Santa Maria del Mar – cea mai impresionantă (pentru mine) biserică din Barcelona

TIPĂREȘTE

După o dimineață petrecută în autobusul turistic, o vizită la Arcul de Triumf și parcul din vecinătate, aveam în program Bazilica Santa Maria del Mar. Cumpărasem biletele de acces (12 euro de persoană) încă din luna mai, odată cu biletele la celelalte obiective. Alesesem o vizită cu ghid, pentru că era singura ce avea inclus accesul pe acoperiș. Aceasta este amplasată în Plaça de Santa Maria, 1, în centrul districtului Ribera.

Pentru circuitul cu autobuzul turistic rezervasem 4 ore, gândind că vom coborî undeva pe traseu pentru o vizită intermediară. Nu ne-a apărut nimic interesant și circuitul a durat numai 2 ore. Ca urmare, cu toată ora pierdută undeva la o bere și o oranjadă, am ajuns la punctul de întâlnire cu ghidul ceva mai devreme. Așa că am timp să inspectez biserica pe exterior.

Prima surpriză, remarcată de departe, este că intrarea în biserică este prin absida altarului, unde este și locul de întâlnire cu ghidul. Las deocamdată intrarea și mă îndrept spre fațada principală. Nu am idee dacă în biserica catolică este obligatoriu ca altarul să fie orientat spre est. Dar principalele biserici din Barcelona vizitate de mine, Catedrala Barcelona sau Santa Maria del Mar, au altarul orientat spre nord – est, iar Sagrada Familia, spre sud – est. Eu, totuși, voi considera fațada principală drept fațada vestică.

Următoarea remarcă se referă la faptul că biserica este extrem de înghesuită de construcțiile din jur. Piațeta din fața fațadei vestice, care se întinde pe toată lungimea acesteia, are o lățime nu mai mare de 20 m. Ca urmare, îmi este imposibil să o prind în totalitate într-o fotografie. Reușesc să fotografiez înălțimea totală a turlelor numai dacă mă duc mult în lateral. Fațada nordică este și mai înghesuită. O străduță de numai câțiva metri lățime o desparte de un șir de blocuri cam de aceiași înălțime. În capătul estic, o construcție, puțin aspectuoasă este, practic, lipită de biserică.

Mult mai interesantă este fațada sudică. Străduța de aici este cam de aceiași lățime, dar, pe la mijloc are o piațetă de circa 40 x 25 m. Aceasta îmi oferă posibilitatea să admir mai bine respectiva fațadă, și rămân impresionat. Este masivă, este impunătoare și se vede că este foarte veche. Este simplă, fără ornamente, doar un șir de ferestre, vitraliile bisericii. Contraforții și zidăria de piatră îi dau aerul unei cetăți medievale. Pe perete, în vecinătatea porții sudice, „Poarta Sfânta Maria” , este o placă de marmură care se vede că are o vechime remarcabilă, cu o inscripție indescifrabilă pentru mine. Acasă aveam să aflu că aceasta precizează, în latină și catalană, că „piatra de fundație a fost pusă de regele Alfonso al VI-lea de Aragon, la 25  martie 1329” . Parcă ar fi o pisanie de pe la noi. Încerc să îl cred pe Google, deși eu, în textul respectiv nu am identificat nici un cuvânt și nici o cifră.

La mijlocul piațetei este un monument simplu. De pe o inscripție ce se întinde pe toți cei 40 de metri nu descifrez decât „Șanțul” (El Fossar), „martiri” și „1714” . Mai târziu, tot acasă, aveam să aflu că piațeta este realizată peste cimitirul unde au fost înmormântați cei căzuți în luptele pentru păstrarea independenței Cataloniei din acel an.

Revenind la locul de întâlnire cu ghidul, remarc în dreapta intrării, aceeași clădire lipită de absida altarului, pe care o văzusem și la fațada nordică. O inscripție foarte vizibilă ne informează că este „Capela Sfintelor Taine” (cred că este cea mai aproape de realitate traducere pentru „Sacrament” ). Nu am aflat mare lucru despre ea, decât că a fost construită la începutul anilor 1600. Se pare că accesul este din interiorul bisericii, dar nu ni s-a spus nimic despre el.

La început, am avut impresie că această intrare a fost practicată recent, pentru uzul turiștilor, în scopul de a  degreva intrarea principală. Dar nu, si aceasta are o arhitectură gotică, pe care s-a așternut patina timpului. În plus, deasupra, în colțul din dreapta, identific o dată: 1629.

Fix la ora stabilită, apare și ghidul. Este un bărbat tânăr, am aflat ulterior că este, de profesie, actor. Ba chiar ne-a spus că a fost și în București și a jucat o piesă pe scena Teatrului Național. Face munca de ghid în timpul liber. Ghidul vine la timp, grupul de turiști, nu! :(Totuși, așteptăm. Ultimii sosesc chiar la câteva minute după ora planificată de începere a vizitei.

Într-un final, intrăm în biserică, ghidul ne așază frumos în bănci și începe să ne explice.

Construcția bisericii a început în 1329 și s-a terminat foarte repede pentru acea perioadă, în numai 54 ani, în 1383. A fost sfințită pe 15 august 1384. A fost gândită de la început ca o „biserică a oamenilor simpli” și, de aceea, este cunoscută și sub numele de „Catedrala Poporului” . Este construită ca fiind o „bazilică” , având o formă dreptunghiulară, fără abside laterale, spațiul interior fiind împărțit în 3 nave, despărțite de șiruri de coloane. Stilul arhitectural este „gotic catalan” . Principala caracteristică a acestuia este faptul că diferența de înălțime între nava centrală și navele laterale este mult mai mică, spre deosebite de goticul clasic, unde navele laterale au jumătate din înălțimea navei centrale.

În decursul veacurilor, bazilica a suferit numeroase vicisitudini. Acestea au început cu cutremurul din 1428, care a provocat mai multe victime și a distrus o serie de vitralii, inclusiv rozeta de deasupra intrării vestice, și s-au încheiat cu incendiul pus în timpul Războiului Civil, în 1936. În 11 zile de foc pus de un grup de anarhiști au dispărut cea mai mare parte din altarul baroc, unele din vitralii, numeroase piese de mobilier și o parte importantă din arhive. Renovările în urma acestui incendiu au început în 1938 și au durat până prin anii ’60. Ultimele piese înlocuite au fost vitraliile. Fondurile au fost asigurate, în cea mai mare parte, din sponsorizări. Unul din principalii sponsori a fost echipa F. C. Barcelona. În semn de mulțumire, unul din vitraliile din stânga altarului, pe mijloc, jos, are inserat logoul clubului de fotbal.

Între timp, eu arunc o privire prin interiorul bazilicii. Rămân impresionat de dimensiunile navei centrale. Îmi pare foarte înaltă și foarte lungă în raport cu lățimea. Acasă, am căutat niște dimensiuni ale bazilicii. Găsesc niște valori oarecum simpatice, exprimate în „picioare medievale” (1 picior = 0,33 m). Conform acestora, adâncimea capelelor de pe contur este de 10 picioare, lățimea culoarelor din fața capelelor, respectiv  navele laterale, este de 20 picioare, iar lățimea navei centrale este de 40 picioare. Rezultă că lățimea totală a bazilicii este de 100 picioare, și este egală cu înălțimea. Mu am găsit nici o dată privind lungimea bazilicii. O schiță de pe internet îmi spune că aceasta ar fi cam de două ori și jumătate lățimea, deci, undeva în jurul a 250 picioare.

Pornim, apoi, să vizităm bazilica. Pentru început, ni se atrage atenția asupra rozetei de deasupra intrării vestice. Refăcută în anul 1459 și cu sticla montată un an mai târziu, arată foarte bine. Culorile sunt foarte vii. Ni se spune că în mijlocul imaginii este Sfânta Maria.  

Ne deplasăm în lungul navei centrale spre capătul estic. Eu arunc o privire spre nava laterală nordică. Ca și la Catedrala Barcelonei, aceasta este însoțită de un șir continuu de capele. Dar acestea sunt mult mai simple, mai puțin mobilate. O icoană, sau un crucifix, eventual una sau două statui, însoțite de flori și mai multe candele aprinse sunt componentele acestora. În plus capelele de aici sunt deschise, nu sunt prevăzute cu grilaje. Ceva mai târziu aveam  să observ în nava laterală sudică și câteva capele protejate cu grilaje.

Oprim câteva momente în fața altarului. Acesta este cu câteva trepte mai sus decât pardoseala bazilicii. Masa pare a fi un bloc compact de piatră, sculptată pentru a se obține forma specifică. Pe ea nu sunt decât câteva sfeșnice. Ce mă impresionează, însă, este statuia de deasupra mesei, reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul în brațe. Ce atrage atenția asupra ei este faptul că este extrem de vizibilă trecerea timpului peste ea.  

Ne este arătat apoi vitraliul ce are inserat logoul echipei de fotbal. Acesta este destul de mic și nu îl remarc decât după ce mi se spune că este în partea de jos, la mijlocul vitraliului. Mă gândesc dacă nu cumva este prea mic în comparație cu ceea ce au făcut, dar, probabil, însăși faptul că este prezent într-o biserică este un lucru de mare mândrie pentru echipă.

Coborâm, apoi, în criptă. Aceasta este sub cota pardoselii, în mijlocul navei centrale, în dreptul altarului. Sunt două scări de o parte și de alta, pe lateralele navei centrale. Jos nu este nimic deosebit. Sunt două încăperi, una, gen anticameră, relativ goală, iar a doua, cu câteva scaune aliniate, îmi creează impresia unei săli de ședințe.

Pe o scară din vecinătatea accesului în bazilică urcăm la un „balcon” aflat exact deasupra altarului. M-am gândit mai târziu că aici este posibil să fi fost locul corului. Aici sunt 3 „încăperi” care adăpostesc câteva obiecte salvate din incendiul criminal din 1936. Sunt două vitralii vizibil foarte vechi și câteva piese de tezaur păstrate într-o vitrină. Impresionant este un rest de icoană, parțial carbonizată. Dar cel mai mult mă impresionează imaginea altarului baroc pierdut cu acea ocazie. Alăturat, un panou, în mai multe limbi, prezintă câteva date despre acesta.

Doi dintre îngerașii menționați mai sus, recuperați, sunt prezenți printre exponatele de acolo.

Coborând de la „balcon” , ne îndreptăm spre capătul vestic al bazilicii.  În colțul nord – vestic pătrundem pe o scară în spirală. Doina rămâne din nou să mă aștepte pe o bancă. Scara este în interiorul turnului de pe fațada principală din colțul respectiv. Cu părere de rău, de data asta nu am numărat treptele. Facem și aici o oprire intermediară, pe un balcon al fațadei principale de la nivelul rozetei de deasupra intrării. Ratez o fotografie a Plaça de Santa Maria, în schimb, încerc o fotografie a rozetei. Din păcate, balconul este foarte îngust și nu reușesc decât o fotografie din lateral, destul de puțin reușită.

Revenim în turn și continuăm urcușul până la nivelul acoperișului peste nava laterală. Aici descopăr o altă rozetă, pe peretele lateral al navei centrale, mult mai mică și, parcă, mai puțin spectaculoasă. Din exterior, nu este vizibil modelul sau culorile vitraliului. Sub niște conuri, pare-se dintr-un plastic negru, pe care ghidul le-a dat deoparte, ne descoperă un „sistem medieval de ventilație naturală” . Practic, este o conductă ce străbate planșeul acoperișului.

Dacă la Catedrala Barcelonei a trebuit să urc 33 se trepte pentru a ajunge pe acoperișul navei centrale, aici sunt mai puțin de jumătate, iar treptele sunt din lemn. Aici, pe acoperișul navei centrale nu mai există o podină în lungul bazilicii. Există numai o podină din lemn, transversală navei. Totuși, avem loc cu toții pe această pasarelă. Ghidul ne îndreaptă privirile spre Dealul Montjuic, precizând că acesta a fost sursa pietrei pentru construcția bazilicii. Piatra a fost adusă pe mare, în acea perioadă, țărmul fiind  mult mai aproape. Dovadă este recenta descoperire a epavei unei nave, cu ocazia săpăturilor pentru fundația unei clădiri, la mică distanță de bazilică.

Apoi, ghidul ne părăsește, grăbindu-se să preia un alt grup. După ce mai fac câteva fotografii, cobor și eu. Jos, în nava laterală sudică, descopăr o mică expoziție cu panouri ce prezintă o serie de date despre bazilică. Din nefericire, toate explicațiile sunt în limba catalană. În consecință, nu mă opresc prea mult aici, o recuperez pe Doina și mai fac câteva fotografii prin interior.

Înainte de a părăsi bazilica facem o scurtă oprire și la... grupul sanitar. Accesul este pe o ușă din absida altarului, în partea opusă față de intrare. Acesta este în afara incintei bazilicii, undeva la subsol. Cred că este la subsolul Capelei Sfintelor Taine. Arată binișor, nu strălucește, dar nu este nici la nivelul celui din piață.

Și, totuși, ce m-a impresionat atât de tare la această bazilică? Mai multe:˃             vechimea; ˃             aspectul de castel medieval; ˃             faptul că a supraviețuit după 11 zile de incendiu; ˃             este singura biserică pe care o știu și care găzduiește stema unui club de fotbal; ˃             mie, ahtiat de a urca undeva sus, mi-a permis accesul pe acoperiș.

Sunteți de acord cu mine?

---

VIZUALIZĂRI: 109 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI