Alhambra şi Albaicin, simbolurile Granadei

TIPĂREȘTE

Iată-mă şi la momentul cel mai greu al impresiilor mele din Spania: Granada. Şi nu spun asta pentru că nu mi-ar fi plăcut, ci pentru că sunt atât de multe de spus, încât nu ştiu cu ce să încep şi unde să mă opresc.

Pe de altă parte s-au scris atâtea despre acest oraş, încât îmi vine să sar peste această parte. Dar n-o s-o fac şi o să încerc să vă descriu Granada aşa cum am văzut-o eu. Ca atare nu o să insist asupra detaliilor istorice, culturale sau arhitecturale.

Aşadar, am ajuns în Granada într-o seară de miercuri de la sfârşitul lui iunie, cu obiectivele clare de a vedea Alhambra şi Albaicin. Primul contact vizual cu oraşul a fost de pe autostradă şi a fost unul copleşitor: o mare de case asupra căreia vegheau semeţ vârfurile Sierrei Nevada.

Odată intraţi în oraş, marea de case s-a transformat în marea de maşini. Astfel că, în tumultul traficului, din ignoranţă, am intrat pe banda specială pentru mopede, motiv de “distracţie” şi atenţionări din partea unor tineri aflaţi la semafor. De unde am dedus că amenzile sunt probabil substanţiale în acest caz, mai ales că pe banda respectiva chiar nu erau maşini.

Peste noapte am stat la hotel Cedran, în centrul Granadei şi destul de aproape de Alhambra.

Fiind deja seară atunci când am ajuns, am parcat maşina, ne-am lăsat bagajele în cameră şi am pornit la pas prin oraş. Scopul principal era să scot de la un ATM La Caixa biletele pentru a vizita Alhambra, rezervate şi plătite din timp pe net. Ca bonus venea o cină şi o plimbare de voie prin oraş.

Mă înarmasem de acasă cu hărţi şi detalii despre cum să ajung la cea mai apropiată bancă La Caixa, ferm convinsă că ajunsă acolo, o să fie cum nu se poate mai simplu să intru în posesia biletelor. Ei, dar socoteala de-acasă nu se potriveşte cu cea din târg. Aşa că banca am gasit-o, dar n-am reuşit să scot biletele.

Ca o paranteză, aş vrea să precizez că biletele le-am rezervat pe Internet, pe site-ul oficial, şi au costat 15,40 euro de persoană. Biletul a inclus Alhambra şi Generalife. La rezervare este necesar să îţi alegi ora la care vrei să vizitezi Palatul Nasrid şi eşti atenţionat să o şi respecţi dacă vrei să nu plăteşti biletul în van. În plus, din ce citisem anterior, rezervările ar trebui făcute cu cel puţin o lună înainte ca să nu ai surprize.

Închid paranteza şi revin la povestea cu banca. Deşi cardul era acelaşi cu cel cu care am făcut rezervarea, iar pe site ATM-urile respective figurau ca fiind capabile să elibereze bilete pentru Alhambra, în practică eu nu am reuşit acest lucru. Şi după ce ne-am învârtit în jurul ATM-urilor aproape jumătate de oră, am decis să abandonăm ideea şi să mergem a doua zi dimineaţă mai devreme, pentru a scoate biletele de la automatele amplasate la intrarea în Alhambra.

Despre restul plimbării nu mai dau detalii. Granada este un oraş destul de “viu” – nu că m-aş fi aşteptat la altceva de la oraşele spaniole. Restaurantele şi terasele sunt deschise până târziu, oferta de mâncare este variată, aşa că opţiunile sunt deschise.

Tot ca o paranteză, noi am optat la prânz în mai multe locuri pentru meniul zilei. Mâncarea, în acest caz, nu este cea mai minunată, dar de cele mai multe ori a fost acceptabilă, iar preţul pe măsură. Cu o sumă cuprinsă între 10 şi 15 euro de persoană mănânci relativ ok o salată/supă, un fel principal şi desert/cafea. Uneori este inclusă şi o băutură.

A doua zi de dimineaţă am plecat grăbiţi de la hotel, cu gândul să scoatem biletele pentru Alhambra. Ajunşi la intrare, am rătăcit un pic până am găsit automatele, care sunt undeva în dreapta intrării, dar de data aceasta am reuşit să intru în posesia buclucaşelor bilete şi, înarmată cu ele, am pornit în descoperirea Alhambrei.

Aici am vizitat Palatul Nasrid, fortăreaţa militară Alcazaba, Palatul lui Carol Quintul (unde era o expoziţie de pictură – cum s-a reflectat Alhambra în pictura spaniolă de-a lungul timpului), grădinile şi palatul de vară Generalife.

Nu mai insist asupra fiecăruia în parte, pentru că nici o mie de cuvinte şi de imagini nu pot reda experienţa de la faţa locului, unde simţurile intră cu toate în acţiune pentru a-ţi crea acel ceva care este doar al tău. Nu rataţi însă Alcazaba, de pe ale cărei turnuri (cel cu cea mai bună vizibilitate este Torre de la Vela) aveţi o vedere panoramică asupra întregului oraş, inclusiv asupra a ceea ce a mai rămas din vechile ziduri ale fortăreţei.

Aş vrea să remarc, de asemenea, organizarea foarte bună –indicatoare care te ajută să te orientezi, cişmele cu apă la discreţie, toaletă gratuită şi foarte curată. Am rămas foarte plăcut impresionată de acest aspect.

După ce am vizitat pe îndelete complexul (noi am optat pentru tura de dimineaţă, care se încheie la ora 14.00), am coborât spre cartierul Albaicin. Pe drum ne-am întâlnit, fireşte, cu ţigăncile care voiau să ne vândă crenguţe de... ceva (nu îmi mai amintesc clar ce). Şi nu, nu erau românce. Erau ţigănci din cartierul Sacromonte, din partea de nord, pe dealurile de la Albaicin.

Revenind în oraş, ne-am îndreptat spre cartierul Albaicin, unde am ajuns după ce am urcat mai multe trepte printre clădiri. Aici am admirat numeroasele carmenes (vile mari, înconjurate de ziduri, din care zăreşti cu greu grădinile luxuriante), mănăstiri şi biserici pe drumul către Plaza San Nicolas, de unde se deschide vederea tipică a Alhambrei, având în fundal crestele Sierrei Nevada. De acolo am mers spre Caldereria Nueva, cea mai arabă parte din Albaicin. Aici am dat şi peste un bazar cu numeroşi marocani care vindeau de la genţi din piele la magneţi de frigider. Ne-am încheiat plimbarea în Plaza Nueva mai bogaţi spiritual dar şi mai obosiţi.

---

VIZUALIZĂRI: 5815 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI