GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Un week-end fără griji la Budapesta. A doua zi...
Așa cum vă spuneam în primul review, în septembrie am fost într-o excursie la Budapesta, organizată de o agenție de turism din Timișoara. Sâmbătă, în prima zi a excursiei, am vizitat o mică parte din Pesta, am făcut croaziera pe Dunăre, am admirat Budapesta de la Citadelă, iar seara ne-am retras la un hotel.
Duminică dimineața, la ora 9, după-micul dejun, am pornit din nou spre Buda. A fost puțin mai complicat să ajungem la Buda Castle pentru că în oraș se desfășura un cros și au fost multe străzi închise. Șoferul s-a descurcat însă foarte bine. Odată ajunși, alte mici probleme... În perioada respectivă se desfășura acolo Festivalul Vinului. Acest eveniment era trecut și în programul excursiei primit de la agenție, chiar ca un fel de punct principal de atracție. În prima zi, în autocar s-au interesat câteva persoane de festival, dar răspunsul ghidei a fost foarte evaziv.
Programul de funcționare al festivalului era de la ora 12 la 22. Și trebuia plătită o taxă de intrare de aproximativ 3000 de forinți de persoană. Probabil că nu și-ar fi dorit multă lume să mai participe în aceste condiții, dar oricum nu ar fi avut nici o șansă. Noi am ajuns în zona respectivă în jurul orei 10 dimineața și am găsit doar multe căsuțe de lemn... închise. Și multe porți închise. Din această cauză nu am reușit nici să vizităm pe îndelete castelul, a trebuit să plecăm repede de acolo. Am prins totuși schimbul de gardă la Palatul Regal și am mai admirat puțin peisajul.
Asta a fost o altă bilă neagră pentru agenție. Nu cred că nu cunoșteau programul festivalului și că nu știau de existența taxei de intrare. Se găsesc toate aceste informații la o simplă căutare pe internet. Probabil nu aveau oricum de gând să ducă turiștii acolo. Și totuși s-au folosit de acest eveniment ca să atragă turiști. Sper ca la începtulul lunii octombrie, când va fi Festivalul Pălincii și Cârnatului, să se organizeze altfel și să permită celor dornici de anumite degustări să ajungă acolo când trebuie. Mai ales că taxa de intrare va fi acum doar de 2000 de forinți.
Am pornit apoi spre Biserica Matyas și spre Bastionul Pescarilor. S-a mai stabilit un punct și o oră de întâlnire pentru cei care doreau să facă altceva. Din nou multe explicații din partea ghidei, mai multe opriri pe traseu pentru a ne povesti despre istoria locurilor. Am vizitat și Muzeul Marțipanului, aflat la parterul hotelului Hilton, chiar în zona Bastionului Pescarilor. Muzeu e cam mult spus, sunt două încăperi ticsite cu exponate realizate din marțipan: clădiri celebre, personalități, personaje din desene animate. La intrare e și un magazin de unde puteți cumpăra dulciuri și băuturi pe bază de marțipan. Taxa pentru vizitarea muzeului este de 400 de forinți. Nu e mare pierdere însă dacă-l ratați. Părerea mea...
Și... din nou program de voie până a băut ghida o cafea la cofetărie. Unii au așteptat acolo și rău au făcut. Alții, printre care și noi, ne-am mai plimbat prin zonă. Sunt multe magazine cu souveniruri și mici terase. Ba chiar și un bazar, într-un fel de curte interioară, cu o mulțime de lucruri drăguțe, în general cu specific maghiar. Când s-a întors și grupul care a rămas cu ghida, au vrut unele persoane să intre în bazar dar nu mai era timp, iar ghida a spus că nu se merită pentru că totul e scump acolo. N-am înțeles de ce nu s-a alocat puțin timp și pentru acel loc. Nouă ne-a plăcut mai mult decât “muzeul”, chiar dacă nu am cumpărat nimic de acolo.
La ora 12 ne-am îmbarcat din nou în autocar și ne-am îndreptat spre Pesta. Șoferul a parcat autocarul în apropiere de Piața Eroilor, într-o parcare plină cu autocare. După ce am admirat puțin măiestria cu care șoferii strecurau ditamai autocarul printre alte autocare, mașini mici parcate și sute de turiși care mișunau care încotro, ne-am încolonat frumos și am pornit spre Piața Eroilor. Acum ghida parcă și-a mai pierdut din energie și nu ne-am mai povestit prea multe. Am traversat repejor piața și am luat-o spre Grădina Zoologică. Ni s-a spus că dacă nu vrem la Zoo putem vizita Muzeul de Arte Frumoase. Dar... muzeul este închis pentru renovare încă din luna februarie. Și doar până prin... 2018! În condițiile în care agenția a mai organizat astfel de excursii și în primăvară, parcă până în luna iunie, vă dați seama că se cunoștea și acest aspect. Dar...
Înainte de a pleca în această excursie eu am căutat pe internet informații proaspete despre aproape fiecare obiectiv pe care urma să-l vizităm. Așa că pentru mine nu a fost o surpriză și nici o dezamăgire prea mare faza cu Festivaul vinului sau cea cu Muzeul de Arte Frumoase. Am fost dezamăgită însă de faptul că cei de la agenție dezinformează turiștii.
La Zoo am fost acum câțiva ani și mi-a plăcut foarte mult, este impresionantă. Mai ales pentru că, până atunci, văzusem doar grădinile zoo de pe la noi. Acum am ales însă să ne plimbăm prin Parcul Orășenesc și să vizităm Castelul Vajdahunyad. A fost superb! În curtea castelului și în parcul de lângă se desfășura un târg, sau ceva de genul, cu produse alimentare și nealimentare tradiționale. Foarte frumos, fără prea mare aglomerație, fără gălăgie și mai ales fără fum. Deși erau mai multe zone unde se gătea la grătar și la ceaun nu era fumul și mirosul cu care suntem obișnuiți de la târgurile de pe la noi.
La ora 15.30 ne-am adunat cu toții la autocar și am pornit spre casă. Evident, cu o oprire pentru masă la Szel Csarda, pe autostradă. Mâncarea e foarte bună, porțiile sunt mari, dacă nu sunteți foarte înfometați puteți comanda, de exemplu, o porție de gulaș pentru două persoane. Se poate plăti și cu euro dar e mai bine cu forinți. La euro mai fentează și ei, că vremurile sunt grele și pe acolo.
Nouă ne-a plăcut această excursie. Dacă te informezi puțin înainte de a pleca și nu te bazezi doar pe ce spun cei de la agenție nu e chiar așa de rău. Am scăpat astfel de grija căutării unui loc de parcare și de căutat informații despre trasee sau mijloace de transport în comun. Nici despre obiectivele de vizitat nu a fost necesar să citim prea multe, că doar aveam ghid care să ne povestească. Eu am studiat în general tarifele de intrare și cam ce alte lucruri se pot vizita în zona respectivă.
Uneori s-a cam tras de timp, e adevărat. Tot ce am văzut noi în cele două zile ale excursiei se putea parcurge, mai alert, și într-o singură zi. De altfel, chiar sunt unele agenții (în Arad sau Oradea) care organizează și excursii de o zi la Budapesta. Am avut noroc de o vreme superbă așa că am încercat să umplem acei timpi la maxim.
Ghida a fost de nota 10. Dezinformările, ca să nu le spun altfel, le pun mai degrabă în seama doamnelor de la agenție.
Din păcate ”computerul meu de bord” nu reușea întotdeauna să proceseze atâtea informații și senzații, așa că de multe ori nu am ascultat cu atenție ce spune ghida. Nici nu sunt foarte pasionată de istorie, recunosc. N-ar fi rău poate un reportofon sau un mic dispozitiv cu care să înregistrezi, iar acasă, când vizionezi pozele, să mai derulezi căte un pic și din înregistrare...
Nu am insistat aici pe descrierea locurilor și obiectivelor vizitate, pentru că asfel de informații se găsesc peste tot. Am vrut doar să prezint cum se desfășoară o excursie organizată de o agenție, cu bune și rele. E o variantă care necesită mai puțin timp și energie pentru organizare. O să mai încercăm, probabil cu altă agenție, și variante mai lungi, cu 2-3 țări în câteva zile. La circuite de 8-10 zile nu am curaj, încă, să mă înscriu.
Sigur, și varianta în care mergi cu mașina proprie are avantajele ei. Doar că șoferul, adică soțul, nu ar mai putea moțăi la întoarcere, după ce a devorat porția de gulaș și pâinea proaspătă, de casă...
Trimis de carmenmo in 29.09.15 11:44:07
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în UNGARIA.
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (carmenmo); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Feb.2024 Piața Eroilor și Parcul Orașului din Budapesta — scris în 29.02.24 de sunflower din ALBA IULIA - RECOMANDĂ
- Jul.2023 Zburând prin Budapesta! — scris în 07.08.23 de AdiFly din FOCSANI - RECOMANDĂ
- Dec.2022 De 1 decembrie la Budapesta — scris în 08.12.22 de valentinag din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Oct.2022 City break toamna in Budapesta — scris în 25.10.22 de Roxana I din PIATRA-NEAMţ - RECOMANDĂ
- Aug.2022 Podurile Budapestei si insula Margareta — scris în 29.09.22 de geani anto din GALAţI - RECOMANDĂ
- Aug.2022 Prima zi in Budapesta — scris în 16.09.22 de geani anto din GALAţI - RECOMANDĂ
- Jul.2022 O dupa-amiaza in districtul Palatului regal Buda — scris în 12.10.22 de geani anto din GALAţI - RECOMANDĂ