ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 07.03.2016
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: Bucureşti
ÎNSCRIS: 11.02.16
STATUS: SILVER
DATE SEJUR
FEB-2016
DURATA: 3 zile

GRAD SATISFACȚIE
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
CADRUL NATURAL:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
DISTRACŢ. / RELAXARE:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
93.33%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
AFA RECOMANDĂ: Pentru transfer Aeroport - Hotel (Roma) și/sau tururi turistice ale Romei / Vaticanului - recomandăm ghidroma.eu
  • Informatii sau rezervări: pe sait sau tel. +39 324 981 3672
  • TIMP CITIRE: 5 MIN

    Bologna - o destinație perfectă pentru un city break inedit

    TIPĂREȘTE

    În primul rând, am ales Bologna pentru simplul motiv că nu o văzusem la anterioara excursie în Italia şi apoi este foarte avantajos din punct de vedere al prețului să găsești un bilet de avion cu o cursă low-cost, direct către Bologna.

    Aşa se face că la ora 10 aterizam pe aeroportul Marconi, cu bagaj de mană, căci pentru trei zile chiar cred că poţi depăși limita de 10 Kg pentru trollerul de cabină doar dacă te ambiţionezi/încarci inutil. Un shuttle-bus pleacă din sfert în sfert de oră de la aeroport către oraş, biletul costă 6 euro per segment (a nu se face comparaţie cumva cu rata numită 783!).

    Eu mi-am luat din aeroport Bologna Welcome Card (bolognawelcome.com), de la centrul info-turistică, a costat 20 de euro, în care am avut biletele de aeroport - oraș - aeroport gratis. De restul banilor, adică 8 euro, ai vreo 7 muzee de vizitat gratis.

    Autobuzul te lasă în faţa gării centrale feroviare (care seamănă cu gara CFR din Iaşi).

    Hotelul l-am ales aproape, la 10 minute de mers pe jos, lejer, pe Via de’l Porto.

    Foarte aproape sunt două din străzile principale ale orașului, Via de’l Independenzza şi Via Marconi, care duc către centrul istoric, unde se regăsesc Fântâna lui Neptun, Catedrala Sf. Petroniu, Piazza Magiore. De aici, în 5 sau 10 min ajungi la celebrele Le Due Torri : Asinelli şi Garsisenda.

    De menționat faptul că Via de’l Independenzza este o stradă istorica, cu multe palate pe de o parte şi pe cealaltă, uşor de identificat după plăcuțele indicatoare.

    Ambele străzi (dar mai bine zis toate străzile lor din centrul vechi) au faimoasele porticuri, care te feresc de intemperiile vremii. Nu am văzut soarele în Bologna, la un moment dat a plouat mărunțel, dar nu prea ai nevoie de umbrelă tocmai datorită acestor porticuri.

    Recomand să urcați în Turnul Asinelli, panorama orașului văzut de la 70 m este superbă, cred că pe o vreme cu soare este memorabilă. Așa iți vei da seama cel mai bine de ce i se spune orașului La rossa. Acoperișurile sunt completamente roșii datorită țiglei, în plus de aceeași culoare par şi zidurile caselor/palatelor, mult mai pregnant faţă de cum ţineam eu minte Florenţa văzută din Turnul Catedralei, de exemplu. Biletul de urcare costă doar 3 euro. Atenţie la urcat şi coborât, scările sunt din lemn, foarte înguste şi abrupte.

    Lângă Asinelli, se vede, prin comparație, cât de înclinat este turnul Garisenda.

    Catedrala Sf. Petronius, protectorul oraşului nu impresionează la exterior, dar în interior iți dai seama ca poate cuprinde cei 28000 de oameni, așa cum se spune. Multe capele se regăsesc pe fiecare latură a catedralei. Unele dintre ele au vitralii frumoase, poți plăti 0,20 euro ca să se aprindă lumina pentru a le vedea mai bine. Fotografiatul catedralei costă 2 euro, dar poți să faci câteva poze fără nici un fel de problemă, fără blitz. Nu vă așteptați la un gen de catedrală încărcată de picturi şi statui, așa cum este catedrala Sf. Petru din Roma, orașul nu a avut bogăţia papilor.

    În același areal găsim :

    - Fântâna lui Neptun, emblematică pentru Bologna,

    - Palazzo d'Accursio (fosta primărie a oraşului), care găzduieşte Colecţia de de artă comunală (a merit vizitat, este free pentru posesorii de card turistic) şi Muzeul Morani;

    - Palzză del Podesta (fostul palat de justiţie şi poliţie)

    - Palazzo dei Banchi (palatul bancherilor), care este unit printr-un portic de Palatul Archiginnasio, în care se regăsește celebrul Teatru Anatomic, pe care îl știți din picturile de epocă.

    Aproape de hotelul meu era Palazzo Pepoli, în care se afla o colecție de artă din perioada etruscă și până în prezent, deasemeni free pentru posesorii de card.

    Dacă vreți să vă odihniți 15 minute, intrați şi admirați Biblioteca Borsa (biblioteca oraşului). Eu am frunzărit New York Times (ediția completă, cu toate suplimentele, aprox. 100 pagini) și Le monde Diplomatique, apărute cu trei zile în urmă.

    Pentru shopping de lux, recomand Galeriile Cavour, unde preturile sunt parcă mai mici ca în Milano sau la Roma. Dealtfel, orice preț din Bologna este mai mic ca în cele două orașe anterior menționate.

    Multe cafenele, gelaterii şi bistrouri se găsesc sub celebrele porticuri. Prosciuto de Parma este o delicatesă locală, la fel și lasagna alla Bologneze şi parmezanul ”regiano”.

    Jumătate de zi am fost și la Parma, am mers 45 minute cu trenul, este o diferență de stil arhitectonic între cele două orașe, dar despre asta voi scrie, sper, separat.

    E necesar sa porți încălțăminte comodă, se merge exclusiv pe jos la toate punctele de interes din oraș, iar la un moment dat poţi întâlni şi piatră cubică, deşi în mare parte vei admira mozaicurile porticurilor.

    Există și un red bus hop-on, hop-off, până în 17 martie circulă numai sâmbăta şi duminica, după acea va circula zilnic.

    Nu am apucat să vizitez Sanctuary of the Madonna di San Luca, încă nu pornise transportul turistic cu un gen de titicar, altfel trebuind să schimb vreo două autobuze, iar timpul cum am spus nu era chiar așa de favorabil.

    În concluzie, este un oraș care merită sa fie vizitat, este o altfel de Italie. Oamenii sunt mai liniștiți, amabili şi zâmbitori.

    Poate fi un punct de plecare către Parma, Modena, Ferara sau Florența, pentru cine vrea să exploreze zona pe îndelete, realizând un circuit istoric-cultural-gastronomic (în mod sigur după aceea trebuie făcut un plan de sală, pentru a da jos din greutate).

    Recomandat pentru perioade de primăvară sau toamnă, deși cred că și în plină vară porticurile te feresc de soare.


    [fb]
    ---
    Trimis de daniel2016 in 07.03.16 15:25:53
    Validat / Publicat: 07.03.16 18:34:39
    INFO ADIȚIONALE
    • Nu a fost singura vizită/vacanţă în ITALIA.

    VIZUALIZĂRI: 6597 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
    SESIZEAZĂ
    conținut, limbaj

    7 ecouri scrise, până acum, la acest articol

    NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (daniel2016); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
    Poze atașate (se deschid în pg nouă)
    P18 Le due torri
    EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
    Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
    Puteți VOTA acest articol:
    PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 22250 PMA (din 26 voturi)
    NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

    ECOURI la acest articol

    7 ecouri scrise, până acum

    webmasterX
    [07.03.16 18:34:00]
    »

    Excelent review de debut, merită şi el remarcat...

    @daniel2016: bun-venit în comunitatea AmFostAcolo.ro.

    Mulţumim pentru impresii, te aşteptăm şi cu alte recomandări din vacanţele ori excursiile tale trecute sau viitoare.

    -

    Hotelul l-am ales aproape, la 10 minute de mers pe jos, lejer, pe Via de’l Porto.

    Ne-am bucura să putem citi şi impresiile despre cazare scrise ca articol (review) nou.

    Procedând astfel, ai avea ocazia ca prin notele şi evaluările proprii să contribui la o medie mai reprezentativă a acestei destinaţii.

    În plus, dacă vreodată vei solicita informaţii aici, pe sait, cei care îţi vor răspunde o vor putea face cât mai adecvat "profilului" tău turistic (funcţie de locurile în care ai fost, unde ţi-a plăcut şi unde nu, din ce motive etc)

    Poţi folosi linkul SCRIE IMPRESII (se deschide într-o fereastră nouă)

    webmaster
    [07.03.16 18:35:41]
    »

    Câteva fotografii realizate de voi acolo ar fi mai mult decât binevenite — atât ca ilustraţie a textului, cât şi ca informaţie utilă, ele fiind căutate, apreciate (şi solicitate) de cititorii interesaţi în această destinaţie... Poţi folosi linkul amfostacolo.ro/pic_addnew ... 21&ridAnt=67393

    Jimmy1
    [07.03.16 19:09:57]
    »

    Sunt mai mult decât porticuri. Cred ca nici eu nu am explicat: pur și simplu parterul este despărțit de carosabil prin trotuarul care este acoperit cu restul etajelor.

    daniel2016AUTOR REVIEW
    [08.03.16 14:57:26]
    »

    @webmasterX - mulțumesc de găzduire ! Toată considerația pentru webmasterX și toți cei care care contribuie cu reviewuri. Vă urmăresc de ceva timp, cu adevărat o idee excelentă de a afla/vedea impresiile, uneori diferite, despre atâtea zone de interes turistic.

    daniel2016AUTOR REVIEW
    [08.03.16 15:09:02]
    »

    @Jimmy1 - exact, În București, ceva oarecum asemănător (dar din sec. XX), găsim la Coloanele de la Romană sau la fostul magazin Beneton (vis-a-vis de Cercul Militar), cred că este o sucursală bancară acum acolo. Asta preț de circa 20 metri, incomparabil cu străzi întregi, pe ambele sensuri...

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    webmasterX
    [15.03.16 09:56:56]
    »

    Mulțumiri pentru amabilitatea cu care ai dat curs solicitării de a încărca fotografii.

    FlorinAndrei
    [28.01.17 17:16:21]
    »

    @daniel2016: Salut, felicitări pentru articol si poze.

    Peste 2 săptămâni mergem si noi la Bologna si am o întrebare. Spui ca "Eu mi-am luat din aeroport Bologna Welcome Card (bolognawelcome.com), de la centrul info-turistică, a costat 20 de euro".

    Vrem si noi sa luam cardul asta pentru același motiv: sa avem transport gratuit aeroport-centru si înapoi.

    Problema este ca noi vrem sa folosim cardul pe 11 februarie (când aterizam) si apoi pe 18 februarie, când avem zbor înapoi. Se poate folosi card-ul astfel? El este valabil 48 de ore...

    Mulțumesc anticipat,

    FlorinAndrei

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    daniel2016, FlorinAndrei, Jimmy1
    Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Bologna şi împrejurimile:


      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.043039083480835 sec
    ecranul dvs: 1 x 1