Prima zi - Universitatea, Casa lui Aron Pumnul (II)

TIPĂREȘTE

Continuare de aici.

În ciuda ploii care continua să cadă, am părăsit repede camera de hotel, am luat troleul 2, care, mergând ceva mai mult de un sfert de oră în lungul Străzii Ruska, a ajuns chiar în apropiere de Universitate, primul nostru obiectiv, şi cel mai important din Cernăuţi. Clădirea Universităţii este cu adevărat impresionantă şi nu trebuie, cu niciun chip, ratată, în cazul unei vizite la Cernăuţi. Printr-o poartă monumentală, se intră în curtea interioară, încadrată pe trei laturi de corpuri de clădire din cărămidă roşiatică, într-un stil eclectic, mauro-bizantin, ce îmbină influenţele occidentale cu cele orientale. Corpul central adăpostea reşedinţa mitropolitului, cu capela Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, în corpul din stânga erau seminarul teologic şi biserica mitropolitană, iar în cel din dreapta, împodobit cu un frumos turn, se aflau o şcoală de psalmişti, una de pictori de icoane, precum şi casa de oaspeţi. L-am întrebat pe portar cum pot găsi un ghid în limba română, iar acesta ne-a îndreptat către aripa stângă, spre clădirea bisericii. Acolo, la intrare, se află o încăpere în care poate fi găsit şi ghidul în limba română, un domn foarte prietenos şi bine informat, Nicolae Costaş, profesor de limba română la o şcoală din Cernăuţi şi absolvent al Universităţii de aici. Costul unui tur cu ghid este de 30 de grivne de persoană, iar grupurile mai mari beneficiază de reducere. Fiecare grivnă plătită îşi merită întrebuinţarea, întrucât domnul Nicolae ne-a plimbat prin încăperile importante ale Universităţii, oferindu-ne numeroase informaţii despre istoria acesteia şi răspunzând, cu răbdare, întrebărilor noastre legate de numeroase alte lucruri.

Ghidul nostru ne-a explicat că actuala incintă a Universităţii a fost construită, începând cu 1864, drept reşedinţă a Mitropoliei Ortodoxe a Bucovinei şi Dalmaţiei. Universitatea a fost înfiinţată, în 1875, prin hotărârea împăratului Franz Joseph. Aici funcţiona, la început, doar Facultatea de Teologie, celelalte Facultăţi, de Drept şi Filosofie, desfăşurându-şi activitatea în alte clădiri, din apropiere. Universitatea a purtat, iniţial, numele lui Franz Joseph, iar limba de bază era germana, existând şi departamente pentru limbile română şi ucraineană. După Marea Unire, Universitatea din Cernăuţi a primit numele lui Carol I, fiind una dintre universităţile cele mai importante ale României Mari. Odată cu trecerea sub stăpânire sovietică, Mitropolia Bucovinei a fost desfiinţată, iar întregul edificiu a revenit Universităţii. Din 1989, Universitatea poartă numele lui Iuri Fedkovici, un scriitor ucrainean din secolul al XIX-lea, originar din Bucovina, aparţinând curentului romantic.

Turul nostru cu ghid a început la primul etaj al corpului central, în Salonul Roşu, numit înainte al Sfântului Sinod, unde, actual, îşi desfăşoară şedinţele Senatul Universităţii. Pereţii sunt tapetaţi cu mătase roşie din China, iar scaunele sunt tapiţate cu material de aceeaşi culoare. Parchetul şi mobilierul din lemn au tot culoare roşiatică, iar plafonul este împodobit cu frumoase decoraţiuni din lemn pictat. Pe un perete se află şi o superbă oglindă veneţiană, despre care se spune că întinereşte cu cinci ani orice femeie care se uită în ea.

Am trecut, apoi, în Sala de Marmură, fosta Sală Sinodală, locul în care, la 15/28 noiembrie 1918, Congresul General al Bucovinei a proclamat unirea acestei provincii cu Regatul României. Sala, cu două nivele, este împodobită prin coloane din marmură, deasupra cărora se înalţă arcade rotunde, plafonul din lemn e decorat cu motive folclorice, iar pereţii sunt acoperiţi cu alabastru. Pe peretele din faţă se află portretul lui Iuri Fedkovici, iar de plafon atârnă splendide candelabre. Din nefericire, în 1944, sala a fost distrusă de un puternic incendiu, iar la restaurare nu s-a ţinut cont prea mult de aspectul iniţial.

A urmat Salonul Albastru, din care se trecea în bibliotecă, acesta fiindu-i dedicat arhitectului ceh Josef Hlávka, cel care a proiectat şi condus lucrările de construcţie ale superbului edificiu al Universităţii. Am putut vedea un bust de bronz şi un portret pictat, reprezentându-l pe acest architect cu barba stufoasă şi roşiatică. Câteva panouri prezintă informaţii despre viaţa şi cariera acestuia, enumeră alte realizări ale sale şi conţin fotografii cu Hlávka şi membri ai familiei lui. Dintr-un balcon ni se deschidea frumoasa privelişte asupra parcului ce conţine diverse specii de arbori, precum şi un bust al aceluiaşi Josef Hlávka.

Coborând spre parter, am observat pe tavan sau pe pereţi diferite simboluri care atestă multiculturalitatea locului, de la capul de bour al Moldovei până la steaua lui David, semn al numărului mare de evrei trăitori în Cernăuţi până la Al Doilea Război Mondial. La parter, mai multe statui o reprezintă pe Austria sub forma unei femei fără cap sau cu capul ascuns. Acestea au fost inspirate de o statuie existentă cândva în centrul Cernăuţilor, reprezentând-o pe împărăteasa Elisabeta, mai cunoscută drept Sissi, care a fost dispărută, din cauza vicisitudinilor istoriei, fiind găsită, apoi, fără cap. Cea mai ciudată dintre statui are capul complet ascuns sub un acoperământ negru, în stilul femeilor musulmane. Pe o tablă de marmură am găsit gravate numele rectorilor Universităţii, tabla fiind împărţită în trei sectoare, reprezentând perioadele austriacă, românească şi sovieto-ucraineană. Dintre aceste nume, cel mai cunoscut este al istoricului Ion Nistor, militant unionist, ministru în mai multe guverne, membru al Academiei Române, rector al Universităţii din Cernăuţi în două rânduri: 1920-1921 şi 1933-1940.

Am încheiat turul, întorcându-ne la biserica mitropolitană, închinată celor Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Ioan Gură de Aur şi Grigore Teologul. Interiorul bisericii este frumos pictat, unul dintre artiştii care au lucrat aici fiind Epaminonda Bucevschi, născut la Iacobeni, lângă Vatra-Dornei, participant, alături de Eminescu şi mulţi alţi români la serbările de la Putna din 1871. Altarul conţine, printre alte picturi, o reprezentare a Sfintei Treimi: Iisus Pantocrator, aşezat pe un tron, cu Cartea în mână, având deasupra sa un porumbel, simbol al Duhului Sfânt, iar deasupra tuturor Dumnezeu-Tatăl, reprezentat foarte rar în bisericile ortodoxe.

În perioada comunistă, biserica a fost închisă, domnul Nicolae spunându-ne că în interiorul ei a fost amplasat un calculator gigantic, din categoria Minsk. La plecare, am putut cumpăra de la ghidul nostru o broşură de prezentare a clădirii Universităţii, o carte de Al. Bocăneţu intitulată "Istoria oraşului Cernăuţi pe timpul Moldovei", apărută sub egida Academiei Române, precum şi un set de 20 de cărţi poştale cu imagini din Cernăuţi. În plus, domnul Nicolae ne-a mai dăruit şi o hartă a zonei centrale a Cernăuţilor, care ne-a fost foarte utilă în timpul excursiei noastre, mai ales că în oraş nu prea există puncte de informare turistică. După ce ne-a mai făcut câteva recomandări, ne-am despărţit foarte cordial de acest om de ispravă, care ne-a mai invitat şi cu alte ocazii în acest oraş superb, dar destul de puţin vizitat de turiştii români.

De la Universitate, fiindu-ne cam foame, am pornit prin oraş pentru a găsi un restaurant. Ne-am oprit la un restaurant foarte elegant, numit Sorbonne, care are în faţa sa un monument al lui Iuri Fedkovici, al cărui chip fusese atât de des întâlnit şi în incinta Universităţii. Spre dezamăgirea noastră, nu am putut intra în restaurant, el fiind rezervat pentru un banchet. După alte căutări, pe Strada Ivan Franko am descoperit un mic restaurant, numit Gnom-Ekspres, ai cărui pereţi erau decoraţi cu gnomi aflaţi în nişte nişe. Felurile de mâncare se aflau într-un galantar, trebuind doar să le ceri ospătăriţelor ce şi cât doreşti din fiecare, mâncarea fiind încălzită imediat într-un cuptor cu microunde. Am luat câte puţin din mai multe feluri de mâncare, toate foarte gustoase şi ieftine în comparaţie cu preţurile de la noi. Cu aproximativ echivalentul a 30 de lei româneşti, pentru două persoane, am reuşit să mâncăm foarte bine şi să luăm şi o sticlă de Sprite, întrucât băuturi alcoolice nu erau.

Am traversat în ritm rapid centrul oraşului, lăsând pentru a doua zi să-l explorăm mai în amănunt, şi ne-am îndreptat spre sud, pe strada principală, numită Holovna, apoi pe o altă stradă care vine în prelungirea sa, numită Cervonoarmiiska, şi, pe partea stângă, în apropierea unei pieţe, am găsit Catedrala romano-catolică Inima lui Iisus, construită în stil gotic, cu elementele arhitecturale specifice acestuia: rozasă, turnuri în formă de săgeată şi nelipsitele ogive. Din păcate, catedrala era închisă şi părea a fi lăsată în paragină. Mai mult, ca şi în cazul altor monumente, nu existau în preajmă eventuale plăcuţe cu informaţii, statul ucrainean şi municipalitatea cernăuţeană nefăcând prea mari eforturi pentru exploatarea turistică a acestui oraş fermecător.

Ne-am continuat drumul pe Cervonoarmiiska şi, la scurtă distanţă, pe partea dreaptă, se află Strada Aron Pumnul, o stradă lăturalnică, pe care iniţial nu am observat-o, dar am găsit-o apoi, prin amabilitatea unor localnici ucrainieni. Pe această stradă, la numărul 19, pe partea stângă, se află casa lui Aron Pumnul, cărturarul născut în Transilvania, în zona Braşovului, dar care şi-a petrecut ultima parte a vieţii la Cernăuţi, fiind profesor de limba şi literatura română la liceul german de aici, Ober-Gymnasium. În această casă, cu aspect bătrânesc, care se prezintă astăzi cu pereţii văruiţi galben, cu cerdac verde şi boltă de vie în faţă, a stat în gazdă şi Mihai Eminescu, care a studiat la Cernăuţi, fiindu-i elev lui Aron Pumnul şi având plăcuta sarcină de a se îngriji de biblioteca acestuia. Poarta era descuiată, aşa că am putut intra în curte, unde se află un bust al lui Mihai Eminescu.

Pentru că se lăsa înserarea, am traversat din nou centrul şi am luat troleul către hotel. Am petrecut vreo oră în supermarketul Ekvator, cumpărându-ne de mâncare şi câteva sticle de bere. Ne-am îndreptat, apoi, spre hotel, mergând pe marginea drumului, întrucât trotuarul era plin de gropi pe care ploaia le umpluse cu apă, iar strada nu prea era iluminată, hotelul nostru fiind situat, practic, într-un sat.

---

VIZUALIZĂRI: 6548 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI