Derry/Londonderry

TIPĂREȘTE

Derry-Londonderry? De ce ai numi așa un oraș? Poate pentru „a face rima” într-o poezie pentru copii?

Indicatoarele rutiere din Irlanda, în zona graniței cu Irlanda de Nord, te anunță că te apropii de orașul Derry. Dacă vii dinspre Belfast, mergând către vest – vei ajunge la Londonderry. Deși nici aici treaba nu e prea clară, pentru că pe unele panouri prima parte a denumirii localității este acoperită cu vopsea de către oameni răi și needucați. 😎

Ca turist în Derry, trebuie să vii pregătit: în puține alte locuri am mai avut atât de acut senzația că, dacă nu ai citit câte ceva înainte, îți scapă esențialul din ceea ce vezi. Iar eu nu citisem prea mult înainte, de documentarea acestei excursii s-a ocupat unul dintre prieteni. Ne-a mai povestit el câte ceva, plus că există la fața locului destul de multe plăcuțe cu explicații pentru cei care vor să afle una sau alta. Și plus că, folosind telefonul, găsești în timp real explicații pentru eventualele curiozități. Asta, dacă ți-ai cumpărat în prealabil cartelă de UK, desigur.

În ultimul timp evit să mai dau aici prea multe detalii istorice, eventual fac trimiteri la diverse pagini de internet, sau inserez ceva ecouri. De data asta, însă, nu ar avea niciun sens să procedez astfel. Cei care nu sunt interesați de subiect pot sări partea care urmează, sau pot încheia pur și simplu aici lectura articolului. Desigur, ar fi păcat! 😊

___

Localitatea este fondată în jurul anului 550 de către Sf. Columba, irlandez care avea să devină apostolul Scoției; acesta a întemeiat o așezare monahală pe malul vestic al râului Foyle. Numele original vine din termenul gaelic doire, care înseamnă „dumbravă de stejari” .

Nu s-a dezvoltat prea mult în primul mileniu de existență. Capătă importanță abia pe finalul campaniei de cucerire a Irlandei întreprinsă de către dinastia Tudorilor pe aproape întreaga durată a secolului al XVI-lea. Conducătorii din Ulster (provincia nordică a Irlandei) au declanșat, în ultima decadă a acestui secol, o mare revoltă împotriva dominației engleze, primind chiar sprijin militar din partea Spaniei catolice: Războiului de nouă ani (încheiat în 1603). Deși Anglia a câștigat acest război, conflictul s-a dovedit unul extrem de costisitor pentru ea. Și a înțeles că, dintre toate provinciile irlandeze, Ulster era cel mai greu de controlat, fiind izolată geografic, cu păduri dense și mlaștini, dominată de clanuri gaelice puternice.

După înfrângerea din 1603, liderii acestor clanuri irlandeze au rămas fără putere reală. În septembrie 1607, principalii nobili din Ulster (Hugh O’Neill și Rory O’Donnell - cel de la Dunluce) au fugit în Europa continentală, pentru a căuta ajutor militar în Spania și la Roma, eveniment cunoscut drept Flight of the Earls. Regele Iacob I al Angliei (James I) i-a declarat trădători și le-a confiscat pământurile (aproximativ 1,6 milioane de hectare).

În acei ani, Anglia protestantă se afla în conflict cu marile puteri catolice (în special Spania și Franța). Coroana se temea că Ulsterul, și el catolic, ar putea servi drept poartă de intrare pentru o nouă invazie spaniolă. Soluția găsită: a adus coloniști protestanți (englezi anglicani și scoțieni prezbiterieni), cu scopul declarat de a „pacifica” și „civiliza” regiunea după model britanic, introducând sistemul agricol și urban englezesc într-o zonă bazată până atunci pe păstorit, cu organizare tribală. Astfel, urma să se formeze o majoritate loială regelui, care să nu se alieze cu dușmanii catolici ai Angliei. Această operațiune de amploare, cunoscută sub numele de Plantation of Ulster, avea să se dovedească un mare succes, și asta după numai una-două generații.

Pentru a face proiectul sustenabil, regele Iacob I a implicat inclusiv breslele comerciale bogate din Londra, oferindu-le pământuri în schimbul investițiilor în construcția de orașe, fortificații și infrastructură. Iar pământuri avea de unde oferi: cele 1,6 milioane de hectare confiscate de la „conții zburători” au fost folosite pentru a-i împroprietări pe acești coloniști. Dar, deși colonizarea a reușit să transforme Ulsterul într-o regiune loială Coroanei și să dezvolte economia, ea a creat o ruptură socială și religioasă profundă între nou-veniții protestanți și localnicii catolici deposedați de pământuri – o divizare care a stat la baza tuturor tragediilor care aveau să urmeze.

___

Și iată cum se explică redenumirea orașului Derry în Londonderry: aici au ajuns comercianți și lucrători din capitala Angliei, care – practic – au construit un oraș de la zero, pentru că nu au găsit mare lucru la fața locului. Impresionantele ziduri pe care le vedem în prezent au fost ridicate în numai câțiva ani, între 1613 și 1619. Londonderry este primul „oraș planificat” din Irlanda, edificat cu plecare de la proiectul unor arhitecți, și nu crescut organic prin dezvoltarea unui nucleu inițial. 

Orașul modern păstrează structura de secol XVII-lea, cu patru străzi principale care radiază pornind dintr-o o piață centrală în formă de diamant către cele patru porți: Bishop’s Gate, Ferryquay Gate, Shipquay Gate și Butcher’s Gate. Cea mai veche clădire a orașului care a supraviețuit a fost, de asemenea, construită în această perioadă: Catedrala gotică St. Columba (anglicană), ridicată în 1633. În pridvorul catedralei se află o piatră care consemnează finalizarea, cu inscripția: „Dacă pietrele ar putea vorbi, atunci cuvintele lor ar trebui să răsune până la Londra: Cine a construit această biserică și acest oraș din temelii?”

Zidurile aveau să fie testate în anii care au urmat, și au rezistat fiecăruia dintre cele trei asedii la care au fost supuse. În timpul Rebeliunii irlandeze începută în 1641, insurgenții gaelici au lansat un atac eșuat asupra orașului. Apoi, în 1649, pe când susținea cauza Parlamentului din Londra contra forțelor regaliste ale lui Carol I, a fost salvat de un general catolic irlandez 😊. În sfârșit, populația protestantă aflată în interiorul zidurilor a rezistat asediului impus de armata regelui englez catolic Iacob al II-lea (James II); acesta a fost cel mai lung eveniment de acest fel din istoria militară britanică și irlandeză, și a rămas cunoscut drept Marele asediu al orașului Derry.

Majoritatea clădirilor pe care le putem admira în ziua de azi datează din secolul al XVIII-lea, când orașul a fost reconstruit în stil georgian. De altfel, a existat o lungă perioadă de prosperitate, atât datorită activității economice, cât și mulțumită creșterii importanței portului, unul vital pentru comerțul dintre Marea Britanie și America de Nord. Orașul a devenit capitala mondială a industriei de confecționare a cămășilor, astfel că aproximativ 20000 de femei aveau o sursă constantă de venit, în timp ce șomajul în rândul bărbaților a fost ridicat – exact invers decât în aproape oricare alt loc de pe Pământ.

Londonderry este singurul dintre cele 32 de comitate irlandeze a cărui populație nu a scăzut în secolul al XIX, în urma evenimentelor care au urmat Marii Foamete provocată de Criza cartofului. Acum 200 de ani, Irlanda avea opt milioane de locuitori; acum 100 de ani, doar jumătate din acest număr. (Abia recent insula a ajuns, din nou, la opt milioane.) Două milioane de morți a provocat Marea Foamete, alte două milioane de oameni au emigrat către Statele Unite. Pentru a se îmbarca – veneau către Derry, iar unii găseau aici mijloace de a supraviețui și se stabileau în zonă pentru totdeauna.

___

Alături de zidurile orașului protestant, un alt motiv puternic pentru a vizita Derry este acela de a ajunge în Bogside, cartierul catolic al orașului. Și aici povestea e ceva mai lungă; mă voi strădui să o spun cât mai concis – punctând, însă, chestiunile importante.

Chiar înainte de începerea Primului Război Mondial, pe când toată Irlanda făcea încă parte din Regatul Unit, rezultatele alegerilor pentru Parlament au arătat că partidele care doreau independența insulei sau, cel puțin, autoguvernarea sa au susținerea uriașă a populației. În trei provincii din patru: Leinster (est), Munster (sud) și Connacht/Connaught (vest), naționaliștii/republicanii au obținut scoruri de peste 90%. În Ulster, provincia nordică, cea colonizată în secolul al XVII-lea, rezultatele au fost mai strânse. Ulster-ul istoric avea nouă comitate; în cele vestice și în cele sudice, catolicii erau clar majoritari, prin urmare Sinn Féin + Partidul Naționalist au obținut peste 70% în Donegal, Cavan și Monaghan. Dar chiar în comitatele Fermanagh și Tyrone, precum și în orașul Derry, au câștigat alegerile, deși cu doar aproximativ 55% din voturi.

Puterea de la Londra a înțeles că nu se mai poate opune cursului istoriei și a acceptat autoguvernarea insulei, dar în cadrul regatului. Aici, partidele catolicilor irlandezi nu aveau un punct de vedere comun: unii ar fi acceptat compromisul, alții doreau independența. A venit Marele Război, iar discuția a fost amânată pentru după terminarea sa. În timpul celor patru ani ai conflagrației, lucrurile nu s-au liniștit deloc: trupele formate din irlandezi au fost trimise pe cele mai periculoase sectoare de front, au existat conflicte între soldați și ofițerii britanici iar, în nordul insulei, protestanții s-au organizat și au refuzat să facă parte dintr-un proiect irlandez autonom.

Până la urmă (și aici povestea este foarte lungă și încurcată, spun direct care e finalul) s-a ajuns la soluția ca șase comitate să rămână parte a Regatului Unit, celelalte 26 formând, începând din 1922, Statul Liber Irlandez. (Republica Irlanda a fost proclamată oficial la 18 aprilie 1949, această dată marcând momentul în care țara a rupt ultimele legături constituționale cu monarhia britanică și a părăsit Commonwealth-ul.)

De ce doar șase comitate dintre cele nouă ale Ulster-ului? Am explicat mai înainte, în celelalte trei erau prea mulți catolici. Dar de ce șase, și nu mai puține, pentru că mulți catolici mai erau și în altele? În februarie 1922, Collins, diplomat reprezentând Coroana, s-a întâlnit cu noul prim-ministru al Irlandei de Nord, James Craig. La acea întâlnire, Craig a precizat clar că „Unioniștii nu vor abandona niciodată locuri precum Derry City și Enniskillen”; a subliniat importanța lor istorică și sentimentală pentru protestanți și a ignorat majoritățile lor catolice.

Prin urmare, problema irlandeză s-a rezolvat fără ca niciuna dintre părți să fie mulțumită de soluția găsită. Lucrurile s-au agravat în timp, catolicii din Irlanda de Nord simțindu-se mereu „cetățeni de mâna a doua” . În anii ’60, Derry a devenit epicentrul mișcării pentru drepturi civile, populația majoritară confruntându-se cu discriminări severe privind locuințele, locurile de muncă și delimitarea circumscripțiilor electorale.

Au rămas în istorie drept Bătălia de la Bogside evenimentele din 1969, când au avut loc revolte și confruntări de stradă majore între locuitorii cartierului catolic Bogside (situat în afara zidurilor) și forțele de poliție (Royal Ulster Constabulary). Acest moment este considerat a fi cel care a declanșat perioada de conflicte dintre catolici și protestanți în Irlanda de Nord, cunoscută sub numele de The Troubles (Na Trioblóidí, în gaelică).

Tot Derry a fost teatrul tragicei Bloody Sunday (Duminica Sângeroasă), pe 30 ianuarie 1972: soldați britanici din Regimentul 1 de Parașutiști au deschis focul asupra unei manifestații pașnice pentru drepturi civile în Bogside, ucigând 14 civili. Ancheta oficială a stabilit că victimele erau neînarmate, dar raportul a fost publicat abia în 2010.

A fost un conflict fără demoni și sfinți, ambele părți au fost, pe rând, victime și călăi. Și a ținut aproape 30 de ani, s-a finalizat tocmai în 1998, cu Acordul din Vinerea Mare.

În Belfast am cumpărat un Black Cab Tour, un tur ghidat în care șoferul, fost combatant în războiul fratricid dintre unioniști (protestanți) și naționaliști (catolici), ne-a purtat prin Falls Road și Shankill Road, cartierele care au fost afectate cel mai tare de conflict, ne-a oprit la celebrele picturi murale de pe zidurile clădirilor, spunându-ne povești din spatele lor, ne-a condus pe lângă Zidurile Păcii, care dezbinau în loc să unească – a fost o dimineață impresionantă.

Aici, în Derry, am mers în Bogside, cartierul catolic din afara zidurilor, situat la poalele dealului pe care se află centrul istoric. Am văzut celebrul monument Free Derry Corner și picturile murale (realizate de grupul de artiști locali Bogside Artists) care relatează principalele evenimente ale conflictului trăit în Irlanda de Nord.

___

Nu prea știu ce să mai adaug, dacă ați ajuns cu lectura până aici, deja ați înțeles ce am văzut în această vizită. În „jurnal” scrie așa:

Londonderry/Derry - orașul din Irlanda de Nord la granița cu Irlanda: zidurile care înconjoară orașul, Catedrala St Columb’s (prima biserică protestantă), Memorialul Bloody Sunday, murals cu victimele; masa lângă cadourile pregătite pentru petrecerea burlăcițelor.

Și toate acestea pot fi urmărite în imaginile atașate. Am parcat nu departe de Butcher’s Gate, citiserăm înainte că acolo e posibil să găsim un loc – și chiar așa a fost. Orașul vechi e foarte mic, nici nu intri bine pe o poartă și deja ai ajuns în piața centrală, cu The Dimond War Memorial în centrul său, un monument ridicat în memoria soldaților morți în cel de-Al Doilea Război Mondial.

Am trecut pe lângă clădirea neoclasică a Tribunalului și pe lângă cea neogotică a Primăriei și am urcat pe City Walls, care pot fi parcurse de jur împrejur, pe coamă, urmând o alee de 1,5 kilometri. Nu am făcut traseul complet, dar am ajuns la o expoziție în aer liber de veche tehnică militară, am admirat cartierele catolice din vale, am intrat în cimitirul de lângă Catedrală. Am intrat și în biserică, desigur; găzduiește artefacte din perioada Marelui Asediu.

Apoi am mers la masă; nu vă plictisesc cu povestea ei, pentru că nu a fost nimic memorabil. Restaurantul în care am intrat avea câteva mese rezervate pentru o petrecere a burlăcițelor ce urma să înceapă în vreo două ore. Mireasa pregătise cadouri pentru invitate, puteți vedea ce anume în ultimele poze 😊.

Apoi, am coborât în Boogside, pentru Free Derry. Am povestit mai sus, am atașat imagini.

Nu am mai mers să vedem și lăudatul mural Derry Girls, dedicat popularului (în Marea Britanie) serial TV de comedie „Derry Girls”. Este un punct major de atracție pentru vizitatori; citesc acum pe site-ul turistic al orașului că am fi putut cumpăra un tur în care ghizi ne-ar fi fost chiar actorii din film.

Ei, nu le poți face pe toate!

AmFostAcolo fără reclame?

• Utilizatoriii LOGAȚI văd o versiune cu mai puține reclame
• Ai dori o versiune COMPLET fără reclame? — devino membru afaFanClub -- citește mai mult

Membrii afaFanClub accesează AFA FĂRĂ RECLAME, pentru 8-9 lei/lună!

Cum devin membru afaFC? -- cumperi un abonament pe 6 sau 12 luni.

Detalii despre abonamentele afaFanClub aici

• ABONAMENT afaFC pe 6 LUNI = 59 lei Cumpără afaFC 6 luni
• ABONAMENT afaFC pe 12 LUNI = 100 lei Cumpără afaFC 12 luni

*) Nu uita să completezi, la DATE FACTURARE, username (de exemplu la Adresă)

---

VIZUALIZĂRI: 88 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI