ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 18.10.2011
  • *) Email NEFUNCȚIONAL
  • --- F ---
    GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
    DIN: Bucuresti
    ÎNSCRIS: 06.08.09
    STATUS: SENATOR
    DATE SEJUR
    AUG-2010
    DURATA: 1 zile
    familie cu copii
    1 AD. + 1 COPII -- v: 13,8 ani

    GRAD SATISFACȚIE
    CADRUL NATURAL:
    100.00%
    Încântat, fără reproș
    DISTRACŢ. / RELAXARE:
    100.00%
    Încântat, fără reproș

    NOTARE MEDIE REZULTATĂ
    100.00%

    AUTORUL ar RECOMANDA
    această destinaţie unui prieten sau cunoscut
    TIMP CITIRE: 12 MIN

    Bratislava, un oras surprinzator de frumos si de interesant

    Ilustrație video-muzicală
    excalibur-Vanessa Mae - Bach street prelude
    TIPĂREȘTE

    Am ramas datoare din circuitul de anul trecut Benelux-Germania cu prezentarea in cateva vorbe si-un cuvant :) a ultimului oras vizitat in periplul meu european.

    Deci, dupa plimbarea mai mult decat incantatoare chiar si pe ploaie prin Praga si la Monumentul Pacii de la Austerlitz, am luat calea spre Bratislava.

    Am ajuns repede si norocul nostru de moment a fost ca aici am gasit o vreme indulcita usor de darnicia catorva raze calduroase de soare si ne-am putut bucura de o prima parte a plimbarii noastre si pe uscat... chiar daca placerea a fost de foarte scurta durata, ploaia ne-a ajuns repede din urma...

    Capitala Slovaciei, situata in sud-vestul tarii, Bratislava isi descopera frumusetile pe ambele maluri ale Dunarii, fiind singura capitala care face granita cu doua state, Austria si Ungaria, fiind foarte aproape de frontiera, dar si de Cehia. De fapt, Bratislava a apartinut Cehoslovaciei, pana in anul 1993, cand, in urma “Divortului de Catifea”, acest oras a devenit capitala Slovaciei.

    Bratislava este unul dintre cele mai frumoase orase de pe cursul Dunarii si pot scrie ca, dupa parerea mea, este situat la “ingemanarea” a 3 popoare: slovac, austriac si maghiar. Orasul este asezat surprinzator de “strategic”, lucru ce i-a conferit de-a lungul istoriei, atat avantaje cat si dezavantaje dar cu siguranta, a capatat o mare notorietate.

    Bratislava, fiind mult timp sub ocupatia Imperiului Austro-Ungar, a “atras” foarte multe traditii si influente benefice, dezvoltandu-se mai mult pe timpul reginei Mariei-Tereza a Austriei, in sec. 18, cand a devenit cel mai mare si cel mai important oras al imperiului.

    Datorita pozitiei sale, la o rascruce de drumuri europene, Bratislava a jucat un rol important in istoria Europei Centrale, dar a reusit sa isi dezvolte si propria sa entitate, in special dupa ce a scapat din umbra Pragai, capitala fostei Cehoslovacii si Bratislava a devenit ea insasi capitala Slovaciei. Nu vreau sa scriu multe despre istoria acestui oras, “influentata” de pe net, pasionatii pot citi de acolo. Doresc ca intotdeauna doar sa punctez cateva lucruri care m-au impresionat pe mine in aceasta capitala europeana imperiala, care pe buna dreptate, poate sta alaturi de Budapesta, Viena si Praga.

    Dunărea desparte în doua Bratislava, atât geografic, cât și istoric. În partea de nord se află orașul vechi, Stare Mesto, cu bisericile, catedrala, castelul, primăria și toată atmosfera medievală, ce le însoțește. În sud se întinde orașul nou, cu multe relicve arhitectonice datând din epoca comunistă. Am reusit sa vizitez Bratislava, atat in turul general cu autocarul cat si perpedes mai mult in partea istorica a sa si pot scrie ca mi-a placut ce am reusit sa vad, chiar in putinul timp pus la dispozitie.

    Orasul nou s-a dezvoltat ca si la noi, pe timpul comunistilor, cu multe cartiere muncitoresti formate din blocuri foarte asemanatoare cu ale noastre, niste parcuri, magazine inghesuite si transport in comun bogat dar mult mai bine organizat decat la noi. In timpul turului general cu autocarul, fii-mea a reusit sa surprinda in poza si renumitul tramvai rosu, dar mi-a parut rau ca n-am avut timp sa ne si plimbam cu el. Mi-as dori sa calatoresc cu acest mijloc de transport, intrucat am inteles ca este o placere, nu doar pt. itinerariul pe care il are in oras, cat si pt. felul cum se prezinta si merge acesta.

    Dar am observat ca orasul nou abunda totodata si de constructii moderne, reprezentate de multe hoteluri scumpe si frumos executate arhitectural, cladiri guvernamentale si sedii de banci care, impreuna cu un mall dichisit in trend, pe langa am trecut cu autocarul, dau orasului aerul tineresc si modern caracteristic unei capitale europene a sec. 21.

    Partea noua a orasului este despartita de cea veche printr-un pod ce trece Dunarea. Si atunci mi-a amintit de Dunarea mea de acasa…atunci cand o traversez pe podul de la Giurgiu-Ruse, de fiecare data cand plec sau ma intorc din Grecia mea cea mereu frumoasa…

    Aici am traversat Dunarea pe un pod cu totul altfel decat cel de acasa, ce nu sufera nicio comparatie si poarta numele de Novi Most sau Podul Nou, cu o arhitectura futurista. Mi-a placut mult acest pod si am inteles ca nu este construit de curand, ci de prin anii ’70, deci pe vremea erei comuniste. Dar, sincera sa fiu, pe mine m-a incantat acest pod, indiferent cand si cine l-a faurit. Cu atat mai mult, acest pod asimetric are la unul din capete un turn deasupra caruia este construit la o inaltime de 85 m, un restaurant sub o forma mai ciudata, ca o farfurie zburatoare, de unde si numele restaurantului, UFO. Ghida ne-a spus ca pt. a manca aici, pe langa o rezervare prealabila, ai nevoie de mult banet, numai o sticluta de apa de izvor poate duce la suma de 8,5 euro... ca sa nu mai zic cine stie cat este si o mancare acolo. Nu stiu, ma gandesc ca a exagerat?!... Dar pe langa preparatele “picante” la buzunare ale bucatariei slovace dar si internationale, restaurantul aduce la pachet si o splendida panorama asupra intregului oras, atat cel nou, cu blocuri, diferite institutii si cladiri moderne, dar mai ales asupra orasului vechi, adevarata comoara a Bratislavei.

    In plimbarea pe rotile masinii, am reusit sa vad un oras vechi, traditionalist, dar foarte bine conservat si restaurat. Centrul istoric mi-a lasat o impresie foarte placuta, in multe locuri putand chiar concura cu “rivalele” sale orase din apropiere, Viena sau chiar Praga. Foarte multe cladiri poarta insemnul arhitecturii baroce habsburgice, impletite cu semnele modernismului discret, dar fara sa stirbeasca nimic din paleta trecutului.

    In turul general facut cu autocarul, am reusit sa vad Castelul Bratislava, cocotat pe un deal al Carpatilor Mici, deasupra Dunarii. Acesta face distinctie de tot restul cladirilor, prin impozanta si amploarea sa. Dupa parerea mea, este cel mai reprezentativ obiectiv turistic al orasului, putand fi luat chiar ca reper de orientare prin oras.

    Istoria Bratislavei este strâns legată de Imperiul Austro-Ungar. Unul dintre edificiile emblematice ale acestui imperiu l-a reprezentat acest castel situat in inima orașului. La fel ca întreaga regiune și castelul are o poveste zbuciumată. A fost construit inițial de regele Sigismund în secolul 15 si a tot suferit modificari si restaurari de-a lungul istoriei. Castelul a fost atat resedinta regala dar si punct de frontiera. In sec. 18 a fost reconstruit de Maria Theresa si astfel a devenit palat regal. De aceea in constructia sa se regasesc amprente aproape din toate stilurile, de la gotic la baroc si chiar renascentist. Dar prin anii 1811, castelul a trecut printr-un mare incendiu, distrugandu-se in cea mai mare parte. A fost lasat in paragina pana cand regimul comunist din secolul XX a hotarat să-l reconstruiască, incercand sa-i redea stilul sau initial cat mai fidel. Astazi castelul adăpostește Muzeul Național Slovac. Ghida ne-a spus ca din Turnul Coroanei se deschide o priveliște minunată asupra orașului străjuit în fundal de Munții Carpați. Numai pentru acest lucru si merita sa mai calc odata pe acolo…. si nu numai, veti vedea.

    Noi nu am avut in programul turistic vizitarea castelului, l-am vazut doar din mers dar intr-adevar ansamblul este maret, format din mai multe cladiri, cu turnuri in cele 4 colturi, ca un adevarat castel. M-a dus cu gandul la Castelul din Praga pe care abia-l vazusem. Astazi castelul este inconjurat de numeroase alte cladiri de o mare importanta atat istorica dar si culturala.

    Autocarul ne-a lasat intr-o parcare de pe malul Dunarii, in partea veche, de unde am pornit la adevarata plimbare si la cunoasterea mai indeaproape a unui alt oras european plin de istorie, de vechi traditii si multa cultura. Intre timp, sugubeata ploaie si-a reluat vechea ei meserie si ne-a insotit din nou la drum, dar nici de data asta nu a reusit sa ne stirbeasca placerea de a descoperi alte si alte locuri interesante si deosebite pe care le are Bratislava.

    Astfel am reusit sa ajungem repede in piata centrala, care este chiar buricul targului. Aici bate inima Bratislavei si a orasului vechi, este locul in care orasul merita luat la picior straduta cu straduta, unde peste tot ai ce vedea, ce vizita si unde intra. Asta daca ai timp mult la dispozitie, ceea ce noua ne-a cam lipsit.

    O parte a pietei este străjuită de Primăria Veche (Stara radnice) , ale cărei clopote marchează trecerea timpului din turnul sau inalt in stil gotic, terminat cu o cupola verde. Este usor de recunoscut si dupa cladirea adiacenta, lipita de turn, cea cu acoperisul din tigla colorata intr-un rosu bordo. A fost zidita în secolul 14, in acelasi stil gotic, fiind una dintre cele mai vechi cladiri din piatra din Bratislava si cea mai veche primarie din Slovacia. De-a lungul timpului, pe langa primarie, cladirea a servit si altor scopuri: aici a fost si monetarie, la un moment dat a adapostit si o închisoare medievală dar a fost si loc pentru a face comert si chiar pt. diverse festivitati. Astazi, cladirea vechii primarii este transformată in Muzeul de Istorie al orasului.

    In piata m-a incantat mult si Fantana lui Maximilian, un foarte reusit grup statuar, situat chiar in fata unei cafenele ce poarta acelasi nume, Maximilian si unde ne-am oprit putin sa bem o cafea buna dar scumpa rau; am dat, daca mi-amintesc, nu mai putin de 5 euro pe o cescuta minuscula…Dar nu mi-a parut deloc rau, pt. ca interiorul si atmosfera relaxanta si calda merita cu prisosinta, ca si servirea ireprosabila.

    Tot in aceasta piata, intesata cu cladiri care mai de care mai frumoase si niciuna la fel, cu arhitecturi distincte, cu magazine si terase foarte chic, am facut poze cu niste statui caracteristice Bratislavei, atat cu capul pompierului ce iese dintr-un canal dar si cu statuia lui Napoleon, ce sta pe ganduri, undeva, sprijinit de o banca, asa in ploaie... la acea ora a zilei de vara sucita.

    Langa piata centrala se află Palatul Primatului Papal (Primacialny palac), sau Palatul Arhiepiscopului, o clădire monumentală în stil baroc, unde a fost semnat un tratat de pace între Franz I de Habsburg și Napoleon, după victoria acestuia în Batalia de la Austerlitz. Astazi este sediul primarului orasului.

    Langa Palatul Arhiepiscopului se gaseste Palatul Grassalkovich. Aici am intalnit o cladire reprezentativa, construita in stil rococo impletit cu baroc tarziu si astazi aici este resedinta presedintelui Slovaciei. In fata lui se gaseste o deosebita fantana, cu un mare glob iar cladirea este inconjurata de niste gradini superbe care constituie un parc public deosebit de frumos, unde se gaseste o statuie a compozitorului slovac Hummel.

    Alt obiectiv important din oras, pe care l-am trecut in mare viteza a fost si Turnul lui Michael, cu singura poarta ramasa originala din evul mediu in Bratislava. Turnul domină orașul vechi și oferă o panoramă a întregii regiuni. Daca aveam si timp pt. a urca, din turn se pot vedea Ungaria și Austria. Va dati seama ce priveliste extraordinara trebuie sa fie?!... Turnul datează din sec. 13 și făcea parte din zidul care incercuia odata marea cetate. Si acest turn reprezintă un reper turistic deosebit de bun, fiind vizibil din orice punct al orașului vechi. În interior, turnul găzduiește o impresionantă colecție de arme.

    Am ajuns si la Catedrala Sf. Martin sau Domul din Bratislava care este cea mai sacra si cea mai importanta cladire a orasului din punct de vedere istoric in stil neo-gotic. A fost construită în secolele 13-16 de meșterii care au ridicat și Domul Sf. Stefan din Viena. Aceasta catedrala aflata in capitala Slovaciei este mult mai importantă pentru Ungaria, decât pentru Slovacia. Aici, dupa mijlocul sec. 16, cand Bratislava a devenit capitala imperiului ungar, pentru o perioadă de peste 250 de ani, a fost locul de incoronare a 10 dintre regii maghiari, regina Maria Tereza si 8 sotii de regi. Ghida ne-a spus ca in interiorul catedralei de o frumusete speciala, pe langa multe picturi, si statui deosebite, se află o foarte frumoasă statuie ecvestră a Sf. Martin.

    Cand am ajuns noi acolo, catedrala era inchisa si turnul principal era in restaurari masive, nici n-am putut sa-l admiram, fiind cu schele pe el dar si cu un mare panou care indica acest lucru. Mi-a placut micuta biserica, de fapt este o capela zugravita in alb, capela Sf. Ana, lipita de mareata catedrala care si aceasta era tot inchisa, fiind si o ora mult prea inaintata pt. vizite.

    Mi-a incantat privirea si cladirea alba si frumoasa, cu o arhitectura cu totul deosebita a Teatrului National Slovac. Acesta este o autentica opera de arta, cu cateva statui bust ale unor inaintasi ai literaturii si muzicii, situate la balconul cladirii impodobita cu cateva coloane din marmura si deasupra am vazut o incantatoare statuie. In fata cladirii este si o fantana generoasa cu un grup statuar minunat, inconjurata de un mic parculet cu gazon si multe flori. Foarte frumos!

    Bratislava este considerat si un oras al muzicii. Stiu ca in acest oras au compus si interpretat multe dintre operele sale Mozart, Beethoven, Hayden dar si Rubinstein si compozitorul autohton Hummel. Iar concertele clasice ca si spectacolele de opera si balet au loc aproape in fiecare zi in fermecatorul oras si sunt cunoscute in toata lumea, ajungand sa concureze cu cele ale capitalelor Austriei si Ungariei.

    Datorita pozitiei sale geografice, la poalele Carpatior Vestici si a vegetatiei bogate de-a lungul Dunarii, Bratislava este binecuvantata natural de paduri dese pana aproape de centrul orasului. Am si vazut acest lucru si tare mult m-a relaxat si binedispus, pentru ca aici nu am simtit niciun miros de smog sau alte noxe, asa cum se simt la Bucuresti, de exemplu…Si iar am simtit o strangere de inima: oare de ce la noi nici macar acest lucru, aerul dat de Sus, nu-l putem pastra cat mai bine in starea lui normala? Sau macar pe langa!... Altii cum reusesc sa-si creeze un spatiu vital mai sanatos si mai frumos, prin verdele naturii inconjuratoare?! Cred ca ma intreb degeaba…stiu de fapt raspunsul…

    Am aflat ca in Bratislava spatiile verzi publice ar fi undeva la 110 mp pe cap de locuitor. Oare in capitala mea mult iubita cati mp de verdeata mi-or reveni mie?!... (in afara de cea de la legatura de verdeata de la piata…) Parcul Horsky este cel mai mare parc al Bratislavei si se afla in apropierea orasului vechi. Acesta este mai degraba un parc situat pe o culme muntoasa, ce super poate sa fie!!!

    In periplul nostru prin ploaia care a intunecat si mai mult lumina discreta a inserarii ce se asternea in mare viteza, am reusit sa vad un oras care m-a vrajit, prin tot ce mi-a oferit chiar si pe graba. Cu toata oboseala acumulata de peste zi, am reusit sa ma relaxez foarte mult. A fost o reala placere sa ma plimb pe stradutele sale micute si intortocheate, multe dintre ele pavate cu piatra, pe care stiam ca acolo au calcat candva, demult regi si regine, imparati distinsi, precum Matei Corvin sau Maria Tereza in drumul lor spre marea catedrala, spre a fi intronati. Am vazut palate luxoase ale nobililor si turnurile bisericilor de diferite stiluri si am putut intr-adevar savura pe deplin spiritul medieval al unei Bratislave vechi, cu ecouri puternice in istorie dar si cu acorduri placute si in bon ton cu zilele unui secol nebun actual. Si toate acestea se unesc atat de bine cu acele terase si cafenele elegante pe care le intalnesti la tot pasul. Am privit putin si la vitrinele ornate cu bun gust ale magazinelor intalnite dar pe care le-am salutat din mers. Am adulmecat cu nesat aerul orasului vechi, dar purtand totusi parfumul sec. 21 al unei dupa-amieze tarzii de august tomnatic si umed, in care abunda puternice si istorice arome de medieval si mi-a parut rau ca intr-un final a trebuit sa-l parasesc. Trebuia sa ajungem la ultima noastra cazare din Budapesta. Urmatoarea zi si ultima din acest circuit marator, dar deosebit de impanat cu atatea si atatea locuri vizitate in doar 13 zile se apropia…Deh, mai trebuia sa ajungem si acasa, nu?!...

    Cand am plecat cu autocarul, ghida ne-a mai povestit cate ceva si despre alte obiective demne de vizitat in Bratislava:

    - Biserica Franciscana, care dateaza din sec. 12 si era locul ceremoniilor cavaleresti.

    - Biserica Sf. Elisabeta, cunoscuta ca si Biserica Albastra, construita in stil art nouveau

    - Muzeul de Cultura Evreiasca, pe langa care am trecut la plecare.

    - Muzeul pt. copii Bibiana

    - Conacul Rusovoce si parcul englezesc aflat in cartierul cu acelasi nume.

    - Palatul Mirbach si parcurile Koliba si Zelezne. Si cu singuranta sunt multe alte locuri din Bratislava ce merita cu prisosinta vizitate.

    Imi doresc sa revin aici, poate intr-un city-break de mai multe zile, ca sa pot vedea toate aceste obiective inca nevizitate si poate multe altele. Am inteles ca aici este si o mare si foarte interesanta Gradina Zoo, situata aproape de Sediul Televiziunii Slovace, cu turnul sau Kamzik, unde se gaseste si un restaurant rotitor, VEZA”; ca si Castelul Devin, ce a fost candva o fortareata importanta situata la confluenta raurilor Morava cu Dunarea, ca mai apoi sa fie construit aici un castel in evul mediu, in stil gotic si apoi in stil renascentist iar in cele din urma, acesta a ramas in ruine, dupa ce a fost distrus de armatele lui Napoleon…

    Cate alte locuri de-a dreptul interesante si minunate mai ascunde Bratislava! Cu siguranta Bratislava merita vizitata cel putin o data. Cu atat mai mult, precum am scris la inceput, acest oras se gaseste in drumul european al turistului ce vine din est si pleaca spre vest, fie spre Viena care este la o distanta doar de 60 km sau Praga sau mai departe prin Europa. Si nu este oare excelent si chiar indicat sa faca si un popas la Bratislava? Eu zic ca merita cu prisosinta.

    Recomand cu toata placerea si increderea vizitarea orasului Bratislava. Cu siguranta veti fi incantati si nu veti avea nicio clipa de plictiseala.

    Si v-am povestit si eu cate ceva despre capitala Slovaciei, doar pentru ca si eu, precum multi altii, AmFostAcolo!

    Cu mult drag pentru voi, in speranta ca v-am fost de folos,

    Ileana


    [fb]
    ---
    Trimis de ileanaxperta* in 18.10.11 13:55:03
    Validat / Publicat: 18.10.11 14:57:35
    INFO ADIȚIONALE
    • A fost prima sa vizită/vacanță în SLOVACIA
    NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

    VIZUALIZĂRI: 9923 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
    selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
    SESIZEAZĂ
    conținut, limbaj

    11 ecouri scrise, până acum, la acest articol

    NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (ileanaxperta*); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
    Poze atașate (se deschid în pg nouă)
    P31 Palatul Arhiepiscopal din centrul istoric al Bratislavei
    EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
    Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
    Puteți VOTA acest articol:
    PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 36650 PMA (din 39 voturi)
    NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

    ECOURI la acest articol

    11 ecouri scrise, până acum

    webmaster13
    [18.10.11 15:53:05]
    »

    Melodia atasata poate fi inlocuita/stearsa!

    webmaster
    [18.10.11 15:55:33]
    »

    Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru aceasta destinatie.

    alinaro
    [18.10.11 17:58:40]
    »

    Ileana: citindu-ti impresiile, foarte frumos redate, mi-am amintit de sentimentul de ciuda pe care l-am avut in august cand am trecut pe langa Bratislava (autostrada care merge de la Praga la Buapesta), fara timp de a lua macar un minim contact cu orasul. A trebuit sa ma multumesc cu Sturovo, un satuc de pe marginea slovaca a Dunarii, insa - din ce mi-au spus - unguresc aproape 100%! Cand o da Domnul si-oi vizita capitala, o sa am ghidul pregatit! (acest review

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    ileanaxperta*AUTOR REVIEW
    [18.10.11 20:36:35]
    »

    @web13... Maestre, d'akujem! Papa Google le-a soptit dejtelor ca inseamna "Multumesc! "

    Se potriveste la fix cu fuga prin Bratislava... si nu numai pe acolo... )). Si Bach o fi fost tare fugarit cand a scris aceasta partitura... ))))

    @webmaster, din nou iti multumesc frumos pt. apreciere.

    @alinapopi, ma bucur ca ti-au placut randurile mele si cu alta ocazie cand te vei afla in apropierea Bratislavei, incerca sa fa-i o vizita. Cu siguranta nu se va supara pe tine iar tu mai mult ca sigur ca vei fi incantata!

    @to all, va multumesc pt. aprecierile voastre!

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    Dragoș_MD
    [18.10.11 21:59:12]
    »

    Mie, sincer, îmi venise o idee, aşa, plimbându-mă pe malu' Dunării la Viena: merită să faceţi o combinaţie Viena (lăsaţi maşina dacă nu aţi venit cu alt mijloc de transport, la camping sau într-o parcare P&R) şi se dă o fugă la Bratislava cu vaporul rapid.

    Chiar luasem ceva pliante de la terminalul naval internaţional - preţurile erau chiar ok... Şi slovacii chiar ştiau să-şi promoveze marfa!

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    cristi_an3000
    [19.10.11 10:05:16]
    »

    Dragos, sa stii ca si noi am studiat posibilitatea excursiei cu vaporasul din Viena la Bratislava si inapoi. Sotia mai ales este amatoare de astfel de aventuri, peste tot pe unde am umblat ne-am plimbat cu vaporasul. Insa aici preturile nu sunt tocmai OK dpdv-ul meu. De exemplu cand am cautat noi, pentru un dus-intors ajungi undeva aproape de 60 EUR/pers. Asa ca am peferat sa facem altceva de 120 EUR

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    Dragoș_MD
    [19.10.11 16:21:52]
    »

    Cristian, io ma socotisem la cursele alea mai "studentesti", de 19 euroi/sens/pax...

    AndreeaG
    [19.10.11 23:38:08]
    »

    @ileanaxperta

    Mda...complet deacord cu impresia despre frumoasa Bratislava.

    Am vazut-o si eu cand veneam din Praga in 2005 (tot pentru o zi) spre Buc (am luat trenul de acolo), mult prea scurt intr-adevar...

    Mi-a parut un oras foarte "cald", mai ales dupa "dichisita" Praga, cred ca am vazut doar partea veche, podul si castelul sunt minunate,

    am si eu poza cu "nenea" acela ce "iese" din canal

    Go back! si sa ne mai povestesi

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    joanne
    [25.06.14 12:44:19]
    »

    articolul e extraordinar (si sper sa nu o spun doar datorita euforiei apropiatei plecari de diseara spre Bratislava)!

    sunt multe informatii exact despre lucrurile care ne intereseaza, ca sa nu mai spun ca le pot gasi usor pe harta si ma pot orienta. acest ghid e cu adevarat util si dezmeticitor pentru cei care vor sa afle ceva totusi despre necunoscutul in care sunt gata sa se arunce.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    Adi Racheru
    [03.01.15 00:12:29]
    »

    Cam cat timp a durat toata plimbarea prin Bratislava?

    Mihai1972
    [01.08.18 06:40:55]
    »

    @ileanaxperta: Buna Ileana!

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    6 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    Adi Racheru, alinaro, AndreeaG, ileanaxperta*, joanne, Mihai1972
    Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Bratislava și împrejurimile:


      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.051526069641113 sec
    ecranul dvs: 1 x 1