Călătoria spre Beirut și momentul psihologic din aeroport

TIPĂREȘTE

Calatoria a fost planificata inca din vara trecuta iar biletele le-am procurat de prin decembrie cind am prins o oferta de la Tarom. De ce am ales Liban? A fost itrebarea care a curs pe buzele tuturor cunostintelor si rudelor mele. Unii au inteles din prima, altii au fost lamuriti pina la urcarea mea in avion, chiar si dupa. Cel mai rau a fost in ultima saptamina cind fiecare a venit cu cite o grija si cite o postare de pe net in legatura cu "Atentate in Liban" sau Avertizari de calatorie de la MAE. Incepuse sa imi intre frica in oase dar nu atit de mult incit sa renunt la vacanta asta.

De ce am ales Liban?

1. Pentru ca sotul meu are o sora care traieste si locuieste aici.

2. Pentru ca ne-a facut cadou de nunta aceasta vacanta.

3. Pentru ca era un loc nou si necunoscut mie.

4. Pentru ca imi plac provocarile, si plimbarea printre atentate... nu era chiar la indemina oricui.

Suficiente motive pentru a -mi face bagajele in ziua sorocului. :) Si ce de bagaje! Cumnata a inceput sa faca lista cu ce si-ar ori a ii aucem astfel ca am mutat tot ce a mai ramas din porc aici.

(cirnati, sorici, jumari, carne la borcan, varza murata, plescoi, babici... etc, etc) La bagaje aveam 23 kg la cala /pers si cite un bagaj de mina. Am inteles de la sotul meu ca daca faci check-inul on line mai primesti cite 2 kg la cala. Am facut noi cam 25 de kile in cite cele doua valize mari, insa in drum spre aeroport, am constata ca babicii si plescoii sint in buzunarul uneia dintre valize si daca ar "mirosi" cuiva, sint numai buni de sparlit asa ca ajunsi in aeroport i-am transbordat in ruxacul meu de mina care avea un sir de covrigi, o carte si o sticla cu apa.

Am trecut de securitate cu bine. Chiar cu foarte bine, as zice eu pentru ca am uitat sa arunc sticla cu apa si nu mi-a fost scoasa, insa "Al' de sus m-a pedepsit pentru fapta mea si se pare ca n=am pus bine dopul, iar sticla a fost cu gura in jos si mi-a udat atit cartea cit si covrigii. Rucsacul era fleasca. :D

Inca un moment amuzant, in timp ce mergeam spre aeroport, o sun pe mama si ii spun ca in 2 ore decolam. Si v-au incaput toate cumparaturile, toate carneturile? /Da, avem cirnati si babici char si in buzunare!!!? Hai, lasa-ma! Cum asa? N-o sa va dea aia jos cind o sa mirositi a usturoi in avion? / In buzunarele de la valiza, ziceam!!! / Aaaa, am crezut ca la geci. ? Hahahah!!!

Avionul a decolat la fix 23.55. si a aterizat cu vreo 25 de minute inainte de ora scrisa pe bilet. In timpul zborului de aproape doua ore am beneficiat de masa de seara, pe la 1 fara ceva, de perna si pled, chiar daca durata zborului a fost scurta.

Ce mi s-a parut ciudat a fost ca avionul a fost mult mai mic decit cele cu care zburasem eu, avea 21 de rinduri si la londra avusesem rindul 26 imediat dupa aripa.

Niciodata in viata mea, la nici un zbor, nu am vazut "pamintul" de la cap pina la coada, asa cum l-am vazut la zborul asta. NU am zburat cu capul in nori, a fost o imagine clara si am vazut toate orasele peste care am zburat. Cu ajutorul ecranelor din avion puteam sa ma orientez deasuppra carei tari sint. Cel mai frumos peisaj a fost Insula Cipru, care, datorita luminilor, parea ca un scorpion sclipicios.

Am ajuns in Beirut, am iesit pe burduf, si cind am ajuns la securitate, mi s-au cam inmuiat genunchii. Prima data mi-a venit in fata ochilor o coada mare de fete ce stateau separat la controlul de pasapoarte. Am crezut ca vin din tabara. Erau negrese dar nu prea negre. Tinere intre 18 si vreo 30 de ai, maxim, tatuate pe ici, pe colo, imbracate in colanti, blugi rochii, foarte pestrit. Parul era cret, in codite, vopsit in nuante... majoritatea aveau cite ceva pe cap. Cum coada noastra era mare si tipii aia s miscau extrem de incet, am avut timp sa studiez foarte bine grupul fetelor. Incercam sa inteleg ce e cu ele, de unde vin. Si, mai ales, de ce au toate figurile ingrijorate, speriate. Bagajele lor de mina erau sacose line cu haine. Pungi de plastic, nu genti, nu valize. Toate vorbeau intr-o limba necunoscuta asa ca n-am inteles nici un cuvint. Cel care le verifica pasapoartele, tot striga la ele in araba ca sa se ea mai in spate insa ele se inghesuiau catre "tejgheaua" lui. Nu ca stiu araba, dar le facea semn cu mina. Cele mai din fundul coizii se executau, cele mai din fata nu prea. Dupa ce se uita la asappoartele loc, controlorul le stampila ceva acolo si le facea semn. Unele sa se alature de un grup ce se marea din ce in ce mai mult, alaturi de coada noastra dar despartite de noi cu o banda de plastic, altele in alta arte ca dispareau din peisaj. care stateau pe jos, care pe vine, care in picioare, se vedeau ca sint extrem de obosite dar mai ales speriate. Am vazut pe biletul uneia ca scria Adis-Abeba.

Imi parea rau ca nu le pot fac poze. Cred ca as fi cistigat un premiu de la vreo revista de secialitate. Ma uitam la sotul meu si il intrebam in soapta daca pot sa fac o poza, asa, pe nevazute. fata lui era vesela de obicei, dar cind auzea intrebarea asta la fiecare minut, si am stat vreo 10-15, se incrunta la mine si imi dadeam seama cit de greu ii vine sa spuna NU!!! . Era serios, daca ma prindeau "aia", riscam sa fiu o intimplare din "avertizarile MAE". Recunosc ca m-am abtinut cu greu, insa ieri am reusit sa fotografiez un punct de control al armatei, cu "personaje" inarmate. (va povestesc data viitoare, promit!).

Am uitat sa va spun ca fiecare pasager trebuie sa completeze un formular inainte de a ajunge la controlul pasapoartelor. Mi-a venit si mie rindul asa ca am predat pasaportul si formularul. Fratilor, daca nu l-a rasfoit ala de cite 3 ori fiecare pagina. Se uita la mine... as fi vrut sa fac o conversatie, dar piticul de pe creier ma tinea cu greu de limba. Pasaportul meu era nou-nout ca a trebuit sa il schimb dupa casatorie. M-au trecut transpiratiile. Mai scria ceva la tastatura, se mai uita cu ochi cercetatori la mine... La un moment at m-am mutat in loc ca sa vin in dreptul unui eam din spatelel lui, unde se oglindea monitorul, sa imi dau seama ce tot scrie acolo. S-a uitat urit la mine si m-am tras la loc. Simteam ca lesin, dar m-am tinut fortoasa. In sfirsit, a inchis pasaportul si mi l-a intins. L-am luat, mai bine zis l-am smucit si am plecat catre bagaje. A urmat sotul meu insa nu am stat sa vad cum se uita la e, am plecat sa colectez valizele de pe banda rulanta.

In duty free doar doua magazine, in rest, pustiu. Preturile sint scrise in araba dar si in dolari. O puga de bomboane era 26 dolari. Atit mi-a intrat in vizor. Cind sa iesim vad niste barbati in uniforme care scanau valizele la iesire. Ei, aici am dat de belea, daca vad aia cita carneturi avem la noi. Unii bagau valizele la control, altii, erau trimisi pe linga, cu bagaj cu tot. Cind am dat si eu sa o iau in urma femeii care trecuse pe linga aparat, au sarit pe mine ca niste ulii "madame, madame!!! ". Le-am adresat cel mai frumos zimbet al meu, alaturi de un "sorry! " si le-am zi "i need help". Valiza nu putea fi riicata e mine asa ca au saltat-o ei pe banda. A trecut cu bine si pe aici.

Am iesit afara. Nici urma de cumnata. Imi zice sotul: Poate a trimis taxiul dupa noi si nu ne-am uitat la hirtiile alora de asteptau/ Stai ca o sun eu/ (nu stiu de ce, nu pot sa initiez apeluri, mi s-a intimplat si la Londra, in ultima calatorie dar pot sa primesc.)

A aparut si fata noastra si ne-am dus la masina. Eram sub efectul celor traite in aroport si i-am zis "Auzi, la voi vin refugiati? / Nu, de ce? / Pai era un avion plin de femei si statau la alt fel de coada decit restul calatorilor / Aaaa, pai alea sint menajere. / HA? un avion plin cu menajere? / Da, vin cu contract de munca si asteapta in aeroport pina vine "stapinul" sa le ia pe fiecare dupa nume. Cum era 2 noaptea, nici un stapin nu s-ar fi deranjat la ora aia asa ca poate in timpul zilei sa treaca cineva sa le colecteze de acolo."

Atunci am realizat ca am fost alaturi de un tirg de sclavi.

PS. as fi vrut sa atasez citeva poze dar nu pot sa le incarc, nu stiu de ce. Revin mai tirziu. E ora 10 si plecam la plaja. SIC!!!

---

VIZUALIZĂRI: 8729 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI