Insula Gozo: pe cât de mică, pe atât de mare încât să n-o poţi cuprinde doar într-o zi!

TIPĂREȘTE

Atunci când eşti în Malta doar pentru câteva zile, indicat ar fi să vizitezi pe îndelete doar ce poţi, fiindcă oricum arhipelagul are prea multe obiective/locuri de oferit pentru o minivacanţă, aşa că în mod clar rămân multe nevăzute, impunându-se un reloaded la un moment dat. De lucrul acesta n-am prea ţinut seama, deşi de el ne-am lovit din ce în ce mai tare pe timpul şederii noastre în Malta, căci, predispuşi spre scotociri şi cutreierări, am considerat Gozo drept un must-see al primei minivacanţe (ne rodea curizitatea, ce să mai vorbim!). Am fi putut să lăsăm mica insulă pe altă dată şi să-i dedicăm mai mult timp, dar nu ne-am putut abţine să n-o includem în program. De ce spun asta? Fiindcă aşa cum am afirmat în titlu, Gozo nu e o insulă pe care să o vizitezi doar într-o zi, ci trebuie s-o simţi pe îndelete. Dar, cum ne-am asumat un program concentrat, pentru Gozo am făcut un plan cu numai câteva obiective, dar pe care am ţinut musai să le vedem, atât cât am estimat eu că am putea vedea într-o zi scurtă de iarnă.

Odată ce am făcut introducerea, voi spune că am plecat spre Gozo imediat după micul-dejun al celei de-a treia zi, adică pe la orele 08,00, luând autobuzul 222 din staţia Sliema Chalet până în nordul insulei, în portul Cirkewwa de unde să ne îmbarcăm pe ferry pentru traversarea în Gozo. Drumul cu autobuzul a durat aproximativ o oră, deşi distanţa directă nu e aşa de mare, însă staţiile destul de dese pe un traseu ocolitor conduc la o călătorie cam lungă, însă bine sincronizată cu plecarea ferryboatului ce era programată peste un sfert de oră. Am cumpărat biletele dus-întors pentru două persoane (9,30 €) pe care le-am validat la dus, urmând ca la întors să nu mai fie nevoie. Călătoria pe mare este destul de scurtă, cam 25 minute, terminându-se în frumosul port gozitan, Mġarr. De-acolo, până în Victoria (Rabat) , capitala insulei, se pot lua mai multe autobuze din reţeaua de transport public maltez, noi am nimerit un 301 cam aglomerat. Trebuie menţionat că în Gozo este valabil acelaşi card de transport pentru şapte zile care permite călătoriile pe toate liniile de transport, autobuzele din Gozo fiind numerotate de la 300 încolo.

Mai întâi de toate, vreau să subliniez că Gozo m-a uimit prin lejeritatea şi relaxarea localnicilor care mi s-au părut nişte gazde perfecte. E adevărat că este o insulă neaglomerată, mult mai liniştită decât surata mai mare Malta, în care viaţa are o lentoare şi un ritm molcom uşor de resimţit, fără stres, o insulă foarte potrivită pentru vacanţa ce are ca scop principal relaxarea.

Gozo este mult mai mică (67 kmp) decât insula principală, Malta (246 kmp), fireşte că are mult mai puţini locuitori (circa 32.000 de suflete), faţă de insula principală (418.000 persoane), iar capitala sa, oraşul Rabat sau Victoria, aşa cum a fost botezată în cinstea reginei Marii Britanii, se află chiar în mijlocul insulei.

Cu un aspect cu precădere rural, mai slab dezvoltată faţă de insula principală, dar mai verde, mai naturală, cu peisaje bucolice şi mai fermecătoare, Gozo încântă privirile oricărui turist. Până anul trecut deţinea simbolul de netăgăduit al Maltei, Fereastra Albastră (Azure Window) , acea arcadă de stâncă, celebră în toată lumea, care în martie 2017 s-a prăbuşit în apă urmare unei puternice furtuni. Se pare că ar mai exista ceva similar în nordul insulei, însă de care am aflat ulterior, pe nume Wied il-Mielaħ Window, şi care, cu siguranţă, nu trebuie ratat pe viitor. Are terenuri mult mai fertile pe care localnicii le cultivă sârguincios, se mândreşte cu ţărmuri stâncoase dantelate, cu singura plajă cu nisip roşu: Ramla şi cu una dintre cele mai însemnate staţiuni de vacanţă, Marsalforn în care vin să-și petreacă concediul mulţi dintre locuitorii insulei principale :). De asemenea, în Gozo se află cele mai vechi temple megalitice neolitice din arhipelag: Ġgantija, ce datează din perioada 3600-3300 Î. C.

Gozo a fost primul pământ maltez locuit, prin 5.000 Î. C. primii băştinaşi proveniţi din Sicilia au sosit şi s-au stabilit în mult mai mica insulă din sud. Ulterior, istoria micuţei Gozo a coincis în linii mari cu cea a Maltei, cu câteva episoade specifice, fireşte, mai multe detalii aici: islandofgozo.org/about/history-of-gozo sau visitmalta.com/en/about-gozo Cel mai trist moment din viaţa insulei s-a consumat în anul 1551 când raidurile piratereşti otomane au cucerit-o, luând în sclavie aproape toţi locuitorii (pe-atunci circa 5.000 de gozitani) pe care i-au îmbarcat şi deportat pe ţărmurile Africii de Nord. Mai apoi, Cavalerii Ioaniţi au ajutat la repopularea insulei, aducând să se stabilească aici locuitori ai Maltei, insula principală.

Mitologic vorbind, Gozo a fost multă vreme asociată cu Ogygia, insula în care nimfa Calypso, cu puterile și farmecele sale nebănuite, l-a ținut ostatic pe eroul Ulise șapte ani, așa cum reiese din Odiseea lui Homer.

Gozo este considerată, astăzi, una dintre cele mai căutate destinații de sporturi nautice și scufundări în apă din Mediterana, în sensul acesta existând în insulă 13 școli de scufundări. Gozo mai este faimoasă și pentru că aici s-au turnat scene din filme sau seriale celebre, precum: Game of Thrones, By the Sea, Inseminoid, The War of Stars, Contele de Monte Cristo.

Desigur că inima micuței Gozo, atât la propriu, cât și la figurat, este capitala Rabat care a fost redenumită în 1887, în Victoria. Abia depășind 7.000 de locuitori, este un oraș în care ai ce vedea și, mai ales, ce face. În Victoria, cel mai renumit obiectiv, cel cu care ne-am început și noi incursiunea, este Citadella, așa cum relevă și numele, o fortăreață cu mai multe bastioane ridicată pe cea înaltă colină, cu ziduri groase de apărare, care găzduiește înlăuntrul lor bazilici și clădiri istorice. A fost recent restaurată, în urma procesului rezultând un edificiu cu adevărat remarcabil, acesta oricum atrăgând atenția datorită excelentei sale amplasări. Din anul 1998 este candidată pentru a fi inclusă pe listele UNESCO.

Lucrul care m-a surprins și mi-a rămas întipărit de-a binelea, a fost că, atunci când am cumpărat biletele de intrare (5 €/persoană, valabile și pentru câteva muzee) , după ce am fost chestionați de unde suntem, domnul de la ghișeu (probabil, impresionat de fețele noastre de iubitori de istorie - glumesc, desigur!) ne-a întrebat dacă ne-ar face plăcere să vizionăm un filmuleț despre povestea insulei. Noi n-am fost în stare să refuzăm o asemenea propunere și ne-am învoit, deși nu stăteam cu timpul prea bine. Ne-a invitat într-o sală micuță (numai pe noi doi că ne-am simțit măguliți, dar şi ciudat) unde am fost pentru câteva minute, spectatorii unui filmuleț 3D, foarte sugestiv și foarte bine realizat.

Apoi, ne-am lansat pe străduțele strâmte și foarte strâmte ale Citadellei, aproape că ne-am cățărat pe zidurile sale de unde priveliștea până la mare era uimitoare. Cea mai importantă clădire din complex este catedrala Adormirii Maicii Domnului, o adevărată operă de artă ridicată între 1697-1711 pe fundația unei mai vechi, în fața sa tronând statuile papilor Pius al IX-lea şi Ioan Paul al II-lea.

După Citadella, ne-am plimbat un pic pe străzile centrale în căutarea bisericii Sfântul Gheorghe despre care aflaserăm că reprezintă ceva special pentru gozitani, acesta fiind protectorul insulei. Am găsit-o în piaţa San Ġorġ, după ce străbătuserăm o străduță din spatele pieței centrale Independenza, dar era închisă. Ne-am îndreptat pașii pe urmă spre terminal, în drum, admirând teatrul Astra, biserica San Gakbu (Saint James), biserica Franciscană, alte clădiri emblematice. De la terminal se poate lua autobuz către orice punct de pe insulă, așa că ne-am propus, mai întâi o escapadă în estul insulei, după care am fi revenit în același punct de unde am fi abordat și vestul, în măsura în care, măria-sa, timpul ne permitea.

Scopul nostru, după Victoria, era să mergem în localitatea Xagħra unde țineam înadins să vizităm cele două temple megalitice Ġgantija, ca prim obiectiv. Am ajuns repede cu autobuzul 307, iar la casa de bilete am aflat că tichetele (9 €/persoană) includ obligatoriu și un alt obiectiv: moara de vânt Ta'Kola, aflată în imediata apropiere.

Am început cu muzeul amenajat lângă casa de bilete unde am aflat lucruri mai mult decât interesante despre acea civilizație pierdută, dar destul de controversată, lăsând la urmă vizita efectivă afară. Nu voi detalia, fiindcă am în vedere să scriu separat despre templele preistorice ale Maltei, însă pot spune că sunt surprinzătoare, realmente. Ġgantija au fost incluse pe lista monumentelor UNESCO încă din 1980.

Moara de vânt Ta'Kola a fost o încântare, chiar din prima clipă. La parter, se poate admira o colecție de unelte vechi, casnice și de atelier, frumos așezate, după ce înainte de a intra remarci vestitele pietre de moară. Acolo era și atelierul principal. Apoi, urcușul se face pe o scară interioară, spiralată, la fiecare nivel existând diverse încăperi cu destinații precise: bucătărie, cămară, dormitoare, ateliere de țesut. Ridicată în 1725, ctitorie a a marelui maestru Manoel de Vilhena, reconstruită în anul 1780, este din 1992 muzeu și poartă numele ultimului morar care a lucrat aici: Żeppu ta’ Kola.

La ieșire, ne interesăm cum ajungem la Ramla, faimoasa plajă cu nisip roșu. Nu, nu era vreme de plajă, dar merită să-ți clătești privirea cu peisaje splendide în orice anotimp. Am avut noroc că n-am așteptat deloc, a venit imediat un autobuz (322) ce ne-a dus, în coborâre, pe un drum nu prost, ci foarte prost, că toate organele interne mi-au fost zgâlțâite zdravăn. La coborâre, am consultat mersul autobuzelor și am constatat că avem la dispoziție doar jumătate de oră până la următorul, așadar, în mod conștient, tăiem de pe listă peștera nimfei Calypso pe care o reportăm pe viitor.

Plaja Ramla este extraordinară și încercam să mi-o imaginez în sezon, plină ochi de turiști. Până și acum eram destui cei care veniserăm să-i admirăm frumusețea. Culoarea nisipului, acel roșiatic dat de globicerina specifică Maltei, este fascinant, nisipul este fin, mai sunt și pietre pe alocuri, iar plaja este străjuită de dealuri verzi nu foarte abrupte, dar dificil de străbătut în numai câteva minute. Nu-i o plajă mică, însă cred că este destul de aglomerată în mod normal, în apă am sesizat cu privirea, la un moment dat, platformă de stâncă. În mijlocul plajei, care, în spatele său, dispune de foarte multe amenajări, tronează un mic altar dedicat Fecioarei. Soțul meu n-a rezistat tentației, descălțându-se pentru a simți Ramla sub tălpi sau pentru a o avea la picioare, cum a zis el când a pășit pe nisipul fin și roșu.

Ajunși din nou la terminalul din Victoria aproape de orele 16,00, se punea problema dacă ne mai înhămăm la o nouă ieșire spre vest sau ba. Ne uităm la orarul autobuzelor, constatăm, că pleacă unul în 20 minute spre Dwejra și ne hotărîm pe loc: mergem! Apoi, ne aşezăm la cea mai apropiată terasă, ne luăm câte trei-patru pastizzi/persoană și vreo două-trei beri să avem ce face până pleacă autobuzul, fiindcă foamea ne cam dădea târcoale de multișor. După ce ne așezăm în stație, vine un taximetrist și începe să ne agaseze cu oferta lui superavantajoasă de a ne duce la Dwejra, coborând prețul cursei de la 10 euro la 6 euro, fără succes, însă, căci noi am rămas neînduplecați: așteptăm autobuzul.

La Dwejra am ajuns relativ repede, doar că seara stătea să se lase în maximum o oră, două. Citim iarăși tabela cu mersul autobuzelor și vedem că avem o oră la dispoziție să stăm prin areal, ceea ce era suficient, că, oricum, soarele era pe duse. Ne atrage atenția un panou pe care scria Inland Sea (Marea Interioară) , citisem eu un pic și ne hotărâm să vedem despre ce e vorba. Inland Sea este o lagună care comunică cu marea printr-un tunel natural cioplit de apă, lung de 50 m. De-o parte şi de alta a debarcaderului ce pătrunde adânc în apă, se desfăşoară un fel de garaje în care sunt „parcate” bărcile cu care se iese pe mare. De altfel, contra sumei de 4€/persoană, barcagii te îmbie la o plimbare de zece minute care începe traversând tunelul, incursiuni în „peşterile albastre” şi pe lângă locul unde era Azure Window. Chiar şi pe noi ne-a abordat imediat un barcagiu, n-a contat că la început eram singurii turişti. Am refuzat politicos, înre timp au mai apărut două perechi care păreau să nu se cunoască între ele, dar dornice de mers cu barca. Soţul mi se adresează rapid: “Hai, ne băgăm şi noi, că pleacă?! ” În ultima clipă, ne învoim şi iacătă-ne pornind spre o aventură nebănuită. A fost „cireaşa de pe tort” a acelei zile, aşa cum am povestit în articolul principal, fiindcă în plină iarnă m-am trezit udată fleaşcă de un val nărăvaş, deşi marea nu era agitată deloc. Se pare că plimbările cu barca nu mă avantajează, aşa cum rezultă din această experienţă şi din cea avută în Siracusa.

După ce am revenit pe uscat, ne-am grăbit spre locul de unde Azure Window era admirată şi fotografiată de o mulţime de turişti. Apusul de soare, chiar şi după perdeaua de nori, era superb, marea era înspumată numai un pic, vânt nu bătea deloc. Mă uitam câţi nostalgici, ca şi noi, veniseră să vadă ceva ce nu mai există, dar, încă un simbol al Maltei în mintea fiecăruia dintre noi.

Referitor la Azure Window, am citit în avion la întoarcere, în revista celor de la Wizzair, că stânca prăbuşită în adâncuri a devenit obiect de studiu pentru împătimiţii de scufundări care o consideră interesantă chiar şi de pe fundul mării, în acest sens, organizându-se plimbări subacvatice care se bucură de real succes.

Aproape că se înserase de-a binelea când a venit autobuzul şi ne-a cules din staţie, ducându-ne în Victoria de unde aveam să facem cale întoarsă până în Sliema.

Gozo, sora mai mică a Maltei, este minunată şi trebuie vizitată în niciun caz pe fugă, ci luată încetul cu încetul, fiindcă asigură delectare şi încântare prin tot ceea ce are. Zilele petrecute în Gozo, sunt, în mod clar, mult mai relaxante, fără agitaţia Maltei, de aceea chiar simţi că eşti în vacanţă, iar gozitanii sunt, ei înșiși, un deliciu.

M-am gândit să fac şi o listă şi cu obiectivele pe care nu am apucat să le vizităm/locurile în care n-am ajuns, în ideea că ar fi folositor pentru altcineva care face planul de bătaie pentru Gozo să ştie ce pune sau ce taie de pe listă: Xlendi, satul pitoresc de pescari, Catedrala Ta'Pinu, satul-staţiune Masalforn, peştera nimfei Calypso, Laguna Albastră la pachet cu insula Comino, biserica Rotonda Xewkija, Wied il-Mielaħ Window, un fel de surogat pentru Azure Window.

Vă rog, atașați următorul videoclip: youtube

---

VIZUALIZĂRI: 6550 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI