ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 02.01.2022
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Mediaş [SB]
ÎNSCRIS: 07.03.16
STATUS: CONSUL
DATE SEJUR
DEC-2021
DURATA: 2 zile
Cuplu
2 ADULȚI
Raport PREȚ/CALITATE:
BUN

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 10 MIN

În Granada, alături de un român pe 1 Decembrie

TIPĂREȘTE URM de aici

Nici nu știu cu ce să încep povestirea despre Granada, într-atât de amestecate îmi sunt gândurile, trăirile și amintirile despre acest oraș. Ba chiar, îndrăznesc să afirm, mai mult decât un oraș.

Reper major în turismul spaniol, localitatea a cărei denumire se traduce prin” rodie” iar fructul devenit simbol al ei îl întâlnești peste tot, atrage anual peste 3 milioane de vizitatori, de 10 ori mai mult decât numărul locuitorilor. Turismul susține orașul în care nu există nicio fabrică. Extrem de curios, raportat la populație.

Au existat week-end-uri antepandemice în care au fost înregistrați peste 100.000 de turiști. Enorm!

Datele nu sunt luate de pe niciun site autohton de profil ci ne-au fost furnizate de Daniel, conaționalul nostru ce practică acolo meseria de ghid.

Cu el intenționam să încep articolul, însă simțeam nevoia să îi fac o introducere. Întrucât va citi și el acest articol, țin să îi mulțumesc încă o dată pentru amabilitate, pentru că și-a rupt în două zile din timpul lui personal și l-a împărțit cu noi, pentru sumedenia de informații debitate continuu înspre noi – și, vă asigur, nu le-am asimilat pe toate! – și abia aștept să îl revăd când vine în țară cu turiștii spanioli pe Via Transilvanica.

Pe Daniel l-am văzut într-un reportaj dedicat reușitei sale de a parcurge în întregime, pe jos, drumul menționat mai sus. A treia persoană ce finalizează traseul complet. Prin intermediul emisiunii am aflat că este de profesie ghid în Granada, iar întâmplarea făcea ca noi peste 2 săptămâni să mergem într-acolo.

Cum actualmente internetul ajută enorm activitatea de” mic spionaj” , îi aflu datele de contact și de acolo începe legătura noastră.

I-am trimis întreg planul de vacanță pe care mi l-a catalogat” îndrăzneț” , ne-a mai oferit el completări sau înlocuiri de obiective turistice, am rezervat un tur gratuit printr-o agenție ce îi utiliza serviciile – pentru a ne fi chiar el ghid - și am rămas înțeleși să ne vedem când ajungem.

În inima regatului spaniol am ajuns pe 1 decembrie seara. Granada și-a căpătat acest apelativ datorită faptului că este cunoscut ca ultimul oraș musulman și primul spaniol din Peninsula Iberică, de aici pornind regii catolici – Isabela I a Castillei și Ferdinand al II-lea de Aragon - construcția regatului spaniol.

De la ora 19 aveam un tur nocturn planificat iar înainte de acesta convenisem să ne întâlnim cu Daniel chiar în Plaz de Bib-Rambla, locul de unde urma să plecăm cu cei de la Buendia Tours.

Deși rezervasem turul în limba engleză, la fața locului reprezentantul agenției ne înștiințează că limba vorbită va fi doar spaniola. Cum debitul verbal al ibericilor este arhicunoscut iar noi nu stăpânim termenii lingvistici în afară de un” te quiero mucho!” sau cu ce am mai rămas din frazele lui Berlin folosite în” Fabrica de bani” , ne întristăm amarnic că nu avem ocazia să descoperim la lumina lămpilor stradale secretele orașului.

Dar e Ziua Națională a României, iar un român plecat de 13 ani din țara lui se oferă pe loc să ne alunge tristețea și propune să parcurgem împreună un traseu care va cuprinde zonele de interes și chiar mai mult din ceea ce aveam programat.

Cheful de aventură revine și pornim la drum, cu opriri dese pentru a fi părtași la bucuria aprinderii luminițelor de Crăciun și aici. Chiar glumeam în acest sens și ne asemuiam, pe mine și Adriana, ca fiind magii care transmit vestea cea mare din oraș în oraș, în itinerariul nostru, după ce cu o seară înainte asistasem și în Malaga la respectiva ceremonie. Și fără a știi că peste două seri, în Cordoba, ne va fi rezervată aceeași onoare...

Dăm ocol impozantei catedrale în a cărei capelă sunt înmormântați regii catolici și în care reușim să intrăm gratuit la ora 19.40, în timpul unei slujbe. Catedrala e construită peste vechea moschee din care s-a păstrat un singur element, respectiv fântâna. și urmează la o scară mai mică planurile Basilicii Sf. Petru.

În lateralul așezământului de cult la care s-a lucrat mai mult de 180 de ani și care, din punct de vedere tehnic, nu a fost nici acum finalizat conform proiectului inițial, peste drum de Capela Regală, se află Madrasah, prima universitate din Granada, cea fondată de Yusuf I. Localnicii consideră că aici regăsești părintele Facebook-ului, pe unul din pereții catedralei absolvenții cu titlu universitar trecându-și cu mândrie numele, iar în timp acel perete a devenit o oglindă în care regăseai numele medicilor, matematicienilor și vorbitorilor de limbi străine, singurele trei materii studiate.

Ulterior, în clădire a funcționat prima primărie a orașului iar acum aceasta aparține Universității din Granada.

Trecem prin Alcaiceria, vechea piață arabă ce încă își păstrează aura islamică, plină de produse tradiționale, și ajungem la Corral de Carbon, un caravanserai construit acum aproape o mie de ani, folosit de către cei care treceau transportând zahăr și mătase sau doreau să rămână peste noapte pentru a-și vinde aceste produse. De altfel, aveam să aflăm nu doar că se dormea aici, ba chiar era locul în care se stabileau prețurile pentru mărfurile transportate, de unde și destinația clădirii de bursă primitivă.

În curtea caravanseraiului, construit în prima perioadă a dinastiei nasride și al cărei pavaj original încă se păstrează, fuseseră săpate 2 fântâni, astfel încât, în caz de asediu și de otrăvire a uneia dintre ele, populația orașului să aibă sursă de apă în continuare.

În epoca creștină așezământul a primit o altă destinație, cea de depozit pentru grâu și cărbune, de aici și denumirea de” carbon” păstrată și în zilele noastre. În acest sens au fost îndepărtate geamurile existente la camere, pentru a preveni furturile de produse.

La 150 metri de aici dai în Plaza Isabel la Catolica, inima orașului, acolo unde se află, în mijlocul unei fântâni arteziene, statuia ce-l înfățișează pe Cristofor Columb (Cristobal Colon pentru vorbitorii de spaniolă) în genunchi în fața reginei Isabel pentru a-i solicita sprijin financiar în vederea călătoriei și primind permisiunea de a călători spre India. Iar el avea să descopere America...

Din fața lor pornește Gran Via, artera principală a orașului, străjuită de ginkgo biloba pe ambele părți, copaci aduși din Japonia și plantați în anul 2011. Toți sunt arbori masculi, aceștia fiind doar buni pentru decor întrucât cei feminini degajă un miros urât.

Gran Via s-a dorit a fi un bulevard deosebit, ceva măreț gândit de arhitectul care l-a proiectat.

Primele două clădiri cum pornești de la Plaza Isabel la Catolica aparțin unor importanți oameni de afaceri locali. Cea din stânga se află în proprietatea celui mai bogat om din Granada, ajuns la această avere după ce a câștigat procese cu statul spaniol, nevoit să îi achite despăgubiri de zeci de milioane de pesetas, iar în folclorul local se spune că fiecare locuitor al Granadei a contribuit cu 20 de euro timp de ani de zile la averea acestuia.

Cea din dreapta a fost ridicată ca replică a Cafe Ritz din Paris de către o persoană avută căreia i-a plăcut foarte mult celebra cafenea. Și-a trimis arhitecții în Franța pentru a-i lua dimensiunile iar la întoarcerea în Andaluzia s-a constatat că terenul avut la dispoziție este mai redus decât cel necesar desfășurării construcției. Replica bogatului a fost” încadrați-o aici” , ceea ce arhitecții au și făcut, iar localnicii sunt mândri că, după ce cafeneaua din Paris a ars într-un incendiu, replica din Granada dăinuiește întru amintirea ei. Actualmente, clădirea este sediu de bancă.

Ne continuăm plimbarea pe Calle Reyes Catolicos, minunat luminată, trecem de Plaza Nueva, cea mai veche piață din oraș, cea în care se țineau luptele cu tauri, și ajungem în Plaza de Santa Ana unde admirăm Palacio de la Real Chanchilleria, fosta Cancelarie regală din Granada, în prezent sediu al Curții Superioare de Justiție din Andaluzia, considerat a fi cel mai longeviv tribunal din Europa, cu activitate neîntreruptă din anul 1536. Aici se judecă doar cazurile extrem de importante din regiune, cele cu” pești mari” , la care participă și televiziunile. Ziua următoare aveam să vedem o transmisie de la fața locului, semn că vreun mahăr se afla în boxe.

În imediata apropiere se află Biserica Santa Ana în care se oficiează căsătorii și se spune că trebuie să o programezi cu doi ani înainte pentru a fi sigur că prinzi loc.

Ghidați de Daniel ajungem pe Cobertizo de Santa Ines, cea mai veche stradă locuită din oraș, de acum mai mult de 800 de ani. Este, de fapt, aidoma unui gang îngust, cu ghivece de flori între clădiri, a cărei caracteristică principală este aceea că atenuează foarte bine zgomotul din jur. Și vă garantez că așa e, după ce am probat personal.

Tot urcând pe străduțele înguste, dăm de ceainăria” El banuelo teteria” (el banuelo = baia cea mică sau băița în traducere), veche de peste 1000 de ani și de pe a cărei terasă se vede superb Alhambra cea luminată. Bem și noi un ceai aici iar chelnerul ne asigură că patiseriile din galantare (baclava, sarailii și cataiful) au gustul celor din Istanbul. Am renunțat să verificăm întrucât era trecut de ora 21.

În imediata apropiere se restaurează cel mai vechi spital din Granada, El Maristan, cel în care medicul curant de acum sute de ani a fost prima persoană din lume care și-a dat seama că musai să existe un virus ce transmite boala de la bolnav la omul sănătos și a pus să fie arse toate hainele purtate de bolnav. El Maristan înseamnă spital în cuvintele islamice.

Odată ajunși în Placeta de Comino, o mică și idilică piață, avem o a doua vedere nocturnă minunată spre Alhambra. Aveam să aflăm că aici, vara, pe zidurile de piatră și sub coroana copacilor, romanticii cântă la chitară și recită versuri ce dragoste, creând o atmosferă boemă atât de plăcută.

Străbatem la pas cartierul Albaicin, unde se circulă doar pe jos. Aici nu vine Glovo și nici ambulanța, bolnavii se cară în spate sau pe tărgi pânâ la limita drumurilor auto. În prezent, zona este locuită de foarte mulți studenți.

În această parte a Granadei s-au așezat locuitorii din Baesta, o localitate aflată la 120 kilometri, refugiați în urma atacuri asupra pământurilor lor.

Urcăm și ne pomenim la Mirador San Nicolas, locul în care se crede că ar fi existat un castel vechi, din perioada emirală, lucru care îl acreditează ca fiind cea mai veche așezare islamică a Granadei.

Locul este de poveste dacă ne referim la imaginea deschisă spre Alhambra și cartierul Albaicin și reprezintă cel mai cunoscut” mirador” din oraș.

Coborâm spre centrul orașului și trecem pe la poarta Mânăstirii Santa Isabel la Real, acolo unde trăiesc măiculițe ce nu ies niciodată din așezământ și nu au contact deloc cu lumea exterioară. Probabil că nici nu știu care val Covid a trecut sau care urmează...

Ne luăm rămas bun de la Granada în Plaza Virgen del Carmen, pe un fond cromatic predominant albastru al beculețelor de sezon

Așa ne-am petrecut seara Zilei Naționale. Am colindat alături de un român unul dintre cele mai interesante orașe spaniole și, de ce nu, europene.

Am aflat detalii despre viața compatrioților noștri pe meleaguri străine și ne-am dat seama că nu toți românii au devenit reci, închistați sau egoiști, așa cum le-a mers vestea celor ce trăiesc în străinătate.

Ne bucurăm întotdeauna când reușim în drumețiile noastre să legăm relații sau prietenii cu oamenii locului, iar de data aceasta am avut parte de o surpriză foarte plăcută. A cărei continuare o veți afla curând...

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de Marius 72 in 02.01.22 19:39:14
Validat / Publicat: 02.01.22 20:46:06
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în SPANIA.

VIZUALIZĂRI: 2044 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

4 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Marius 72); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P19 Plaza Virgen del Carmen
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 37600 PMA (din 29 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

4 ecouri scrise, până acum

webmasterPHONE
[02.01.22 20:47:20]
»

Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut

— (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă;

— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ al descrierii.

Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

Carmen IonPHONE
[02.01.22 23:05:59]
»

@Marius 72: Trandafirii sunt unul din lucrurile de care îmi amintesc cu mare plăcere din Granada, desigur pe lângă Alhambra, cartierele Albaicin și Sacromonte. Asta pentru că AmFostAcolo la sfârșitul lunii mai și m-am putut bucura din plin de frumusețea și parfumul lor.

Și pentru că in Malaga nu am stat decât prima noapte, a doua zi pornind dimineața spre Granada (aveam să revenim in Malaga pentru 3 nopți la finalul sejurului), Granada a fost primul oraș in care am văzut azulejos- plăcuțe de ceramică pictată- și patiouri, și m-am îndrăgostit de ambele.

Le-am "vânat" apoi peste tot in Andaluzia și peste tot unde am mai ajuns in Spania și m-am convins pe deplin de bunul gust al spaniolilor in materie de design. Cele mai frumos amenajate restaurante le-am văzut in Spania!

Marius 72PHONEAUTOR REVIEW
[02.01.22 23:10:56]
»

@Carmen Ion: Peste tot în Andaluzia am văzut denumirea străzilor și numele caselor scrise pe faianță.

Am adus și acasă parte din ceramica lor!! ????

E superb un magazin de acolo și am fost în multe. Mult peste cât as fi întrat de eram singur!! ????

webmaster
[09.01.22 18:47:45]
»

Împreună cu continuarea / continuările sale, articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinație.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
2 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Carmen Ion, Marius 72
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Granada:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.064394950866699 sec
    ecranul dvs: 1 x 1