GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Budapesta, ca destinatie de tranzit
Vacanta de vara de anul acesta am hotarat cu luni bune inainte, cred ca rezervarea cazarilor facand-o prin noiembrie 2017, sa o petrecem in cateva zone montane vecine oarecum Romaniei.
Noi, iubitori de munte, nu aveam cum sa alegem alte destinatii. =))
Asa ca am creionat vacanta in jurul a doua obiective principale. Muntii Dolomiti din nordul Italiei si Parcul National Triglav din Slovenia.
Pe aceste destinatii tinta am mai imbracat cateva alte destinatii aflate oarecum pe traseul nostru auto. Adica o vizita si 2 nopti de cazare in Croatia la Parcul National Plitvice, o vizita si alte 3 nopti de cazare in Austria la Hallstatt, dar si o noapte de cazare, la intoarcerea spre casa, in faina zona a Cazanelor Dunarii, dar pe malul sarbesc, nu pe cel romanesc pe care il mai alesesem de cateva ori in anii trecuti pentru sejur.
Pentru ca ne-am deplasat cu autoturismul propriu, iar noua nu ne place sa parcurgem intr-o zi mai mult de 700-800 km, am ales ca locatie de tranzit Budapesta, alegand o cazare chiar in centrul vechi, pe malul Dunarii. Sunt cam 840km din Bucuresti pana in Budapesta.
Am ales ruta clasica Bucuresti- Pitesti-Sibiu- Deva- Arad -Szeged- Budapesta.
Am plecat dis de dimineata, adica pe la ora 4,00 din Bucuresti, profitand de drumul relativ liber la acea ora, facand cam 9 ore pana in vama Nadlac II. Cu o mica pauza de cafea si mancare si alte vreo 2 pauze de alimentare cu combustibil.
Ajunsi in vama, verificand in prealabil pe site-ul Politiei de Frontiera timpii de asteptare care ne spunea ca asteptam cam 20minute, am trecut in maxim 5-10 minute granita.
Vigneta valabila 1 saptamana (10zile) pentru a putea circula pe autostrada in Ungaria deja o achizitionasem online cu aproximativ o saptamana inainte de sejur, de pe site-ul oficial al administratorului drumurilor din Ungaria, ematrica.nemzetiutdij.hu, pretul ei fiind pentru autoturisme 2975 forinti, plinul de combustibil il facusem inainte de Nadlac, asa ca nu am mai avut motiv de pauze la intrare pe teritoriul maghiar.
Din Nadlac si pana la Budapesta am facut cam 3 ore, oprind o data, cu vreo 50km inainte de a ajunge la destinatie pentru a suna gazda noastra, asa cum era stipulat in conditiile de rezervare de pe booking.com sa sunam cu 30minute de a ajunge.
Am sunat, am confirmat venirea, si iata dupa aproximativ 12ore de drum, in jurul orei 15,30 ora locala, eram deja cu masina in parcare, in apropierea apartamentului inchiriat pentru o noapte.
Noi nu prea apreciem vacantele tip city-break, ci mai mult natura, dar putem spune ca aceasta dupa-amiaza in Budapesta, pe malul Dunarii ne-a placut tare mult.
Dupa un dus revigorant, am plecat imediat in inspectarea imprejurimilor.
Practic am plecat in plimbare usoara de-a lungul Dunarii, in amonte.
Avand la dispoztie doar vreo cateva ore, asta daca pleci cu noaptea in cap, am ales si cazarea chiar in centrul vechi.
Am zis ca dupa atata drum, sa nu mai fim nevoiti sa ne urcam in metrou, sa venim in centrul vechi ci doar sa coboram din camera. Chiar daca a fost ceva mai scump, fata de o cazare mai spre periferie, timpul economisit, cat si costurile cu mijloacele de transport in comun au compensat din plin aceasta alegere.
Practic apartamentul in care am fost cazati este imediat dupa Podul Libertatii, la vreo 200m, mergand spre Podul cu Lanturi.
Si iata ca am amintit deja doua dintre frumoasele poduri ce leaga Buda de Pesta, peste Dunare.
Pentru vizitarea Budapestei as zice ca trebuie alocat minim vreo 3 zile. Are ce arata.
Noi am reusit a vizita doar cateva obiective din apropiere.
O plimbare pe Podul cu Lanturi, primul pod permanent ce leaga Buda de Pesta, construit in 1849. Asa am ajuns in zona Kilometrul 0, de la baza Castelului Buda.
Aici am admirat si funicularul ce te urca la castel. Acesta fiind construit in 1870, dar distrus in timpul razboiului si refacut dupa.
Am urcat pe jos pana la castel, de unde se deschide o frumoasa panorama asupra orasului.
De aici am admirat si impunatoarea cladire a Parlamentului Maghiar, podurile de peste Dunare, dar si o multime de cladiri cu arhitectura veche, unele reabilitate, alte mai putin.
Tot in aceasta zona se mai poate vizita Biserica Matthias și Bastionul Pescarilor de unde este si o frumoasa priveliste.
Daca la dus am mers pe un mal spre Podul cu Lanturi, la intoarcere am coborat de la Castelul Buda, continuand sa mergem spre Podul Libertatii pe celalalt mal si sa traversam pe acel pod spre cazarea noastra. O plimbare tare frumoasa as zice. Cam 7 km de mers pe jos in total.
Dar punctul forte din punct de vedere turistic al Budapestei o reprezinta plimbarile in sus si in jos pe Dunare cu unul din multele vaporase de agrement.
Daca pe zi vezi unul, doua vaporase pe fluviu, seara se schimba radical situatia. Cozi la imbarcare, un dute-vino de vaporase de toate formele si dimensiunile, plimba foarte multii doritori, pe undele Dunarii. Ai toate variantele de plimbare, cu posibilitate de servire a mesei, cu vapoare in toata regula sau cu mici barcute. O nisa de turism exploatata la maxim de unguri.
Daca pentru masa de dupa amiaza am ales o taverna greceasca, chiar in apropiere, Taverna Dionysos, unde am vazut ca era si animatie fata de alte terase din jur, avand si foarte bune recenzii pe net, si unde am mancat un gyros foarte bun dar si niste pesti mici, mici prajiti, foarte gustosi.
Totul stropit cu vreo 3 beri la halba, nota de plata fiind de 10650 de forinti, inclusiv tips.
Tinand cont ca jumatate din valoare au fost berile, bere craft Stari.
Servicii rapide, curatenie, mancare gustoasa si atmosfera faina la aceasta terasa pe care chiar o recomand.
Seara am petrecut-o pe una din terasele suspendate chiar deasupra apei, de unde am admirat vaporasele pline de luminite, precum brazii de craciun.
Ne-am minunat cum de se descurca aceste ambarcatiuni, cum de navigheaza fara a se ciocni una de alta, noua parandu-ni-se ca circula haotic pe toate partile. Poate e doar parearea noastra neavizata, de necunoscatori, probabil fiind niste reguli dupa care se ghideaza, iar faptul ca nu sunt accidente o dovedeste.
Foarte faine plimbarile cu vaporasele.
Daca ar fi sa fac o micuta comparatie intre ce ofera in materie de turism Budapesta fata de Bucuresti, cu parere de rau as zice, ca suntem net depasiti de vecinii nostri.
Dovada cea mai buna constituie multitudinea de turisti la tot pasul. Multi asiatici.
Gasesti si un punct de informare turistica unde gasesti si harti gratuite cu obiectivele turistice.
Nu stiu? La noi gasim asa ceva? Eu nu am gasit!
Revenind la capitala vecinilor nostri, pe noi ne-a surprins placut, acest fapt facandu-ne sa o alegem ca punct de tranzit si pentru o alta calatorie viitoare. Iar ca loc de cazare as alege tot in centrul vechi, sa cobor direct pe malul Dunarii, printre cladiri vechi.
Asa ca v-o recomand cu placere! Mai ales ca are mult mai multe obiective turistice, istorice si culturale ce merita a fi vizitate!
Trimis de Testosu' in 30.08.18 15:59:43
9 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Testosu'); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
9 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@Testosu:
Frumos traseu! Astept poveşti, mai ales cele slovene!
Felicitări pentru review dar şi pentru performanţa de a vizita Budapesta după 12 ore de condus. Ce înseamnă tinereţea!
De ”n” ori am trecut prin Budapesta și niciodată nu am văzut-o ca lumea! Așa a fost să fie.
Mulțumesc și numai bine!
Oau! Vorba doamnei @Michi, e o adevărată performanță să vizitezi Budapesta după un asemenea drum. Noi am mers Iași-Budapesta și după 9-10 ore de condus prin patria mumă și apoi încă 3 prin Ungaria, seara abia putea vorbi de obosiți ce eram. Nu suntem la prima abatere când facem drumul ăsta, dar anul ăsta a fost de groază, mai ales drumul prin țară. Felicitări!
Cât despre Budapesta, într-adevăr e o surpriză plăcută pentru oricine. Noi după două sejururi acolo, tot mai punem uneori, în drum spre vestul Europei, GPS-ul să ne ducă prin centru, doar pentru a admira orașul.
@elviramvio: Am inceput sa povestesc cate ceva. Nu stiu cand voi continua, dar macar am inceput. Ar merita promovate si cazarile avute in Slovenia si in Dolomitii italieni. Dar nu stiu cand si daca voi reusi sa scriu ceva.
@RoxanaGRS: Suntem destul de activi. Ne place a ne plimba, a vizita.
Ne place si turismul... culinar.
Chiar si dupa o drumetie pe munte de 10 ore, seara ne prinde la o terasa pana tarziu in noapte. Nu ne place a bifa doar un anumit obiectiv, sa il trecem in palmares. Trebuie sa ne faca sa ne simtim bine, sa ne placa acolo.
De exemplu acum doi ani cazati fiind in Kotor, 5 nopti, am renuntat a vizita Dubrovnik, fiind doar vreo 90km. Dar faptul ca era foarte cald, aglomeratie mare in oras si in vama ne-a facut sa renuntam si sa cautam alte moduri de relaxare.
@Michi: Multumesc tare mult pentru aprecieri. Se pare ca in momentul in care plecam in vacanta, ceasul nostru biologic se seteaza pe mod vacanta. Chiar daca fizic suntem obositi, relaxarea psihica actioneaza probabil ca un anestezic. Nu simtim oboseala.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Feb.2024 Piața Eroilor și Parcul Orașului din Budapesta — scris în 29.02.24 de sunflower din ALBA IULIA - RECOMANDĂ
- Jul.2023 Zburând prin Budapesta! — scris în 07.08.23 de AdiFly din FOCSANI - RECOMANDĂ
- Dec.2022 De 1 decembrie la Budapesta — scris în 08.12.22 de valentinag din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Oct.2022 City break toamna in Budapesta — scris în 25.10.22 de Roxana I din PIATRA-NEAMţ - RECOMANDĂ
- Aug.2022 Podurile Budapestei si insula Margareta — scris în 29.09.22 de geani anto din GALAţI - RECOMANDĂ
- Aug.2022 Prima zi in Budapesta — scris în 16.09.22 de geani anto din GALAţI - RECOMANDĂ
- Jul.2022 O dupa-amiaza in districtul Palatului regal Buda — scris în 12.10.22 de geani anto din GALAţI - RECOMANDĂ