Muzeul Maritim din Creta. Moștenirea unor tradiții marinărești de 6000 de ani

TIPĂREȘTE

CHANIA

Muzeul Maritim din Creta. Akti Koundourioti 731 36

Web: https://www.mar-mus-crete. gr.

GPS: 35.51837 N 24.01628 E

Muzeul Maritim oferă o introducere în istoria maritimă a Cretei, dar nu numai. El celebrează tradiția nautică a Cretei cu modele de nave expuse, instrumente navale, picturi, fotografii și numeroase hărți. A fost fondat la 27 mai 1973, în două locații cu trecut istoric, care dețin rolul de a adăposti și a percepe tradițiile maritime grecești și pe cele ale Cretei. Funcționează cu largul sprijin al Regiunii Creta - Unitatea Regională Chania, al Municipalității Chania și al Bazei Navale din Creta. Muzeul este membru al Consiliului International al Muzeelor (ICOM) și a primit medalia de aur de la Societatea Istorică și Etnologică a Greciei.

Pe partea de nord-vest a portului din, venețienii au construit „Revellino del Porto” , un proiect de fortificație pentru a proteja portul și intrarea acestuia. În anul 1645, otomanii ocupă Chania și transformă Fortăreața în Comandamentul Garnizoanei. Denumirea „Firka” , care în limba turco-otomană înseamnă „baracă” , este utilizată până astăzi. În timpul ocupației germane din timpul celui de-al doilea război mondial a fost folosită ca închisoare. Steagul Greciei a fost arborat aici pentru prima dată la 1 decembrie 1913 și acesta reprezintă un eveniment memorabil legat de unificarea Cretei cu restul patriei mamă.

În prezent clădirea principală a Fortăretei„Firka” , de pe Akti Kountourioti, găzduiește Muzeul Maritim din Creta. Este structurat pe două nivele unde se poate explora istoria maritimă a Cretei și a Greciei. Colecțiile muzeului sunt întreținute și îmbogățite continuu. Printre exponate se numără modele de nave de război și vase comerciale (majoritatea fiind fabricate de voluntari în cadrul muzeului), diverse hărți, picturi și obiecte marinărești, arme remarcabile, colecție de obuze și multe exponate din „Bătălia Cretei” (mai 1941). Doar vizitând muzeul vă puteți da seama de numărul și însemnătatea exponatelor.

Pentru a-și menține forța navală, venețienii au construit 17 șantiere navale în Chania, cu scopul de a repara și proteja navele pe timpul iernii. Pe latura de est a portului a existat o prevedere a inginerului Benedetto Moro din 1607, pentru a fi construite alte cinci șantiere navale dintre care doar două au fost finalizate în zona denumită „Lagonisi” (astăzi Odos Defkalionos). Primul șantier a fost alocat de către Ministerul Elen al Culturii la Muzeul Maritim din Creta, care găzduiește Expoziția de Construcții Navale Antice. Piesa de baza este un model de navă din perioada minoică, a cărei construcție s-a realizat între anii 2000 si 2004. Reconstrucția navei face parte dintr-un program de cercetare integrată de Arheologie Navală Experimentală. Programul se desfășoară conform tuturor regulilor științifice, urmând procedura epocii în cauză, cu utilizarea materialelor și a instrumentelor autentice. Program de vizitare: luni - sâmbătă (09:30 - 15:30); închis duminica și de sărbatorile legale. Preț bilet de intrare: 3 euro. Din nefericire Expoziția a fost închisă în perioada când am avut sejur la Hotel Porto Veneziano (vezi impresii), aflat la 50 de metri distanță.

Muzeul Maritim din Creta este găzduit într-o clădire chiar la intrarea în incinta Fortăreței „Firka” de pe Akti Kountouriouti. Într-o mică grădină sunt expuse o ancoră, o mină marină și o elice cu trei pale. În gangul de la intrare este expusă o torpilă chiar lângă ușa de acces în muzeu. Program de vizitare: luni - sâmbătă (09:00 - 16:00); închis duminica și de sărbatorile legale. Preț bilet de intrare: 4 euro.

Muzeul Maritim este structurat pe două nivele, parter și etaj, fiecare dintre acestea fiind împărțite în săli și culoare de trecere între ele. Fiecare sală conține câte o secțiune care prezintă o perioadă anume din istoria maritimă locală și a Greciei.

Parter.

La intrare se află Recepția unde se achiziționează biletele de acces și diverse lucruri: broșuri, hărti și suveniruri. Alături este Sala 1 - Simboluri unde vizitatorul poate observa simbolurile tradiției maritime atemporale a Greciei, istoria și credința ei, care până astăzi ne amintesc de legătura eternă a popoarelor Eladei cu marea. Trecutul este legat de prezent, deoarece vizitatorul poate admira sculptura zeului mărilor, Poseidon, și a gardianului marinarilor, Sfântul Nicolae, amfore din diferite epoci, descoperiri arheologice și steme ale Marinei, obuze de artilerie de mare calibru care au creat atmosfera Mării Mediterane.

Modelul orasului Chania este inconjurat de material rar din istoria antică, medievală și modernă. Sala 2 - Ocupația venețiană conține monede din epoca romană și medievală, hărți, acorduri comerciale venețiene, titluri de proprietate ale unor personalități importante ale Imperiului Otoman. O navă făcută pentru război, „Regina Flotei” a venețienilor, a dominat Marea Mediterană din secolul al XIII-lea pana in secolul al XVIII-lea, inaugurând construcția de vase cu pânze și arme de foc (de la două pana la cinci tunuri la prova). În primul rând o navă cu vâsle (220 - 260 vâslași). Caracteristici permanente: lipsa unei punți; lada periferică de lemn; culoarul îngust; suprastructuri din prova („rambada” ) si din pupa („cassaro” ). Iesim din sală și traversăm prima podea până la Sala 3 - Războaiele Balcanice și Unirea Cretei cu Grecia. De la mijlocul anului 1912, statele creștine din Balcani au declarat război Imperiului Otoman. În octombrie, Grecia a intrat în război. Flota greacă, sub comanda amiralului Pavlos Kountourioti, a capturat insulele Chios, Lesbos, Thassos, Imvros și apoi a ridicat drapelul grec pe Agios Oros. În decembrie 1912 – ianuarie 1913, în urma victoriilor navale de la Elli si Lemnos, suveranitatea Mării Egee și caracterul grecesc al insulelor au fost pecetluite. Avem expusă macheta cuirasatului „Averof” , cumpărat de guvernul grec în 1909, cu contribuția financiară a lui Georgios Averof, care a acoperit 1/4 din cheltuielile totale. Pe navă a urcat amiralul Pavlos Kountouriotis în calitate de comandant al flotei. Nava a participat la multe bătălii navale cruciale și victorioase, Elli (3 decembrie 1912) si Lemnos (5 ianuarie 1913), care au stabilit dominația grecească asupra Marii Egee. O altă machetă reprezintă submarinul „Delfinul” . Este primul submarin, la scară universală, care a luat parte la o misiune de război. În timpul războaielor din 1912 - 1913, patrula constant dincolo de Moudros si Dardanellia. În decembrie 1912 a lansat un atac cu torpile împotriva crucișătorului otoman „Metzhitie” , care reprezintă primul atac de luptă al unui submarin împotriva unei nave de suprafață. Submarinul a fost dezafectat in 1920. Un portret la mijlocul peretelui prezintă pe Ioannis Pastrikakis, născut la Archanes, Heraklion, Creta, în 1894. În 1910, a intrat cadet naval la Academia Navală Elenă. Când au fost declarate războaiele balcanice, doar elevii din anii I si III frecventau școala deoarece în 1909 și 1911 nu erau înscriși cadeți. Pastrikakis, împreună cu restul colegilor săi din anul III, a fost numit șef de cadeți. A participat, în calitate de ofițer de debarcare, la eliberarea insulei Chios, unde a fost rănit mortal în timpul atacului împotriva garnizoanei otomane din 16 noiembrie 1912. Bustul său a fost așezat în grădina școlii pentru a comemora primul cadet de mare care a fost ucis în acțiune. La 1 decembrie 1913, într-o duminică, marea dorință de zeci de ani a cretanilor s-a împlinit și s-a rezolvat așa numita chestiune cretană, întrucât steagul Greciei a fost înălțat cu toată solemnitatea pe Fortăreața „Firka” , pecetluind simbolic Unirea Cretei cu Grecia mamă. Un moment deosebit de important și emoționant. Din acest motiv s-au adunat un număr mare de oameni din fiecare parte a insulei pentru a urmări ridicarea drapelului. Au fost prezenți și reprezentanți ai scenei politice a țării. În centru se afla regele Greciei, Constantin I (1868 - 1913), flancat de două figuri emblematice ale luptelor de eliberare a Cretei, bătrânii luptători Anagnostis Mandakas (1819 - 1918) si Hatzimichalis Giannaris (1833 - 1916). Alături de rege pot fi văzute, printre alții, comandantul portului Chania, Georgios Kourkoutis (1850 - 1930), amiralul Pavlos Kountouriotis (1855 -1935) si primul-ministru grec Eleftherios Venizelos (1864 - 1836). Națiunea greacă pe durata lungă a ocupației otomane a dat dovadă de o rezistență neclintită. A ținut vie flacăra sacră pentru independența sa națională. Aceste fapte sunt prezentate în Sala 4 - Luptele pentru independență. Contribuția bisericii ortodoxe a fost mare. Din acest motiv, grecii moderni simt o recunoștință profundă. Grecii organizează și dobândesc superioritatea navală în Marea Egee, în pregătirea pentru independența lor. La 25 martie 1821 se desfășoară o revoluție care se extinde treptat în spațiul grecesc, prin greutăți grave și dispute interne. A fost creată o flotă greacă. Fară nave și marinari capabili, nici o mișcare grecească nu ar fi fost posibilă. Și în 1821, o revoluție fără flotă ar fi o nebunie. Flota greacă s-a format prin transformarea marinei comerciale în una militară. A fost estimat la aproximativ 700 de vase grecești la momentul revoluției, mai ales pentru cele trei insule (Hydra, Spetses, Psara), precum și pentru Kasos si Galaxidi. Aceste vase făceau comerț în toate mările. Echipajele erau considerate a fi cele mai bune din acea vreme în lupta navală, marinarii erau cei mai experimentați, pentru că exersaseră, confruntându-se constant cu pirații si briganții. Astfel, 150 de vase„de linie” au fost echipate și multe dintre celelalte au devenit vase de incendiu. După opt ani de lupte și sacrificii, politica oficială a statelor europene s-a schimbat, iar după bătălia navală de la Navarino (20 octombrie 1827), unde flota unită a Angliei, Franței și Rusiei a învins flota turco-egipteană, a fost semnat un pact de autonomie și, după un timp, independența completă a Greciei a devenit realitate (1830). Creta, în ciuda luptelor sale eroice și a faptului că mulți cretani s-au oferit voluntari pe continent și au luptat în multe bătălii împotriva otomanilor, a rămas sub ocupația Înaltei Porți. Insurgența armată, din păcate, nu a fost eficientă. În încăpere sunt expuse machetele unor vase care au participat la luptele pentru câștigarea independenței. O fregată cu trei catarge folosită la începutul secolului al XVII-lea. Vas de mare viteză, cu catarge înalte și o velă de drum mare, deplasare de 800 - 1000 de tone. Armament: 60 de tunuri plasate pe substructura vasului. Fiecare tun era în fața propriei uși pe partea laterală a vasului care se deschidea atunci când era nevoie pentru a trage. Fregatele mai mici aveau o deplasare de aproximativ 600 de tone, cu aproximativ 40 de tunuri si un echipaj de 300 de oameni. Bricki a fost o navă comercială pe care grecii au blindat-o cu mult înainte de 1821 pentru a face față atacurilor piraților. Bricki mai este numit si „Paron” , deoarece designul său de construcție navală era asemănător cu acea navă de război menționată din secolul al XVIII-lea. Bricki a fost principala navă de război, care a sprijinit efortul naval grec în perioada 1821 - 1829. Caracteristicile sale cheie au fost flexibilitatea și viteza mare pe care o putea dezvolta chiar și cu vânt moderat, datorită înălțării pânzelor. Un alt vas de război, Enosis, un crucișător cu aburi de 438 de tone și 15 metri lungime, construit in 1860, era dotat cu două tunuri și a devenit celebru în perioada revoluției cretane (1866 – 1868). Lățimea și stabilitatea acestui vas au făcut-o foarte potrivită pentru transporturi cu tacheria joasa si lată. În sfârșit, grecii au folosit o navă eficientă, neconvențională, deoarece puterea de foc a flotei grecești era mult mai mică decât cea a flotei otomane. Din acest motiv au folosit navele de foc („skampavia” ) cu rezultate excelente. Acestea erau nave cu pânze mici și vechi, special lucrate, încărcate cu explozibili și materiale inflamabile. Au fost azvârlite împotriva flotei inamice ancorate în timpul nopții pentru a produce efectul surpriză.

Sala 5 – Perioada Bizantină prezintă modele de nave din această perioadă și câteva picturi. Se remarcă modelul navei Dromonas, care a fost nava amiral a flotei Bychan. Navă de luptă cu vâsle cu arcul berbec, care a dominat Marea Mediterană timp de mai multe secole. Importante sunt și modelele navelor Yasi Ada, Sebek și Koumbarea-Koumvarion. Musulmanii din Creta și mai ales arabii aveau astfel de corăbii. Colecția este încadrată de portrete ale anumitor împărați bizantini și picturi ale corăbiilor bizantine. Existau mai multe tipuri de aceste nave mai mici sau mai mari, mai vechi și mai noi. Vâslașii și luptătorii de la Dromonos și celelalte corăbii ale Bizanțului erau cetățeni liberi ca la triremele ateniene. În prova se aflau „sifoanele” de unde se lansa „focul grecesc” , arma revoluționară inventată de bizantini. Pe un tablou de mari dimensiuni este înfățișat momentul retragerii luptătorilor cretani din Golful Keratios, după căderea Constantinopolului. Alte picturi înfățișează împărați bizantini: Iustinian I (482 – 565), Leon al III-lea Isauros (685 – 741), Mihai al III-lea (839 – 867), Vasile I Macedoneanul (811 – 886), Nikiforos al II-lea Phokas (912 – 969), Constantin al XI-lea Paleolog-Dragassis (1405 – 1453).

Perioada antică ocupă Sala 6 și prezintă elemente din epoca bronzului și epoca fierului. Epoca bronzului: exponate legate de istoria maritimă minoică, cum ar fi unelte de construcții navale și un model al navei reprezentative din perioada minoică. Epoca fierului: modele care descriu faze ale bătăliei navale de la Salamis și Mikali; modele de biremă și triremă ateniană, de triremă romană; nava Keryneia și, în sfârșit, harta campaniei lui Alexandru cel Mare. Un model al unei bireme ateniene unde se disting două rânduri de vâsle, pistonul și ochiul caracteristic de pe arc. Potrivit lui Herodot, cele două rânduri de vâsle au fost concepute de eritreenii din Asia Mică, coloniști ai beoților. Astfel de nave au fost utilizate de beoți în Războiul Troian. Erau bireme cu 30 sau 50 de vâsle. Partea din față a chilei a fost căptușită cu plăci metalice pentru a o ridica la aterizare fără deteriorare. Berbecul cu arc era principala armă. Lungimea era de 18 m, lățimea între 3 – 3,6 metri și deplasarea de 22 metri. O navă cu 50 de vâsle a dezvoltat o viteză de 6 noduri. Velă pătrată unică, în formă de punte pentru a transporta părțile deteriorate. A fost precursorul triremei. Trirema a fost principala navă de război a atenienilor care s-a impus datorită virtuților sale nautice. Nava cu vele ușoară și rapidă, cu o proră puternică. Tipic a fost concentrarea unui număr mare de vâslași, aproximativ 170 (în trei rânduri adiacente) care nu erau niciodată sclavi înlănțuiți, ci cetățeni greci liberi și mândri. Avea un pescaj mic și fundul larg (instabilitate, dar agilitate) pentru a se deplasa confortabil și la mică adâncime. Triremul sofisticat avea o punte înălțată pentru soldații și arcașii care constituiau forța de luptă (suliță, arc, sabie). Mică a fost deplasarea, din motive de flexibilitate, aproximativ 60-70 de tone. Lungimea era de aproximativ 150 de picioare. Practic avea o pânză principală, și nu întotdeauna, una mai mică pe prova cu o velă pătrată de dimensiuni similare. O navă ușoară, rapidă și puternică, orientată spre înainte, a văzut originalitatea de a aduna mai mulți vâslași și prin urmare a crescut puterea de propulsie fără a-și crește lungimea în consecință. Corintienii au conceput prima dată acest tip de navă. A început ca un instrument în mâinile lui Temistocle pentru victoria asupra perșilor. Continuându-și cariera glorioasă și evoluând constant, a adus o contribuție decisivă la răspândirea culturii grecești.

