tip de tren) se afla orasul Qufu care este orasul natal al lui Confucius si unde se gaseste casa memoriala a lui Confucius transformata la un an dupa moartea acestuia in templu. Este un ansamblu de constructii care se pare ca ar fi cel mai amplu dupa Palatul Imperial de Iarna din Beijing. Despre acest loc am scris aici vezi impresii

Asa cum am spus in acel articol (sper sa nu va suparati pe mine) mie mi-a placut mai mult decat Orasul Interzis si daca o sa-l cititi o sa vedeti de ce.

Revenind la orasul Jinan acesta are o populatie de circa 7 milioane locuitori (cu suburbiile sale) si mai este numit si “City of springs - Orasul izvoarelor” asta deoarece aici se gasesc nu mai putin de 72 de izvoare si dintre toate acestea locul cel mai populat este Baotu Springs (cu 22 de izvoare) care se gaseste in parcul cu acelasi nume (mai este numit si gradina) bine localizat, in centrul orasului.

Asadar in singura zi in care am putut sa ne plimbam am mers in acest parc unde intrarea este 40 RMB (aproximativ 6 euro) meritati cu varf si indesat.

Inca de la intrare am avut marea surpriza sa descoperim ca aici se desfasura un festival al crizantemelor, asadar va dati seama de ce spectacol am avut parte, iar pozele le faceam pe banda rulanta, mai ceva decat japonezii.

Aici nu puteai decat sa admiri bogatia de culori (o sa vedeti ca textul nu poate reda absolut deloc sentimentul pe care l-am simtit acolo printre crizanteme, care sunt si printre florile mele favorite).

Aleile care se intersecteaza, pavilioanele intalnite la tot pasul, micile amenajari care cuprind izvoarele, totul este atent si cu migala decorat, astfel incat nu gasesti doua locuri identice.

Florile sunt prezentate de multe ori prin diferite povesti si nu faci altceva decat sa te plimbi si sa admiri ceea ce te inconjoara. Avand in vedere ca era ziua noastra libera am profitat si ne-am plimbat cateva ore bune prin parc insotite fiind de Stephen. Acum sa nu va induca in eroare numele lui, chinezii care au legaturi comerciale isi aloca si un nume european pentru o comunicare mai usoara.

Locurile amenajate in jurul izvoarelor ca niste mici lacuri sunt populate cu pesti mai mici (negri, aurii si rosii) dar am vazut si pesti mai mari.

Aici in parc o sa gasiti chiar si un pavilion amenajat pentru achizitionarea de suveniruri de tot felul, noi am gasit unele foarte dragute si daca se mai organizeaza si anul acesta tombola la intalnirea AFA cineva va primi ceva amuzant adus din China.

Vremea era usor mohorata (sa nu uitam ca ne afla spre sfarsit de octombrie, astfel ca uneori mai deschideam si umbrela) insa eram atat de fermecate de ceea ce vedeam in jurul nostru incat cred ca putea sa toarne cu galeata.

Nu cred ca am vazut vreodata atat de multe flori la un loc si atat de frumos prezentate. Pozele sunt doar o mica parte din ceea ce am vazut acolo, aveai senzatia ca a coborat raiul pe pamant.

Aici am vazut si cateva statui ale unor personalitati (acum nu mai stiu despre cine era vorba) insa de departe cea mai bine reprezentata personalitate este poeta Li Qingzhao (1084-1156). Daca stam si ne gandim doar prin prisma perioadei in care a trait aceasta poeta, faptul ca ea este cunoscuta si iar opera ei respectata si in ziua de astazi si realizam cat de mult a insemnat ea pentru poporul chinez. Exista aici un templu in care sunt prezentate scene din viata ei de familie (mai intai in casa parinteasca, apoi in cea a sotului) si exista tot felul de panouri explicative. Exista si astazi multe dintre poeziile ei iar unele sunt sculptate in placi de marmura si montate pe pereti.

Exista alei unde modelul este format din pietricele asezate geometric (asa ceva am mai vazut si la Conacul Bellu) aspectul fiind unul deosebit.

Exista si izvorase amenajate ca niste mici cascade si poti urca in spatele acestora unde sub un pavilion gasesti o masuta si niste scaune (sculptate in piatra) astfel incat poti face o scurta pauza.

Totul este amenajat in parc ca un spectacol. Ceea ce am remarcat in China este existenta micilor grupuri statuare care prezinta si ele mici fragmente din viata de zi cu zi. Si iarasi foarte interesant, chiar si pe malul lacului vezi din loc in loc cate o statueta care reprezinta cate un pescar pescuind.

Dar plimbarea noastra nu putea sa nu contina si o plimbare pe lac cu niste ambarcatiuni tipic chinezesti, foarte rapide insa. Astfel plimbarea noastra (de data asta putem spune ca ne-am odihnit) a cuprins toata zona lacului si am putut admira ceea ce ne inconjura si foarte interesant, peretii podurilor sunt pictati si acestia de cele mai multe ori, astfel incat si trecand pe sub pod mai vezi o poveste.

In final am considerat aceasta plimbare ca fiind una reusita pe deplin (eram deja in China de 4 zile si inca nu vazusem niic in afara de firmele la care mersesem) unde ne-am incarcat bateriile pentru urmatoarele zile de foc, unde iarasi dupa vreo 4-5 zile am reusit sa vedem iarasi ceva frumos (am sa va povestesc despite un alt loc aflat in top Tripadvisor)

Ca si parte amuzanta si aici am avut parte de acel episod tipic in care vine un mic chinez la tine si te roaga sa faci poza cu el si apoi isi cheama si familia, asa ca stai precum maimuta sa faca toti poza cu tine si sa se laude apoi fericiti la familie. In fine, asta e, ne amuzam de asta. Care nu indraznea insa, daca ne faceam poze incercau si ei sa stea cat mai aproape de noi ca sa ne prinda familia in cadru pe toti.

Si pentru ca am facut si cateva filmari acolo (scurte, nu va speriati) am sa le inserez si pe acestea si sper sa va placa. Asadar, pe curand, si o intrebare catre Elvira: Am vreo sansa deci sa ajung anul acesta in China? :)

youtu.be/BqdWzqSEVso

youtu.be/qiTJl8-R4BM

youtu.be/3c6s2Et5LH8

youtu.be/SDDWX5o89Bo

youtu.be/ysGnQrsGIQc

youtu.be/G6TbVqRUyZE

youtu.be/p1miHNnfmR4

youtu.be/KsrCXadgOQc

youtu.be/xUhN6Tm2vGU

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de mishu in 06.01.17 12:24:36
Validat / Publicat: 06.01.17 14:48:46
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în CHINA.

VIZUALIZĂRI: 1220 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

8 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (mishu); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Baotu Spring Park - La intrarea in parc
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 40250 PMA (din 44 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

8 ecouri scrise, până acum

webmaster
[06.01.17 14:46:54]
»

Mutat în rubrica "Descoperă provincia Shandong, JINAN [SHANDONG]" (nou-creată pe sait)

-

Am ajustat un pic şi titlul, completând denumirea parcului, ca să fie cât mai relevant (iar Parcul - mai uşor "găsibil" la căutare)

mishuAUTOR REVIEW
[06.01.17 15:32:12]
»

@webmaster: Multumesc foarte frumos.

mprofeanu
[06.01.17 20:15:58]
»

@mishu: Acest review a venit ca o poveste frumoasă de spus la gura sobei și de ascultat!

Am stat pe îndelete la fiecare poză și am privit-o cu drag, mi-au plăcut și m-au bucurat nespus!

Frumoase flori, frumos parc!

Mi-a adus aminte de Souzhu, orașul grădină cu canale și poduri de vis.

Mi-au plăcut filmulețele și plimbarea pe apă pe sub frumoase poduri, seamănă cu Souzhu unde am fost și eu.

Astfel de mozaicuri am văzut și mi-au plăcut mult.

Aștept și alte reviewuri, poze, filmulețe...

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
elviramvio
[06.01.17 20:47:30]
»

@mishu:

Tarziu raspund, ma ierti dar, inainte de bilant m-am dat bine (de fapt rau, vei vedea) cu un anumit deal din centrul Bucurestiului.

Cu China nu ma pronunt dar daca vezi ca nu merge vraja, te invit la mine in cartier!!! Cand te intorci din China reala, iti ghicesc de bine!

Drept ca Violeta cu valiza ei m-a pus pe ganduri, anul viitor le scot toate la vedere si dau fiecaruia cate una, uite asa!

Drumuri multe si frumoase sa ai in 2017 si sa ne spui "cum fu"!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
mishuAUTOR REVIEW
[06.01.17 21:27:55]
»

@mprofeanu: Suzhou era si el oarecum in planurile noastre insa in final planurile au picat. Am inteles ca este socotit Venetia Chinei. Cat despre povesti frumoase, o sa mai povestesc despre un parc cu lac, si cu filmulete, s-ar putea sa banuiesti despre ce parc este vorba, te rog insa sa ma deconspiri. Cautand sa revad pozele cu China am constatat cate ar mai fi fost de povestit si asa mi s-a facut un dor, astfel incat cu aceste articole voi retrai acele momente.

Cand te afli intr-un asemenea loc nu stii cum sa faci sa se comprime timpul pentru a vedea cat mai mult si ma bucur pentru AZE care va pleca acolo, o sa avem cine sa ne mai spuna povesti.

Multumesc pentru vizita si vot.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
mishuAUTOR REVIEW
[06.01.17 21:32:12]
»

@elviramvio: Multumesc de vizita si vot precum si de urari si iti doresc si eu sa ai calatorii cel putin la fel de placute ca anul acesta, astfel vom avea ce citi.

In rest cu China, " Never say never". O seara frumoasa.

Zoazore
[29.01.17 11:54:55]
»

@mishu: Maare dreptate a avut cel ce-a spus ”Răbdare de chinez bătrân! ” Nu știu cât de bătrâni au fost cei ce-au făcut minunile-alea de pe-acolo, dar răbdare știu c-au avut!

Și? Cu câte familii ai făcut poze?

mishuAUTOR REVIEW
[29.01.17 17:56:04]
»

@Zoazore: Pai cu cateva tot am facut, voit sau nu. Aici in parc am facut rand pe rand cu toata familia, a venit intai fata la mine sa ma roage sa fac o poza cu ea, si apoi m-a rugat sa fac si cu parintii ei.

In Shanghai in zona cea mai inalta in timp ce colega mea ii facea poza unei mici chinezoaice, un adolescent a venit a mine si mi-a spus ca prietenul lui ma roga sa fac o poza cu el, am zambit si i-am zis colegei mele: "Fiecare cu maimuta lui", iar pe Marele Zid Chinezesc era o chinezoaica care chipurile isi facea poza si se dadea tot mai aproape de mine, asa ca e prinsa si ea in poze pentru ca nu scapam. Astea sunt cele mai amuzante din cele pe care mi le amintesc.

Multumesc de vizita si vot.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
4 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
elviramvio, mishu, mprofeanu, Zoazore
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Jinan & provincia Shandong:

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.97105979919434 sec
    ecranul dvs: 1 x 1