Plimbare prin oraşul fără trotuare - Beyrout

TIPĂREȘTE

Pentru ca se aduna multe experiente una peste alta din aceasta vacanta, incerc sa fiu Adelin Petrisor-ul acestei destinatii si sa va postez cite un review pe zi pentru ca sint sigura ca o data intoarsa in tara o sa am multe de facut iar scrisul va ramine pe ultimul loc.

Dupa ce am ajuns acasa si am desfacut bagajele, am vorbit vreo ora si ceva despre planurile noastre pentru aceste zile apoi am mers la culcare undeva la 4 dimineata. Pe la 10 jumate am sarit din pat direct in hainele de plecat hai-hui. Am insfacat o banana din mers (ce gust delicios au) si am iesit in strada. De aici incepe un fel de iad.

Stradutele sint mici, toate sint in panta, nu cred ca mergi 10 metri pe loc drept, nu au trotuare iar prin locurile unde ar trebui sa fie capace de canal, sint doar gauri in asfalt sau, mai rar, niste gratare, prin care curge apa cu detergent. Imi vine sa vomit de atita miros de dero cu apa. Nu e chiar un miros urit dar nici unul foarte placut. Mi se apleaca si acum cind scriu.

Gunoiul e la fel ca prin Italia. Pungi, saci, cutii, gramezi si gramajoare la fiecare colt de strada, si colturi sint multe. Am inteles de la cumnata mea ca "municipalitatea" nu a mai incheiat contract cu vreo firma de gunoi asfel ca peisajul ala va fi mult si bine neschimbat. Inca nu miroasea urit de la distanta, doar cind te apropiai trebuia sa iti tii respiratia.

Zgomotul orasului e foarte greu de suportat. Masini, masini si iar masini, circula haotic, fara sa semnalizeze si claxoneaza in draci. Cred ca una din doua masini claxona sa ne intrebe daca vrem sa ne ia la "ocazie". Probabil ca aratam ciudat asa pietoni, pentru ca nu era absolut nimeni pe jos. Am aflat ca daca intr-o casa sint mama, tata si doi copii, la usa sint 4 masini. Acestea pot fi rable si foarte foarte rable... nu exista cuvinte pentru a descrie starea unora dintre ele dar sint si bolizi de lux pe ici si colo. Toata lumea merge cu telefonul in mina la volan, desigur, si ia curba cu ochii in jos. Cind sint in masina imi vine sa imi pun centura din doua parti, in cruce, ca sa fiu cit mai bine tintuita in scaun. Daca vrei sa traversezi, albesti la par asteptind ca cineva sa iti dea prioritate. Nu exista semafoare, treceri de pietoni sau altceva de genul. Itr-un singur loc am gasit un fel de pasarela iar pe a doua am vazut-o azi, cind am fost departe, pe autostrada. Deci, scuipi in sin, iti iei avint si fugi cit de repede poti atunci cind spatiul dintre doua masini e de vreun metru. Am scapat de fiecare data neaccidentati. Cind strada e foarte ingusta, mergem in pasi adaugati cu spatele lipit de ziduri. Risul lumii.

Transportul in comun e format doar din niste autobuze mici, un fel de microbuze la noi. Am vazut pe majoritatea autocolante lipite deasupra la parbriz cu "God bless you" sau "God is with us". Ele circula doar pe autostrada, pentru oras exista Taxi sau Services. Taxi are pretul in functie de distanta iar Servicesul are tarif fix de 3000 de lire pentru orice destinatie, insa poate lua si alti pasageri care merg in aceeasi directie. Acum am inteles de ce ne claxonau tot timpul.

Orasul e impartit in doua zone religioase. Jumatate musulmana in partea de nord, unde se afla si aeroportul si unde este mult mai restrictiv in ceea ce priveste viata de noapte. A doua jumatate e crestina si aici se observa o viata de noapte activa. Cind am venit de la aeroort, am vazut blocuri cufundate in intuneric, erau ca pe vremea lui Ceausescu atunci cind se lua lumina si cum am ajuns la un podul care impparte Beirutul in cele doua religii mentionate mai sus, strazile erau foarte luminate, firme ppe cladiri sau pe panouri publicitare dadeau o imagine foarte atractiva in fata ochilor si deja incepea sa imi placa unde am ajuns.

Populatia e un mix de nationalitati. Sirieni se gasesc mai la tot pasul, veniti aici pentru un loc de munca stabil. Sint multe serviceuri auto, yahturi, fabrici de pprelucrare a lemnului, foarte multe santiere am vazut in limbarile mele si de aici zgomotul urias de aparate de sudura, aparate de taiat metale, polizoare si alte producatoare de infern. Pe post de menajere sint angajate femei din Thailanda, Filipine, insa ppredominante sint cele in Etiopia, ca doar ce au debarcat un avion tocmai la ateriazrea noastra.

In convorbirile uzuale si prietenesti, nu trebuie sa mentionati faptul ca cetatenii libanezi sint arabi pentru ca se vor supara foarte tare. Ei sustin cu tarie ca sint urmasii vechilor fenicieni recunoscuti ca fiind cei mai mari navigatori din toate timpurile.

Am vazut din balcon o statuie ca cea din Rio de Janeiro si bineinteles ca mi s-a parut aproape. Cam vreo doua ore de mers pe stradutele in panta. Dupa citeva intrebari pe la diversi cetateni amabili, care nu intelegeau o iota din engleza noastra, am reusit sa ii fac sa priceapa unde vrem sa ajungem. Am intins miinile ca Issus si am zis "White statue like this! " AAAA, Yasu al Malik!!! si ne-a aratat prin "gestica veche"cum sa ajungem.

Un obiectiv frumos si interesant despre care o sa va scriu data viitoare.

Chiar acum cind scriu, am intrerupt activitatea pentru ca se aud impuscaturi sau... artificii. Am iesit in balcon si nu se vede nimic pe cer asa ca nu stiu de unde vine zgomotul. O sa va spun miine daca aflu. :D

Magazinle sint saracacioase, hmmm, preturile cam scumpe, majoritata scrise in araba. Rare locurile in care au pretul in dolari. 1500 lire fac un dolar. Daca platesti in dolari, primesti restul in lire.

Cea mai mare greseala a vietii mele a fost ca am uitat incarcatorul de la baterii acasa. Primele mi-au ajuns pentru ieri toata ziua si putin dimineata. Am gasit intr-o benzinarie un set cu 6 bucati la 8,5 dolari. Energizer, care toate, s-au consumat doar pentru ziua de azi, asta pentru ca m-am cam abtinut la poze, doar vreo 850 de dimineata pina seara. (Iar se aud impuscaturi. BRRR)

Apa, foarte important! , nu vine din pamint ci de deasupra. Pe fiecare bloc se afla niste butoaie uriase (4-500 l) pe care companii de apa le incarca din cisterna. Unle blocuri sint conectate la reteaua de stat insa nu mereu au apa, astfel ca tot de la companiile private incarca butoaiele. Apa calda vine de la boiler. Cea de baut se cumpara de la magazin. La toaleta e ceva mult mai complicat, daca nu s-a golit cind tragi prima data apa, ai linga perete un furtunas cu un robinet, il deschizi pe ala, apoi dai drumul la apa la chiuveta sa curga ca sa vina presiune sa incarce bazinul, dupa care le inchizi pe toate, astepti sa se umple si apesi din nou pe buton. Prea complicat incit mi-au trecut si nevoile. Si asa e peste tot. :(

Mincarea e cam ca la noi, cel putin in casa asta. Ieri am avut supa de linte din care n-am gustat ca n-am mincat niciodata si tocanita de cartofi cu pulpe de pui (delicioasaaaa), orez cu paste (un fel de fiedea prajita care s-a amestecat cu orezul si zici ca ai viermi in farfurie, salata de ardei copti, rosii, castraveti si salata Roumaine. Un fel de frunze lungi, am mai vazut si pe la noi. Piinea e un fel de chiflisoara mai lunga care costa cam 1000 de lire 6 bucati, insa eu am vazut la supermarket cu 3000 lire 6 bucati. Te lasi de piine la pretul asta. Mai sint si lipii, nici dealea nu mincasem pina azi. Mi s-a parut ca musc dintr-o cirpa. Chiar mi-a venit ideea sa cos citeva si sa consturiesc o bluza pentru zilele calduroase ca la cite hanorace am... :)

Azi am avut pui la cuptor cu mazare rosii si morcovi sote, ceapa coapta, (un deliciu), orez cu carne tocata si ceva dubios intr-un castron. Intreb daca e spanac. Nu, nu e sppanac, e cicoare cu ceapa julin, prajita. YAAAC!!! :)) Mamaia mea nu avea aa ceva pe masa, deci nici eu nu maninc. :D

Curentul electric se intrerupe cind ti-e lumea mai draga dar au generatoare. Cind se interupe curentul, pe casa scarii se aprinde un beculet rosu si atunci stii ca mergi pe curentul de la generator. La intretinere platesti curatenia de pe scara, apa si generatorul.

Dupa amiaa am mers cu telecabina pe munte si-mi era atit de frica sa nu se rupa incit cumnata mea murea de ris. Am intrebat ce s-ar mai putea intimpla si ea a zis " Sa se ia curentul sa vezi cit stai agatata aici". "S-aolica lele, p'aici lupchii ma maninca... " am inceput eu sa cint...

Pentru incalzire nu exista centrale. "Doar calorifere electrice si sobe cu butelie ca in camera noastra pe care nu stiu sa o inchid si la ora asta toata lumea doarme, vorba cintecului... "numai eu nu pooot sa dorm!!!

Scolile sint majoritatea private si costa cam de la 3500 dolari pe an. Doar vreo 5 sint de stat, insa in zona musulmana si acolo nu prea se face carte. Copiii merg de mici, de la 3 ani si incep cu grupa mica, mare pregatitoare, etc. Ce imi place e ca au cursuri de cercetasi pentru baieti si fete, separat. Nepoata de 14 ani mi-a povestit ca invata sa construiasca singuri adaposturi, sa gateasca, si alte activitati de orientare si supravietuire. Am vazut si scoala de balet.

Pe strazi am vazut flori, boscheti infloriti si chiar copaci infloriti. Am vazut si portocali, mandarini si alti pomi care fac sweety. Am scuturat un mandarin pina a picat un fruct si... ce sa vezi, era amar ca fierea.

Pisici sint mai peste tot insa ciini vagabonzi nu am vazut niciunul. Doar cei pe post de pet traiesc aici.

Ce am mai observat ca NU exista parcuri. Ca locuri de distractie pentru copii am vazut un fel de Sat de vacanta cu comedii si alte masinarii, un poligon unde se dadeau cu seguey, biciclete, plimbare pe faleza seara, cinema si spectacole. Ca o paranteza, in seara asta am fost in vizita la o familie de musulmani foarte prietenosi, ea romanca, el libanez faimos cintaret (modern, fara prea multe traditii specifice lor) Nu va spun ca s-au inchinat cind au aflat cu ce prejudecati am venit eu in aceasta excursie si ma tot intrebau de unde m-am documentat. Le-am zis ca de pe site-ul MAE. Nu le-a venit sa creada si tot faceau glume pe seama mea. Aici am aflat ca actualul ministru de externe, fost atasat cultural al Ambasadei Romaniei in Liban, s-a ocupat foarte mult de viata culturala a romanilor stabiliti in aceasta tara si era singurul domeniu in care se investeau bani.

La capitoul juridic stau foarte prost, nu au de unde sa se informeze despre drepturile lor.

Viata de noapte este foarte ofertanta. Tinerii si nu numai, merg in cluburi, la terase, restaurante cluburi de salsa si alte diverse locuri. Aseara am fost si noi intr-un loc foarte luxos, Zaitunay Bay unde se maninca, se bea, se discuta, se admira marea si numeroasele yahturi care mai de care mai frumoase, din port.

Cladirile din aceasta zona sint construite mai mult din sticla si peisajul e cam ca in Dubai sau Singapore. Pretul apartamentelor in zona, am aflat ca era de la minim 3 milioane de dolari in sus.

Clima este mediteraneana, ar fi trebuit sa fie cald mereu, dar cum se intimpla "mutatii"in ceea ce priveste temperaturile, am aflat ca si la ei au scazut pina aproape de inghet. Noi am aterizat la 15 grade noaptea la 2 iar ziua sa lesinam de caldura pe strazi. Am tot intrebat cumnata ce haine sa pun in bagaje si imi zicea ca e frig, asa ca n-am nici un tricou cu mineca scurta, doar pulovere si hanorace. Ieri si azi a fost teribil de cald, pina la 21 de grade. Pentru miine se anunta 22 asa ca dam o fuga pe malul marii.

Inca ceva ce am aflat din "surse"e ca in 100 de masini, 99 au cite un pistol in incinta, iar in case, procentul e de 100%.

Inca n-am aflat pe unde si cite arme ar putea fi in aceasta casa, insa simt ca nu va fi nici un pericol.

Cam atit pentru noaptea asta cit si despre viata din Liban De miine incepem cu descrierea obiectivelor ca s-au adunat destule. Astept intrebari. O sa pun si poze in limita timpului disponibil.

Si uite-asa am petrecut eu 3 ore scriind aceasta relatare. (aoleu... iar se aud bubuituri. parca ar fi mai mult artificii, ca prea nu se mai opresc).

---

VIZUALIZĂRI: 3991 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI