O seară de neuitat în Cadiz

TIPĂREȘTE

Despre Cádiz știam că este cel mai vechi oraș european locuit continuu iar conform mitologiei grecești a fost fondat de Hercule, imediat după separarea cu mâinile sale a Europei de Africa pentru a-și îndeplini a zecea sa lucrare.

Tot conform celor citite, de-a lungul istoriei sale multe civilizații antice au trecut prin „Micul pahar de argint” (sintagmă luată din lista parafrazelor care desemnează orașele): fenicieni, greci, cartaginezi, romani.

De aici au plecat multe nave spre Americi și aici au sosit aproape toate, majoritatea încărcate cu bogățiile din America de Sud, ceea ce a transformat Cadizul într-un din cele mai bogate și înfloritoare orașe ale vremii.

În acest loc s-a născut prima constituție spaniolă, „La Pepa” , în anul 1812 iar în anul 2025 orașul va găzdui al X-lea congres internațional de limbă spaniolă, pregătirile luând deja startul.

Și mai aflasem de la Vasi, vărul meu stabilit în Murcia, că în opinia lui Cadiz e cel mai frumos oraș spaniol și îmi recomandă o vizită. Cum să nu-l cred! Drept pentru care l-am inclus în itinerariul nostru.

Toate cele de mai sus le citisem ori auzisem. Iar de aici încolo voi scrie bazat pe cele simțite și văzute de mine.

Cadizul e un oraș foarte atrăgător, cochet, curat, cu ieșire la ocean însă nu poate fi considerat – în opinia mea – mai frumos decât Sevilla. Deși apusul aici, reflectat în ocean, e de-a dreptul superb!

Am ajuns pe înserat și am trecut peste Golful Cadiz înspre oraș pe o minunăție inginerească, Puente de la Constitucion de 1812, cel mai lung pod din Spania, 3.092 metri, construit într-un interval de 7 ani.

Trecerea lui a însemnat ceva deosebit! Luminat într-o puzderie de luminițe roșii și albe, te urcă și coboară aidoma unui montagne-rousse, oferindu-ți senzații extraordinare. Iar fiind pe el, sus, am fost convins că îmi va plăcea și orașul.

Și nu am greșit.

Doar ce ne cazăm și nu am astâmpăr, simt dorința de a ieși în oraș ca pe o gură de aer proaspăt trasă de unul căruia i se ridică punga de plastic de pe gură. Cum Adriana își dorește odihnă, plec singur.

Ca primă impresie, orașul seara îmi aduce aminte de La Valleta, capitala Maltei, cu străzile perpendiculare și clădirile având toate aceeași înălțime.

În Plaza San Antonio răsună în boxe” Feliz Navidad” și” I wish you a Merry Christmans” , iar lumea se dă cu sania pe un derdeluș artificial și patinează la 15 grade. Peste zero...

Acum 30 de ani am fi afirmat că andaluzii au parte sărbători artificiale dar tare îmi e că peste alți 30 de ani ne vom da și noi, românii, cu schiurile pe căpițe de fân.

Sub toată această piață e amenajată o parcare subterană, San Antonio, în care cei interesați își pot lăsa mașina contra a 9,45 euro/24 h. Un preț super acceptabil, zic eu.

Fiind singur, hoinăresc pur și simplu pe străzile aglomerate, fără a avea o țintă precisă, lăsându-mă purtat de valul uman sau, uneori, urmând ispita unui loc mai retras și liniștit.

Din piață ajung pe Calle Ancha, una dintre cele mai frumoase artere exclusiv pietonale ale urbei, acolo unde dau de Palacio de los Mora, inaugurat oficial în 30 septembrie 1862 cu o seară de dans în cinstea vizitei reginei Isabela a II-a. Palatul reprezintă unul dintre cele mai frumoase exemple de arhitectură tipică Cadizului din secolul al XIX-lea, iar decorațiile interioare și mobila se păstrează intacte până astăzi.

Nu am cum rata intrarea în Centrul Cultural Belen, gazda unei expoziții dedicată Crăciunului și a cărei inaugurare avusese loc cu doar două ore în urmă. O mulțime de miniexponate reprezentând îngeri, prunci și alte diverse personaje ce apar în poveștile de iarnă, variate aranjamente florale cu crăciunițe, vitrine cu duzini de dulciuri la care privește cu jind și Moș Crăciun sau încăperi în care sunt prezentate scenete cu nașterea lui Isus fac ca timpul petrecut aici să treacă foarte iute.

Tot pe Calle Ancha e vizibilă placa memorială de marmură care îl cinstește pe Don Miguel de Cervantes Saavedra,” gloria de las letras hispanicas” , după cum este scrijelit cu auriu pe ea.

Străzile, mă repet poate, sunt splendide seara datorită împletirii de culori, balcoane, felinare stradale și aranjamente de Crăciun. Nu simți oboseala plimbându-te și nici orele care trec cu o viteză mai mare, parcă, decât a celor 60 de minute din care sunt compuse.

Iar Barrio de la Vina nu trebuie să lipsească din itinerariul vostru. E miezul acestei povești de seară. Reprezintă spiritul – vorba unui bun prieten – orașului iar părerea mea este că, odată ajuns la Cadiz, două lucruri musai să faci: să îți lași privirea să plutească pe apele oceanului pentru a te îmbăta vizual cu imaginea apusului și să iei la pas, în special seara, cartierul mai sus-menționat.

Care se înfățișează plin de viață, cu terase și cârciumi pline, cu galantare din care produsele proaspete te ademenesc cu forme și mirosuri ispititoare sau cu acorduri de chitară și cântece vesele.

Barrio de la Vina își trage denumirea de la fostele vii care au existat aici înainte de urbanizarea orașului, construcția caselor are o influență maritimă iar străzile lui sunt epicentrul serbărilor prilejuite de carnavalul anual ce are loc în oraș. Te orientezi destul de greu pentru că toate străzile sunt identice, clădiri și unghiuri de 90 de grade în intersecții. Pe multe dintre ele se permite doar accesul pietonal, ceea ce sporește farmecul locației. Iar când te retragi la culcare ai speranța că vei visa frumos după un asemenea periplu turistic.

---

VIZUALIZĂRI: 1996 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI