GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Ruine de top 7 (Mausoleul din Halicarnas și Templul zeiței Artemis)
Cine nu a auzit despre cele 7 minuni ale lumii antice? Construcții monumentale ridicate prin munca a mii de persoane prin diverse tehnici, unele necunoscute până în zilele noastre. Din păcate doar Marea Piramidă din Giza se păstrează intactă până azi.
Coasta egeeană a Turciei găzduiește două din ocupantele acestui clasament. Este vorba despre Mausoleul din Halicarnas și Templul zeiței Artemis din Efes. În vacanța petrecută în Turcia anul acesta mi-am propus să văd ce a mai rămas din aceste vechi monumente.
Mausoleul din Halicarnas. Este situat în orașul Bodrum de azi, în apropierea portului. Dacă ajungem în Bodrum cu microbuzele locale (dolmus) – știind problema locurilor de parcare în centrul orașului – coborâm pe strada de la autogară (otogar) către port (marina) și castel (kalesi). Mergem în partea dreaptă pe faleză privind fascinați la vasele de toate categoriile legate la mal. La jumătatea falezei, în dreptul unei moschei (Tepecik Cami) se urcă în dreapta pe o străduță pitorească, apoi imediat la 50 m în stânga este intrarea la Mausoleu. Situl este semnalizat prin indicatoare, deși gardul înalt de beton nu te lasă nici o clipă să ghicești că în interior există un obiectiv turistic.
Ce reprezintă Mausoleul? A fost gândit ca un mormânt grandios pentru Mausol, guvernator al acestor locuri din Imperiul Persan între anii 377-353 î. Hr și pentru soția sa Artemisa. Lucrările au început chiar în anul morții lui Mausol, 353 î. Hr. și s-au încheiat în 349 î. Hr. Înălțimea construcției rivaliza cu o clădire de 16 etaje din timpurile noastre. Numele lui Mausol a devenit astfel generic pentru monumentele funerare de mari dimensiuni. Construcția a fost răpusă de un cutremur în sec. XII d. Hr. O parte din piatra a fost folosită la construcția castelului din port.
După plata celor 10 TL și eliberarea biletului frumos colorat cu cod de bare se trece prin turnicheți. Imediat în fața ochilor se deschide o incintă pătrată înțesată de bucăți de coloane, bucăți de ziduri, urme de clădiri etc. Pe partea stângă, într-o clădire anexă se pot vedea fragmente de frize, picioare de coloane, bucăți de statui ce au făcut parte din corpul marelui mausoleu (mai multe statui și fragmente din decorațiuni se află azi la British Museum). Într-o cameră se mai află câteva vitrine cu obiecte, fotografii, scheme, o reconstituire miniaturală a Mausoleului și tot acolo, se proiectează pe un perete un film documentar.
Câteva plăcuțe ne lămuresc ici-colo ce avem în fața ochilor: un mozaic adus din altă parte, intrarea în niște morminte anterioare construcției mausoleului, canalizarea monumentului, urme de ziduri. Sub o copertină metalică de protecție se află scările originale de la baza mausoleului. De fapt toată incinta descoperită în urma săpăturilor arheologice reprezintă doar fundația imensei construcții.
Interesant este că se poate intra către camerele mortuare ale mormintelor săpate anterioar construcției Mausoleului. Se parcurge un culoar îngust de aproximativ 15m săpat direct în piatră până se ajunge în două camere mari, cu aerisire în tavan. Din aceste camere se iese pe altă spărtură în piatră.
Tot situl arheologic se poate parcurge în 20-30 minute; de fapt, depinde de apetitul fiecăruia pentru istorie. La ieșire găsiți și toalete moderne.
Templul zeiței Artemis. Pe drumul de întoarcere, spre Izmir, ne-am oprit câteva zeci de minute și la ceea ce a mai rămas din această minune a lumii antice.
Templul zeiței Artemis din Efes, dedicat zeiței grecești a vânătorii, fertilității, rodirii pământului, a fost ridicat în secolul VI î. Hr. și a dăinuit până în 356 î. Hr. cînd a fost incendiat de un cetățean al orațului Efes. Clădirea ar fi avut aprox. 20 m înălțime, 50 m lățime și 105 m lungime; în interior tronând statuia de 2 m înălțime, acoperită cu aur și argint, ce o reprezenta pe zeiță.
După ce se intră pe breteaua principală spre orașul antic Efes, la aproximativ 200m de la intersecție observăm un indicator la dreapta către Artemision. Se merge 50 m pe un drum îngust apoi se deschide un fel de parcare neamenjată sub copaci. Vei fi imediat înconjurat de vânzători ambulanți de broșuri, vederi și chiar așa zise monede vechi descoperite pe locul templului. Nu se percepe taxă de intrare.
O coloană monumentală, formată din mai multe fragmente, se ridică semeață de pe fundul unei mici văi, care uneori se transformă în mlaștină – acum era tăiat tot stuful. Este repusă/reconstruită de istorici pe amplasamentul original. Dacă mergi până la baza coloanei (ce are 18 m) îți dai seama de măreția construcției de altădată. Ce civilizații...
Pe fundal se ridică castelul din Selcuk și Biserica Sf. Ioan. Împrăștiate pe acest teren sunt mai multe fragmente de coloane, diverse bucăți de zidărie din marmură, ziduri etc. Pe un lac mic format între ruine se aflau o mulțime de broaște țestoase de diverse mărimi; nu lipseau șopârlele. Un panou mare cu explicații în limba engleză mai deșlusește puțin din misterul ruinelor.
Acestea sunt toate urmele ce au rămas din cele două monumente catalogate minuni ale lumii antice. Dacă vă petreceți vacanța în zonă și ați bifat toate celelalte obiective importante vă puteți opri câteva minute și la Templul zeiței Artemis din Efes și la Mausoleul din Halicarnas (Bodrum).
Trimis de tata123 🔱 in 18.06.14 11:26:19
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în TURCIA.
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (tata123 🔱); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@tata123: Foarte frumos scris. Îmi place că, deși nu pare, printre rânduri explică de fapt că, lăsând la o parte valoarea sentimental-arheologică, mare lucru nu ai ce vedea. Așa cum îmi place mie să spun mai mult se marchează momentul: "Iată am bifat două minuni ale lumii antice".
”Tot situl arheologic se poate parcurge în 20-30 minute; de fapt, depinde de apetitul fiecăruia pentru istorie. La ieșire găsiți și toalete moderne.
Paragraful ăsta face toți banii.
Articolul pare să continue, foarte aplicat de altfel, un excelent subiect deschis acum câteva zile de către @msdn.
Felicitări încă o dată!
@Dabator: Mulțumesc. Am observant și eu acum alăturarea din paragraful cu pricina. A fost fără intenție... hi, hi, hi.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Sep.2023 O scurtă vizită la Castelul din Bodrum — scris în 24.10.23 de msnd din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Aug.2018 Plajele din Bodrum si imprejurimi — scris în 19.09.18 de Dan&Ema din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Aug.2018 Bodrum – obiective turistice — scris în 16.09.18 de Dan&Ema din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Aug.2018 Templul (mausoleul) din Halikarnas – una din minunile lumii antice — scris în 14.09.18 de Dan&Ema din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Aug.2017 Cu bune si cu rele — scris în 21.08.17 de rudy din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jun.2014 Bodrum – un oraș pitoresc — scris în 28.01.15 de tata123 🔱 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Jun.2014 Arhitectură și mare - Prin satele Peninsulei Bodrum — scris în 17.06.14 de tata123 🔱 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