Haga - orașul regal olandez

TIPĂREȘTE

Haga era musai de vizitat dacă ajungeam în Olanda. Dorința aceasta fusese provocată de o răsfoire a ofertei turistice batave și mi se cuibărise în minte.

În sertarele minții și dorinței mele sunt așezate - eu aș zice ordonat dar Adriana va contesta, sunt sigur! această calitate a mea – unele obiective sau preferințe plimbărețe. Din categoria orașelor europene mari îmi doresc, de ceva vreme, să ajung în Londra și Sankt Petersburg iar din cea a orașelor mai mici se aflau pe listă Sevilla și Haga. Amândouă vizitate de acum...

În urma documentărilor mele îmi creionasem o caracteristică principală a orașului regal olandez, serenitatea, dacă i-aș putea spune astfel, fără a fi contrat de cunoscătorii limbii române.

Cu o mare dorință de a-l devora din punct de vedere turistic am pornit într-acolo, călare pe două biciclete închiriate din Leiden. Olanda trebuie să o parcurgi – chiar și parțial – cu bicicleta. Doar așa simți că ai fost acolo. Degeaba poze, vorbe dacă nu și pedalezi...

Și uite așa ne urcăm pe-o șa – de bicicletă – și plecăm într-o poveste ce o voi relata în cele ce urmează.

Despre piste ați aflat de la mine sau de la alții că sunt fără cusur. Dar pe unde trec ele, probabil, că nu aveți cunoștință iar desprea cea care te conduce de la cazarea noastră din Leiden la Haga (35 kilometri dus – întors) nu mulți dintre voi au fost.

Străbatem străzile liniștitului cartier al orașului universitar, cu magnolii înflorite și alte sumedenii de flori îmbobocite, și ne trezim la periferia lui. Comparativ cu ce ați crede citind” periferia” , puteți afla că dincolo de canalul de apă strîmt ce delimitează oarecum limita unității administrativ teritoriale, se află mici proprietăți individuale în care olandezii își cultivă flori. Nu au cotețe pentru creșterea puilor sau porcilor ca pe la noi, ci ei se subordonează marii pasiuni naționale, creșterea florilor.

Avem parte de o dimineață superbă, cu un cer pe de-a-ntregul senin, în care datul din pedale reprezintă plăcerea matinală supremă. Iar când ieșim pe câmpurile deja verzi, pline de gâște și oi, gradul plăcerii crește vertiginos.

Nu am fost într-o țară în care să văd atâtea gâște pe câmpuri!! Sau zburând și făcând atâta gălăgie în mișcare.

Bineînțeles că pauzele s-au înmulțit pentru a prilejui admirarea peisajului rural olandez. Câmpuri verzi, brăzdate de șanțuri de apă, cu sumedenii de păsăreturi leneșe, locuri prin care o mai zbughea câte vreun iepure sau necheza vreun cal.

Am configurat deplasarea astfel încât drumul de dus să nu se suprapună decât o porțiune foarte mică cu cel de întors, având astfel posibilitatea să cutreierăm pe o diversitate mai mare de trasee.

Trecem de gara Voorschoten, mai dăm câteva sute de pedale, ne mai căscăm ochii la călăreții din fața noastră și ajungem la Castelul Duivenvoorde.

Așezat pe marginea unui mic lac, cu silueta elegantă oglindindu-i-se în apele acestuia, obiectivul turistic ridicat în anul 1631 nu ne poate primi, sezonul de vizitare fiind deschis doar începând cu 15 aprilie. Castelul a aparținut aceleiași familii, nu a fost niciodată vândut, fapt care îl particularizează între celelalte castele olandeze.

În prezent aparține fundației Duivenvoorde, este locuit de o baroneasă descendentă a respectivei familii dar se poate vizita în perioada aprilie - octombrie.

Am dat un tur exterior, am trecut peste podețul de lemn cu balustradă de fier forjat, ne-am plimbat pe domeniul și am admirat clădirea cu două etaje, netencuită, lăsând cărămida la vedere, cu ferestre albe tip ghilotină și terasa ce dădea spre lac apoi ne-am îndreptat spre ieșire și am trecut de casa paznicului, o locuință ce pentru mine simbolizează autenticul stil olandez.

În continuarea drumului nostru spre Haga facem cunoștință cu modalitatea tradițională de trecere a canalelor, respectiv un mic bac pe care ți-l manevrai singur, asemenea doamnei care își trecea și cățelul sub privirile soțului și al celuilalt patruped al familiei, atent să sară în apă la nevoie pentru salvarea confratelui canin. Dar nu a fost nevoie, cunoștințele dobândite și practica doamnei au făcut ca trecerea apei să devină o banalitate cotidiană...

Înaintăm prin Leidschendammerhout – un lăstăriș care oferă și tentații de plimbare pe jos, pe malul unui pârăiaș – și ajungem în Haagse Bos, una dintre cele mai vechi păduri din Olanda, transformată în parc public.

O parte a acestuia e reprezentat de un dreptunghi cu laturile perfect drepte, încadrat de jur împrejur cu un canal de apă lat de vreo 3 metri, dar și de sârmă ghimpată pe ziduri iar la cele două porți de acces pe proprietate reprezentanții serviciului național de pază și protecție sunt permanent cu ochii în patru.

În mijlocul dreptunghiului se află Palatul Huis ten Bosch, locuință regală din anul 1981, și actualul cămin al regelui William Alexander și a reginei Máxima (începând din ianuarie 2019). Bineînțeles că accesul este interzis, însă dacă dai roată clădirii prin parc ai putea avea privilegiul să prinzi siluete regale la plimbare prin curte. Sau, poate, chiar înainte de a se urca în mașină pentru vreo deplasare.

Regele foloseste trei palate: acesta, Palatul Noordeinde și Palatul Regal din Amsterdam. Cel din fața noastră a găzduit prima conferință mondială de pace în anul 1899, la initiațiva țarului Nicolae al II-lea.

În parc oamenii stau la soare întinși pe pături sau chiar pe hainele care le dau jos și le așează sub ei. Ne oprim din pedalat și ne așezăm pe o bancă pentru a ne reface puțin forțele. În următoarele secunde o lebădă înoată spre noi, se oprește la malul apei și grăiește ceva pe limba ei păsărească. E semn clar că cere mâncare și că este obișnuită să primească.

Adriana se ridică, face conversație cu ea și îi aruncă din biscuiții avuți în mână apoi revine lângă mine pe bancă. Pasărea adună toată hrana aruncată pe luciul apei dar băgăm de seamă că nu i s-a astâmpărat foamea din moment ce sare pe bordură și se îndreaptă agale spre noi. Are chiar neobrăzarea de a se servi singură din pachet dacă l-am lăsa nesupravegheat.

Stă la un pas de mine până aranjez rucsacul pe bicicletă, mi se plânge în continuare că s-ar putea să moară de inaniție și apelează cu toate mijloacele la merindele noastre.

Odată ce trecem de copacii înalți și ne apropiem de șosea, se dezvăluie privirilor noastre arhitectura orașului și, deodată, după ce virăm strâns la 90 grade după un colț, parcă răsar zgârie norii de sticlă și beton și ajungem undeva în viitor, într-un spațiu SF.

Dăm astfel, din pură întâmplare, peste clădirea Camerei Reprezentanților Țărilor de Jos, instituție aflată pe lista obiectivelor zilei și pentru a cărei vizitare făcusem o rezervare online. Interesul de a o vizita a fost stârnit de faptul că lucrările membrilor forului respectiv pot fi urmărite pe viu de cei interesați, fără ca aceștia să aibă, însă, posibilitatea de a interveni.

Accesul este gratuit iar la intrare ți se solicită planificarea strictă pentru ziua respectivă și documentele de identitate, numele trecute pe cele două documente musai a fi identice.

Primești un bilețel dublu adeziv pe care ești obligat a ți-l lipi în piept pentru a te distinge ca vizitator, apoi ești îndrumat să îți lași tot bagajul într-un dulăpior cu cifru și îl vei prelua la finalul vizitei.

Te miști în voie pe o parte din culoarele clădirii și ai prilejul de a-ți vedea aleșii la lucru din două tribune special amenajate pentru public și păzite de câte un gardian. Luăm și noi loc preț de vreo 5 minute, numai că nu înțelegem mare lucru – ah, olandeza! - din discursurile parlamentarilor prezenți. Sau, mai corect spus, parlamentare prezente, de vreme ce un singur bărbat se afla pierdut printre doamne la lucrările comisiei din această zi...

Aș vrea să remarc doar atmosfera serioasă de lucru a aleșilor olandezi ce răzbate din atitudinea celor aflați în sală, chiar și în lipsa posibilității mele de a le înțelege argumentele sau contraargumentele politice expuse.

Nu puteam rata intrarea în gara centrală a orașului din moment ce se afla în imediata apropiere, clădire ce prin arhitectură mai degrabă aduce cu un aeroport recent dat în folosință, după care ajungem în Het Plein, locație din care ai ocazia, efectiv, de” a-ți clăti ochii” cu cea mai frumoasă imagine din Haga (părere proprie): piața încadrată de clădiri cu o arhitectură tipic olandeză iar în spatele acestora se ridică spre cer imenșii monștri de sticlă, cu zeci de etaje.

La mesele din piață olandezii își savurează prânzul la terase sau, într-o altă latură, negustorii de cărți vechi îți așteaptă pasionații de coperți îngălbenite de vreme ce ascund între ele povești siropoase, științifice sau eroice. Iar toată scena pare atât de departe de tumultul unei vieți cotidiene în care mulți consideră că stresul a devenit inamicul principal al sănătății. Nu doar mentale...

În 2 minute ajungem la Mauritshuis, un mic muzeu de talie mondială, cu o colecție formidabilă de picturi olandeze și flamande, printre care și” Fata cu cercel de perle” al lui Johannes Vermmer. În acest an muzeul, ridicat inițial ca reședință a guvernatorului Braziliei olandeze, își aniversează 200 de ani de existență, jubileu ce prilejuiește o sărbătoare a florilor, și anume 2 cascade florale și 24 de ghivece superb colorate expuse în curtea sa interioară.

Intrarea la muzeu costă 17,50 euro și se achită doar de cei care au împlinit vârsta de 19 ani.

În imediata apropiere – doar un mic canal despărțindu-le - dai de Binnehof, locația parlamentului olandez încă din anul 1446, locul în care regele ține discursul anual de Ziua Prințului și centrul politicii din Țările de Jos, de vreme ce toate chestiunile politice și afacerile de stat au fost și sunt discutate aici. În prezent locația se află în lucrări de renovare, începute în octombrie 2021 și planificate a se derula pe o perioadă de 5 ani și jumătate.

Surrprinzător pentru mine a fost să constat că oamenii care au pregătit lucrările de renovare au fost atât de pedanți încât au luat în considerare toate implicațiile acesteia. Concret, întrucât o specie de lilieci își aveau adăpostul în interior, au luat legătura cu Societatea olandeză de mamifere, cea care a oferit 24 de habitate alternative pentru pipistrele comune, specia deranjată de lucrări. Mi se pare incredibilă atenția lor!!

Am intrat doar într-o curte interioară și ne-a fost suficient să simțim fiorul de respect și considerație pentru cei care au ridicat clădirea acum câteva veacuri bune.

Ne continuăm plimbăreala pe malul lacului Hofvijer și trecem pe lângă o rață cu boboci ce înfulecau cu poftă din cornurile aruncate de olandezi, apoi de Cabinetul regelui, instituție care îl sprijină pe rege în îndeplinirea atribuțiilor sale constituționale, de Casa Europa, după care ne așezăm pe malul apei pe una dintre bâncile aflate printre narcisele galbene, loc din care ni se deschide o frumoasă panoramă spre Mauritshuis, Binnehof, către alte clădiri vechi al orașului regal dar și spre zgârâie-norii din spatele acestora.

Lacul este considerat inima orașului, pe una din insulele sale fiind acesta întemeiat de către contele Willem al II-lea al Olandei, cel care și-a construit un castel.

În zilele noastre mai este vizibilă o insulă, cu arbuști și un catarg în mijlocul ei, precum și o fântână arteziană ce atrage ca un magnet amatorii de suveniruri fotografice.

De aici, pașii ni se îndreaptă spre centrul istoric, pe străzile sale de o frumusețe răpitoare, flancate de case ce par a fi de turtă dulce, cu terase aproape pline de mușterii.

Stăm la o cafea în De Passage, faimoasa galerie comercială ce își aniversează cei 135 de ani existență și care îmi aduce aminte de Galeria La Fayette din Paris, apoi nu rezistăm ispitei de a intra și ne învărti printre rafturile extrem de colorate și pline de cele mai diverse bomboane ale comerciantului Jamin, cel care are asemenea bombonerii în mai toate orașele olandeze prin care am fost. Iar de aici nu ai cum să ieși fără a ține în mâini o plasă...

Apoi, dintr-o dată, mirare! În fața noastră, în mijlocul străzii, apare o poartă chinezească pe sub care pășim și dăm în cartierul chinezesc, cu lampioane în loc de becuri pentru iluminatul stradal, cu o puzderie de mici magazine, toate cu denumiri în chineză dar și olandeză, la fel ca și cele ale străzilor pe care ne preumblăm.

Trecem să vedem și Palatul Noordeinde, reședința de lucru a Reginei Beatrix, însă ajungem prea târziu pentru a mai avea acces în grădinile acestuia, deschise gratuit pentru public. Când regele se află în țară, steagul național este ridicat. Palatul și grajdurile regale pot fi vizitate în anumite date calendaristice, pe perioada verii, ocazie cu care – dacă ai noroc să ajungi într-o miercuri – poți participa gratuit la ceremonia de acreditare regală a ambasadorilor.

În stânga palatului se află strada Noordeinde, una dintre cele mai atrăgătoare artere pietonale și rutiere (cu acces limitat) ale orașului.

Al cărui centru îl lăsăm încet în urmă și o luăm către periferii, așezarea soarelui pe cer zorindu-ne puțin.

Trecem pe lângă Louwman Museum – având colecții de mașini de epocă precum și cea mai mare colecție de artă auto din lume - ai cărui angajați tocmai adună bannerele și trag perdelele în geam, pedalăm pe alei superbe, mărginite de covorașe de mici flori albastre și ne aflăm într-unul din cartierele rezidențiale ale orașului, cu locuințe ridicate pe malul canalelor, cu peluze perfect tunse și promontorii pentru bărci.

Cotim dreapta spre Wassenaar și continuăm ghidați de indicatoarele „Landgoederenroute” , o rută pentru bicicliști, un itinerariu excelent pentru a descoperi cele mai frumoase castele, vile și moșii din Wassenaar, printre care Landgoed de Paauw, locul în care a trăit prințul Frederick Henry al Țărilor de Jos sau moșia regală „Koninklijke Landgoederen de Horsten” , cu una dintre reședințele regale, Villa Eikenhorst.

Ultima parte a excursiei noastre prin aceste locuri idilice, de un farmec vizual aparte, a reprezentat apogeul pedalării de astăzi. Mai ales că am avut parte și de un cer perfect senin la apus, când intram în Leiden.

Mi-a plăcut Haga, orașul care joacă un rol primordial în viața olandezilor, fiind reședința regală, sediul guvernului, al Parlamentului și a tuturor ambasadelor străine, dar și al lumii mondiale, de vreme ce găzduiește sediul Eurojust, Europol, Curtea Penală Internațională dar mai ales Curtea Internațională de Justiție, organism care își desfășoară lucrările în Palatul Păcii.

L-am îndrăgit pentru parcurile sale, pentru atmosfera întâlnită pe străzi și, în special, pentru faptul că emană un aer nobiliar. Am avut senzația uneori că mă întorc în timp, că aștept să treacă o caleașcă pe lângă mine sau să văd vreun slujitor alergând să ducă de urgență un zapis dregătorului său.

Nu ai cum să nu îndrăgești Haga, cred că cel mai frumos oraș olandez...

---

VIZUALIZĂRI: 3599 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI