Bari, orașul vechi și orașul nou

TIPĂREȘTE

Ce să aleg ca destinație de toamnă? Așa mă întrebam în septembrie. Voiam un sejur pentru început de octombrie, o zonă în care să fie soare, pentru că aici începuse toamna. Și tot citind review-uri, am găsit ceea ce căutam ca destinație însorită: Bari, Italia.

A fost prima mea excursie făcută pe cont propriu. Rezervarea biletelor de avion la WizzAir și a hotelului a decurs repede, cu trei săptămâni înainte de data plecării, 6 octombrie. Eu consider că am avut parte de o ofertă avantajoasă: avion, 70 euro dus/întors cu bagaj de cală și cazarea, 210 euro / persoană pentru 7 nopți, hotel 3*, cu mic dejun inclus. Zborul, de pe aeroportul din Timișoara, și afirm sus și tare că a fost mai greu să ajung în Timișoara și să gasesc o cazare acolo, decât în Italia!

Fiind, cum am spus, la prima excursie pe cont propriu, am studiat bine ce am de vizitat, cum mă deplasez din Bari spre alte orașe, impresiile postate pe AFA fiindu-mi de un mare folos. Mulțumesc Aurici, Carmen, Chloe și ceilalți care mi-au furnizat informații utile!

Zborul cu avionul a decurs normal. Am decolat la timp, 10:25 A.Mși am aterizat tot la timp, ora locală, 11 A.M.

Din aeroport sunt legături foarte bune cu orașul, mai precis, Bari Centrale, principala gară a orașului, pentru că mai sunt și altele. Pentru transfer aeroport-gară există tren, 5 euro/ persoana, microbuz rapid, de culoare albastră, cu numele Tampesta, 4 euro, și autobuzul companiei AMTAB, Nr. 16, cost 1,50 euro plătiți la șofer. Când am ieșit din aeroport, acesta era în fața noastră. Am urcat, am plătit, am găsit și un loc. Destul de aglomerat. Ieftin, dar am făcut cam 40 de minute până în Piața Aldo Moro unde este Bari Centrale.

Prima impresie după ce am ajuns în Bari a fost amabilitatea oamenilor. Neștiind cum să ajungem la hotel, am întrebat, așa cum este normal, pentru că nu aveam la noi o hartă a orașului. Nu una, ci câteva persoane ne-au dat informații, ba un șofer ne-a spus să ne urcăm în autobuzul condus de el, pentru că ne va lăsa undeva aproape, iar când am ajuns la stația unde trebuia să coborâm, s-a ridicat de la volan ca să ne spună că am ajuns, indicându-ne și încotro s-o luăm. Hotelul se afla de fapt la vreo 15 minute de mers pe jos de la gară!

Am început explorarea orașului în după- amiaza primei zile. Mie mi-a păcut foarte mult încă de cum am pășit în Piața Aldo Moro, adică în piața gării.

Bari este un oraș aflat în regiunea Puglia, capitală a acesteia, oraș- port la Marea Adriatică, geografic aflat în Sudul Italiei, acea parte numită Mezzogiorno, mai precis, în tocul cizmei. Ca și alte orașe italiene, are o istorie bogată și zbuciumată, dacă ne gândim că de-a lungul existenței a fost asaltat de greci, fără a-l cuceri, apoi a trecut sub stăpânirea romană, când a fost ridicat la rang de municipium, au urmat sarazinii și după ei bizantinii care l-au stăpânit între 870-1071, devenind în această perioadă un puternic oraș din Imperiul Roman de Răsărit, centru politic, militar și comercial, după care cade sub stăpânire normandă. Între 1813-1815, generalul Murat, cumnat al lui Napoleon, ajuns rege al Neapolelui, din care făcea parte și Bari, organizează planul urbanistic al, orașului nou, cunoscut sub numele de Borgo Murattiano. Al doilea război mondial înseamnă bombardarea orașului. Am simțit nevoia să fac această succintă incursiune în istoria orașului pentru a sublinia prezentul ce se întrepătrunde cu trecutul. Pentru că Bari nu este doar un oraș frumos aflat la malul Adriaticei. El este și un oraș vechi ce se deschide în partea de Nord a capitalei regiunii Apullia sau Puglia.

În orașul nou, Borgo Murattiano, străzile paralele și perpendiculare, străzi lungi, duc spre Piața Aldo Moro unde este gara centrală și spre alte artere importante: Corso Cavour, Corso Vittorio Emanuele II, faleza sau Lungomare. Ajunși pe Corso Cavour, te întâmpină un bulevard larg și lung, clădiri impunătoare, cum sunt Palatul Camerei de Comerț, Teatrul Petruzzelli, considerat al IV-lea ca mărime din Italia sau Palatul Atti, bogat în decorațiuni. Din Corso Cavour, loc de promenadă cu multe magazine, cafenele, gelaterii, se desprinde Via sau Corso Vittorio Emanuele II, un alt bulevard lung și larg, cu multă vegetație, palmieri înalți ce umbresc un scuar ce se întinde de-a lungul bulevardului. Și aici, clădiri impunătoare și de importanță istorică și culturală: Teatrul Piccinni inaugurat în anul 1834 și care poartă numele compozitorului Niccolo Piccinni, vis-a - vis, Palatul Guvernului și mai sus, o clădire care mi-a atras atenția prin arhitectura venețiană, Palatul Fizzarotti. La capătul Viei Vittorio Emanuele, se află Grădina Garibaldi, Giardini Garibaldi, un loc de respiro după ce am bătut în lung și lat bulevardul.

Via Sparano este o arteră perpendiculară pe Via Vittorio Emanuele și este importantă pentru că aici este o zonă de shopping, cu magazine de firmă, terase, dar și un palat deosebit ca arhitectură, Palatul Mincuzzi.

Dar unde este zona în care te poți plimba agale, relaxant? Fiind oraș la mare, bineînțeles, pe faleză. Faleza, sau Lungomore se întinde de-a lungul mării, în partea de est. Când se lasă întunericul, este frumos luminată cu felinare. Din loc în loc sunt bănci. N-am văzut terase, pentru că de-o parte este marea, de cealaltă strada cu o circulație intensă. Aproape de portul vechi, clădirea altui teatru: Teatrul Margherita, aflat în renovare exterioară.

Bari e format din două orașe: cel nou, datând din secolul al XIX-lea și cel vechi, Barivecchia. Via Vittorio Emanuele desparte cele două jumătăți de oraș.

După ce lași prezentul cu ale sale clădiri impunătoare și circulație intensă, traversând Via Vittorio Emanuele, pașii te poartă parcă într-o altă lume. Acolo e trecutul, un oraș cu un labirint de străzi înguste, pietruite, ganguri misterioase, biserici impunătoare, piațete cu terase și mici magazine. În Barivecchia viața familială se desfășoară în stradă. Seara, în fața casei, la butelie, se face grătar. mirosul se simte până departe. Intarea în locuință se face direct din stradă. O perdea desparte bucătăria de forfota străzii. Cu puțină indiscreție, vezi scene de familie: cina în jurul mesei, așteptând grătarul ce se face afară. Meșteșugul orecchiettelor, vestitele lor paste, este o artă la care asiști tot în stradă. Iar dacă ai scăpat spectacolul, orecchietele sunt așezate pe o tavă, la vedere în ușa casei, îmbiindu-te pe tine, turistul, să le cumperi. Rufe uscate la toate balcoanele. Dar dacă nu ai balcon? Simplu: rufele sunt puse pe un uscător în fața ușii. Si acest obicei l-am văzut nu doar în partea veche a orașului, ci și în cea nouă. Seara, vecinii stau de vorbă în fața casei, pe scaune. Îi saluți, îți răspund și intră în vorbă. Par niște cunoștințe vechi. Chiar te avertizează să ai grijă la borseta. Am avut grijă, dar am văzut și mulți oameni ai ordinei, carabinieri, care vegheau la siguranța turiștilor și ai locuitorilor. Chiar am citit că Bari nu mai are trista faimă din trecut, de oraș nesigur.

Ce se poate vedea aici, în Barivecchia? In primul rând, turiștii asaltează cele două biserici: Basilica San Niccola (sec. XII), unde se găsesc moaștele Sfântului Nicolae, aduse aici din Myra-Licya, Asia Mică, Catedrala San Sabino, datând din sec. al XIII-lea, cu arhitectură romanică, Palazzo del Sedile, fost sediu al Consiliului Nobililor, construit în 1453, acum proprietate privată aflat în Piazza Mercantile, adică Piața Negustorilor. Vedem aici și o Coloană a Justiției sau stâlp al infamiei unde erau expuși cei care încălcau legea.

În Barivecchia poți intra prin mai multe părți, porți de intrare, cel mai cunoscut loc este dinspre Via Vittorio Emanuelle. Dar și dinspre faleza, în partea de Nord a ei, trecând prin Piața Veneția. Fortul San Antonio, situat vis-a vis de faleza, construit în 1500 cu scop defensiv, este considerat punctul cel mai înalt din orașul vechi. Seara este foarte bine luminat, fiind loc de belevdere și de promenadă. Clădirea este sediul unor evenimente culturale.

O alt construcție, un simbol al orașului, este Castelul Norman- Svevo, o fortăreață ridicată în secolul al XII-lea de către Norman Ruggero al II-lea. După ce a trecut în posesia mai multor proprietari, fiind într-o vreme închisoare și cazarmă, acum este în proprietatea municipiului Bari.

Am vizitat orașul vech în nocturnă, i-am străbătut străduțele pe timp de zi. Noaptea însă are un farmec deosebit. La lumina felinarelor, de altfel bine luminat, Barivecchia se încarcă de mister și de romantism. Acolo aparții unei alte perioade, trăiești într-o poveste ce vine de demult. Când ai părăsit orașul vechi, și pășești în realitate, asta fiind orașul nou, îți trebuie câteva minute să te dezmeticești. Cel puțin, în cazul meu. În orașul vechi circulația este exclusiv pietonală.

Și acum, că am revenit, câte ceva despre circulația în oraș. Nu am văzut mașini circulând cu viteză, dar nici mașini și pietoni care să respecte regulile de circulație! Trecerile de pietoni sunt facultative, la fel și culorile semaforului. Totuși, la verde, mașinile opreau, dar pietonii la roșu, nu. Am văzut mașini parcate pe zebră, fără să fie... ridicate. Pietonii traversau pe unde voiau. În primele zile, am fost disciplinată, apoi, m-am dat după localnici!... Dar nici nu am auzit sirene ale mașinilor de poliție sau ale ambulanțelor!

In Bari, desigur, sunt multe localuri unde se poate mânca bine și la prețuri accesibile. Dar cel mai accesibil cred că este El Pedro, un restaurant self -service, aflat pe Via Piccinni. Aici se mănâncă si bine, și ieftin. Bacșișul este inlus în preț. Pe bonul fiscal veți citi„ coverta, 0:50 euro”, coverta fiind un șervet de hârtie pus pe tavă. Un bacșiș sub formă mascată.

Poate Bari nu este un oraș asaltat de turiști la fel ca orașele din apropierea lui, dar este o destinație pe care o recomand pentru un sejur. Bari are istorie, Bari are mare, plaje doar la distanță de oraș, Bari este un oraș de unde poți explora alte zone turistice, Bari are un port de unde poți pleca în croaziere spre Grecia, Albania, Croația. Bari este un oraș care mi-a mers la suflet.

---

VIZUALIZĂRI: 10130 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI