Cadiz - istorie, monumente și un apus magnific

TIPĂREȘTE

Dimineața următoare plecăm amândoi în explorare tot din Barrio de la Vina. Îl găsim curat, parcă spălat și apretat, cu străzile înguste mai liniștite decât seara trecută.

Ajungem în Plaza San Antonio, unul din punctele importante ale centrului vechi. Denumită în trecut Campo de la Jara, după numele unei fântâni din apropiere, aceasta a devenit începînd cu secolul al XVIII-lea principala piață a orașului, locația festivalurilor și evenimentelor locale importante.

În acest loc s-a proclamat constituția din 1812 iar 8 ani mai târziu tot aici a fost înăbușită sângeros răscoala ofițerilor liberali care solicitau revenirea la constituția anterior pomenită, după ce regele o desființase în 1814.

Nu departe de piață ai ocazia să dai și de clădirea în care s-a semnat adoptarea primei constituții, una impozantă din care – la data trecerii noastre pe acolo – ieșeau avocați purtând peruci aidoma celor văzute în filme.

În apropierea pieței se află și casa în care, cu acordul instanțelor locale, s-a înființat și a avut primul sediu Loteria Națională iberică.

Continuând cu obiective turistice aflate în zonă, nu poate trece neobservat Torre Tavira, cel mai important turn de veghe din Cadiz, aflat exact în centrul istoric și considerat, la cei 45 de metri ai săi, cel mai înalt punct al orașului, oferind cea mai bună panoramă plus prima cameră obscură din Spania.

Că tot pomenesc de turnuri, e de menționat că în urbe mai există încă alte 128, majoritatea ridicate pe casele vechilor comercianți.

Hălăduind pe străzi ajungem în piața agroalimentară. Ei bine, nici asta nu trebuie ratată! Pești, fructe de mare, măsline de n-șpe feluri, legume și, mai ales, fructe locale. Dintre care am ales și cumpărat kaki și chirimoya, atât de gustoase încât salivez și acum (în special după ultima). Așa după cum probabil știți, se găsesc și la noi aceste fructe dar, credeți-mă, nu se poate compara gustul cu cele mâncate de acolo. Vor fi unii care îmi vor da dreptate, cu siguranță.

Și ajungem la ocean. Ei da, de aici priveliștea se deschide și de la faleza ce are în spate catedrala și clădirile vechi în culori, evident, calde, în tonuri de crem și alb, și până hăt departe predomină albastrul. Al cerului și al oceanului.

Rămâi țintuit, fără glas. Admiri și îți vine greu să întorci privirea de pe luciul apei. Dar o faci pentru că în subconștient ești sigur că și la stânga sau la dreapta imaginea oferită este cel puțin la fel de superbă.

Nu departe e catedrala, o construcție impunătoare, cu o coadă la intrare pentru a cărei lungime trebuie să folosesc un atribut asemănător.

În piața din fața ei se ridică un brad confecționat pe schelet metalic, tip con, pe care sunt prinse steluțe, ursuleți și forme de bomboane, toate foarte colorate. În jurul lui sunt deschise micile prăvălii de lemn devenite simbol al piețelor de Crăciun.

De aici, pe sub Arco de la Rosa, dăm în Plaza Fray Felix ce adăpostește vechea casă episcopală și Catedral Vieja (vechea catedrală), fostă la origini, principala moschee a așezării.

În zonă se află și Teatrul Roman care se poate vizita gratuit în intervalul orar 10 – 16.30 și care avea 20 rânduri de scaune, cu partea de sus delimitată de un culoar accesibil doar de pe fațada exterioară.

În imediata apropiere a intrării în teatru treci pe lângă El Callejon del Duende, cea mai îngustă stradă din Cadiz, avînd o formă curbată – ca majoritatea celor din Barrio del Populo – pentru a combate vântul iscat dinspre ocean.

Această stradă are o poveste siropoasă, potrivit căreia era frecventată de bande de contrabandiști, dintre care una se intitula” El Duende” (de aici și numele).

Legenda spune că, în timpul invaziei napoleoniene, un căpitan francez s-a îndrăgostit nebunește de o femeie frumoasă din Cadiz, a abandonat lupta și a trăit alături de ea pe această alee îngustă până au fost descoperiți într-o noapte iar oșteanul inamic a fost ucis. Chiar și în zilele noastre locuitorii din zonă aprind lumânări în memoria lui.

La 200 metri de aici e situată clădirea în care își are sediul primăria orașului începând de la sfârșitul secolului XVI și care mai păstrează în interior zidurile bine conservate și decorațiuni din vremea respectivă.

Piața din fața acesteia, San Juan de Dios, e foarte frumos amenajată, în culori deschise și palmieri îngrijiți, cu arbuști și o fântână arteziană dreptunghiulară iar în centrul pieței se înalță statuia lui Segismundo Moret, un politician considerat, onorific,” fiu favorit” al orașului.

Trecem pe sub un copac ale cărei flori superbe de culoare roz sfidează anotimpul și se prezintă în toată frumusețea și splendoarea lor și ajungem în apropierea oficiului de turism situat în zona centrală a Cadizului vechi (alte asemenea oficii sunt răspândite și în alte părți ale localității).

De aici pleacă unul din cele patru trasee turistice care te conduc prin istoria orașului.

Oficiul de turism din Cadiz a stabilit mai multe rute de mers pe jos în oraș; se poate urma ruta principală din jurul acestuia sau se poate lua unul dintre traseele care te vor conduce prin zonele istorice. Traseele sunt pictate pe trotuar, astfel încât nu trebuie sa te plimbi cu o hartă sau o aplicație pentru a găsi drumul.

Noi îl urmăm pe primul, urcăm pe Murallas de San Carlos, zidurile de apărare a atacurilor venite de pe ocean, ce încă mai păstrează și tunurile, străbatem Jardines Clara Campoamor (negați frumusețea acestei denumiri!) ce are aleile pavate cu faianță în culorile alb-negru, cu doi ficuși ce au trecut prin mai mult de 400 de aniversări, ne odihnim în Plazoleta Hermanas Carvia Bernal și admirăm fantastica panoramă cu oceanul. Imaginile te lasă fără grai...

Plazoleta mai înainte pomenită și aflată în Jardines Clara Campoamor (ce îmi place să o scriu iarăși!) e denumită astfel în onoarea surorilor Amalia și Ana Carvia Bernal, două sufragete născute la Cadiz, președinta și, respectiv secretara Ligii spaniole pentru progresul femeilor, foarte implicate în mișcarea pentru recunoașterea dreptului femeilor la vot.

Peste drum de aceste grădini se observă clădirea ce adăpostește Centrul Cultural Regina Sofia, imobil al cărui turn a fost ridicat la începutul secolului al XIX-lea de guvernul militar pentru a face parte din prima linie telegrafică optică din Andaluzia.

Nu pășim prea mult și intrăm într-o altă grădină, ceva mai diferită însă la fel de relaxantă: Grădina Botanică – Parcul Genoves. Cu alei de pământ, dar excelent întreținute și mărginite de șiruri nesfârșite de crăciunițe, cu diverși arbuști tunși în cele mai năstrușnice feluri, cu fântâni arteziene și grote de mici dimensiuni, cu statuete micuțe din care țâșnește apa, timpul petrecut aici zboară pe nesimțite.

Continuăm plimbarea pe faleză și ajungem la Castillo de Santa Catalina, construit din ordinul regelui Felipe II după jefuirea anglo-olandeză pentru a proteja Golful Santa Catalina, una dintre cele mai vulnerabile zone ale limitei de coastă. Intrarea este gratuită iar vizitarea lui nu îți ia mai mult de un sfert de oră.

Dacă te abați și prin expozițiile găzduite în interiorul lui, timpul petrecut aici crește. La vremea trecerii noastre pe acolo era deschisă o expoziție ce omagia victimele unui sinistru accident petrecut în anul 1947 și anume explozia accidentală a 1.565 mine subacvatice germane, 41 de torpile și 596 de explozibili pentru atacarea submarinelor, toate rămase din al doilea război mondial și depozitate în portul Cadiz.

Accidentul este catalogat a fi cel mai mare dezastru din istoria zonei, datorită distrugerilor cauzate și, mai ales, a celor 150 de morți și peste 10.000 de victime, dintre care mai mult de 1.000 rănite foarte grav.

După plimbarea pedestră, de la ora 16 începe cea cu bicicleta. Turul este gratuit însă plătim 5 euro chirie pe mijlocul de locomoție. Încălecăm pe șa și urmăm tânăra croată (al cărei nume, sincer, l-am uitat) ce ne este ghid.

Infrastructura ce permite deplasarea cu bicicleta prin oraș este extraordinară! Recomand vizitarea Cadizului pe două roți.

Prima oprire este în Plaza Espana, la Monumento a la Constitucion 1812, ce comemorează centenarul adoptării primei constituții spaniole.

Străbatem apoi o parte din drumul făcut de dimineață, traseul urmând linia coastei oceanului.

Ne oprim la un moment dat și suntem îndemnați să mijim ochii undeva în depărtare spre a surprinde amplasarea Bazei navale de la Rota, ce găzduiește cea mai mare comunitate militară americană din Spania.

Aveam să aflăm de la ghid că terenul pe care e amplasată baza militară a fost pus la dispoziția americanilor de dictatorul Franco în semn de mulțumire pentru relaxarea restricțiilor impuse până atunci de NATO regimului său opresiv.

Trecem din nou și ne oprim la o cafea în Parcul Genoves, apoi pe la Castelul Santa Catalina. Nori plumburii se înghesuie pe cer și ne scade speranța de a vedea un apus, turul ciclist fiind astfel programat încât să ajungem la finalul lui în cel mai bun punct al falezei pentru a avea parte de o delectare din partea naturii.

Pedalez cu ochii ațintiți când înainte pentru a evita eventuale pericole ivite inopinant pe pistă, când ridicați spre cer, nutrind speranța unui vânt care să semene dihonia între nori, să-i învrăjbească și să-i despartă pentru a lăsa loc liber soarelui.

Dar imaginile sunt extrem de frumoase și cu cerul înnorat unindu-se cu apele oceanului pe care se leagănă o sumedenie de mici bărci pescărești, trăgându-și sufletul și odihnindu-se pentru o nouă plecare foarte matinală în larg.

Facem un popas deasupra La Caleta, singura plajă din orașul vechi, dar cea mai celebră din întregul Cadiz. De aici se vede și Castillo San Sebastian, ridicat pe o mică insuliță la capătul plajei.

Se spune că templul lui Kronos, primul dintre titani, s-a aflat tot pe acest petec de pământ iar un alt amănunt referitor la castel îl reprezintă cel potrivit căruia silueta edificiului de apărare a putut fi văzută în cel mai scump film produs de cinematografia iberică,” Alatriste” , dar și în” Die another day” din seria James Bond.

Ghida ne aduce la cunoștință că în urmă cu 3 zile o furtună puternică a avariat castelul spre care se îndreaptă la ceas de seară, în plimbare, numeroși localnici și turiști, zona fiind excelentă pentru surprinderea apusului.

Printre duzinile de căței scoși de stăpâni la plimbare (sunt înregistrate mai multe asemenea patrupede decât copii de vârstă școlară în Cadiz), înaintăm spre Mirador Playa de las Mujeres, una dintre cele mai bune locații pentru a admira drumul spre somn al marelui astru ceresc.

Care apare tot mai liber pe cer, scăpat din captivitatea norilor. Iar speranțele noastre cresc și devenim tot mai nerăbdători.

Tot de aici ai o panoramă sublimă cu orașul vechi, catedrala și multitudinea de case colorate. Culori care rămâneau în amintirea marinarilor plecați hăt-departe pentru a ști unde să se întoarcă și să nu carecumva să le încurce. Și să iese cu scandal!!

Imaginea lor mă duce cu gândul la Cuba.

Iar imaginea care persistă în amintire luni de zile după vizită e cea a apusului. E ceva de poveste, dar o poveste căreia nu-i prea găsesc cuvinte pentru a o scrie.

Apusul la Cadiz reprezintă unul dintre cele mai incitante motive pentru care să vizitezi Andaluzia. Ce culori pe cer! Ce nuanțe răsfrânte pe clădirile situate pe faleză! Și ce dâre de lumină prelinse pe apele Atlanticului!!

Magnific de-a dreptul...

---

VIZUALIZĂRI: 2693 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI