Chris Roix sau Yasu al Malik - statuia din Rio de Janeiro

TIPĂREȘTE

Dupa cum spuneam in povestea anterioara, primul care mi-a facut cu ochiul imediat dupa aterizare a fost Yasu al Malik, sub forma de statuie. :) De acasa, pe stradute, printre claxoane si fara harta am reusit sa ajungem la obiectiv.

In fata portii, citiva metri mai in jos, o bariera de control supraveheata de politie sau armata, patrula dotata cu niscai puscoace cam ca mitralierele. Mai faceam un pas, mai faceam o poza spre statuie si tot asa cu un ochi la slanina si unul la faina, a se citi unul la statuie si unul la soldati, am ajuns linga poarta.

Cum nimeni nu ne-a bagat in seama, am pasit dincolo de poarta. In afara de inscriptia din fata unde scria si in araba si in franceza, nimic nu ne informa daca acolo e obiectiv turistic, proprietate privata, biserica sau institutie.

Curtea mare, o masina a pornit inspre noi... a trecut mai departe, asa am avansat in incinta. Am facut citeva poze cu statuia ,nu a iesit nimeni de pe nicaieri.

Vazusem o usa mare intr-un lateral si o placheta in araba. Eu zic sa intram, sotul meu ca NU. Ba da, mergem usor si daca auzim miscare sau voci, ne cerem scuze si iesim. N-a avut incotro si m-a urmat pe hol. La capat acesta avea o scara care cobora. Hai sa mergem, zice el, asta a fost tot. Cum asa? Hai in jos pe scarile de marmura sa vedem ce e.

Coborim spre o arcada luminata in fata careia era un covor persan. Iesim pe un fel de terasa si avem o belvedere spre mare. Ceva de vis. O bancuta sub un copac umbros, yahturi pe mare iar spre lateral un perete de munte. Pe linga zid alte bancute si copaci. Ia hai sa vedem ce e in capat. (zi ceu, bineinteles). Si bine am facut ca m-a minat curiozitatea pentru ca am gasit o capela cu statuia Fecioarei, citeva banci pentru public, un cos cu luminari, altul pentru donatii. Am lasat si noi ceva si am iesit. Am urcat scarile, am iesit din cladire si hai sa facem inconjurul, poate mai gasim ceva. Se vedea ca e in renovare si cumva ingradit.

Credeti ca m-am oprit la ingraditura? NU. Am trecut peste, prin buruieni, sa ajung la marginea prapastiei printre niste maslini. Fac vreo citeva poze cind se aude un POC!!! Ce-a fost asta? Cineva a tras cu arma. :D. Dar cam de la distanta ca nu m-a nimerit. Glumesc, nu stiu daca imi era adresat.

Plecam de acolo spre isirea din curte. Insa cu capul ca girofarul, in toate partile. Vad o arcada cam darimata ce avea un ghiveci cu flori. Ii zic sa stea pe loc sa intru eu in darimatura ca sa ma prinda cu floarea in pridvor. Cind intru, vad o femeie care se uita peste un zid. Cam cum ar fi la noi la vreun ghiseu. Nu m-am uitat si eu "peste ghiseu" ci mi-am vazut de poza mea dar am dat din cap ca sa o salut. Mi-a raspuns si a inceput sa imi vorbeasca in araba. Ca si cum Buna ziua i-am dat, belea mi-am capatat. Cascam ochii sa inteleg macar un cuvint. NIMIC. Astept sa termine si zic "sorry, english please! " Ea ridica din umeri. Daca a vazut ca nu inteleg nimic, m-a luat de mina si m-a bagat pe un coridor. Eu TZAC cu aparatul in spatele ei. Am crezut ca ne duce la vreun sef sa ne interogheze ca ce cautam acolo. Ma gindeam cum imi confisca aparatul, etc... in cele citeva secunde cit a durat coridorul. Ei, as! La capatul lui era o biserica. Spatioasa precum una de la Roma. Un tinar a venit in urma noastra si a tinut un moment de reculegere. Am stat si eu pioasa pina a plecat tinarul apoi am inceput sa fotografiez. Frumos, sper sa pot atasa pozele. La iesirea din biserica si pe stinga si pe dreapta sint cutii pentru donatii cu lacate si fante. Am bagat si noi o bancnota si am luat un pliant. M-am uitat ca curca in craci ca era scris in araba. L-am bagat in buzunar pentru a-l traduce acasa. Va spun mai jos ce scria pe el.

Iesim de-acolo pe linga niste vitrine cu suveniruri. Nu era nimeni la vinzare, doar niste cosuri in care sa lasi banii. Si erau citiva bani. Nu am cumparat nimic, am iesit in curte si pe poarta spre bariera soldatilor. Intr-un tufis era amenajat cu niste pietricele si o statueta a Fecioarei, ceva de decor. Intrebam soldatii daca avem voie sa facem poza, primesc raspuns ca da si asez aparatul pe bariera lor, il programez la 10 secunde, ne bagam in tufis, zimbim frumos cind clipoceste si gata poza. Iau aparatul de pe bariera, ma uit la pusca unuia si zic sotului, "pot sa ii fac poza". S-a incruntat la mine si a zis NU! . Atunci sa facem un selfie cu statuia in fata. OK... dar nu stia ce e in capul meu. Dupa selfie, ma uit sa verific cum a iesit poza, cu aparatul indreptat spre soldati. In timp ce comentam ca a stat urit in poza si ma strimb si eu ca el, TZAC, apas pe declansator. Plecam. II zic la vreo 20 metri. Ia uite ce poza am!!! NU esti zdravana la cap!!! si a inceput sa rida.

Acum sa va zic ce scrie in pliant. Am rugat nepoata sa citeasca in araba, apoi sa imi zica in engleza si eu sa traduc pentru voi in romaneste! Deci e la a 3-a mina:

Nu se cunoaste o data fixa despre construirea acesti statui, calugaritele(care?) apreciaza ca ar fi cam de 90 -100 de ani. (am ramas mirata pentru ca pare noua insa mi s-a spus ca tot timpul e in renovare) Un calugar (sau preot) Abuna Yaacoub a construit o biserica in Beirut dupa care a vrut sa puna o cruce pe cel mai inalt pisc de munte A gasit acest pisc linga Riul Ciinilor si aici a ridicat crucea, in forma de Isus cu miinile intinse Cruce ce face legatura intre spatiu si timp. Are privirea spre cer si cere lui Dumnezeu sa protejeze si sa binecuvinteze Libanul.

In aceasta cladire (sau linga) mai vor sa construiasca un spital cu 90 de camere pentru ingrijirea bolnavilor de Alzhaimer si a preotilor foarte batrini.

Altitudinea la care se afla monumentul este de 93 metri fata de nivelul marii. (asta e singura informatie de pe net).

Atit am inteles eu in toata traducerea.

Recomand vizitarea aceste biserici. Privelistea e de vis, e gratis si chiar e inedita.

---

VIZUALIZĂRI: 2638 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI