Sardinia - o piscina naturala

TIPĂREȘTE

Da aveti dreptul sa ma numiti dependenta, dependenta ca de droguri. E defapt ca o boala, o boala grea care m-a acaparat deja de mai muti ani. O boala incurabila si fara sperante prea mari de remediere. Doar din cind in cind cate o “pastila” de drum combinata cu stressul noptilor petrecute in aeropoarte, picioare amortite printre scaunele mult prea inguste ale companiilor aeriene low cost, inpachetatul si despachetatul de geamantane, sint printre putinele posibilitati care o amelioreaza. Boala pe care o am – dorul de duca – m-a facut sa fiu din nou plecata in ultimele zile.

Doar o mica excursie si nici asa de departe de casa asa ca am ales din nou Sardinia. Recunosc tabletele au fost de data aceasta scumpe, foarte scumpe in comparatie cu cele luate pina acum. Sardinia este o destinatie de lux si putinele hotele aflate nici macar direct pe malul marii pot cere preturi exorbitante - daca nu vrei sa dormi in masina sau nu ai cortul la tine nu-ti ramine nimic altceva de facut decat sa platesti preturile pe care ti le cer. Am aterizat din nou in Alghero – cu toate ca de data asta voiam sa vizitam sudul insulei si am preluat masina inchiriata in avans de la aceeasi agentie ca si acum 3 ani cind am mai fost acolo. Si trebuie sa recunosc – m-am simtit putin ca si cum m-as intoarce intr-un loc binecunoscut si mult iubit. Sardinia nu e o insula imensa – din nord pina in sud sint circa 300 de km si daca parcurgi drumul direct pe autostrada esti in circa 2 ore acolo. Dar cine foloseste autostrada in concediu? "Der Weg ist das Ziel"– se zice pe germana – deci in traducere "drumul este scopul calatoriei" – asa ca am luat-o incetinel pe strazile serpuinde ale coastei de vest.

Pina in orasul Bosa – in multe dintre ghidurile turistice definit fiind ca cel mai frumos oras din Sardinia. Oraselul Bosa situat pe malul riului Temo fusese pina in anii 40 un oras de pielari si riul care trece prin mijlocul acestui oras trebuie sa fi mirosit ingrozitor de rau pe vremea aceea. Acum s-au inchis toate manufacturile de piele si casele parasite si intre timp derapanate dau orasului un aspect si mai romantic. Orasul vechi cu casute colorate in culori stridente cu stradute inguste tipice italiei si in mijlocul orasului sus pe un deal o fortareata. Ne-am cazat cum se putea altfel la Hotelul Baja Romantica de pe terasa caruia puteam admira seara apusul fantastic de soare. Bosa Marina – zona de plaja a orasului este o adunatura de taverne, case de vacanta si magazine de suveniruri. O plaja cu nisip fin dar de culoare galben gri si o mare cu intrare lina este o culisa perfecta pentru o vacanta relaxanta…daca nu ar fi boala pe care o am si care ma face la doar doua zile pentrecute aici sa trebuiasca sa plec mai departe.

Urmeaza regiunea Oristano pentru mine cu cel mai interesant strand din Sardinia in zona Putzu Idu unde am avut si norocul sa inoptam intr-unul dintre cele mai frumoase hotele. Defapt probabil singurul hotel din aceasta regiune – nou construit. Plaja mi-aduce putin aminte de coasta de nord a Frantei cu stinci de calcar, o coasta abrupta intrerupta insa deseori de o plaja superba cu nisip fin si alb si o apa de o culoare de nedescris. Hotel Rafael este defat o vila situata in apropiere de mare cu un restaurant si un bucatar superb – definitiv cel mai bun meniu de peste mincat de mine vreodata. (ok, pina acum nu m-am dat prea in vant pentru mincarurile pe baza de peste si am comandat acest meniu doar vrind sa-i fac o placere sotului meu... si doamne cat ii multumec acum ca mi-am schimbat parerea despre fructele de mare!) Strandurile din aceasta zona sint aproape goale si putini turisti care au ajuns pina aici sint majoritatea de provenienta italiana. Se vorbeste f. putina engleza, mai bine zis de loc dar intelegerea cu ajutorul limbii mele materne nu imi face prea mari greutati. Aici as fi ramas mai mult – mi-a placut atmosfera personala si lejera din hotel dar aveam rezervate si alte hotele situate pe coasta cea mai frumoasa a Sardiniei – Costa Rei – Coasta Regala. Dar pina a ajunge acolo aveam sa traversam Costa Verde cu strandurile ei inca virgine cu foste orase miniere, acum parasite si cu o vizita la un hotel aflat in mijlocul dunelor de nisip – undeva la capatul lumii. Despre acest hotel am citit candva intr-un reportaj cum ca este situat intr-o zona foarte pustie. Cind parasesti strada principala si o iei pe o strada de tara între Capo Pecora şi Capo Frasca inca nu stii la ce sa te astepti. Trecem pe linga un fost oras minier acum parasit si transformat intr-un muzeu natural si mi-e imi trece un fior ciudat prin spate. Fiind o “geamana” la zodiac, un semn al aerului nu ma simt deloc bine sub pamint. De aceea am refuzat sa cobor sa vizitez minele cu toate ca la temperatura de aproape 35 de garde de afara, vintul racoros ce urca din coridoarele intunecate ma imbia parca totusi sa o fac. N-am facut-o, am plecat mai departe trecind pe linga case fara ferestre si usi uneori doar ziduri goale acum acoperite pina la mijloc de nisip. Drumul serpuieste spre mare inca asfaltat cand dintr-odata apare un semn de circulatie care ne face atenti ca acest drum asfaltat de va termina in citiva metri. Masina noastra este un fiat bambino – o masinuta de aceeasi categorie ca si cea pe care am inchiriat-o si in Creta – si cine isi aduce aminte - am avut cu adevarat probleme cind ne-am impotmolit in nisip. Dar nici rugamintile mele fierbinti de a intoarce din drum si a parasii aceasta zona ciudata aproape morbida si nici piriul de o culoare ruginie care pare a fi umplut cu singe uneori prin care trebuie sa trecem la un moment dat, nu reusesc sa-l abata din drum pe sotul meu care vrea neaparat sa viziteze hotelul dintre dune. Cat de departe este acest hotel? ma intreb, strada nepavata devine din ce in ce mai ingusta si hirtoapele din ce in ce mai adinci si cei citiva kilometrii se lungesc in infinit

In sfirsit: O barieră si un avertisment scris pe o placuta de lemn ne atentioneaza: Strada senza uscita... strada fara intoarcere... am ajuns la capatul lumii.

Hotelul Le Dune este cu adevarat ceva deosebit. Doar 28 de camere simple fara televizor, o curte interioara in care o fintina arteziana incearca sa racoreasca si umezeasca aerul fierbinte al nisipului incins la soare si citeva sezlonguri cu umbrele rasfirate pe o plaja imensa. Hotelul nu are piscina si pretul unei camere se ridica mult peste bugetul alocat de noi. Zabovim cateva minute, bem un suc rece de la gheata si plecam mai departe spre Costa Rei.

Pentru Costa Rei va spun sincer – am cautat saptamani intregi sa gasesc un hotel cit de cit acceptabil printre putinele hotele care erau aici si preturi care urcau peste 1000 de euro pe noapte. Casa de vacanta este cuvantul magic daca vrei sa vizitezi Sardinia. O astfel de casa cu doua sau trei dormitoare, bucatarie, baie si curte privata costa circa 500 – 700 Euro (in perioada in care am fost noi acum, la inceputul lunii iunie) pe saptamana! doar ca nu se pot inchiria decit pentru o saptamana intreaga. Asa ca a trebuit sa ne multumim cu ce am gasit. Hotelul Il Vascello, circa 30 de camere si o piscina privata costa in comparatie mult mai mult 140 EUR pe noapte. Pe o poteca ingusta printe boscheti si dune de nisip se ajungea la o plaja superba numita Piscina Rei. Da! cu adevarat o piscina naturala.

Aici am petrecut mai multe zile, defapt trei la numar deoarece precum v-am mărturisit deja eu sufar de o boala – dar cum spunea Ana Blandiana cindva – de boala de care sufar nu se moare ci se traieste!

---

VIZUALIZĂRI: 5535 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI