Pe Ruta de Aur, spre Geirangerfjord

TIPĂREȘTE

Sunt tentată să afirm că ziua despre care vreau să povestesc în cele ce urmează a fost cea mai frumoasă din întreg circuitul, dar cred că aş exagera. Au fost atâtea alte zile care au rivalizat cu aceasta în surprize şi frumuseţi peisagistice încât aş face mai bine să mă abţin. E suficient să spun doar că sâmbătă 27 iulie 2013, cea de-a paisprezecea zi a circuitului "Scandinavia - Cap Nord" a fost una dintre cele mai încărcate şi mai interesante. Nu lungimea traseului (355 km) impresionează, ci diversitatea pe care o oferă, precum şi mulţimea de momente în care efectiv rămâi mut de admiraţie.

Am părăsit Quality Hotel Alexandra care ne-a găzduit în "orasul trandafirilor", Molde, cuibărit în depresiunea Romsdals şi am pornit spre munţi. Era ora 7.30 când am făcut prima traversare a zilei. Traversările scurte, de 15-20 minute, ale ramificaţiilor unor fiorduri, deveniseră atât de obişnuite pentru noi încât nu le mai acordam atenţie ca la început. Unii nici nu mai coborau şi rămâneau în autocar moţăind.

De la Åndalsnes - satul amplasat pitoresc, pe un promontoriu între munte şi fiord - pe E63 care traversează versanţii de la nord la sud, peisajele munţilor Romsdal devin dramatice, oferind privelişti cu adevărat magnifice.

Drumul Trolilor - Trollstigen, este unul dintre cele mai spectaculoase trasee rutiere ale Norvegiei. Ca parte a drumului E63, acesta leagă localităţile Åndalsnes şi Valldal, fiind dat în funcţiune în 1936, după opt ani de muncă trudnică. Drumul Trolilor este îngust, cu pante accentuate şi nu mai puţin de 11 curbe în ac de păr, de aceea ghidurile turistice îl mai numesc şi "Scara Piticului". Accesul auto este permis numai din iunie până în octombrie, adică numai atunci când condiţiile meteo permit deplasarea pe un drum atât de dificil.

Am făcut un popas pentru relaxare şi fotografie chiar înainte de a începe urcuşul. Aici este un loc de oprire amenajat, semnalizat cu amuzantul "Atenţie, troli!", loc de unde porneşte şi un traseu pentru amatorii de drumeţie. Tot aici, la poalele munţilor abrupţi, bariera roşie aştepta - deschisă - sosirea iernii pentru a se închide şi a interzice accesul.

Urcuşul pe Drumul trolilor este fascinant în oricare parte ai privi. Din loc în loc, pe înălţimi apar mici şuvoaie de apă sau doar picături care menţin umezeala stâncilor, iar peticele de zăpadă care mai dăinuie chiar şi în luna iulie în adânciturile umbroase ale muntelui, alimentează încet, dar continuu, micile cascade.

Ni s-a promis că sus, dacă vor fi condiţii de parcare, vom face o oprire la popasul turistic. Norocul a fost de partea noastră. Acolo spaţiile de parcare sunt mari, iar noi, fiind atât de matinali în ziua aceea, am găsit parcarea goală.

La 700 m altitudine, platforma de belvedere prevăzută cu mai multe balcoane cu pereţi transparenţi şi podele din grilaje de metal, permite o perspectivă uluitoare asupra drumului şerpuitor şi a cascadei Stigfossen cu căderea ei învolburată şi zgomotoasă. Considerat traseu turistic naţional, Drumul Trolilor (cu împrejurimile sale), face parte dintr-o zonă protejată. La punctul de informare turistică şi micul magazin cu suveniruri ne-au întâmpinat trolii, aceste legendare fiinţe caraghioase, cu nas mare şi numai patru degete atât la mâini cât şi la picioare. Uneori desculţi, alteori încălţaţi cu saboţi, foarte coloraţi şi expresivi în monstruozitatea lor, aceste fiinţe fantastice au câteodată şi două capete. Sunt atât de diferiţi ca dimensiuni şi atât de mulţi încât nu ai cum să nu asociezi drumul dificil dintre Åndalsnes şi Valldal cu imaginea acestor pitici caraghioşi.

De aici până la malul fiordului, la Valldal, drumul continuă în coborâre. Urma a doua scurtă traversare a zilei. Ferry-boat-ul ne-a dus până la Eidsdal de unde, tot pe E63, am continuat spre Geiranger. Acest drum denumit şi Ruta de Aur, marcat pe hărţi cu o floricică stilizată, este ceea ce se numeşte în turismul norvegian un drum pitoresc. Pe ultimii 6 km, Drumul Vulturilor - Ørneveien, tot cu serpentine, aminteşte de Drumul Trolilor şi este la fel de spectaculos. Panoramele unice pe care le admiră acum trecătorul prin aceste locuri înalte şi sălbatice, în care nici vegetaţie nu mai există, se pare că în trecut erau accesibile doar vulturilor în zbor, de aceea a şi fost denumit astfel. Peisajul se schimbă pe măsură ce altitudinea scade, iar prima vedere asupra fiordului, din înălţimea coastei, a fost de-a dreptul uluitoare.

Geiranger, aşezarea de pe malul Geirangerfjord, este liniştită şi pare puţin populată. Cea mai mare animaţie este în jurul portului, în parcările în care zeci de autoturisme şi autocare cu turişti aşteaptă momentul îmbarcării pe ferry-boat.

Norvegia este Ţara Fiordurilor, unele dintre cele mai spectaculoase şi mai frumoase fiorduri din lume găsindu-se aici. Ştiam asta, de aceea n-am stat o clipă pe gânduri atunci când a fost vorba să contractez cele două croaziere înscrise, opţional, în pachetul turistic.

Croaziera pe Geirangerfjord achiziţionată încă din ţară, a costat 33 euro/persoană. La îmbarcarea pe ferry-boat-ul Fjord1 ne aşteptau pliante informative, în mai multe limbi, despre navă, despre serviciile oferite la bord, despre traseu, bineînţeles însoţite de o hartă detaliată a ramificaţiei Geiranderfjorden de la Geirander locul de îmbarcare şi până la Hellesylt, punctul terminus al croazierei.

Geirangerfjord este considerat unic pentru frumuseţea lui, de aceea a fost inclus pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Cu siguranţă, oricine ajunge aici pentru prima oară va simţi acelaşi şoc emoţional pe care l-au simţit şi primii turişti, în 1869.

Aproape două ore a durat călătoria noastră, timp în care de la megafon se auzeu necontenit prezentări ale locurilor pe lângă care treceam, în mai multe limbi (între care şi româna, graţie inimoasei noastre ghide).

Geirangerfjord, în formă de S, o ramificaţie a Sunnylvsfjord, se întinde pe aprox. 20 km şi este înconjurat pe tot parcursul de munţi înalţi, cu pereţi abrupţi, la poalele cărora şi-au găsit adăpost ferme izolate (în prezent unele abandonate). Cele mai fascinante şi totodată cele mai fotografiate sunt celebrele cascade. Prima care se înfăţişează privirii este De Syv Søstre - "Cele şapte surori", cascadă formată din şapte căderi de apă de la mare înălţime (aprox. 250 m) direct în fiord, oferind un spectacol extraordinar mai ales în perioada topirii zăpezilor montane, atunci când debitul ajunge la cote maxime.

Friaren - "Pretendentul", o altă cascadă, situată vis-a-vis de "Cele şapte surori", parcă privind către ele (de unde şi numele), se avântă năbădăios spre apele fiordului. Poate pentru faptul că înălţimea nu este prea mare, lovind colţul unei stânci, apele se despart în două, lăsând un gol în care cineva a identificat forma unei sticle. De aici s-a născut legenda povestită tuturor turiştilor - în toate limbile de circulaţie - conform căreia pretendentul refuzat atâta vreme, şi-a găsit refugiul în sticla cu băutură.

Brudesløret - "Voalul Miresei", ultima cascadă spectaculoasă de pe versanţii Geirangerfjord, cade din înălţimi ca o perdea, în pulberi atât de fine încât numele îi este pe deplin justificat.

Spectacolul naturii este atât de frumos încât am rămas tot timpul pe punţile superioare în ciuda cerului cam închis, ameninţând chiar cu câţiva stropi de ploaie.

Două punţi superioare are Fjord1, în plus un mare salon panoramic de unde cei mai puţin preventivi referitor la vestimentaţie pot admira natura. Nu ştiu care este capacitatea acestei nave, dar am fost uluită să aflu că poate prelua 50 - 60 de autovehicule la un transport. La bord există spaţii pentru servit masa (de la pachet), toalete, o cafenea unde se pot comanda gustări calde sau reci, băuturi (cafea, ceai, răcoritoare, bere sau vin) şi un mic magazin cu suveniruri specifice, care amintesc de memorabila traversare a unuia dintre cele mai frumoase fiorduri ale Norvegiei.

După debarcarea la Hellesylt continuăm traseul pe marginea fiordurilor şi a lacurilor glaciare. Oportunitatea apropierii de gheţarul Briksdal - Briksdalsbreen, parte din Jostedalsbreen, cel mai mare gheţar din Europa, a fost pentru mine o bucurie chiar dacă Alpii elveţieni îmi oferiseră cu un an înainte neuitate experienţe de acest gen.

Gheţarul Briksdal se află la capătul văii Oldedalen, la aprox. 25 km de satul Olden. Autocarul ne-a lăsat undeva de unde drumul îngust, în serpentine, traversând văi cu ape repezi, se poate continua doar pietonal sau - pentru cei mai puţin rezistenţi - cu nişte maşini speciale. Le puteţi vedea în pozele ataşate! Drumul nu este foarte dificil, totuşi atenţionez asupra faptului că este în urcuş şi că se trece o punte unde stropii fini ai cascadei cad peste tine ca o ploaie adevărată. Acesta este locul care mi-a oferit o surpriză greu de crezut că o voi mai întâlni vreodată. În pulberea fină, de apă, se formau câteva rânduri de curcubee. Am reuşit chiar să le surprind în poze.

De la staţia terminus a traseului pentru maşinuţe, amenajată cu un peron de lemn şi cu un adăpost tot de lemn în care sunt mese şi bănci pentru popas, cu tomberoane pentru gunoi şi chiar cu o targă pentru situaţii neprevăzute, drumul continuă pe o cărare lată, de-a lungul cursului râului Olden care se formează prin topirea gheţarului.

Din loc în loc, pentru informarea turistică, au fost montate indicatoare care vorbesc despre gheţar şi metamofoza lui de-a lungul vremii cauzată nu doar de încălzirea globală, ci şi de vânturi şi precipitaţii.

La capătul drumului ne aştepta semeţ şi solemn, înghesuit între doi versanţi, marele Briksdalsbreen. Colosul de ghiaţă verzuie se sugrumă într-o adâncitură de stâncă şi se strecoară anevoie la vale, spre lacul de la bază. Şi lacul are aceeaşi culoare verzuie probabil datorată unor agenţi chimici naturali. Apa este atât de rece... cu toate astea nu te poţi reţine să o încerci. Păsări mititele zboară pe deasupra apei mirate, cred, de năvala de turişti curioşi.

Continuarea drumului spre Førde, ocolind versantul, ne-a permis să vedem din autocar şi cealaltă parte a gheţarului. Magnific!

Seara, la Quality Hotel - Førde am încercat să-mi răspund dacă aceasta a fost cea mai frumoasă zi a circuitului. N-am găsit răspunsul nici atunci şi nici acum!

---

VIZUALIZĂRI: 7473 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI