Drumul spre Saint Charbel

TIPĂREȘTE

Dupa o zi insorita, plina de aventuri mai mult sau mai putin pe malul marii deoarece nu prea reusisem sa ajungem la apa, am facut planul ca a doua zi sa mergem la munte, nestiind ca vremea se va schimba radical.

Pe o vreme caineasca de toata frumusetea, cand marea parca se uita urat la noi iar cumnata isi luase deja o zi libera sa ne prezinte frumusetile Libanului, am plecat spre Saint Charbel.

Nu stiam ce va fi acolo. Auzeam doar Saint Charbel fara a sti ca urma sa mergem intr-un loc sfant, precum Arsenie Boca al nostru. Asteptand sa se opreasca ploaia torentiala, in jurul orei 14 am plecat la drum.

Palmierii se clatinau in bataia vantului, politistii erau prezenti pe sosea din jumatate in jumatate de kilometru iar traficul era aglomerat desi afara ploua cu galeata.

De-a lungul drumului, pe partea stanga, am putut admira peisajul frumos al marii infuriate iar pe partea dreapta se vedea muntele impadurit cu cartierele aferente localitatilor pe langa care treceam.

La un moment dat am vazut un indicator pe autostrada ce ne arata ca in fata se continua drumul care Tripoli iar in dreapta se afla orasul Jbail. Un oras frumos despre care va voi scrie cu alta ocazie.

Drumul devenea din ce in ce mai sinuos cu cat inaintam in sus spre munte. Era atat de sinuos si periculoc neexistind balustrade de protectie, incit mi se strangeau cele 2 parti dorsale atat de tare ca la un moment dat i-am spus cumnatei, ocupata sa raspunda la mesajele de pe FB, in timp ce accelera in curba, ca daca ar fi avut o nuca intre partile mai sus mentionate, cu siguranta as fi spart-o.

Va pot spune, cu toti norii de pe cer, ca peisajul era de vis. Mergand pe serpentine, la un moment dat, in centrul localitatii Annaya, ne-a aparut in fata stauia marelui Sfant (despre care aveam sa aflu mai tarziu ca a fost cu adevarat MARE). Dupa aproximativ 100 m pe directia de mers spre manastire ne-a "intimpinat" un frumos post de control al armatei libaneze, format din saci de nisip pusi unul peste celalalt, si o masina plina cu soldati inarmati. Moment in care, datorita deformatiei profesionale, nu mi-am putut stapini tremurul degetului si am apasat pe declansatorul aparatului de fotografiat.

Nu am mai mers mult si am dat de zapada, desi cu o zi inainte nu stiam ce sa mai dau jos de pe mine. S-a lasat si ceata, deasa, scazand vizibilitatea la maxim, nestiind cand urmeaza vreo curba sau drumul este drept. Asa ca viteza de deplasare a scazut drastic iar eu am putut uita de "nuca".

Dupa ce am lasat soldatii in urma, fara sa apuce sa realizeze ca i-am tras in poza, in drumul nostru a aparut un lift exterior, ce asigura transportul turistilor spre restaurantul situat in varful dealului. Era singura cale de acces in restaurant. Imediat, in fata noastra, a aparut o parcare, in care erau cateva masini, dindu-ne seama astfel ca am ajuns la destinatie.

Odata ce ne-am dat jos din masina, ploaia s-a transformat in lapovita si aschii mici de gheata ne intrau in ochi. Ne-am infasurat cu ce am mai gasit prin bagajele din masina, si am inceput a urca nenumaratele scari ce duceau spre locul sfant.

Pe aceste scari din piatra, apa se scurgea, transfomand sosonii nostri in mici barcute. Ce am descoperit, veti afla in review-ul urmator.

---

VIZUALIZĂRI: 3233 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI