GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Arta decorării cu zellige a înflorit în Spania maura dar îți are originea în Maroc. Fes și Meknes sunt centre ale acestei arte. În secolul al X-lea se foloseau doar plăci albe și castanii iar până în timpul dinastiei marocane a merinizilor decorarea cu zellige a fost practicată sporadic. Persanii au decoperit tehnica oxidarii emailului prin pigmenți metalici și astfel paleta culorilor este diversificată. Albastru, verde și galben se introduc în compozitii abia în veacul al XIV-lea iar ceramica roșie este folosită după anul 1600. Simbolismul ceramicii zelliges are legătură cu exprimarea unitatății în diversitate sau a unicității prin multiplu și exprimă monoteismul și gandirea abstractă musulmană prin repetarea la infinit a formelor geometrice care invită la meditație și este asemena unui ecou al măreției infinite a lui Allah.
În arhitectura musulmană repetarea temelor sugerează infinitul și puterea divină. În compozițiile islamice nu se reprezintă oameni sau animale pentru că se consideră că lumea creata de Dumnezeu nu poate fi copiată fiind irepetabilă. Fauritorul de zelliges se numeste MAALEMS iar mesteșugul se transmite din tată în fiu. Mesteșugarii artiști încep din copilărie pregătirea pentru a deprinde caltățile necesare unui demiurg care zămislește din pământ, apă și foc matricea infinitului. Precizia este esentiala și pentru stăpânirea întregului proces care nu s-a schimbat de 1000 ani sunt necesare calități excepționale. Decorarea cu zellige evidențiaza statutul social al persoanei sau al edificiului. Subtil si sofisticat esteticul devine prin zellige un email spiritual, vernisat pe un spațiu care primește o certificare a identității. Despre zelliges se poate spune ca sunt compozitii ad infinitum AD INFINITUM astfel încât o stea poate să aiba 12,24,48,96 piese…și în continuare fără de numar…respectând doar ca punctele stelei să se poata divide la 6.
În Fes furnicarul bazarului și răgazul pentru masa de pranz pot fi despărțite doar o cortina imaginară. Din tumultul străzii ajungi în cateva clipe în ambianta linistita a unui riad. Palatul Mnebhi, riad și restaurant în egală masura, este unul dintre cele mai frumoase și vechi monumente din Fes.
Aici a fost locuinșa vizirului Mnebhi în secolul al XVII-lea. Pentru ridicarea acestei clădiri magnifice au lucrat arhitecți, meșteri și artizani vreme de 15 ani. Mnebhi este locul unde în 30 martie 1912 sultanul alauoit Abdelhafid a fost nevoit să semneze cedarea suveranității Marocului în favoarea Franței și a Spaniei, acceptănd pentru țara sa statutul de protectorat.
Aici a fost mult timp locuinta mareșalului francez Hubert Lyautey, comisarul rezident general al guvernului francez din perioada protectoratului. În cele din urma spațiul a adapostit primul colegiu de limbă franceză din Fes si finalmente a fost transformat într-unul dintre cele mai renumite restaurante ale Marocului, un regal pentru un oraș imperial, care poate adăposti în interior și pe terase 700 oaspeți deodată. Magia maură urează bun venit și te aștepți în orice moment ca de după coloane sau din neștiute firide să apara cortegiul soțiilor, al servitorilor și bucatarilor spre a ura pofta de înfruptare.
Bucătăria marocană declinată în preparate dulci pare adusă direct de pe tarabele din suk. Culorile și gusturile se ating în dansul dintre carne, fructe, legume și sosuri. Nu se poate afirma ca este o bucătărie orientală, nici gastronomie arabă…este mai degraba identitatea marocană. Asemenea multor restaurante și Palatul Mnebhi se află într-o permanentă competiție în materie de inspirație culinara având un respect sacru fata de rețetele tradiționale păstrate si transmise din generație în generație. Templul ofrandelor gustative are decorații pe măsură iar culorile din farfurii se amestecă oarecum cu cele din incintă amintind si de arte și tradiții manufacturiere marocane.
PRELUARE DE PE BLOGUL PERSONAL
Trimis de Titi Dinca in 01.02.15 21:43:56
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în MAROC.
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Titi Dinca); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
https://www.youtube.com/watch?v=0MD6BocHpIc
link video pentru zelliges in capitala imperiala Fes
Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu)
...
Conform regulamentului (1.A.13),
începând cu al treilea articol republicat de pe blogul personal pe AFA - în aceeaşi săptămână - se retrage PMA standard (votul saitului).
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Apr.2022 Fes, centrul comertului si mestesugurilor populare — scris în 14.06.22 de geani anto din GALAţI - RECOMANDĂ
- Apr.2022 Fes, metropola culturala a Marocului — scris în 13.06.22 de geani anto din GALAţI - RECOMANDĂ
- Nov.2019 Fes, fosta capitala secole de-a randul — scris în 26.02.20 de Dorina9 din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Nov.2014 Riaduri in Fes — scris în 01.02.15 de Titi Dinca din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Nov.2014 Medresele din Fes — scris în 01.02.15 de Titi Dinca din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Nov.2014 Fes începând din bazar — scris în 01.02.15 de Titi Dinca din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Mar.2013 Fes - orasul in care ai nevoie de mai mult decat o harta — scris în 19.06.14 de gilbert din CHIAJNA - RECOMANDĂ