Am fost în Găgăuzia

TIPĂREȘTE

Ca să ajungi de la Chișinău la Cahul - orașul situat la frontiera cu România - trebuie să treci prin Găgăuzia, o zonă declarată autonomă, situată pe teritoriul Republicii Moldova.

În ultima zi a circuitului nostru între Prut și Nistru, în drumul de întoarcere către țară, urmând a trece Prutul pe la Cahul - Oancea, am ajuns și noi în Găgăuzia. Știam foarte puține despre poporul găgăuz. Îmi aminteam de știrile care relatau cândva despre conflictele politice care aveau loc acolo, precum și de faptul că referindu-se la acea perioadă, una dintre verișoarele mele din Basarabia a spus: "Găgăujî îs rîăi!". În autocar ni s-a povestit câte ceva din trecutul atât de încâlcit al acestui grup etnic trăitor în Basarabia. Nu puteam trece impasibili prin această enclavă care ne stârnise deja curiozitatea, cu atât mai mult cu cât ultima noastră vizită programată între Prut și Nistru era la Muzeul Național Găgăuz de Istorie și Etnografie din Beșalma.

Intrarea pe teritoriul găgăuz este marcată de stema proprie adoptată în 1994, postată pe un stâlp înalt alături de care poți citi GAGAUZIYA - COMRAT DOLAYI. Din goana mașinii, nu am putut fotografia locul intrării în enclava găgăuză. Comrat este centrul administrativ al Unității Teritoriale Autonome Găgăuzia și are puțin peste 26000 de locuitori. Situat pe malul drept al râului Ialpug, la 100 km de Chișinău, Comrat - capitala regiunii autonome Găgăuzia - din punct de vedere turistic apare ca un oraș modest, mai curând ca un sat mai mare. Are case simple, câteva blocuri puțin înalte, o catedrală (construită în 1820, închinată Sf. Ioan Botezătorul), are universitate, dar și un muzeu și o galerie de artă pe care noi nu le-am vizitat. Statuia lui Lenin încă mai dăinuie în centrul orașului. Indicatoarele, panourile publicitare, precum și numele firmelor sunt inscripționate într-un amalgam de limbi (rusă, turcă și mai rar în moldovenește sau românește). Nu pot spune că m-a impresionat ceva în mod deosebit în acest orășel.

Pentru a întelege mai bine istoria și cultura poporului găgăuz, am făcut un popas în satul Beșalma situat la vreo 20 km de Comrat (cu o abatere de 2 km de la drumul principal) unde am vizitat Muzeul Național Găgăuz de Istorie și Etnografie.

Vizita grupului de români fusese anunțată, iar noi am fost surprinși de primirea frumoasă pe care ne-au făcut-o. Două fete în veșmânt tradițional găgăuz, împreună cu custodele muzeului, ne-au întâmplat cu pâine și sare urându-ne bun venit în satul lor. Mai greu a fost să le înțelegem vorba. Deși se spune că limbile oficiale sunt găgăuza, româna vorbită în graiul moldovenesc de peste Prut și rusa, în afară de limba lor - un dialect turcesc - rusa este aici la ea acasă. Și explicațiile din muzeu ni s-au oferit tot în limba rusă, dar gazdele s-au preocupat de găsirea unui translator care să ne facă înțelese explicațiile pe care le-am primit în toate cele șase încăperi ale muzeului.

Muzeul Național Găgăuz de Istorie și Etnografie - Beșalma

Beşalma, o așezare rurală cu vreo 5000 de locuitori, cu o istorie de numai două secole, este apreciată de UNESCO drept unic centru de cultură găgăuză. Muzeul de Istorie şi Etnografie a singurului popor ortodox de origine turcă - găgăuzii, este amplasat în centrul satului, pe strada Lenin, nr. 110, alături de biserică și vis-à-vis de școală. Programul de vizite este: marți - vineri între orele 08.30-16.30, iar sâmbătă și duminică între orele 08.30-14.00. Taxa de vizitare este de 10 lei moldovenești/persoană.

Muzeul Național Găgăuz de Istorie și Etnografie din Beșalma a fost fondat la 16 septembrie 1966 de unul dintre intelectualii acestei etnii - Dumitru N. Cara Cioban, scriitor şi bun cunoscător al culturii şi folclorului găgăuz. Absolvent al Institutului de literatură "M. Gorki" din Moscova, membru al Uniunii Scriitorilor din URSS, D. N. Cara Cioban este autorul a 12 culegeri de povești și poezii. Talentat pedagog, D. N. Cara Cioban este unul dintre primii profesori de limbă găgăuză pe care a și predat-o în perioada 1958-1962.

Muzeul Culturii Găgăuze pe care l-a fondat la Beşalma a adunat în același loc nenumărate exponate din domeniul culturii găgăuze, unele vechi de două sute de ani. Din 1972 muzeul a devenit instituție de stat și a fost transferat într-o clădire mai mare, cea în care am fost și noi, cu șase săli expoziționale. În afară de obiectele vechi, care vorbesc despre viața și despre istoria poporului găgăuz, în muzeu pot fi admirate și lucrări de artă contemporană semnate de talentați artiști plastici din Găgăuzia. Din anul 1988 Muzeul Național Găgăuz de Istorie și Etnografie poartă numele fondatorului său - D. N. Cara Cioban. Chipul acestuia, sculptat în piatră și umbrit de arbori, se află în dreapta intrării în clădire.

Am avut permisiunea de a face fotografii în interior, de aceea - considerând că imaginile sunt destul de edificatoare - nu voi intra în amănunte. Voi insista doar asupra impresiilor cu care am plecat din Sala Tradițiilor care mi-a plăcut foarte mult. De jur-împrejur cu panouri și vitrine cu exponate, acolo am văzut piese de port popular găgăuz (veșminte de sărbătoare sau de fiecare zi, podoabe femeiești tradiționale, veșminte de nuntă) și am aflat câte ceva despre tradițiile găgăuzilor. La Crăciun tinerii merg la colindat, dar înainte de a porni cer permisiunea primarului. Bineînțeles că li se îngăduie, dar sunt povățuiți să fie civilizați, să nu se bată, să nu facă alte rele. Cei mici sunt răsplătiți de gazde cu covrigi sau cu colaci, iar cei mai mari tot cu covrigi sau cu colaci (dar mai mari) și poate și cu un pahar cu vin.

Obiceiul găgăuz cere ca tinerii să se întâlnească la fântână, iar dacă fata îl place pe băiat, recunoașterea acestui fapt este o floricică pe care ea o oferă băiatului și pe care acesta o prinde la căciulă. Floricica are același rol și atunci când flăcăii vin la colindat. Atunci fata nu se arată. Ea rămâne ascunsă în casă, dar printr-un ochi al ferestrei urmărește ceea ce se întâmplă în curte. Dacă place pe vreunul dintre flăcăi, mama sau bunica este aceea care oferă floricica din partea fetei. Am văzut în Sala Tradițiilor o căciulă încărcată cu astfel de floricele, semn că proprietarul ei fusese plăcut de mai multe fete.

Cel mai interesant aici mi s-a părut un film documentar - de fapt un colaj de scene filmate în perioada 1964-1968 în timpul unor importante evenimente din satele găgăuze din stepa Bugeacului, în special privind ceremoniile de nuntă. Filmul a fost vizionat în Sala Tradițiilor unde existau scaune pentru vizitatori, precum și toate amenajările necesare unei proiecții de film.

Celelalte încăperi ale muzeului prezintă exponate unicat ale costumului național găgăuz, unelte de muncă și obiecte de uz casnic datând de la sfârșitul sec. XIX și începutul sec. XX. Nu lipsesc nici obiectele folosite la ceremoniile religioase - cristelnița de botez, pirostriile de cununie, veșmintele preoțești sau cărțile bisericești. Un loc aparte îl ocupă amintirile legate de războaie - uniforme soldățești, ranițe, gamele, căști metalice (unele chiar străpunse de gloanțe). În ultima sală, între niște mari panouri cu fotografii, tronează stema găgăuză flancată de steagul Republicii Moldova și de cel al Unității Teritoriale Autonome Găgăuzia.

Despre Găgăuzia - foarte pe scurt.

Gagauzia este un teritoriu autonom aflat pe teritoriul Republicii Moldova, format din trei raioane administrative (dolay) - Comrat, Ciadîr-Lunga și Vulcănești, cuprinzând trei orașe și 27 de sate. Autonomia găgăuză a fost recunoscută oficial de Guvernul de la Chișinău la 23 decembrie 1994, zi considerată Ziua Independenței și sărbătorită anual.

Dincolo de originea lor destul de neclară, găgăuzii rămân singurul popor turcic de religie creştină, strămoșii lor musulmani fugind în timpul războaielor ruso-turce din sec. XVIII și fiind acceptați a se stabili în zonă în schimbul convertirii la ortodoxism.

Limba lor, un dialect turcesc, este puternic înfluențată de rusă. Unitatea Teritorială Autonomă Găgăuzia are propriul steag, propria forță de poliție, propriile ziare, precum și propria universitate. Pe lângă găgăuză (limbă predată și în școli), sunt considerate limbi oficiale și moldoveneasca, precum și rusa, aceasta din urmă fiind cel mai des folosită.

Referitor la independență istoria spune că găgăuzii au fost cu adevărat independenți doar cinci zile, în iarna anului 1906, când o răscoală țărănească a proclamat "republica autonomă din Comrat". Găgăuzii s-au aflat sub jurisdicția Rusiei (1812-1917), a României (1918-1940 și 1941-1944), a URSS (1940-1941 și 1944-1991) și a Republicii Moldova (din 1991 până în prezent).

În perioada comunismului procesul de sovietizare şi de rusificare a fost atât de puternic încât, în momentele cruciale din 1989-1991, găgăuzii s-au opus dezintegrării URSS-ului. În decembrie 1990 mișcarea separatistă a găgăuzilor, cu sprijinul tacit al autorităților de la Moscova, a proclamat în cele trei raioane ale Moldovei (Comrat, Ceadîr-Lunga și Vulcănești) Republica Găgăuzia, Parlamentul Republicii Moldova recunoscând în decembrie 1994 autonomia teritorială a găgăuzilor.

În final…

M-am bucurat că am vizitat Muzeul Național Găgăuz de Istorie și Etnografie din Beșalma. Mi-au plăcut primirea pe care ne-au făcut-o cei de acolo, amenajarea muzeului, precum și prezentarea de care am beneficiat. Mi-a plăcut și faptul că acest popor mic ține la istoria sa, că încearcă să-și perpetueze tradițiile și să le facă știute în lume.

Am intrat și în biserica aflată gard în gard cu muzeul. Acolo mirosea puternic a vopsea pentru că cineva lucra sus, pe o schelă. Biserica este luminoasă, cu chipuri de sfinți zugrăvite cu mult talent. Mi-au plăcut cele două fântâni din curtea bisericii, ambele acoperite cu tablă minuțios ornamentată, mi-au plăcut copii din curtea școlii care - asemenea tuturor copiilor la recreație - zburdau și făceau mare zarvă. Sosirea noastră a fost pentru ei o noutate. Bineînțeles, comentau și se zgâiau la noi și la autocarul cu număr străin care oprise lângă gardul școlii lor, dar… nu le-am înțeles graiul.

---

VIZUALIZĂRI: 3387 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI