GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
La pas prin Germania cu tabara la Grafenhausen
Este mai greu decat am crezut sa scrii impresii dintr-o vacanta, mai ales daca la momentul vacantei nu scriai pe AFA. Dar am tinut sa va spun despre vacanta mea din august 2014 din Austria-Germania, tocmai pentru ca despre Grafenhausen care a fost destinatia din Germania nu am gasit nimic scris pe AFA. Si chiar daca a insemnat un timp ca sa imi adun gandurile, sa rasfoiesc pozele si situatiile cu cheltuieli pe care mi le tin de vreo 3 ani, pot sa spun ca ma bucur ca am ajuns s-o fac. Am mai spus pe aici dar va mai spun o data, ca nu exista loc in care sa ajung si sa nu-mi placa si ca asta m-a ajutat sa nu-mi stric niciodata vacantele. Imi place foarte mult sa merg pe jos si oriunde ajung, chiar daca nu este zona cea mai spectaculoasa, este imposibil ca in plimbarile pe care le fac, sa nu descopar ceva de care sa ma bucur. Ne-am facut planurile si rezervarile cu mult inainte, cu o familie de prieteni cu care calatorim destul de des si vroiam sa ajungem in Germania acolo unde izvoraste Dunarea, iar in Austria pe malul lacului Millstattersee. Am facut rezervari la Bad Durrheim, un oras din landul Baden-Wurttemberg, la 8 km de Donaueschingen si la Millstatt, in Austria. De data aceasta, socoteala din targ nu s-a mai potrivit, pentru ca doar cu o luna inainte sa plecam, adolescentii nostri, (nu toti, cate unul de caciula), si-au manifestat dorinta de a merge cu noi, ceea ce nu prea se mai intamplase de vreo 2 ani, de cand crescusera. Si iata ca ne dam peste cap toate rezervarile inclusiv cele de tranzit. La Bad Durrheim a fost imposibil sa mai gasim ceva si ne-am tot mutat dintr-o localitate in alta in aceeasi zona, pana am ajuns sa gasim 2 triple la Grafenhausen, la vreo 50 de km de Bad Durrheim, dar in continuare destul de aproape de Donaueschingen, care ramasese scopul principal al vacantei noastre.
Astfel ca traseul nostru a devenit asa:
-1 noapte de tranzit la Barokk Hotel din satul Heqyeshalom, Ungaria, (aproape de granita cu Austria), distanta din Bucuresti fiind de 989 km
-1 noapte la Ruhpolding, in Germania, 424 km, cu intentia ca pana acolo sa iesim din autostrada in zona St Polten si sa mergem pe faleza Dunarii cu o oprire de cateva ore in oraselul Krems
-6 nopti la Grafenhausen, in Germania, inca 439 km, cu oprire la Castelele Neuschwanstein si Hohenschwangau, care ne erau in drum
-6 nopti la Millstatt, in Austria, 602 km, pe malul lacului Millstattersee
-1 noapte la Belgrad, in Serbia, la Vila Forever, 676 km
-si inapoi la Bucuresti, 592 km
Am plecat pe 2 august de acasa pe drumul arhicunoscut Bucuresti-Arad-Budapesta si apoi catre granita Ungariei cu Austria, unde aveam noaptea de tranzit. In vacantele noastre cu masina, in prima zi facem intre 800 si 1200 km si pe ruta aceasta ne oprim, in general, la Panzio Venus, un hotel de tranzit, curat, unde ne-au placut intotdeauna si cazarea si mancarea, pe autostrada, inainte cu 35 de km de Budapesta. Sunt 2 Venus, 1 si 2, pe ambele sensuri de mers, vis-à-vis unul de altul, si vi le recomand pentru tranzit sau/si mancare, cu mentiunea ca daca aveti o problema cu zgomotul autostrazii, sa cereti camera de partea cealalta a holului. De data aceasta am trecut de Venus, am mers aproape o mie de km, pana la granita Ungariei cu Austria si noaptea de tranzit am avut-o la hotel Barokk din satul Hegyeshalom, un hotel retras putin din autostrada, linistit, foarte aproape de vestitul Paprika Csarda si care isi merita din plin cele 3*. Despre el s-a scris pe AFA, mai spun si eu o data ca este curat, fara aer conditionat dar camere racoroase, avand in vedere ca este situat intr-o oaza de verdeata. Are o gradina mare si ingrijita, cu multe, multe, flori, un gazon impecabil iar in spate pomi mari, umbrosi printre care sunt mese de lemn unde poti sa te relaxezi dupa un drum destul de lung. Are parcare suficienta, o terasa si un restaurant unde am mancat bine, iar pretul a fost foarte convenabil – 55 EUR/noapte cu MD pentru o tripla.
Urmatoarea noapte urma sa ne oprim la Ruhpolding, in Germania si cum traseul era lejer am propus sa facem o escala de cateva ore la Krems, un orasel superb din Austria, unde mai fusesem si unde voiam sa-i ducem si pe prietenii nostri.
Am cautat pe AFA sa vad ce s-a scris si ce nu despre Krems ca sa nu mai repet si nu am gasit nimic, asa ca am hotarat sa va povestesc putin despre frumosul orasel aici vezi impresii
Dupa ce ne-am bucurat inca o data de frumusetea unui oras vechi, frumos si cochet, dupa o plimbare pe malul Dunarii, cu podgorii si livezi pe care le intalnesti la tot pasul, am intrat din nou in autostrada si ne-am continuat drumul catre orasul din Germania unde aveam sa ramanem pentru o noapte, Ruhpolding. Pentru ca nici despre el nu am gasit ceva scris pe AFA iata cateva cuvinte aici vezi impresii
De Ruhpolding ne-am indragostit iremediabil si ne-am propus sa ne intoarcem cat vom putea de repede. Ne-am continuat drumul spre Grafenhausen unde aveam sa stam mai multe zile dar pana seara cand ne propusesem sa ajungem, ne-am oprit la Castelele Neuschwanstein si Hohenschwangau, foarte aproape unul de altul, care ne erau in drum. Ele se afla in sudul Germaniei, in Landul Bavaria (regiunea Allgau), in satul Schwangau, destul de aproape de granita cu Austria, amplasate langa lacul Alpsee si orasul Fussen.
Distanta dintre cele doua castele este destul de mica, iar Castelul Neuschwanstein reprezinta una dintre cele mai renumite atractii turistice din Bavaria si a fost conceput ca un refugiu pentru Regele Ludwig al II-lea al Bavariei. Am ajuns in zona caselor de bilete in jur de 11 dimineata, ne-am asezat la coada, unde am aflat ca la ora aceea se vindeau bilete pentru turul de la ora 18. Ne-am plimbat pana la marginea lacului Alpsee, am admirat cele 2 castele, de Hohenschwangau ne-am apropiat chiar foarte mult, am mancat traditionalul carnat bavarez si am plecat spre destinatia noastra Grafenhausen, pana la care mai aveam ceva km, lasand castelele pentru alta data. In orice caz am fost impresionati de toata zona aceea, castelele erau cocotate in varful muntelui si iti ofereau o imagine grandioasa. Am facut poze, ne-am amestecat cu puhoiul de lume care misuna in zona caselor de bilete, unde erau parcarea, un parc, magazine de suveniruri, terase, piete, un muzeu, un adevarat satuc, un loc in care puteai sa petreci momente placute daca n-ai fi avut de ajuns in alta parte, asa cum trebuia sa facem noi.
Spre destinatia noastra din Germania am mai trecut pe langa lacul Konstanz dar din pacate era prea tarziu ca sa ne mai oprim. Am fost vrajiti doar de peisaj pe care il vedeam din goana masinii, si am facut o oprire pentru cateva poze. Am ajuns pe seara dupa un drum prin munti, cu multe, multe serpentine, fara tipenie de om sau case, in fata pensiunii noastre din Grafenhausen despre care puteti sa cititi aici vezi impresii
Grafenhausen este o localitate linistita de munte situata la 1100 m altitudine si la prima vedere ai zice ca nu ai ce sa faci aici, dar o sa vedeti ca ne-au ramas o multime de lucruri de facut.
In prima zi am descoperit zona si localitatea Grafenhausen, centrul ei fiind la 2-3 km de unde stateam noi. Am facut o plimbare pe jos ca sa ajungem acolo si am trecut pe langa o zona cu case de vacanta parasite, probabil din cauza crizei, asa cum ne spusese si gazda noastra. Se vedea un loc exclusivist, cu case tip, care au fost frumoase, dar acum totul era paraginit, zona se umpluse de rugi de zmeura si in fiecare zi ne duceam sa ne luam portia de vitamine. Trebuie sa va spun ca toata zona, pe oriunde treceam, inclusiv pe strada noastra, drumul pana la fabrica de bere Rothaus (care era la 500 de m de noi, unde mancam si unde ne faceam veacul seara) si pe oriunde, era plin de zmeura, afine si fragute. Am mai mers o singura data in localitate, duminica dimineata, la o "piata de purici" (flohmarkt), care avea loc in piata centrala unde era si Primaria localitatii, de unde ne-am luat tot felul de prostioare, la niste preturi de nimic. Am descoperit hallenbadul (piscina interioara a satului), pe care o cautam intotdeauna, dar de care aici n-am avut timp, am mai vazut un muzeu in aer liber, pe un deal, cu exponate facute manual, in special din lemn si mai ales am gasit o cofetarie foarte frumoasa unde ne-am oprit, am mancat o prajitura si am baut un suc amintindu-ne de vremurile cand faceam asta destul de des.
Cum spuneam, eram la 500 de m de fabrica de bere Rothaus – una dintre fabricile renumite din Germania si ne-a placut foarte mult sa ne petrecem timpul acolo. Produsul cel mai de succes este o bere Pilsner-stil “Rothaus Tannenzapfle” sau simplu “Zapfle” care inseamna literal “con de brad mic” si face referire la forma sticlei. Fabrica a fost fondata in 1791 de catre un staret al Sf Martin Blasien Gerbert ca o masura pentru a incuraja cresterea economica in Padurea Neagra. Zona fabricii este un intreg domeniu de fapt: este fabrica propriu zisa care este functionala si se poate vizita, un restaurant mare, cu mai multe incaperi si o mancare de ne-am lins pe degete, un parc de distractii, un magazin de suveniruri, un muzeu, o expozitie de ceasuri de perete din care s-a ales unul castigator in urma votului pe care il depunea in urna fiecare vizitator. In fiecare seara, cand ne adunam dupa drum, eram la fabrica de bere, chiar daca nu mancam, descopeream zona, in fiecare seara cate putin.
La cateva minute de mers pe jos de pensiunea noastra era Schuhuwana Park - un parc natural, care are un traseu circular, prin padure, de aproape 2 km prin regiunea Rothaus. Povestea lui este urmatoarea: Muntii Padurea Neagra au fost incercati de mai multe ori de furtuni severe si uragane, ultima, furtuna “Lothar” provocand daune imense. Cu toate acestea, locuitorii din Grafenhausen si Rothaus au decis sa nu elimine prejudiciile uraganului ci sa le lase vizibile, scopul fiind de a arata vizitatorilor puterea distructiva a naturii. Asfel ca s-a hotarat infiintarea unui parc care a avut deschiderea in anul 2005, veverita Schluhuwana fiind mascota parcului. Un sculptor amator, Herbert Hofmaier a facut din trunchiurile de arbori rupti si din radacini, figuri incantatoare care continua sa bucure copii si adulti deopotriva. In acest traseu circular al parcului am intalnit mai multe statii cu diferite teme “viata intr-o gramada de pietre” cu referire la purificarea apei care trece prin mai multe straturi de pietris/nisip (filtrare), “protectia liliecilor” sau “reinoirea naturala a padurii”. Dar in acest parc ne-am si distrat: am cantat la xilofonul copac, ne-am intrecut la gropa cu nisip, la saritura in lungime, dar masura saltului era cu iepuri, veverite si nu cu metri asa cum stiam noi din vremurile in care faceam educatie-fizica, am simtit diferitele tipuri de sol, pe “aleea de masaj”, unde trebuia sa ne descaltam inainte sa trecem prin ea. Mergand pe ruta principala dai si de o piscina in aer liber - lacul Schluchtsee, care nu stiu daca este folosit vreodata pentru balaceala. Am fost in august si cu toate ca zilele au fost insorite, dimineata si seara era atat de racoare incat trebuia sa ne punem bluze lungi si chiar geci de munte. Ne-am petrecut mai mult de o jumatate de zi in parc, a fost foarte placut si sper ca pozele sa va spuna mai multe decat am putut eu prin cuvinte.
Ne-am propus sa beneficiem de transportul gratuit (un card pe care l-am primit o data cu cazarea) si de apropierea cu Elvetia si sa mergem 2 zile cu trenul la Basel. Dar am fost o zi si ne-a trecut. Elvetia ni s-a parut foarte scumpa, asa ca ne-am rezumat la ziua aceea pe care am petrecut-o in Basel de dimineata pana seara. Despre Basel a scris de curand colegul @Traian Leuca foarte frumos si foarte amanuntit. Ii spuneam si dansului intr-un ecou ca pozele parca sunt trase la indigo. Am vazut si noi cateva catedrale, am vazut primaria cea frumos colorata, parcul din zona garii, ne-am suit in turnul catedralei Munster de unde am avut o panorama deosebita a orasului si a Rinului, ne-am plimbat pe podurile de peste Rin, am coborat pana la apa in locurile de promenada, unde o gramada de oameni stateau si ii admirau pe cei care veneau innotand. Apropos de asta, am coborat si eu, cat ceilalti s-au asezat la o terasa pentru o bere, m-am descaltat si am stat cu picioarele in apa care se strangea pe treapta de ciment, cand mai batea cate un val, asa cum faceau toti cei care stateau chiar la apa. Eiii, nu puteai sa stai prea mult cu piciorul in apa, atat era de rece. Dar cat am stat acolo am vazut o gramada de oameni care veneau innotand in grupuri-grupuri, de cate 2-3-4. Foarte tare! Nu mai spun de viteza raului care mie mi s-a parut ametitoare. Nu detaliez mai mult despre Basel, pentru ca a facut-o mult prea bine colegul nostru. Spun doar ca mi-a placut, dar ca dupa ce am mancat, am baut o bere, am mancat o inghetatata, ne-am cumparat niste ciocolata, (ca de, eram la mama ei), ni s-a parut prea scump ca sa mai revenim o zi, asa cum ne propusesem.
Prietenii cu care ne-am reunit pentru cateva zile, cunosc Stuttgart foarte bine, si cu toate ca eram la 120 de km, am decis sa-i dedicam o zi, pentru ca avea loc un festival in parcul din centrul orasului iar ei ne spusesera ca atmosfera este dementiala la asemenea spectacole in Stuttgart. Si cum noi trebuie sa facem mai multe lucruri odata, ne-am sculat dis-de-dimineata pentru ca in drum spre Stuttgart voiam sa ne oprim la Castelul Hohenzollern, care era in drumul nostru, precum si la Outletul de la Metziingen, de asemenea in drum, unde amicii nostri erau clienti permanenti. Intai ne-am oprit la Castel, pe care l-am vazut de departe, cocotat, ca toate castelele, in varful unui munte, in mijlocul padurii. Am parcat jos, ne-a luat un shuttle care pentru 4 EUR, ne-a dus cei cativa km (5), pana sus la castel, acolo, ne-am luat bilete, ne-am plimbat prin curtea castelului pana la ora la care intram, ne-am incaltat cu papucii aceia uriasi, am avut ghid in limba germana de la care n-am inteles mai nimic dar nu era musai, pentru ca nu se vizitau doar 6 camere si citeam pe exponate in engleza. Interiorul nu m-a impresionat, camera de bal, camera de pictura, camera cu portrete…. camere mici. Dar cred ca avem si o problema cu castelele: tot ce am mai vazut dupa Versailles nu a fost bine. Ghinion, ca le-am vizitat in alta ordine decat trebuia! La Hohenzollern ne-a impresionat holul de la intrare, prima camera, unde pe un perete imens este arborele genealogic al familiei de Hohenzollern-Sigmaringe, unde se afla si Regele Mihai I al Romaniei, ca fiind ultimul descendent in viata. Am fost foarte mandri si chiar ne-am bagat in seama cu ghida in germana noastra de balta, ca sa-i atragem atentia ca si noi suntem romani, atunci cand a pomenit de regele Mihai. Expunerea ghidei mi s-a parut lunga. Vizitarea celor 6 camere a durat o ora, timp in care ea a vorbit foarte detaliat despre istoria locului si a recitat niste ani pe care nimeni nu cred ca ii retinea. De acolo am plecat la Outletul de la Metzingen, pe care vi-l recomand pentru shopping, care este un adevarat oras, unde pierzi o gramada de timp. Asa am facut si noi, am cumparat una-alta, a trecut timpul si ne-am dat seama ca pentru Stuttgart ne ramane destul de putin. Am mers fuga-fuga si la Stuttgart, am dat iama in Douglas-ul care ne-a iesit in cale in drumul spre festival, ne-am pricopsit cu niste parfumuri, pentru ca erau ieftine (dar le-am gasit si mai ieftine la un duty free cum am intrat in Slovenia, teapa!), si am ajuns in parcul cu festivalul. Acolo, muzica, lume multa, multa, casute cu tot felul de mancaruri, de nu mai stiai unde sa te opresti, diverse trupe care cantau, dansau, un nene care plimba o pancarta cu “Heroe TV” si ne tot intrebam ce naiba vrea, pana ne-am dat seama ca era o reclama la un post TV. Ne-am luat si noi mancare pe care am mancat-o pe pajiste, am cascat gura la toate cele si cand deja se intunecase afara ne-am gandit s-o luam spre casa pentru ca aveam de facut 120 de km, iar prietenii nostri ramaneau in Stuttgart, urmand sa plece spre casa a 2-a zi.
Cu toate ca scopul pentru care am ajuns pana in Grefenhausen era sa mergem in vizita la Donauquelle, adica Izvorul Dunarii, am facut -o abia in penultima zi si pentru asta am facut tot felul de exercitii de imaginatie. Stiind ca izvorul este in muntii Padurea Neagra ne gandeam ca vom merge pe coclauri, trasee grele, o sa ajungem pe stanci unde vom vedea un firicel de apa care curge la vale si o sa-l vedem cum creste sub ochii nostri. Ne imaginam ca este foarte emotionant sa vezi unde se naste Dunarea pe care o stiam strabatand 10 tari si 4 capitale. Eiii, si ce ne-a cazut fata cand l-am vazut. O sa-l vedeti si voi in poza pe care o voi incarca. Cand am fost noi, izvorul era in renovare/reparatie, asa ca am vazut o fantana sau un bazin, nimic spectaculos, dar o sa las pozele sa vorbeasca. De fapt abia cand l-am vazut ne-am dat seama ca nu trebuia sa ne asteptam la mai mult, stiind ca veneam sa-l vedem intr-un oras - Donaueschiengen, (in traducere libera, “confluenta Dunarii”). Ca sa rezum: in zona centrala a [/orasului Donaueschiengen], in vecinatatea unui castel, fosta resedinta a principilor de Furstenberg si a unei biserici, Sfantul Ioan, cu un interior foarte frumos, unde ne-am adapostit pret de o jumatate de ora de o ploaie scurta, se afla un bazin amenajat in locul in care un izvor iese din pamant. Apa isi continua drumul cam o suta de metri printr-un canal acoperit, pana la confluenta raurilor Breg si Brigach, iar din acest loc raul se numeste Dunarea. Am mers la Donaueschingen tot cu trenul pentru ca era gratuit si in plus toate drumurile pe care le-am facut cu trenul ne-au incantat foarte tare. Drumurile erau oarecum scurte, aveam intotdeauna locuri si am trecut pe langa lacuri animate, pline de ambarcatiuni, pe langa pajisti, prin munti, sate…ne-au incantat ochii numai peisaje de vis. Orasul Donaueschiengen este foarte cochet, curat, linistit, precum toate micile orase din Germania. Am vizitat si gradina si parcul castelului de la Donaueschingen si abia ne-am indurat sa plecam de acolo. Parcul mare, cu un lac plin de rate, prin iarba am vazut si o veverita, statui, alei intortocheate…o frumusete. Cand ieseam din parc, am avut surpriza sa ne intalnim cu un foarte cunoscut om politic din Parlamentul Romaniei care intra, impreuna cu familia. Nu mai intalnisem romani, chiar deloc, de cand eram in Grafenhausen. Noi eram veseli, multi, galagiosi, si in prostia noastra am salutat. Prietenul nostru a mai facut si conversatie : “Ce ziceti domnu’…. de ce-a mai ramas din izvorul Dunarii noastre? ” Omul a avut o reactie foarte ciudata. A zis ceva acolo, dar nu ne-am prins daca era buna ziua sau altceva, a intors capul doar pe jumatate ca si cand se temea ca daca se uita cu toata fata la noi se intampla ceva. Noua nu ne trecea prin cap nici sa-i cerem vreun autograf si nici sa facem vreo poza, pur si simplu ne-am bucurat ca am intalnit un roman, fie el si de rang mare in tara noastra. Acolo am crezut ca suntem cu totii turisti si ca buna ziua nu costa nimic. In fine….
Dupa atata plimbare prin parc ne-a apucat foamea. Mergand in fata, pe langa biserica Sf Ioan, printr-un gang, am gasit o pizzerie italiana unde am intrat sa mancam. Aici am avut parte iarasi de o intamplare care ne-a amuzat. Am comandat fiecare cate ceva iar pentru pizza tinerilor am cerut ketchup. Am crezut ca italianul o sa ne dea cu ceva in cap. S-a suparat, s-a ratoit la noi, pe limba lui, dup ace pana atunci ne intelesesem in engleza, s-a aratat foarte jignit de cererea noastra. Ketchup este o porcarie, o chimicala, italienii stiu de sos de rosii nu de ketchup. Ufff, ne-am cerut scuze si l-am rugat frumos sa ne aduca un bol de sos de rosii, de altfel foarte bun, pe care l-am mancat jumatate pe paine. La intoarcere cu trenul, am facut o escala in orasul Freiburg, caruia voiam sa-i dedicam o zi intreaga, dar din pacate nu mai aveam cum. Am profitat de transportul gratuit si ne-am oprit pret de 2 ore. Fiind destul de tarziu, ne-am plimbat putin in centrul pietonal, am intrat in cateva magazine, am baut o bere, am vazut o manifestatie a comunitatii arabe, am luat trenul si ne-am indreptat spre casa cu regretul ca n-am putut sa zabovim mai mult intr-un oras care ni s-a parut foarte frumos.
Iin ultima zi am fost intr-o localitate invecinata, din pacate nu mai imi amintesc numele, la vreo 20 de km, unde ne spusese gazda ca este un festival, un fel de “zilele orasului”. In piata localitatii era amenajat un cort foarte mare unde erau mese, o scena cu o formatie care canta muzica bavareza si international. Mergand pe strada aceea, dupa zona de mancare am dat iarasi de un “targ de purici” (flohmarkt), de unde am mai cumparat iar chestii, a fost un grup de 3 barbati de varsta a 3-a care au cantat foarte frumos din niste buciume mari si am mancat o specialitate traditionala foarte, foarte buna, care nu mai stiu cum se numeste. Nici nu are asa importanta numele. Oriunde ajung, cand esta vorba de mancare, ma consult cu cine ma serveste si cer specialitatea casei. Nu-mi amintesc sa fi dat gres vreodata in tara, sau in afara ei. Chiar daca a costat un banut, doi, in plus, intotdeauna mi-a placut ce am incercat. La intoarcerea spre casa ne-am oprit pentru o plimbare pe malul lacului Schluchsee, aproape de care noi stateam si pe care am tot amanat sa-l vedem, tocmai pentru ca era aproape, pana mai aveam putin si-l ratam. In zona este o salba de lacuri si mergand cu trenul dadeam cand de unul cand de altul, cel mai mare fiind Titisee, acolo unde a avut loc pe timpul sederii noastre, tot felul de manifestari pe o pajiste, pe care o s-o vedeti cat este de frumoasa.
Am uitat sa pomenesc de "Blumen", campurile de flori pe care le gasesti la marginea fiecarei localitati din Germania. Flori superbe, cu un anunt de pret, te opresti, iti alegi florile preferate, lasi banutii acolo si pleci mai departe. Nu gard, nu paznic. Vom trai noi, oare, vreodata, vremurile acestea in Romania?
Nu stiu daca este cazul sa va spun ca nu ne-a ajuns timpul sa facem tot ce era de facut, asa cum se intampla intotdeuana. Stim si ca e putin probabil sa revenim in zona pentru ca mai avem atatea de vazut in lumea asta! In orice caz am plecat foarte multumiti de la Grafenhausen si daca ajungeti vreodata in zona, vi-l recomand din toata inima. Prima impresie este una de “ce o sa fac eu aici, este prea liniste, sunt in creierii muntilor”. Dar nu este asa, am facut tot ce v-am povestit si mai aveam de facut destule.
Fiind o vacanta mai lunga in care ne-am tot mutat dintr-o parte in alta, ma grabesc sa va povestesc si despre celelalte zile ale vacantei noastre petrecute pe malul lacului Millstattersee, din Austria si despre care puteti sa cititi aici vezi impresii
Trimis de Aurici in 01.02.15 23:25:05
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în GERMANIA.
7 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Aurici); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
7 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@Aurici - Mutat în rubrica "Descoperă Freiburg și împrejurimile, FREIBURG" (nou-creată pe sait)
===
”1 noapte de tranzit la Barokk Hotel...
”pe ruta aceasta ne oprim, in general, la Panzio Venus, un hotel de tranzit,
”-1 noapte la Belgrad, in Serbia, la Vila Forever, 676 km
ne-am bucura să putem citi impresiile tale de acolo scrise ca articol (review) nou.
Procedând astfel, ai avea ocazia ca prin notele şi evaluările proprii să contribui la o medie mai reprezentativă a acestei destinaţii.
[În plus, dacă vreodată vei solicita informaţii aici, pe sait, cei care îţi vor răspunde o vor putea face cât mai adecvat "profilului" tău turistic (funcţie de locurile în care ai fost, unde ţi-a plăcut şi unde nu, din ce motive etc) ]
Poţi folosi linkul SCRIE IMPRESII (se deschide într-o fereastră nouă)
@webmasterX - A ramas un aici care nu duce nicaieri. Voiam sa facem legaturile cu celelalte rw care sunt din aceeasi vacanta.
Mai am 2 restante despre care am zis ca voi scrie si daca nu vin peste mine iesirile din 2015, ma voi stradui sa scriu despre acele locatii unde am si poze. Mi-am dat seama ca e important sa fie exemplificat cu poze ceea ce spunem.
@Aurici - Foarte frumoasa vacanta ati avut.
Interesanta ideea care a stat la baza parcului Schuhuwana, iar sculpturile sunt faine si haioase.
”Flori superbe, cu un anunt de pret, te opresti, iti alegi florile preferate, lasi banutii acolo si pleci mai departe. Nu gard, nu paznic. Vom trai noi, oare, vreodata, vremurile acestea in Romania?
Cat despre asta, stai linistita, acelasi lucru se intreaba si spaniolii, si in ziua de astazi. Adica nu suntem singurii. Am vazut mai deunazi a doua parte a filmului "Un franc, 14 pesete", si spaniolii care emigrau in Elvetia se minunau pe vremea aia de taraba cu oua proaspete, lapte si alte cele pusa in drum, de unde lumea isi lua ce trebuia si lasa banii intr-o cutiuta. Sa speram, speranta moare ultima.
Frumoasa vacanta!
Frumos review-ul, mă tot repet dar... asta e, și, a propos de Park, parcă recunosc talentul de pădurar-sculptor-vânător al soțului prietenei noastre din Germania!
Și noi, ca și tine, am fost total dezamăgiți de Izvorul Dunării! Și noi așteptam ceva mai spectaculos!
Cât despre politician - politicieni ... ei trec, Dunărea rămâne!!
@alinaro - Da, parcul a fost de nota 10. Imi pare rau ca nu pot sa pun chiar toate pozele, ca sa vedeti si ce distractiv a fost (si pentru cei mari si pentru cei mai mici). In general cautam si partea asta in concedii, neaparat.
Cat despre speranta, parca nu mai am rabdare. Cand zici ca vezi luminita, iata ne afundam din nou. Bine macar ca avem posibilitatea sa vedem pe la altii si de cate ori plec in vacanta, ma consider un om foarte, foarte norocos.
@puiutea - Sunteti norocos cu prieteni in Germania. Si noi am fost privilegiati cand am avut cea mai buna prietena detasata la Viena, dar, gata, a trecut. Multumesc pentru apreciere.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Aug.2018 Prin Schonau im Schwarzwald, în căutarea lui Jogi Löw — scris în 28.10.18 de puiutea din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jul.2017 Freiburg – un oraș eco-friendly — scris în 04.04.18 de BOGDAN DSN din BUCURESTI - RECOMANDĂ