ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 15.03.2022
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 20-30 ani
DIN: Cluj-Napoca
ÎNSCRIS: 05.06.17
STATUS: SENATOR
DATE SEJUR
FEB-2022
DURATA: 3 zile

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
80.00%
Mai degrabă mulțumit
DISTRACŢ. / RELAXARE:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
85.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 9 MIN

Negombo și Colombo - cele două orașe de început

TIPĂREȘTE URM de aici

Primul contact cu Sri Lanka, după aterizare a fost cu orașul Negombo, căci aeroportul practic se află în zona acestui oraș. Aici ne-am luat primele două nopți de cazare, cât să ne dezmeticim după zborul lung, să avem o zi de plajă, apoi să rezolvăm treburile administrative cu permisul, asta în capitala Colombo.

Iar la finalul vacanței, tot aici ne-am luat ultimele 2 nopți de cazare, o zi dedicând-o explorării capitalei Colombo. În acest review o să descriu experiența noastră în cele două orașe, chiar dacă nu a fost foarte lungă ne-am făcut o minimă părere.

Negombo

Fiind situat la nord de capitală, aproximativ la 50 km, acest oraș se află pe malul Oceanului Indian, fiind destul de mare, cu o populație de peste o sută de mii de oameni. Însă principala atracție turistică e Browns Beach sau Negombo Beach. Această zonă de plajă, lungă de aproximativ 2 kilometri e centrul turistic al orașului, aici fiind grupate majoritatea hotelurilor, restaurantelor și barurilor.

După prima noapte dormită la Nebula Residence, am luat micul dejun și nu am mai stat pe gânduri, am luat-o direct spre plajă căci doream să profităm de cele 30 de grade care se anunțau. Așa că am luat-o pe drumul principal la pas, Porutaota Road, oprindu-ne la un mic magazin pentru apă și cele necesare.

Din drumul principal, accesul pe plajă se face doar prin vreo 2 puncte, căci majoritatea liniei de coastă e străjuită cu hoteluri și restaurante care au acces direct pe plajă, dar am intrat și prin acestea, fără nicio problemă.

Plaja este foarte lată, cel puțin 200-300 metri de nisip până ajungi la apă, nisipul destul de fin și de o culoare maro deschis, de unde vine și numele de Browns Beach. Cocotieri se găsesc înspre exterior, aproape de linia hotelurilor, noi ne-am așezat la umbra lor, căci soarele a fost extrem de puternic. La orele amiezii, dacă dorești să te plimbi pe plajă, neapărat e nevoie de încălțăminte, nisipul ajungând la temperaturi foarte mari și putând provoca arsuri.

Plaja foarte puțin populată, nu cred că erau mai mult de câteva zeci de oameni pe toată lungimea, majoritatea preferând să stea în zona piscinelor hotelurilor care aveau acces spre plajă. Umbrele și șezlonguri se găseau doar în zona hotelurilor, nu am apelat la ele. Pentru apă, bere, suc rece, doar treceam strada și apelam la un Beer Shop aflat la doar câteva minute.

În zona hotelurilor plaja este curată, în schimb spre capete, unde nu mai aparține de hoteluri destul de multe gunoaie și mizerie. Mulți câini maidanezi își făceau apariția pe plajă, aceștia fiind prezenți pe toată insula, dar mai toți erau pașnici, nu am întâlnit nici unul agresiv.

Apa mării, cel mai probabil și din cauza culorii nisipului, nu e foarte deschisă, marea dimineața e mai calmă, spre seară mai agitată, dar apa foarte caldă. Erau câteva bărci pe plajă, majoritatea ale pescarilor locali, precum și câteva “catamarane” care își așteptau clienții să facă o plimbare, mai ales înspre apus.

Nu este printre cele mai atrăgătoare zone de plajă din această țară, chiar cred că aș pune-o pe ultimul loc din cele vizitate, însă ca un prim contact ne-a plăcut, mai ales că era prima zi când ne bucuram de căldură și ne puteam bălăci în apa caldă.

Cum ziceam, zona e destul de ofertantă din punct de vedere al restaurantelor și barurilor, noi am luat masa la două restaurante din zona plajei, Toro Pub&Restaurant și Jude Restaurant, ambele având mâncare bună și prețuri decente, ca în majoritatea locurilor din Sri Lanka.

Seara am dorit să mergem și în zona orașului propriu-zis Negombo, să vedem și partea mai puțin turistică, așa că am luat un tuk-tuk și pentru 600 rupii, ne-a dus în centru, la vreo 5 km distanță.

Zona centrală e destul de haotică, cu multe străduțe aglomerate, piețe și tot felul de magazine cu diferite produse. Prima oprire am făcut-o la catedrala romano – catolică Sfânta Maria, una dintre cele mai mari catedrale romano-catolice din Sri Lanka. De menționat că Negombo e un important centru catolic, având o mare parte a populației această religie. Din păcate, în 2019, în urma unui atac ISIS care a vizat populația catolică din această zonă peste 200 de persoane și-au pierdut viața, atfel că acum majoritatea bisericilor sunt păzite de armată.

După vizitarea catedralei, am luat-o la pas pe străzile aglomerate, cumpărându-ne câteva fructe la prețuri foarte bune, spre exemplu un 1kg de banane sau o nucă de cocos fiind aproximativ 100 rupii (0.4 USD), pepene roșu, ananas, tot la același preț/kg. Cum era seară și ne-a prins foamea am încercat să găsim un loc de luat masa, dar nu am găsit nimic care să aibă meniu în engleză sau cu vorbitori de engleză, așa că până la urmă am intrat la un restaurant local care am văzut că era foarte populat și prin semne cumva le-am arătat ce dorim să mâncăm.

Ne-am luat 4 roti cu ou, dalh, orez, curry, pui, 2 beri de ghimbir, destul de multă mâncare, deși majoritatea era destul de picantă, dar gustoasă. Am plătit în jur de 1000 rupii pe tot (4 USD), preț foarte bun. De menționat că eram singurii turiști din acest loc care era destul de aglomerat și toate privirile erau țintite spre noi, parcă eram extratereștri albi printre localnici. După masă am luat-o iarăși la pas pe străduțele orașului, privind prin vitrinele magazinelor.

Colombo

Prin Colombo, trecerea noastră parcă a fost și mai scurtă, după a doua noapte petrecută în Negombo, dimineața am pornit la prima oră pentru a ajunge la Departament of Motor Traffic, aflat în Werhera, o suburbie a orașului Colombo, la aproximativ 15 km față de centrul orașului.

Transportul între cele două orașe se poate face atât cu trenul cât și cu autobusul. Noi am preferat autobusul, cel express fiind cea mai rapidă cale de a ajunge, aproximativ 1 oră. Autobuzele se iau din Negombo Central Bus Stand, însă trebuie specificat că se dorește cel express, altfel cu cel normal durata depășește 2 ore. Bus-urile circula din 30 în 30 minute, de la 6 dimineața până la 23 seara. Biletul plătit a fost de 120 rupii pentru cel expres, adică în jur de 0.5 USD.

Destinația finală a bus-ului expres e în zona Pettah a orașului Colombo, o zonă foarte aglomerată, vibrantă și agitată, chiar într-o piață locală de fructe și legume. Ajunsi în jur de ora 08.00 am căutat undeva să facem copii Xerox după documente, însă majoritatea locurilor deschid doar la 9, așa că ne-am mulțumit cu o nucă de cocos în loc de cafea și am negociat un tuk-tuk până în Werhera, la Departament of Motor Traffic pentru schimbarea permisului. Pentru cei 15 km am plătit 1500 rupii (6 USD).

După cele 2 ore petrecute aici și cu permisul transformat pentru a putea conduce pe teritoriul țării, am mers din nou spre centrul orașului, la sediul celor de la Ameri Rent a Car pentru a ne prelua mașina, după care am plecat spre Galle. Din Werhara, spre centrul orașului am luat acum un bus local, ghidându-mă după Goolge Maps. Prețul unui bilet a fost de 30 rupii, se cumpără direct din autobus.

A doua vizită în Colombo, a fost la sfârșitul excursiei, înainte de a veni spre casă. Fiind cu mașina, am mers din nou în zona Pettah, căci ni s-a parut destul de animată, ne-am făcut provizii de ceva fructe din piața locală apoi am luat-o pe străduțe. Foarte multe magazine, fiecare stradă parcă având un specific de produse: textile, magazine de cereale, haine etc. Am incercat să luăm masa la ceva restaurant prin zonă, dar erau toate doar pline de localnici care nu prea înțelegeau engleză așa că am renunțat.

Mașina am parcat-o lângă Pettah Floating Market, într-o parcare cu plată, plătind 60 de rupii pentru vreo două ore. Am dat o tură și prin Floating Market, care de fapt sunt niște magazine și restaurante pe pontoane într-un canal al Lacului Beira. Aici pare totul mai aranjat și ordonat, cred că e nou construit. Nu la mare distanță e Lotus Tower, un turn impresionant având 350 metri, a doua cea mai mare construcție din Sudul Asiei. Nu l-am vizitat, l-am pozat doar de la distanță, prețul fiind de 20 USD/persoană.

După, am luat-o cu mașina spre Viharamahadevi Park, un parc public aflat în Cinnamon Gardens, cel mai vechi și mai mare parc din Colombo. Numit inițial Victoria Park, după regina Victoria, a fost redenumit după numele unei regine singaleze în 1958. Am prins parcul într-o căldură toridă a orelor după-amiezii, așa că am luat-o agale pe la umbra copacilor, până în capătul lui unde se află o statuie cu Buddah și clădirea vechii primării a orașului colonial. În timpul ocupației britanice, în locul statuii lui Buddah se afla statuia Reginei Victoria.

Am lăsat și parcul, și am luat-o spre Colombo City Center Mall, un mall nou construit pe 4 etaje aflat în partea inferioară a unui zgârie-nor. Simțeam nevoia de un loc cu aer condiționat, căci deja temperaturile treceau bine de 30 de grade. Mall-ul nu a fost foarte mare, dar ne-a prins bine un pic de răcoare. În zona food court-ului erau diferite stații cu mâncare japoneză, indiană, thailandeză, indo, practic din toată Asia. Am încercat un fel de mâncare japonez și unul indian, plătind în jur de 10 USD pentru amândoi, plus o cafea care s-a apropiat de gusturile noastre, nu la plic :).

După un pic de shopping la mall, fiind ultima zi petrecută aici, am mers să predau mașina, loc care se află tot în zona centrală. Cazarea am avut-o lângă aeroport, practic în Negombo, așa că am zis să luăm trenul înapoi, să experimentăm și acest mijloc de transport. Gara principală din Colombo e Fort Colombo, tot în zona Pettah de unde am pornit. Până acolo am luat bus-ul local.

Fiind în jur de ora 17.00, era foarte aglomerat în gară, la ghișeu am cerut un bilet până în stația Katunayaka, aflată la 2 km față de aeroport, bilete care au costat 30 rupii/persoană. Un domn ne-a abordat dacă nu dorim să ne ducă cu taxiul, dar i-am arătat că deja avem bilete și ne-a indicat peronul numărul 5, care s-a dovedit a fi greșit. După câteva indicații greșite și din partea altor oameni, până la urmă am nimerit trenul bun. De menționat că pe aceste trenuri nu apărea nici un fel de inscripție sau indicație unde merg, majoritatea fiind trenuri de navetă, pline cu persoane care lucrează în Colombo șilocuiesc în zonele adiacente.

Colombo mi s-a părut un oraș aglomerat, cu un cer înnorat de smog-ul gros, cu piețe vibrante și aglomerate care contrastează cu zona nou construită care aduce a aer vestic, zgârie nori în contrast cu clădiri dărăpănate, mall-uri și piețe locale, parcă sunt două lumi diferite.

Cam asta a fost experiența noastră cu cele două orașe, mai mult de tranzit și rezolvat treburi administrative. Practic, nu prea poți să le ocolești căci aici e poarta de intrare/plecare în Sri Lanka. Nu pot să zic că sunt niște obiective foarte interesante, comparativ cu restul țării, dar merită măcar să treci câteva ore și să le iei pulsul ca un prim contact cu această minunată țară.

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de cata2106 in 15.03.22 16:42:41
Validat / Publicat: 15.03.22 17:34:48
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în ASIA - ALTE LOCURI. A mai fost în/la: Filipine

VIZUALIZĂRI: 1902 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

5 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (cata2106); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P06 Browns Beach
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 50100 PMA (din 37 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

5 ecouri scrise, până acum

mishu
[15.03.22 20:36:24]
»

Nu pot să zic că sunt niște obiective foarte interesante, comparativ cu restul țării, dar merită măcar să treci câteva ore și să le iei pulsul ca un prim contact cu această minunată țară.

, cred ca merita din plin, iar pozele au aratat asta.

Cat despre toate actiunile voastre pe cont propriu, cred ca va ajuta mult si tineretea, asa ca pofitati din plin acum de tot ceea ce puteti, iar noi, astilalti mai amortiti (vorbesc despre mine), o sa profit la maximum de tot ce ne povestiti voi tineretul.

Felcitari, votat cu mare drag.

pitiPHONE
[15.03.22 21:40:09]
»

Deși logica, vremurile, anii și alte o mie unu motive spun că am șanse mici să văd aceste locuri există în mine o fărâmă infimă care îmi șoptește să încerc și aceste locuri. Și licăre în mine o vagă speranță că într-o zi ajung să văd o părticică din acest loc îndepărtat.

Cu acest sentiment am citit aceste rânduri studiindu-l ca pe o insectă ciudată. Unele chestii îmi spun că mai bine îmi caut destinații apropiate nevizitate (mâncarea de exemplu, deși sunt deschis la nou, unele zone murdare, răutatea unora care te îndrumă, aspectele unor zone mai sărace), alte lucruri mă înflăcărează (plaje, palmieri, fructele văzute, explozia de culori din natură, haine, mâncare). Ceva îmi spune că partea frumoasă acum urmează.

Partea aproape imposibilă rămâne convingerea jumătății mele de a alege o astfel de destinație.

Trenurile circulă cu ușile deschise în timpul mersului din cauza căldurii?

Vacanțe frumoase!

cata2106PHONEAUTOR REVIEW
[15.03.22 21:57:18]
»

@mishu: Mulțumesc mult!

Da, orașele astea doua au un farmec al lor, dar în comparație cu ce urmează, sunt undeva mai jos în topul meu, însă nu vreau sa le stribesc imaginea Clar merita cel puțin o zi, nu îmi pare deloc rău că am dedicat zilele astea pentru ele.

Dar urmează niște destinații mai pe gustul meu

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
cata2106PHONEAUTOR REVIEW
[15.03.22 22:02:39]
»

@piti: Niciodată nu e prea târziu pentru încercat destinații și experiente noi. Iar părțile care poate par mai puțin pozitive, dau farmec acestor vacante în locuri atât de diferite de cele cu care suntem noi obișnuiți.

Și da, intuiești bine, ce urmează e mult peste aceste doua orașe.

Da, trenul cu care am circulat noi mergea cu ușile deschise din cauza căldurii, era un fel de tren "personal", majoritatea erau navetiști, avea vagoane doar de clasa a III-a. Însă exista trenuri mult mai confortabile, cu aer condiționat, aceste călătorii fiind în sine o experienta turistica deosebita, căci peisajul pe care îl vezi în interiorul insulei din tren e de vis.

webmaster
[16.03.22 09:08:45]
»

Mutat în rubrica "Descoperă Colombo și împrejurimile sale, COLOMBO" (nou-creată pe sait)

[Rubrica inițială: Descoperă Sri Lanka]

-

Review-ul a primit „Punctaj Adițional Actualizare RUBRICĂ

— (1) la momentul publicării, în rubrica curentă nu existau impresii din anul curent sau anul trecut ;

— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ al descrierii.

Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
cata2106, mishu, piti

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.057265043258667 sec
    ecranul dvs: 1 x 1