Ultima încăpere de la parter, Sala 7 – Expoziție cu Mediul Marin. În adâncurile mărilor și pe fundul mării grecești, există o lume minunată necunoscută, o frumusețe naturală încântătoare pe care cei puțini care o pot vizita o descriu ca intrând într-un paradis tăcut cu forme și culori infinite ciudate, cu animale mitice care arată ca plante și plante care seamănă cu animalele. Jocul vieții jucat pe mare este despre toate organismele vii de pe pământ. Toată lumea se naște, mănâncă, se joacă, crește, luptă, se înmulțește, păstrează fără a cunoaște echilibrul minunat al vieții care a fost creat cu milioane de ani în urmă în regatul umed al lui Poseidon. Acest echilibru ecologic, este condiția absolută pentru conservarea tuturor viețuitoarelor de pe pământ și a mediului lor natural pur. Fundul mării este cea mai mare sursă de bogăție pe care o avem. Este viața noastră însăși și trebuie să facem tot ce putem pentru a menține echilibrul lumii noastre vii. Așa ne-ar spune puținii locuitori ai fundului mării care sunt prezentați vizitatorului.

Etajul superior.

Urcăm un rând de scări până la etajul superior. Pereții laterali sunt împodobiți cu diferite elemente din trecutul și prezentul marinei grecești (hărți ale Cretei din diferite epoci, vase decorative cu imaginile unor nave, embleme navale, bustul unui comandant de navă, busolă magnetică).

Cea mai mare parte a etajului superior este dedicată celui de-al doilea Război Mondial. Se remarcă Altarul Patriei - Sala 8, în timp ce sunt fotografii ale Monumentului pentru cei care au slujit pe submarinele marinei grecești și unde s-au sacrificat în timpul serviciului lor. Fotografii una lângă alta ale marinarilor (lupi de mare) care au fost îngropați în mormântul umed. Monumentul se află la Baza Navală Salamis. În colecție sunt incluse echipamente și accesorii navale și de navigație. Există, de asemenea, diverse modele de nave (care sunt construite cu material primar), printre care vedem submarinul Papanikolis; fregatele Velos, Makedonia și TPK Kostakos; cuirasatul american Missouri și crucișătorul Alaska. Submarinul Papanikolis a fost construit în Franța între 1926 - 1927. A fost unul dintre cele mai apreciate submarine din timpul celui de-al doilea Război Mondial, cu acțiune eroică în patrule în Marea Adriatică (la comanda locotenentului Iatridis) și în Orientul Mijlociu (condus de locotenentul Roussen). Un alt vas intrat în istoria marinei grecești este distrugătorul Adrias. A fost acordat de Royale Navy în iulie 1942 și a luat parte la convoaie și patrule în Marea Mediterană cu o acțiune luxuriantă. În octombrie 1943, la comanda locotenentului Iohannis Toumpas, a lovit o mină în regiunea Dodecanez care i-au tăiat arcul. După reparații pe coasta turcă din apropiere, a reușit să navigheze 700 de mile marine, ajungând la Alexandria în ziua de Sfântul Nicolae deși avea prova distrusă până la pod. Odată cu intrarea în port a avut loc o recepție apreciată de la flota elenă și aliată pentru o navă fidelă tradițiilor marinărești care a refuzat să părăsească lupta.

Sala 9 - Al Doilea Război Mondial. La 1 septembrie 1939, Germania nazistă atacă Polonia și declanșează a doua conflagrație mondială care a șocat omenirea timp de șase ani. Provocările continue ale Italiei împotriva Greciei culminează cu torpilarea vasului Ellis la Tinos, la 15 august 1940, iar la 28 octombrie 1940, eroicul „Ohi" („Nu” ) grec se opune ultimatumului italian. Grecia intră în război și începe lupta împotriva forțelor Axei. Lupta pe mare poate fi împărțită în două faze. În prima, marina asigură sprijin forțelor terestre pe frontul din Albania. Faza se încheie cu invazia germană și cucerirea Greciei de către trupele germano-italiene în aprilie 1941. În a doua fază, marina elenă credincioasă în tradițiile sale nu coboară steagul și conduce rămășițelor flotei sale la Alexandria pe 25 aprilie 1941 pentru a continua lupta timp de patru ani. Și în timp ce în Grecia sărăcită și însângerată se deschidea un nou front, Rezistența Națională, navele de război grecești participă la nenumărate convoaie, debarcări, raiduri în Mediterana, Adriatica, Atlantic, Indian și marea debarcare din Normandia (6 iunie 1944). Aliații elogiază curajul și eroismul grecilor. Această mare epocă se încheie când umbra neagră a războiului a trecut și flota greacă a acostat la Faliro la 17 octombrie 1944. Grecia i-au salutat cu entuziasm pe marinarii greci. Au fost considerați demni de Patrie.

Cel mai mare spațiu destinat exponatelor este reprezentat de Sala 10 - Perioada Postbelică care prezintă material fotografic, modele de nave și echipamente de la navele acestei perioade bazate pe condițiile tehnologice în continuă schimbare. Fregate, crucișătoare, submarine, distrugătoare, nave purtătoare de rachete direcționate, elicoptere, nave antisubmarin, vedete rapide, dragoare de mine, cisterne plutitoare etc. De menționat este și Simularea unui Pod Distrugător, care impresionează fiecare vizitator al muzeului. Podul reprezintă cea mai înaltă parte a suprastructurii unei nave între castel și puntea de comandă unde există diverse instrumente și dispozitive: cârmă (timonă), telegrafe pentru motor, indicatoare vitezometru, radar, anemometre, barometru, higrometrul, busolă magnetică și giroscopică, inclinometru, aparate de comunicare telefonică etc. Toate aceste dispozitive oferă personalului „Bridge" o mare securitate și asistență pe mare. Sala 11 este dedicată Marinei Comerciale, în special contribuției la transporturile din perioada celui de-al Doilea Război Mondial. O mare parte din contribuția la succesul efortului aliat aparține contribuției extinse și valoroase a marinei grecești. O contribuție care a început în prima zi de război din septembrie 1939, fără ca Grecia să fie încă în stare de război. A continuat după eliberarea Greciei până la sfârșitul războiului din septembrie 1945, în misiuni în Atlantic, Pacific și Indian, Orientul Mijlociu și Mediterana pentru a servi nevoilor marinei britanice și grecești. Din păcate, această mare contribuție nu ar fi putut fi făcută fără sacrificii. Transportul mercantil elen a furnizat 614 nave cu un total de 2.100.000 de tone și 20.000 de marinari. La sfârșitul războiului, au rămas 121 de nave (77% pierdere) cu o capacitate totală de 506.000 tone (pierdere 70%), în timp ce pierderile umane au fost de peste 2500.

În penultima încăpere, Sala 12 - Tradiția nautică greacă, era forfotă mare. Un cordon roșu bloca accesul. Nu s-au putut vizita deoarece era în curs de amenajare. Drept urmare am trecut la ultima încăpere, Sala 13 - Bătălia Cretei.

„Bătălia Cretei” rămâne un simbol al luptei, curajului, sacrificiului de sine și hotărârii de a învinge idealurile de libertate și democrație. În 1941, Creta și-a adăugat propria pagină luptei constante a lumii libere împotriva forțelor nazismului. Soldații britanici, australieni, neozeelandezi și greci, împreună cu mândrii civili cretani, au luptat pentru libertate și demnitate umană. Ocuparea Cretei a fost considerată ca un obiectiv militar nerealist, nu s-au făcut pregătiri nesemnificative de apărare pe insulă și Hitler însuși nu a putut vedea oportunitatea operațiunii și, prin urmare, a ezitat să întreprindă un atac aerian asupra Cretei, singura modalitate viabilă de a realiza ocupația acestuia. Al 28-lea batalion neozeelandez, Maori, așa cum este cunoscut pe scară largă, a fost fondat în octombrie 1939. Inițial a fost format din soldații maori voluntari cu ofițeri Pakeha (albi), un total de aproximativ 1000 de oameni. După antrenamentul de bază din taberele din Noua Zeelandă, batalionul a călătorit în Anglia la mijlocul anului 1940. A fost transferat în Orientul Mijlociu în ianuarie 1941, unde a fost completat de alți 300 de oameni. În martie 1941, s-au mutat din nou pe front, în Grecia unde s-a confruntat pentru prima dată cu inamicul în trecătoarea Petra. Retragerea brutală a venit în Creta, unde alte șase batalioane din Noua Zeelandă, cu forțe din Anglia, Australia și Grecia, alături de civilii cretani, au participat la bătălia istorică. Inițial, Batalionul Maori a deținut poziții în Platanias unde s-a confruntat cu invazia aeriană germană din 21 mai 1941. După două zile au participat la contraatacul de pe aeroportul strategic din Maleme și la luptele acerbe care au urmat în zona Galatas. Pe 27 mai, când s-au retras împreună cu celelalte forțe aliate, iar după ce au dansat „hakka" (dansul de război maori), au efectuat cunoscutul contraatac, cu baionete, al cărui efect a fost să omoare destui germani pentru a forța pe aceștia să se retragă temporar. După evacuarea cu succes în Egipt, batalionul a revenit la acțiune activă mai târziu în 1941 în campania nord-africană și a participat la luptele din Solluch, Monastir, Sidi Magreb, El Gazala, Mingar Qaim, El Alamein, Medenine și Tebaga Gap. Cea mai remarcabilă piesă a apărării grecești a fost reprezentată de civilii neînarmați, care s-au încăpățânat să reziste până la moarte. Între 28 mai și 1 iunie, forțele aliate au fost evacuate la Alexandria, în Egipt, sub impactul loviturilor aeriene germane împotriva navelor britanice și grecești ale căror echipaje au dat dovadă de curaj și sacrificiu de sine. „Bătălia pentru Creta” rămâne un simbol al luptei, curajului, sacrificiului de sine și hotărârii de a învinge idealurile de libertate și democrație".

Vizita la Muzeul Maritim din Creta s-a încheiat aici. Interesantă pentru cei pasionați de istoria maritimă și nu numai. Deși spațiul muzeal este destul de mic, vizitatorul rămâne cu un bagaj de informații foarte încărcat. Am fost mulțumit pentru cele văzute în sălile tematice, dar îmi pare rău că unele fotografii nu sunt prea reușite deoarece este greu să fotografiezi/filmezi prin geamul unei vitrine, într-un spațiu foarte strâmt.

Vă recomand să vizitați Muzeul dacă sunteți în Chania. Muzeul Maritim este o mare dovadă a interesului și dragostei marinei grecești, care își continuă tradițiile de război și pace, lăsând moștenire orașului Chania o clădire culturală asemănătoare celor mai bune de acest gen.

Să auzim numai de bine și vacanțe minunate tuturor!

---

VIZUALIZĂRI: 277 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI