Coasta vestică a Portugaliei

TIPĂREȘTE

Dupa atatea castele si palate, a sosit randul intalnirii cu Oceanul Atlantic, pe coasta de vest a Portugaliei. Dimineata am pornit cu metroul din statia Parque pana in Rossio, iar din gara Rossio, cu trenul spre Estoril-Cascais (sunt trenuri la fiecare 20 de minute). Transportul este gratuit cu cardul Lisabona. Tinta noastra, in aceasta a treia zi in Lisabona, este Cabo da Roca, cel mai vestic punct al Europei.

Estorilul nu l-am zarit decat din mersul trenului, iar vestitul cazinou se vede din gara. Oraselul a capatat aerul aristocratic, ca urmare a amprentei familiilor regale care s-au refugiat aici in timpul celui de al doilea razboi mondial: Carol al II-lea al Romaniei; Umberto al II-lea al Italiei; Juan Carlos al Spaniei, care a stat in exil pana in 1975; Juan de Borbon, pretendent la tronul Spaniei; Miklos Horthy, regent al Ungariei.

De aici, dupa cca. 10 minute, trenul ajunge in Cascais. Iesim din gara, ocoloim un mall si ne indreptam spre parcarea subterana de unde luam microbuzul 403 spre cel mai vestic punct al Europei. La Cabo da Roca, „aqui, onde a terra se acaba e o mar começa” (locul unde se termină uscatul și începe marea), acum câteva sute de ani, se credea că este capătul lumii. Pe un soare orbitor, fara pic de vant, ne-am, strecurat’’ prin vegetatia pitica pentru a ajunge la privelistea fantastica oferita de spuma alba a Atlanticului care se loveste de stancile abrupte. Ne-am plimbat de-a lungul coastei, la 150 metri deasupra oceanului, profitand de vremea superba, dupa care ne-am apropiat de crucea care marcheaza cel mai vestic punct al Europei, pe care am imortalizat-o in cateva fotografii, pe care le voi arhiva alaturi de cele din cel mai sudic punct al Asiei (insula artificiala Sentosa a orasului stat Singapore).

Pe aceasta limba de pamant se gaseste, inca din 1772, farul alb-rosu, primul construit în Portugalia, care nu este insa deschis publicului. Tor aici se gaseste oficiul de turism, de unde poti cumpara contra sumei de 10 euro o diploma care sa ateste faptul ca ai vizitat aceste locuri.

Am asteptat microbuzul care circula la intervale conform orarului afisat si ne-am intors in Cascais, un orasel cosmopolit, rafinat, cu strazi elegante si vile luxoase impodobite cu azulejos. Initial, a fost un simplu sat de pescari, care a avut norocul sa fie ales de catre regele Luis I, in anul 1870, ca resedinta de vara pentru familia regala, transformandu-se astfel intr-o statiune populara in randul familiilor nobiliare, atrase de climat blanda si de vecinatatea oceanului.

Am ajuns pe faleza, indreptandu-ne spre Boca do Inferno (Gura Iadului), locul unde valurile tuna la trecerea printr-o stramtoare in roca. Initial forta Atlanticului a creat o pestera prin erozounea stancilor, insa in timp aceasta s-a prabusit, dand nastere unei arcade. Ne-am asezat pe stanci precum soparlele la soare si am vizionat spectacolul oferit de natura.

Exista si o legenda inscrisa în limba portugheză pe o placa de pe stancile Gurii Iadului, conform careia un ocultist britanic, Aleister Crowley, si-a inscenat impreuna cu renumitul poet portughez Fernando Pessoa, propria sinucidere. La trei săptămâni după "moartea" sa, Crowley s-a întors la Berlin.

Ne-am plimbat de-a lungul falezei, admirand yahturile ancorate in fortul Marina, farul Santa Marta, până am ajuns la muzeul Castro Guimaraes. Acesta este si biblioteca publica, adapostind peste 25.000 de carti rare, diverse obiecte de arta decorativa, picturi si imagini ale figurilor importante ale Portugaliei sfarsitului de secol 19 si inceput de secol 20, la care intrarea este gratuita. In curtea muzeului, exista o frumoasa fantana placata cu azulejos din sec. 19.

Ne-am indreptat spre gara, de unde am urcat in trenul spre Lisabona. Inca sub influenta orasului cu aer aristocrat, imi imaginam cum ar arata Cazinoul din Constanta daca ar exista pe faleza din Cascais...

Ajunsi in Lisabona in jurul orei 16, ne-am propus sa descoperim orasul, urmand traseul Tramvaiului 28. Am mers cu metrul din gara Rosio pana in piata Martim Moniz, unde am urcat in vestitul Tramvai galben, care leaga Martim Moniz cu Campo Ourique, trecand prin Graca, Alfama, Baixa si Estrela.

Calatoria nu ne-a costat nimic, avnd cardul Lisabona. Daca nu urci in tramvai de la capatul traseului, risti sa ramai in picioare, ceea ce nu e deloc comfortabil, datorita înghesuielii, curbelor, pantelor si a franelor vatmanului. In interior totul e vintage, scaunele sunt din lemn.

Clopotelul suna si tramvaiul porneste incet, dar urca cu bine toate dealurile extrem de inclinate, iar uneori franeaza brusc pentru ca strazile sunt extrem de inguste (poti atinge zidurile caselor) si masinile sunt parcate sau oprite pe linia de tramvai. Are viteza foarte mica asa ca teoretic te poti plimba pe langa el. Traseul este parcurs in cca. 40 minute si ajuns la capat, trebuie musai sa cobori, chiar daca intentionezi sa te intorci pe acelasi traseu. Acest lucru a fost insa benefic pentru ca am avut posibilitatea sa-l fotografiez.

La intoarcere, am coborat la Portas do Sol si am urcat la castelul de Sao Jorge, pe care nu l-am vizitat deoarece am ajuns aici dupa ora 18, la care portile acestuia se inchid. Am facut cateva fotografii cu castelul luminat, care de altfel poate fi vazut din aproape orice punct al Lisabonei. Castelul a fost resedinta regala a maurilor pana cand primul rege al Portugaliei, Afonso Henriques l-a cucerit in anul 1147. Mare parte a castelului a fost distrusa de-a lungul anilor, in special la cutremur, dar inca se pot vedea o multime de ziduri de aparare si 18 turnuri.

Am incheiat ziua, colindand prin cartierul Alfama, cel mai vechi cartier al orasului, care si-a păstrat arhitectura originala, rezistand cutremurului din 1755.

---

VIZUALIZĂRI: 3131 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI