Vai ce plajă cu palmieri!

TIPĂREȘTE

Scuzați jocul de cuvinte - cam facil, recunosc -, dar nu m-am putut abține. Prea mi-a sărit în ajutor și mi-a servit titlul pe tavă... ????

Pentru cine nu știe, Vai („palmier” în limba greacă) este numele unei celebre păduri de palmieri și al unei plaje mărginite de aceiași arbori, pentru care am mărturisit în repetate rânduri că am o mare, foarte mare slăbiciune.

Motiv mai mult decât suficient pentru a aștepta cu nerăbdare vizita planificată în zonă.

Zonă care se află în capătul nord-estic al Cretei, la 94 km de Agios Nikolaos. Din aceștia, cca. 70 îi parcurgem pe New National Road, cu marea însoțindu-ne permanent, sclipind în nuanțe superbe de albastru și turcoaz în lumina puternică a soarelui. Trecem de Paralia Voulisma vezi impresii și de aici încolo nu vom traversa decât puține localități, și încă și mai puține stațiuni estivale, căci după situl arheologic minoic de la Gournia și Pacheia Ammos, șoseaua continuă să înainteze paralel cu țărmul, însă îndepărtându-se de el.

Nu-i bai, peisajul ne ține ocupați tot timpul: șerpuim la înălțime, cotind mereu, schimbând mereu perspectiva. Măslinul pare singurul copac capabil să reziste arșițelor nemiloase ale verilor cretane și este exploatat din plin de săteni. Vedem livezi nesfârșite, întrerupte doar de câte o porțiune cu tufișuri pricăjite, deja arse de soare la sfârșitul lui iunie. Facem cu mâna simpaticelor capre cretane ????, mai vechile noastre cunoștințe, apoi admirăm o bisericuță proaspăt ridicată pe malul mării și o stâncă la vreo 20 de metri de țărm pe care cineva a înălțat cu mândrie steagul grecesc.

Și în final, după mai bine de o oră, distanța fiind destul de mică dar serpentinele numeroase, dă Dumnezeu și ajungem la Sitia, cel mai estic dintre orășelele ceva mai răsărite din Creta.

Ca mai toate așezările grecești, Sitia are un trecut respectabil: a fost fondat în epoca minoică și a supraviețuit decăderii cetăților importante ale acestei populații antice, prosperând în perioadele clasică, elenistă, romană și bizantină ca port comercial de seamă. Venețienii, care au cucerit insula în 1204, au fortificat orașul, dar tot ei l-au distrus în 1651, în timpul Războiului Cretan (1645-1669), pentru a nu cădea în mâinile otomanilor. În următoarele două veacuri, sub stăpânire turcă, Sitia a rămas abandonat, fiind reconstruit în anii 1870 la ordinele guvernatorului Hüseyin Avni Pasha, care l-a proclamat capitală a provinciei Lasithi, funcție deținută până în 1909, când locul i-a fost luat de Agios Nikolaos.

Înțeleg că se păstrează niște ruine din fortificațiile venețiene, dar nimic altceva nu amintește de istoria sa zbuciumată. Sitia este acum un orășel colinar cu nimic ieșit din comun, dar cu o așezare frumoasă și cu plajă organizată.

Aici se termină New National Road, pe care pot susține sus și tare că l-am străbătut, pe bucăți, ce-i drept, în totalitatea celor 310 km ai săi, din vest de la Kissamos (locul de îmbarcare în croaziera ce m-a purtat în urmă cu doi ani la Balos și Gramvousa vezi impresii), până în est la Sitia.

Ultimii 24 km sunt pe o șosea sinuoasă bună, deși mai îngustă, care urmează îndeaproape țărmul mării. După Agia Fota nu mai întâlnim alt sat și la 16 km de Sitia trecem prin fața unei mănăstiri - Moni Toplou -, deținătoarea unor suprafețe mari de terenuri agricole, printre care și cele care încadrează șoseaua pe care rulăm.

Deja nerăbdarea mea crește direct proporțional cu kilometrii înghițiți de mașină. N-am mult de așteptat: deja zăresc iubiții mei palmieri. Îi filmez cu bucurie: am ajuns la Pădurea Vai.

Despre originea acestor curmali din specia „Phoenix theophrasti” circula mai de mult legenda conform căreia copacii ar fi răsărit din sâmburii aruncați/scuipați de pirații arabi. Ulterior, când cineva mai școlit ???? și-a dat seama că sarazinii nu poposiseră pe țărmurile cretane decât începând de prin secolul al IX-lea, în timp ce curmalii sunt cu mult mai bătrâni, „vina” a fost dată pe fenicieni. Eiii, așa mai vii de acasă! ????

Fapt amuzant: zona era necunoscută până la începutul anilor 1970, când aici a fost filmată o reclamă la ciocolata Bounty cu cremă de cocos. Cum palmierii din Vai sunt curmali, și nu cocotieri, realizatorii au fost nevoiți să atârne nuci de cocos de crengi pentru a crea decorul perfect ????, care a stârnit imediat interesul potențialilor vizitatori, inclusiv al hipioților alungați din Matala vezi impresii, aflați în căutarea unui nou loc de campare permanent. Evident, la fel ca în cazul Matalei, și aici s-a lăsat cu scandaluri, așa încât în anii 1980 pădurea a fost îngrădită și declarată arie protejată și rezervație naturală iar accesul nu a mai fost permis decât pe timpul zilei.

Astfel ocrotiți, palmierii și-au văzut de treaba lor și le-a mers bine în climatul cald și uscat: astăzi au ajuns la un număr de cca. 5.000, Vai fiind cea mai mare rezervație de acest gen din Europa. Mai mult decât atât, din fuga mașinii am zărit un indicator spre o plantație nouă de bananieri iar la o rulotă parcată pe marginea șoselei se vindeau banane - din producția locală, bănuiesc.

Valea în care se desfășoară pădurea se termină în renumita Plajă cu palmieri Vai, ținta finală a excursiei noastre.

I-am acordat, bun înțeles, toată atenția, zăbovind vreo patru ore pe nisipul de o nuanță foarte deschisă, ușor grunjos și fierbinte la orele amiezii (noroc cu podețele din lemn), dar mai ales în apa minunat de limpede, cu intrare lină și în degradeuri ce pornesc de la bleu, trecând prin turcoaz, și sfârșesc într-un albastru intens.

Să mai zică cineva că trebuie să călătorești până la capătul pământului ca să ai parte de priveliști exotice! ????

Parcarea, bine organizată, cu locuri delimitate, este spațioasă doar în aparență. Deși la ora sosirii noastre era destul de liberă, nu-mi este greu să îmi imaginez cât de aglomerată și neîncăpătoare poate deveni în anii normali, nevirusați. Am achitat costul parcării, 3 euro, la gheretă, am coborât din mașină și am privit în jur: în spate, dealuri, în stânga terasa Sea Side Cafe, în dreapta câteva spații comerciale închise (printre care un magazin de suvenire), în față un palmier falnic ce pare să ne ureze „Bun venit!”

Un panou turistic amplasat la intrarea pe plajă ne face cunoscut statutul de rezervație al plajei: suprafața ocupată de aceasta este complet îngrădită, camparea este interzisă, la fel și aprinderea focului și orice alt tip de activitate potențial dăunătoare florei și faunei din zonă. În plus, așa cum aveam să constat, nu poți comanda cafea/bere/sucuri la șezlong pentru a nu face mizerie; pentru hidratare trebuie să te deplasezi la terasă.

Ochii mei sunt însă mai degrabă atrași de un alt afiș, cu mult mai haios, care ne informează că această „palm beach is a good kiss spot” ????. Cum am depășit de mult de tot vârsta efuziunilor sentimentale în public ????, ne grăbim să ne atârnăm hainele de prima umbrelă întâlnită în cale și s-o zbughim spre mare. S-a făcut aproape 11 și deja căldura ne-a năucit, dar ne revenim după o bălăceală prelungită.

Abia apoi îmi fac timp să studiez locul și să fac, la fel ca toată lumea, o tonă de poze. Remarc dușurile, toaletele, cabinele de schimb, coșurile de gunoi, șezlongurile regulamentar distanțate, umbrelele din paie și postul salvamarului (evident, plaja e premiată cu Blue Flag) dar, spre mirarea mea, în afara unei bărcuțe ancorate în apropierea unor stânci ce se ițesc din mare la câteva zeci de metri de țărm și a vreo două paddle-uri, nu văd alte facilități pentru practicarea de sporturi nautice. În schimb, nu pot să nu observ că aleea de acces pe plajă este frumos pietruită și că o curățenie desăvârșită domnește peste tot.

Spectacolul e însă dat de palmierii tinerei ???? ce mărginesc plaja nu foarte întinsă, semi-închisă în golfulețul râpos, dar și de cei de la intrare, mult mai „vârstnici” și mai înalți, cu mai multe ramuri desprinse din același trunchi. Din dreptul terasei un șir de trepte urcă spre o platformă de observație amenajată în vârful delușorului, de unde - sunt convinsă - se deschid superbe panorame marine.

Pe un panou sunt afișate următoarele prețuri de închiriere: un șezlong 5 euro (3 euro după ora 16); 2 șezlonguri și o umbrelă 10 euro (6 euro după ora 16). Plătim cei 10 euro unui tânăr care se înființează prompt la ieșirea noastră din apă, după care observ pe același panou că administratorii plajei oferă și varianta VIP (șezlonguri din lemn, cu saltea): un șezlong 15 euro (10 euro după ora 16); 2 șezlonguri și o umbrelă 30 euro (20 euro după ora 16).

Spre surprinderea mea, având în vederea izolarea locului, tarifele sunt identice cu cele întâlnite pe celelalte plaje din estul Cretei, constatare care îmi este întărită atunci când, înaintea plecării, ne retragem pentru o jumătate de oră la unica terasă; frappéul costă 3,50 euro iar un pahar cu fresh de portocale 4 euro. Remarc și că pe deal, mai sus de terasa noastră, se află o alta, despre care nu pot decât să presupun că a fost amenajată ca restaurant.

Cum călătorului îi șade bine cu drumul, nu zăbovim pentru prânz, ci o luăm din loc. Peste numai câteva minute vom poposi pentru o vizită la Mănăstirea Toplou, despre care voi face vorbire în reviewul următor, iar de aici ne vom prelinge din nou pe țărm către reședința temporară din apropiere de Agios Nikolaos.

A fost o zi obositoare, dar plină de satisfacții, în care mi-am îndeplinit visul de a mă scălda în decorul exotic al unei plaje cu palmieri. O plajă aflată la un zbor de numai o oră și jumătate de România! ????

Webmaster, rog următoarea ilustrație: youtube

Pădurea și plaja cu palmieri Vai sunt printre cele mai importante atracții din Creta, celebre pentru cadrul natural exotic

Dotările plajei se ridică la nivelul faimei de care se bucură

---

VIZUALIZĂRI: 3000 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI