O zi şi o noapte (sâc!) în La Gomera şi San Sebastian de La Gomera

TIPĂREȘTE

Încă din perioada planificării vacanţei pe cont propriu de două săptămâni în Tenerife, unul dintre obiectivele propuse a fost şi vizitarea acestei insule micuţe. Prea multe nu ştiam despre La Gomera.

Insulele Canare sunt un arhipelag aflat în Oceanul Atlantic format din şapte insule (Tenerife, Fuerteventura, Gran Canaria, Lanzarote, La Palma, La Gomera şi El Hierro), toate de origine vulcanică. Insulele aparţin Spaniei, formând o comunitate autonomă a acestei ţări, în pofida distanţei mari de peste o mie de kilometri de Spania continentală, Insulele Canare fiind mult mai apropiate geografic de coasta nord-vestică a Africii, aflată la doar 108 kilometri.

Insula La Gomera este a doua cea mai mică dintre cele şapte, după El Hierro. Are o suprafaţă de 369,76 kilometri pătraţi şi o formă asemănătoare cu a unei portocale tăiate pe jumătate. Cel mai înalt vârf este Garajonay – 1487 metri, micuţ în comparaţie cu Pico del Teide din Tenerife (3718 m).

Din punct de vedere administrativ, insula este împărţită în şase municipalităţi: Agulo, Alajero, Hermigue, San Sebastian de la Gomera (capitala insulei), Vallehermoso şi Valle Gran Rey.

Cum putem ajunge în La Gomera?

Nu există decât două variante: pe calea aerului sau a apei. La Gomera dispune de un aeroport micuţ, aflat în sudul insulei, folosit doar de avioane mici care efectueză zboruri între Insulele Canare, zboruri operate de Binter Canarias. O a doua variantă este cu feribotul până în portul din San Sebastian de la Gomera. Există două companii care operează curse din Tenerife în La Gomera, Fred Olsen şi Naviera Armas. Feribotul de la Fred Olsen este unul mic şi rapid, traversarea durează aproximativ patruzeci și cinci de minute şi costă 37 de euro pe sens pentru un adult, existând trei curse pe zi. Feribotul celor de la Armas este mai mare, dar mai lent, traversarea durează aproximativ şaptezeci de minute şi costă 32 de euro pe sens pentru un adult. Mie preţurile ambelor companii mi s-au părut cam mari.

Cum am ajuns noi în La Gomera?

Simplu: prin intermediul unei excursii de o zi din Tenerife care a inclus transferul cu autocarul dintr-un punct aflat în apropierea hotelului la care eram cazaţi în Playa de las Americas până în portul Los Cristianos, traversarea cu ferry de la Fred Olsen din Tenerife în La Gomera, turul insulei cu autocarul cu ghid de limbă engleză (sau altă limbă de largă circulaţie, după caz), masa de prânz, timp liber în capitala insulei şi întoarcerea în Tenerife. Am achiziţionat excursia de la o agenţie aflată în apropierea hotelului la un preţ de 48 de euro de persoană.

În ziua stabilită, ne-am trezit de dimineaţă, am luat în viteză micul dejun la restaurantul hotelului imediat după deschiderea acestuia şi ne-am prezentat la punctul de întâlnire aflat în apropierea hotelului. Autocarul a mai oprit o singură dată în Playa de las Americas şi o dată în Los Cristianos pentru îmbarcarea altor turişti şi apoi am ajuns în portul din Los Cristianos. Ghidul ne-a împărţit biletele pentru feribotul care deja ne aştepta. A avut inspiraţia fantastică de a ne da şi biletele de ferry de întoarcere, extrem de utile nouă, chiar dacă atunci am bombănit că trebuie să mai am şi grija acestora să nu le pierd.

Traversarea cu feribotul a fost o experienţă plăcută, oceanul era liniştit dimineaţa, iar vasul avea suficientă stabilitate pentru a nu resimţi răul de mare. A fost mai bine ca într-o croazieră. Speram să vedem şi balenele, dar nu am avut noroc. Plimbarea pe ocean cu feribotul modern şi rapid Benchijigua Express de la Fred Olsen a durat patruzeci şi cinci de minute, distanţa dintre Tenerife şi La Gomera fiind de doar 35 kilometri.

Am coborât de pe vas în portul din San Sebastian, capitala insulei. Portul este destinat ambarcaţiunilor de agrement şi de pescuit de mici dimensiuni, dar are şi două terminale pentru feriboturile care asigură traversările între insule. Ne-am reîntâlnit cu ghidul care, după ce ne-a numărat, ne-a indicat autocarul cu care urma să facem turul insulei, conform programului excursiei.

Am pornit spre Parcul Naţional Garajonay, intrat în Patrimoniul UNESCO în anul 1986, aflat în partea centrală şi de nord a insulei. La fel ca în Tenerife, drumurile din La Gomera sunt foarte bune, dar înguste şi extrem de virajate. Pe măsură ce înaintam spre nord, peisajul arid din est şi sud lăsa locul unor peisaje mult mai verzi. Pe traseu am oprit pentru poze în locuri de belvedere la Mirador de Agando, Mirador de La Laja şi pe Valle Hermoso. Am admirat domurile vulcanice numite Los Roques, formate din Roque de Ojila, Carmona, Zarcita, Las Lajas şi Agando, care stau mărturie a importanţei activităţii vulcanice şi a eroziunii în „sculptarea” terenului insulei.

În Parcul Naţional Garajonay am avut o oprire de o oră pentru o cafea şi o scurtă plimbare prin pădure în Laguna Grande. Laurisilva, pădurea de dafini, un arbore specific Insulelor Canare, ne-a încântat. Din spusele ghidului, această vegetaţie subtropicală datează din epoca terţiară când acoperea întreg bazinul mediteranean, în prezent regăsindu-se doar în La Gomera şi Madeira. Copacii îşi păstrează frunzele tot timpul anului. Datorită climatului umed şi răcoros, aici s-au dezvoltat în voie o mare varietate de plante sălbatice, ferigi uriaşe şi licheni, dar şi multe specii de flori. Pe insulă nu există cursuri permanente de apă, dar, cu toate acestea, s-a dezvoltat o vegetaţie abundentă folosind ca sursă de apă umezeala din aer, din ceaţa care înconjoară permanent partea muntoasă a insulei, vaporii de apă condensând noaptea pe frunzele copacilor, fenomen numit „ploaie orizontală”.

Următoarea oprire a fost în apropiere de Agulo, unde am luat masa de prânz la Las Rosas, care face parte dintr-un lanţ de restaurante cu acelaşi nume. Masa de prânz a fost inclusă în preţul excursiei. Ne-au fost servite specialităţi gomerane, udate din belşug cu vin alb sau roşu. Mâncarea a fost ok, dar nimic deosebit. Mi-a plăcut vinul roşu, uşor şi aromat, gen căpşunică. Britanicii alături de care am luat masa au fost încântaţi de cartofii specifici zonei asezonaţi cu red mojo. Mie nu mi s-a părut că ar fi cu nimic diferiţi la gust de cartofii copţi în coajă pe care îi mâncam în copilărie uneori iarna, doar că eu îi mâncam cu unt şi sare pentru că nu auzisem pe atunci de red mojo :D. Mojo rojo este un sos specific zonei şi conţine ulei de măsline, sare, ardei roşu, usturoi, coriandru, chimen.

Însă partea cea mai interesantă nu a fost mâncarea, ci demonstraţia a ceea ce înseamnă Silbo Gomero, limba fluierată, un mod tradiţional de comunicare între gomerani şi materie de studiu în şcoli, după spusele ghidului. Orice frază era transpusă în fluierături, indiferent de limba în care aceasta era exprimată. Au existat comunicări interactive cu turiştii prezenţi, pentru a ne convinge de „eficienţa” acestui limbaj şi a funcţionat perfect.

Excursia a continuat cu vizitarea unui centru de artizanat, minigrădină botanică şi magazin de suveniruri. Am ajuns la Molino de Gofio în Los Telares. Aici ghidul ne-a explicat ciclul de viaţă al unei plantaţii de bananieri, cum cresc aceştia, cum rodesc, cum se usucă şi mor, un nou lăstar continuând ciclul. Drumul şerpuieşte printre plantaţii de bananieri care acoperă întreaga vale. Am remarcat același sistem de terasare a coastelor abrupte ale muntelui în scopul folosirii pământului pentru agricultură ca și în Mallorca.

Ultima parte a excursiei a constat în timp liber pentru vizitarea pe cont propriu a capitalei insulei, San Sebastian de la Gomera. Peste tot în La Gomera ni s-a tot repetat povestea conform căreia pe această insulă a făcut Cristofor Columb în 1492 ultima oprire europeană înainte de plecarea pentru descoperirea Americii.

Pe principala stradă a capitalei, Calle Real, erau principalele noastre obiective: biserica cu hramul Adormirii Maicii Domnului (Nuestra Senora de la Asuncion), în care Cristofor Columb ar fi rostit ultima rugăciune înainte de plecarea spre Lumea Nouă pe care urma să o descopere, Casa lui Columb (Casa de Colón), restaurată şi transformată în muzeu în care sunt expuse hărţi şi machete ale corăbiilor, și Casa de Aduana în curtea căreia se află Pozo de la Aguada, puțul folosit de marinarii lui Columb pentru completarea rezervelor de apă de pe corăbiile sale.

Iglesia Nuestra Senora de la Asuncion reprezintă o combinaţie armonioasă între stilurile maur, gotic şi baroc. Aceasta a suferit transformări succesive de-a lungul secolelor, construirea schitului iniţial fiindu-i atribuită lui Hernán Peraza cel Bătrân în secolul al XV-lea.

Nu puteam rata nici Turnul Contelui (Torre del Conte), aflat într-un parc din apropierea portului. Turnul Contelui datează din 1447 fiind una dintre cele mai vechi clădiri din Insulele Canare. Acesta a fost locuit de Beatriz de Bobadilla, soţia contelui de la Gomera Hernan Peraza, al cărui tată construise turnul. Conform legendei, contele a fost ucis de către băştinaşii guanches în timpul unei întâlniri amoroase cu prinţesă guanches, a urmat o revoltă a populaţiei indigene, iar soţia acestuia Beatriz s-a refugiat în turn solicitând ajutorul conducătorului insulei Gran Canaria, Pedro de Vera, pentru înăbuşirea rebeliunii.

Ne-am mai plimbat ceva timp pe străduţele înguste şi pitoreşti ale oraşului-capitală a insulei, am făcut câteva cumpărături din micile magazine din apropierea portului şi apoi ne-am îndreptat spre terminalul feribotului. Nu mă grăbeam deloc, convinsă fiind că mai am cel puţin un sfert de oră până la plecarea acestuia. Mai aveam maxim cincizeci de metri de parcurs când feribotul a plecat chiar de sub nasul nostru. Nu mai înţelegeam nimic. A fost exclusiv vina mea pentru că, dintr-o neatenţie pe care nu mi-o pot explica nici acum, din spusele ghidului, am reţinut o altă oră pentru îmbarcarea pe ferry, jumătate de oră mai târziu. Nu pot acuza nici măcar necunoaşterea suficientă a limbii engleze, cât timp ceasul şi orele le-am învăţat prin clasa a doua în ciclul primar. Era ultima cursă spre Tenerife din ziua respectivă. Următorul feribot era abia a doua zi dimineaţa. Aşa am ajuns să petrecem nu doar o zi, ci şi o noapte (sâc!) în La Gomera.

A urmat căutarea unei cazări pentru o noapte, apoi cumpărăturile de strictă necesitate, dar despre toate acestea am povestit deja aici.

Cam asta a fost excursia noastră în La Gomera. Recomand vizitarea acestei insule micuţe, dar destul de mult diferită de Tenerife. Amatorii de drumeţii vor fi de-a dreptul încântaţi. Există şi câteva plaje, cu nisip negru vulcanic, asemănătoare plajelor naturale din Tenerife. Spre deosebire de Tenerife, La Gomera este o insulă aproape „virgină”, neafectată încă de turismul de masă.

---

VIZUALIZĂRI: 6145 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI