Un templu deasupra mării

TIPĂREȘTE

Documentarea vacanței în Turcia pe 2014 a inclus și acest sit arheologic, recomandat de câteva cunoștințe și ilustrat de unele imagini superbe pe Internet. Astfel că, pe drumul spre Bodrum, între Canakkale și Bergama, locul cazării intermediare, am inclus o scurtă vizită la Assos.

Behramkale, denumirea localității din zilele noastre, unde se află Assos-ul antic este situat la aproximativ 90 km distanță de Canakkale. După ce trecem de indicatorul unui sit arheologic celebru, Troia, în preajma localității Ayvacik apare și indicatorul spre dreapta către Assos – aproximativ 25 km. Anul acesta se lucra la șosea în zona acestei bretele spre mare. Calitatea drumului e bună, pe anumite porțiuni chiar două benzi pe sens, indicatoare suficiente până în apropierea obiectivului.

Zona de dealuri din preajma mării unde e situat situl arheologic are o frumusețe stranie. Pietre mari, formațiuni ciudate de stâncă, totul împânzit cu măslini și alte elemente de vegetație. Mi s-a părut a fi un peisaj demn de filmele cu Iisus; poate se simte și atingerea Sf. Pavel care a poposit pe aceste meleaguri în cea de-a treia sa călătorie misionară (anii 54-58; vizitează în timpul acestei călătorii și Efes – unde stă doi ani jumate, Troia, Milet). Așa mi s-a părut mie – un peisaj biblic.

După ce intrăm în sat (nu am fost atent și nu am observat unde e situat podul medieval din epoca otomană) ne cam pierdem – nu mai există indicatoare clare către intrarea în sit. Casele de piatră cocoțate pe stânci par foarte sărăcăcioase. Ne trezim în fața unei bifurcări a drumului stânga-dreapta, cu indicatoare către localitățile mici din zonă. Din instinct facem stânga, deoarece pe partea aceea observasem urme de ziduri pe înălțimi. Ajungem imediat într-o mică piațetă unde se află statuia albă a filosofului Aristotel, statuie căreia îi lipsește o mână. Aristotel a locuit câțiva ani la Assos, unde a întemeiat chiar o școală de filosofie.

Din piațeta cu statuia lui Aristotel începem să urcăm cu autoturismul pe o uliță pietruită. E foarte îngust, doar o bandă, case pe ambele laturi, chiar ne întrebam ce ne facem dacă vine altă mașină din față (lucru ce chiar s-a întâmplat la coborâre când într-o curbă ne-am trezit cu ditamai microbuzul în față; a trebuit să ne înghesuim într-un morman de crengi uscate și să trecem la câțiva centimetri unii de ceilalți). Drumul în rampă accentuată se deschide puțin în preajma a două mici piațete. În cea de-a doua am parcat mașina, sub un perete de stâncă, privind cu îngrijorare înălțimea rocii. Am coborât din mașini și ne uitam nedumeriți încotro să o luăm, moment în care a apărut o tânără care într-o engleză bună ne-a explicat că trebuia să urcăm pe jos până în capătul uliței de pe care coborâse ea.

Deși afară cerul era noros și bătea un vânt destul de susținut am luat cu noi o sticlă de apă – lucru ce se impune neapărat, alături de șepci/pălării, în lunile de vară. Era aproximativ ora 18.00 și credeam că o să ne bucurăm de lumina blândă a după-amiezei, mai ales pentru fotografii. Așa cum am spus mai sus, cerul a fost nemilos de noros cu noi.

Ulița ce urcă spre intrarea oficială este înțesată atât pe partea stângă, cât și pe dreapta, de tarabe improvizate unde se vând tot ceea ce vrei ori nu vrei. Nu erau toate deschise – ori ora avansată, ori începutul de sezon (30 mai). Mulți vânzători erau localnici, majoritatea femei. Te impresionau bâtrânele ce vindeau plante uscate din zonă ori fructe uscate/confiate în gospodăriile proprii. Sunt și câteva terase/cafenele de-a lungul acestei alei. Construcțiile sunt din piatră, pitorești, materialul fiind furnizat probabil de fortificațiile existente în zonă. Dacă aveți timp plimbați-vă puțin pe ulițele satului.

La intrare în situl arheologic se achită 10 TL biletul de intrare, se trece prin nelipsiții turnicheți, apoi pe lângă un container transformat în magazin oficial de suveniruri/broșuri/vederi. De aici ești liber să explorezi orașul antic, încercând să te orientezi pe o hartă prezentă pe un panou. Aici se simte acut lipsa unor trasee indicatoare (poate chiar cu săgeți colorate), a unor alei amenajate, plăcuțe explicative. Fiecare se plimbă cum îl bate capul printre stânci, ruine, coloane, vegetație. Din instinct începi să urci pe culme pentru a găsi templul mult visat al Atenei. Mai întâi găsești o platformă betonată unde într-o vitrină plină cu muște moarte se află o machetă a templului Atenei la o scară destul de mare. Lângă vitrină un panou oferă informații istorice și o schemă a templului. O lunetă cu fise/bani ar fi trebuit să ofere priveliști de neuitat de pe insula grecească Lesbos aflată la o aruncătură de băț, dacă nu era defectă.

De la macheta templului, la 25-30 m distanță se află și coloanele acropolei. Am alergat bucuroși spre ruine și am început să fotografiem tot ce ni se părea interesant. Din păcate lumina nu a fost prea bună. Coloanele arată bine, fundalul oferit de mare este drăguț, dar totuși nu am fost atât de impresionat pe cât mă așteptam. Situl arheologic este întins pe dealuri, nu am avut timp să ne plimbăm peste tot; am ratat și teatrul aflat pe o coastă. De sus, de la acropole, se observă micul port pescăresc și culoarea azurie a mării. Aș fi dorit să beau o cafea pe una din terasele micului port... dar voința grupului a fost mai puternică, din păcate.

După 45 minute am părăsit orașul antic străbătând ulițele strâmte, pietruite, străjuite de case de piatră. Cine e interesat de istorie, coloane și priveliști frumoase poate să se abată de la drum pentru 1 oră.

---

VIZUALIZĂRI: 2688 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI