Kotor

TIPĂREȘTE

Deşi aveam posibilitatea de a traversa Golful Kotor cu ferryboatul am ales să parcurg drumul ce ocoleşte golful şi nu am regretat. Drumul ce şerpuieşte de-a lungul golfului îşi oferă la tot pasul privelişti fermecătoare. În stânga muntele, în dreapta apa, pare o combinaţie perfectă. Numeroase ambarcaţiuni ce brăzdează apele limpezi ale golfului, cabanele de pe malul apei, micile insuliţe ce găzduiesc câte o bisericuţă şi un pâlc de copaci, stâncile solitare ce se înalţă din apă întregesc peisajul.

La extremitatea golfului se află oraşul Kotor un important centru turistic. Aici marile vase de croazieră acostează regulat. De asemenea marina oraşului este un loc de popas pentru iahturi şi ambarcaţiuni venite din toate colţurile lumii. Astfel străzile oraşului sunt în general pline de turişti de toate naţiile. Kotor are două feţe diferite: Kotor-ul modern cu palmieri de-a lungul străzii şi Kotor-ul medieval reprezentat prin oraşul vechi.

Oraşul vechi este un labirint de străduţe pietruite şi mici pieţe ce asigură legătura între biserici vechi şi palatele vechii lumi aristocratice. Caracteristicile oraşului medieval sunt păstrate foarte bine în Kotor: zidurile masive ce înconjoară oraşul şi bastioanele sunt în perfectă stare, două din cele trei intrări sunt protejate de canale cu apă, la una din intrări există încă podul mobil ce poate fi ridicat la nevoie.

Am intrat în oraşul vechi pe poarta dinspre mare trecând pe sub ziduri printr-un culoar de 4-5 metri. Pe frontispiciul porţii este înscrisă data de 21 noiembrie 1944, dată la care Kotor a fost eliberat în timpul celui de al Doilea Război Mondial. De-a lungul culoarului, undeva în partea dreaptă se află o sculptură gotică înfăţişând-o pe Maica Domnului cu Pruncul pe un tron, alături de sfinţii protectori ai oraşului: Tryfon şi Bernard. Trecând de poarta principală am pătruns în Piaţa Armelor, poate cea mai mare piaţă din Kotor, iar primul lucru care mi-a atras atenţia a fost ceasul vechi. Acest monument, construit prima oară în 1602, ulterior reconstruit şi restaurat de mai multe ori, este unul din simbolurile oraşului. Mărginind piaţa, în partea stângă se află vechea primărie, clădire construită în stil clasic şi unde se spune că în timpul ocupaţiei franceze, Napoleon obişnuia să vizioneze piese de teatru. La parterul şi în vecinătatea clădirilor vechi ce mărginesc piaţa te îmbie prin specificul lor mai multe cafenele şi restaurante. Aproape fiecare clădire din oraşul vechi poartă pe frontispiciu blazonul familiei căreia i-a aparţinut: Bizanti, Beskuca, Drago, Buca, etc. încât e destul de interesant să-l descoperi şi să descifrezi ce reprezintă. Am continuat să străbat străduţele înguste unde reuşeai cât de cât să te mai ascunzi de căldura unei zile de august, traversând pe rând Piaţa Făinei, Piaţa Sf. Tryfon, Piaţa Muzeului, Piaţa Sf. Luca. De-a lungul acestui drum pot fi văzute mai multe clădiri - monument istoric şi biserici vechi. Catedrala St. Tryfon care adăposteşte moaştele sfântului, impresionează prin cele două turnuri paralele ce străjuiesc intrarea. Interiorul catedralei atrage atenţia prin coloanele de susţinere împodobite cu sculpturi, cele mai multe înfăţişând scene din viaţa sfântului. Karampana, singura cişmea din oraş, construită din fier forjat undeva la sfârşitul secolului XVII, este locul unde bătrânii oraşului se adună pentru a discuta ultimele ştiri. Biserica Sf. Luca construită în 1195 în stil bizantin, este o biserică mică ce se remarcă prin cele trei clopote aşezate piramidal deasupra intrării, clopote înnegrite de vreme sau de vre-un incendiu din trecut. Biserica Sf. Nicolae, o biserică relativ nouă, construită în 1909, se încadrează perfect în tiparul bisericilor ortodoxe sârbeşti: o cupolă mare în centru încadrată de două turle, pe toate fiind prezente crucile cu şase braţe. De altfel, un steag mare al Serbiei se poate vedea atârnând deasupra intrării. Ca atare interiorul se aseamănă foarte mult cu bisericile ortodoxe de la noi. Biserica Sf. Maria construită în 1221 conţine o pictură a Arhanghelului Gavril datând de la începutul secolului XIV.

Şi astfel am ajuns la cea de a doua poartă a oraşului, cea dinspre râu. Un pod de piatră ce traversează râul Skurda, uneşte această poată de restul oraşului. M-am întors şi am pornit pe strada meşteşugarilor spre cea de a treia poartă a oraşului. Pe strada meşteşugarilor au fost grupate toate breslele din oraş. De pe o tăbliţă informativă am aflat că pe această stradă au funcţionat 46 de tipuri diferite de manufacturi. În prezent, ca suvenir, turiştilor doritori li se oferă posibilitatea de a achiziţiona numeroase obiecte de artizanat. Posibilităţile de a te plimba pe zidurile cetăţii sunt limitate, aleile de pe ziduri nu au continuitate şi de cele mai multe ori te trezeşti că intri în curtea unei locuinţe private. Iubitorii de drumeţie montană pot face o excursie la Cetatea San Givanni, de-a lungul meterezelor ce urcă în zigzag spre vârful colinei. Bănuiesc că priveliştea merită efortul depus. Parcurgerea traseului durează aproximativ 7 ore din care 4,5 ore urcatul. Fiind foarte cald nu ne-am încumetat să parcurgem acest traseu.

În ultimul timp tot mai mulţi români aleg să-şi petreacă vacanţa în Muntenegru, ca atare vă recomand să nu rataţi un tur al Golfului Kotor şi o vizită în oraşului vechi din Kotor.

---

VIZUALIZĂRI: 4359 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI