Prin templele din Bangkok

TIPĂREȘTE

Wat (wat putthasasana în termen tehnic) este un templu-mănăstire în Laos, Cambodgia, şi Thailanda. Cuvântul "wat" (redat şi "vat" când se referă la Laos) înseamnă "şcoală". De fapt, "wat" este o incintă sacră budistă care cuprinde templul în sine, camere pentru călugări, o casă cu o statuie mare a lui Buddha. Un site budist fără cel puţin trei călugări rezidenţi nu poate fi descris ca un "wat", deşi termenul este folosit adesea şi pentru ruinele templelor antice.

În limbajul de zi cu zi, în Thailanda, "wat" este orice loc de cult, cu excepţia unei moschei.

Potrivit legii în Thailanda templele budiste sunt de două tipuri: Wat şi Samnak Song. Wat sunt templele aprobate de stat şi cărora le-au fost acordate wisungkhamasima (terenul pentru stabilirea holului central), care se împart în Temple Regale (Phra Aram Luang), stabilite sau patronate de rege sau membrii familiei regale şi Temple Private (Wat Rat), stabilite de către cetăţeni. Samnak Song sunt temple fără aprobare dată de stat şi fără wisungkhamasima.

Un wat budist tipic este format, de regulă, din următoarele clădiri:

- Chaidei sau Chedi, de obicei clădire conică sau în formă de clopot, ce conţine de cele mai multe ori relicve ale lui Buddha;

- Viharn sau Wihan, o sală de întâlniri şi de rugăciune;

- Mondop, o clădire pătrată, de obicei deschisă, cu patru arcade şi un acoperiş piramidal, folosit pentru a se închina texte sau obiecte de cult;

- Sala, Şcoala sau, mai vechi, Adăpost, un pavilion pentru relaxare sau alte activităţi ale călugărilor;

- Bot sau Ubosoth, numită şi "Sala de Coordonare", este cameră de rugăciune şi sala în care viitorii călugări îşi depun jurămintele de credinţă. Ca arhitectură este similar cu viharn, diferenţa principală fiind cele opt pietre de temelie plasate în jurul botului pentru a alunga răul. Bot este, de obicei mai decorat decât Viharn;

- Librăria, bibiloteca, unde sunt ţinute Tripitaka, scripturile sacre budiste;

- Turnul Tambur unde se bat tobele;

- Turnul Frumos, Clopotniţa, unde se trag clopotele;

- Sală multifuncţională, sală de studiu, de regulă, pentru călugări;

- Locuinţele călugărilor, separate de clădirile sacre.

Voi vorbi despre templele pe care le-am văzut în plimbările noastre prin Bangkok. Vizitele s-au făcut în zile diferite şi au cuprins: Wat Arun, Wat Benchamabophit, Wat Intharawihan, Loha Prasat, Wat Phra Kaew, Wat Pho, Wat Saket, Wat Suthat, dar am ratat Wat Traimit şi Wat Ratchabophit.

Wat Arun Ratchawararam Ratchawaramahawihan, mai simplu Wat Arun (Templul Zorilor) este un templu budist în Bangkok, situat pe malul vestiv al râului Chao Phraya. Numele templului derivă din Aruna, numele zeului hindus al răsăritului, personificat şi ca radiaţiile răsăritului de soare.

La începuturi s-a numit Wat Jaeng (Templul Apusului), nume dat de regele Taksin, care a ajuns la el pe la apus, după luptele care au dus la distrugerea vechii capitale thailandeze, Ayutthaya, de către birmanezi, şi care mai târziu a început renovarea lui, fiind pentru un timp şi capelă regală. Templul a fost renovat şi extins, şi a primit numele actual în timpul regelui Rama IV.

Structura cea mai impozantă, ce se înalţă pe malul râului Chao Phraya, este Prang Phra, o turlă înaltă de circa 80 de metri, un amestec de stiluri khmer şi thailandez, surmontată de un vagra (erou) hindus. Are un decor unic: peste structura de cărămidă a fost aplicat un strat de tencuială şi apoi a fost decorată cu bucăţi de porţelan chinezesc şi plăci ceramice glazurate (aduse ca balast de navele comerciale chinezeşti care veneau în capitala siameză), plasate delicat, în modele complicate. Se poate spune că templul este un exemplu timpuriu de abordare thailandeză a "reciclării". Ca formă de clopot Chedi, Prang Phra reprezintă Muntele Meru, casa zeilor şi centrul Universului.

Imensul Prang central are la bază terase pe trei nivele, iar fiecare colţ este înconjurat de câte un prang mai mic, dedicate zeului vântului Phai a cărui statuie ecvestră se află sus pe turnuri. Sunt decorate cu scoici şi fragmente de porţelan chinezesc şi se intersectează cu alte patru terase (numite mondop). Combinaţia Prang Central, acoperit cu un trident, cunoscut ca "Tridentul lui Shiva", cu cele patru turle mai mici reprezintă, în viziunea budistă, Universul.

Opt scări de piatră, încadrate de figuri chinezeşti fioroase, duc către prima terasă, care are căte o turlă mică în fiecare colţ. Aici se întâlnesc soldaţi chinezi, maimuţe, giganţi şi alte creaturi mitologice siameze, decoruri tradiţionale thailandeze precum şi imagini ale unor zei. A doua terasă are un încântător pavilion cu patru statui care ilustrează momente importante din viaţa lui Buddha: naşterea sa, iluminarea, prima predică şi moartea sa, momentul intrării în Nirvana. Deasupra terasei a treia care oferă privelişti deosebite peste râu, se afla Traiphum care reprezintă existenţa în cele trei lumi ale Universului budist, Travatisma, raiul budist, păzit din cele patru colţuri de câte un vagra şi, în vârf, Devaphum, care simbolizează cele şapte tărâmuri de fericire.

Interesante sunt şi picturile murale din capela principală care au fost executate de artişti în timpul domniei regelui Rama V, iar, în apropiere de intrare sunt statuile a doi bărbaţi, Nai Nai şi Nok Reung, care s-au jertfit pentru a atinge iluminarea.

Pe malul apei se găsesc şase pavilioane (Sala) în stil chinezesc, din granit verde cu debarcadere. Lângă Prang se află Ordination Hall (Sala de Hirotonisire) cu o statuie a lui Buddha despre care se spune că a fost proiectată de regele Rama al II-lea. Intrarea din faţă a Sălii hirotonisirii are un acoperiş cu un turn central decorat cu ceramică colorată şi stucaturi chinezeşti. În faţă cei doi paznici ai templului, cel alb numit Sahassateja, cel verde cunoscut ca Tasakanth, personaje din cunoscutul poem epic hindus Ramayana, impresionează prin măreţia şi rolul lor.

Templul este deschis în fiecare zi între 8:00 şi 18:00, taxa de intrare fiind de 50 de baht, iar trecerea cu feribotul costând 3 baht.

Datorită locaţiei sale, cel mai bun şi cel mai comun mod de a ajunge la Wat Arun este cu barca pe râu.

Wat Benchamabophit Dusitvanaram, pe întregul lui nume, (în traducere, Templul celui de-al cincilea rege situat în apropierea Palatului Dusit), templul budist cunoscut şi sub numele de Templul de Marmură, este unul dintre cele mai frumoase temple şi un important obiectiv turistic situat în zona Dusit, în Bangkok. Este simbolul stilului ornat din Bangkok, cu frontoane înalte, acoperişuri în trepte şi finisaje detaliate.

A fost construit pe locul unui vechi templu iniţial numindu-se "Wat Laem", deoarece se afla lângă un câmp de orez. În 1898, când regele Rama V a decis să construiască Dusit Gardens a fost numit "Wat Benchamabophit", care înseamnă "templu celui de-al cincilea rege". Mai târziu, când regele Rama V i-a dăruit terenul pe care se află, numit "Dusitvanaram", a redenumit templul ca Wat Benchamabophit Dusitvanaram.

Este simbolul stilului ornat din Bangkok, cu frontoane înalte, acoperişuri în trepte şi finisaje detaliate.

Construcţia templului a început în 1899. Templul a fost proiectat de Prinţul Naris, un frate vitreg al regelui, şi este construit din marmură italiană. Are piloni din marmură de Carrarra, o curte de marmură şi lei mari de pază la intrarea în bot. Interioarele sunt decorate cu grinzi lăcuite şi aurite, iar pe pereţi, în nişte nişe superficiale sunt expuse picturi aduse din stupe (monument funerar budist, format dintr-un soclu poligonal, cu un corp cilindric acoperit cu o cupolă) din toată ţara.

Structura principală a templului este Ubosoth, una dintre cele mai frumoase opere de artă arhitecturală din perioada Bangkok. Ubosoth are patru frontoane, pe frontonul de est fiind intrarea principală. Are o arhitectura foarte uşoară, transparentă. În Ubosot se află o statuie a lui Buddha, Phra Buddha Chinnarat, în stil Sukhothai, sculptată în bronz, reprezentând "mudra Buddha supune Mara", demonul care a încercat să-l ademenească pe Buddha de pe calea iluminării.

Legenda spune că Mara a încerca să-l forţeze, să-l ispitească pe Buddha să părăsească calea iluminării, aducându-i aminte de viaţa obişnuită, de pofte şi dorinţe, de foame şi sete şi chiar a încercat să-l ademenească cu minunatele sale fiice. Dar fostul prinţ nu a cedat. A întins degetele de la mâna dreaptă spre pământ chemând-o în ajutor pe zeiţa pământului Toranee. Zeiţa a venit, şi-a stors părul lung, şi un torent de apă a spulberat pe atacatori, Mara şi armata sa.

Sub tronul lui Buddha se află cenuşa regelui Chulalongkorn (Rama V). Ubosot afişează de asemenea, câteva fotografii ale regelui.

În galeria din jurul ei sunt 52 de statui ale lui Buddha, fiecare arătând altă mudră și fiind în diferite stiluri: Sukhothai, Lopburi, Ayuttaya, etc...

În plus, ansamblul templului include şi alte arhitecturi thailandeze deosebite cum sunt cele patru clădiri de două etaje, Song Phanuat Hall ce găzduieşte diferite lucruri legate de regele Rama V, Song Dharm Hall, locul unde regele poate, în zilele sfinte budiste, să vină să asculte Dharma şi să respecte cele opt precepte, Pavilionul Sisomdej cu cele două tobe mari şi un tambur lung de peste 5 metri cu care se fac chemările la templu şi Turnul Bovornvong, un frumos turn în arhitectură tipică thailandeză. Merită văzute şi Bibliotaca P. Kittivan, Sala Dharmajinarajapanchabopith, Muzeul Memorial A. P. K., Şcoala Benchamabopitr şi altele.

Se remarcă Simbolul Jubileului de Aur cu care regele Bhumibol Adulyadej a celebrat, la 9 iunie 1996, aniversarea a 50 de ani de la urcarea sa pe tronul regal. Este unul din cele mai mari (1,30 metri înălţime) şi cele mai frumoase simboluri de acest tip.

Se păstrează tradiţia daniilor: în fiecare dimineaţă, între orele 6:00 şi 7:30, călugării se aliniază cu bolurile lor pentru a primi donaţii de curry, orez, muguri de lotus, tămâie, articole de toaletă şi alte lucruri necesare vieţuirii lor.

Se poate vizita zilnic între orele 6 şi 17 intrarea fiind de 20 baht.

Wat Intharawihan sau Wat Intharavihan, templu budist situat în zona de nord a Bangkokului a fost fondat de regele Rama IV, în 1867, şi a fost numit, iniţial, Wat Rai Phrik. În timpul domniei regelui Vajiravudh (Rama VI.) templul a fost restaurat şi a luat numele actual.

Principala atracţie a templului o constituie o mare statuie a lui Buddha, înaltă de 32 de metri şi lată de 10 metri, situată în centrul templului, statuie gigant, rar întâlnită în religia thailandeză. Buddha este prezentat aici în picioare, mudra sa (poziţia mâinii) fiind cea a deţinerii vasului de cerşit. Statuia este numită Luang Phor Tho sau Phra Si Ariyamettrai şi este decorată în mozaic de sticlă şi aur de 24 de carate. A fost nevoie de peste 60 de ani pentru a o finaliza. În bucla din creştetul statuii lui Buddha este închisă o relicvă a lui Buddha adusă din Sri Lanka în anul 1978. O scară ascunsă, care este foarte rar deschisă, conduce vizitatorii pe umerii giganticei statui, o priveliște interesantă ivindu-se în faţa lor.

Ubosoth-ul, a fost construit spre sfârşitul perioadei Ayutthaya şi are mai multe imagini interesante ale lui Buddha, picturi murale pe pereţi şi obloane bogat poleite cu aur. Baza este placată cu marmură italiană, interiorul are picturi moderne în stil tradiţional. O construcţie mică, octogonală adăposteşte figura de ceară a "Sfântului Phra Putthachan". Pereţii sălii sunt acoperiţi cu rafturi, pe care se află flacoane cu apă sfinţită aduse din diverse părţi ale Thailandei. Datorită atmosferei unice a acestei mici clădiri localnicii vin adesea aici pentru meditaţie.

Ubosoth-ul are perimetrul delimitat de opt Bai Sema (pietre de hotar) neobişnuit sculptate, fiecare dintre ele fiind plasată peste cât mai multe bile din piatră numite Luk Nimit. O a noua piatră sferică este îngropată în locul unde este amplasată în templu principala statuie al lui Buddha.

Programul de vizitare este între orele 08:30 şi 20:00, cel mai simplu mod de a ajunge la Wat Indraviharn fiind o plimbare cu barca sau cu taxi. Intrarea este liberă.

Loha Prasat (Castelul Metalic sau Palatul de Bronz), este structură unică întâlnită într-un singur templu din Bangkok, templul Wat Ratchanatdaram (Wat Ratchanada), un templu budist construit de regele Nangklao (Rama III) pentru printesa, Somanass Waddhanawathy, nepoata sa, în anul 1846.

Loha Prasat este o structură religioasă neobişnuită, cu patru niveluri, pe 36 m înălţime, şi cu 37 de turle metalice ce semnifică 37 de virtuţii spre iluminare. Este un Loha Prasat în stilul unei vechi structuri budiste din Sri Lanka, fiind singurul exemplar din lume, de acest tip care a rezistat timpurilor. Are foarte multe camere şi a fost conceput pentru a servi drept casă lui Buddha şi discipolilor săi.

Loha Prasat are cinci turnuri pătrate concentrice, fiecare mai înalt decât cel anterior. Exteriorul şi turnurile din centru şi din mijloc sunt acoperite de turle de fontă, ceea ce conferă templului numele de metalic.

Cele doua turnuri interstiţiale pot fi parcurse mergând pe jos pe coridoare deschise, mărginite de altare şi urcând pe o scară spiralată, masivă, la turnul central. Scara este construită ca o coloană de sine stătătoare, cu centrul de metal şi trepte de lemn groase fixate în consola de pe ea. Scara se încheie pe acoperişul celui de-al patrulea turn, dar, aici există o pasarelă exterioară de pe care se poate vedea Muntele de Aur de peste drum, precum şi parcul din faţa templului. De la pasarelă se poate urca şi ultima scară, până la altarul din partea de sus a templului.

De-a lungul coridoarelor sunt instalate panouri care descriu, în limba thailandeză istoria acestei structuri. Nu am înţeles nimic, dar imaginile postate sunt multe şi sugestive.

Monumentul este de culoare roz şi seamănă cu un imens tort de nuntă, în care lumânările sunt turlele. L-am vizitat când lumânările încă nu se apriseseră (ziua), dar l-am văzut şi în toată frumuseţea lumânărilor aprinse (seara).

Nu există taxă de acces dar vizitatorii sunt rugaţi să lase o donaţie (20 bath) la intrarea în cladire. Merită să fie văzută, fiind deosebită. Interiorul este complet renovat, se lucra încă la exterior în partea de sus. Programul de vizitare este între orele 08:30 şi 18:00.

Wat Pho (Templul lui Buddha Culcat) sau Wat Phra Chetuphon trebuie văzut de oricine vizitează Bangkok-ul, fiind unul dintre cele mai vechi şi mai mari complexe-templu din oraş. Wat Pho a fost construit restaurând un templu existent pe acelaşi amplasament, Wat Phodharam, începând din anul 1788. Acesta a fost restaurat şi extins în timpul domniei regelui Rama III şi restaurat din nou după anul 1900.

În partea de nord se află casa lui Buddha culcat şi şcoală de masaj, iar în partea de sud, Tukgawee, ce adăposteşte o mânăstire budistă de călugări şi o şcoală.

Gigantul Buddha Culcat, acoperit în foiţă de aur, este cu adevărat impresionant prin lungimea sa de 46 de metri şi înălţimea de 15 metri. Tălpile lui Buddha au o lungime de 5 metri şi sunt minunat decorate în 108 scene de bun augur, din sidef, în stil chinezesc şi indian. Numărul 108 se referă la cele 108 fapte bune şi la simbolurile care l-au ajutat pe Buddha să ajungă la perfecţiune. Buddha Culcat, Buddha Odihnindu-se, îl reprezintă pe Buddha în momentul iluminării sale, în momentul intrării în Nirvana, acea linişte imperturbabilă a spiritului pe care o caută budiştii, hinduşii şi nu numai...

Templul bot, impresionant prin proporţiile sale elegante, acoperişuri ridicate şi decoruri abundente, domină partea de est a complexului. Templul este închis într-o galerie dublă ce conţin 394 de statui aurite ale lui Buddha în stil clasic Ayuttaya și din alte părţi ale Thailandei, având poziţia lotus. În fiecare colţ se află câte un prang în stil khmer, din marmură albă, într-o armonie perfectă cu cele patru viharn de pe laturi, fiecare cu propria statuie a lui Buddha. Opt scări păzite de câte doi lei din bronz, cu basoreliefuri reprezentând scene din Ramakien, duc la ieşirea din templu, iar superbele uşi cu inserţii de sidef ce înfăţişează scene de negoţ maur, peisaje din China şi vizitatori din vest pe cai, încântă, cu siguranţă, privirile. Interiorul templului bot este dominat de o magnifică statuie a lui Buddha, montată pe un soclu aurit. Picturile murale, foarte decorative, prezintă scene din viaţa thailandeză zilnică, cum ar fi scăldatul femeilor sau joacă de copii.

Alături de templul bot se înalţă patru chedi viu colorate în portocaliu, verde, galben şi albastru, construite in onoarea primilor regi ai Thailandei. Cea albastră, numită Phra Si Sanphet Chedi, a fos ridicată de Regele Mongkut (Rama IV) în memoria soţiei sale, Suriyothai, care, conform legendei şi-a dat viaţa în luptă pentru a-şi salva soţul, sacrificiu care îi aduce multă cinste printre regine.

Porţile monumentale din incinta templului sunt flancate cu demoni înspăimântători, sculpturi uriaşe de chinezi, paznici caucazieni din piatră cu pălării.

Chiar înainte de fondarea templului, Wat Pho a fost un centru de educaţie pentru medicina tradiţională thailandeză, fiind prima universitate publică din Thailanda, specializată în religie, în ştiinţe şi în literatură şi este locul de naștere al masajului thailandez tradiţional. Acum este cunoscut, mai mult, ca un centru de medicină şi masaj tradiţional. Statuile rishis (pustnici indieni) în poziţii yoga i-au îndrumat pe studenţi spre poziţiile corecte de relaxare. În centrul complexului, în fostul Pavilon de medicină, se găsesc picturi murale ce prezintă tehnici şi puncte de masaj. Şi astăzi, în Wat Pho se practică vechea ştiinţă a chiromanţiei.

După plimbarea pe care o făcusem prin templu un masaj tradiţional era bine venit, dar acei foarte mulţi doritori de masaj care aşteptau ne-au făcut să renunţăm.

Wat Phra Kaew sau Wat Phra Kaeo, Templul lui Buddha de Smarald, (Wat Phra Si Rattana Satsadaram fiind numele lui oficial complet, în traducere Reşedinţa Sfintei Bijuterii Buddha) este considerat a fi templul budist cel mai sacru din Thailanda. Este un "puternic simbol politic, religios şi paladiu (imagine de protecţie) a societăţii thailandeze". A fost construit în anul 1782, de către Regele Rama I, fiind, şi astăzi, cea mai mare atracţie turistică din Bangkok şi o destinaţie de pelerinaj pentru budiştii credincioşi şi pentru naţionalişti. Se întinde pe aproape 100 hectare şi cuprinde peste 100 clădiri ce reprezintă 200 de ani de istorie regală şi experimentare arhitecturală, cea mai mare parte fiind arhitectură în stil Bangkok vechi (Ratanakosin).

Este situat în centrul istoric al Bangkokului, în incinta Marelui Palat, respectând tradiţia, conform căreia lângă un Palat Regal trebuie să fie şi un templu. Atât templul cât şi palatul au fost înfrumuseţate de către regii succesori lui Rama I.

Intrând în incinta templului eşti condus direct într-o lume a turlelor aurite şi a pavilioanelor bogat ornamentate, o imagine incredibil de strălucitoare şi de orbitoare în care domină Chedi de Aur (Phra Sri Rattana) ce adăposteşte o bucată din sternul lui Buddha şi de Libraria Phra Mondop, de fapt biblioteca, bogat ornată în care sunt ţinute textele sacre budiste. În apropiere se află Mausoleul (Ho Phra Nak) cu un exterior magnific prin bogăţia detaliilor tradiţionale, locul unde se păstrează urnele cu cenuşa membrilor familiei regale şi Librăria Ho Phra Montien-Tham cu uşile minunat încrustate cu sidef. Este cea mai bună bibliotecă din ţară şi deţine texte budiste şi copii ale Tripikata.

Panteonul Regal (Prasat Phra Thep Bidon) domină împrejurimile cu turnul său colorat în ocru şi are în interior statui în mărime naturală a conducătorilor din perioada timpurie a dinastiei Chakri, întemeiată de Regele Rama I. Este înconjurat de diferite creaturi mitice: kinaree – divinitate originală din Himalaya jumătate om, jumătate pasăre; norasinghs – leii feoce ce păzesc intrarea principală; garudas – omul-pasăre ce ţine în ghearele sale doi naga, şerpi mici, original din India, devenit în timp emblema natională a Thailandei, scrutează zările de pe grinzile ce flanchează intrarea principală.

Impresionante sunt Galeriile Ramakien cu picturile murale din Ramakien ce prezintă aventurile legendarului Rama, a soţiei sale Sita şi a asistentului său Hanuman, zeul maimuţă, alb, fiind o adaptare thailandeză a Ramayanei, cunoscuta epopee hindusă ce datează din primele zile ale erei creştine care acoperă pereţii pridvorului din jurul templului, pe o lungime de 1900 metri. Pe lângă povestea lui Rama, cele 178 de picturi oferă şi perspective ale vieţii de zi de zi din Thailanda, scene cu copii la joacă, portrete ale concubinelor regale, imagini cu jocuri de noroc, dar şi cu suflete căzute în păcat. Picturile murale servesc pentru a sublinia valorile umane ca onestitate, credinţă şi devotament.

Ubosot sau mai simplu Bot este clădirea principală din templu şi găzduieşte statuia lui Buddha de Smarald (Phra Kaew), considerată a fi cea mai sfântă şi puternică statuie a lui Buddha, simbol al puterii, divinităţii şi iluminării Thailandei. Buddha de Smarald este o statuie înaltă de circa 66 centimetri, sculptată dintr-o singură piatră de jad ("smarald", în thailandeză înseamnă culoare verde intens şi nu piatra semipreţioasă smarald) în postură de meditaţie în stilul şcolii Lanna din nordul Thailandei. Cu excepţia regelui Thailandei şi, în locul lui, prinţul moştenitor, alte persoane nu au voie să atingă statuia. De trei ori pe an, funcţie de sezon, Regele îmbracă statuia cu unul din cele trei veşminte aurite pe care le are micul Buddha, un ritual important realizat pentru a aduce norocul în ţară, în timpul fiecărui sezon. Vara, o coroană ascuţită de aur şi bijuterii, precum şi un set de bijuterii împodobeşte statuia de la umeri până la glezne. În timpul iernii, se foloseşte o mantie sau draperii din margele de aur, care o acoperă de la gât în jos. Ţinuta de aur din sezonul ploios îmbracă numai umărul stâng al divinităţii, în timp ce podoabe de aur înfrumuseţeaza imaginea până la glezne.

Legenda spune ca statuia a ieşit la lumina zilei în anul 1436, în oraşul Chiang Rai, dintr-un Chedi, păstrător de relicve care fusese lovit de un fulger. Statuia a căzut şi s-a ciobit, furtuna spălând o parte din tencuiala care o proteja. Pentru a repara statuia, călugării au îndepărtat tencuiala şi Buddha de Smarald a apărut în toată splendoarea sa. A atras repede admiraţia unui rege din apropiere, care a vrut ca statuia sa fie adusă în ţara sa. Elefantul care transporta preţioasa comoară a refuzat însă orice drum indicat de conducătorul lui şi s-a îndreptat spre sud, spre oraşul Muang Lampang. Văzând în aceasta dorinţa divinităţii, împăratul a construit în oraşul respectiv un templu în jurul statuii, pe care a lăsat-o acolo. De-a lungul timpului preţioasa relicvă a trecut prin mai multe ţări şi temple ajungând în anul 1778 în Thailanda.

În anul 1784, Buddha de Smarald a fost depus în Wat Phra Kaew în cadrul unei procesiuni impresionante. A fost aşezat pe un tron cu baldachin, aflat în vârful unui altar, înălţat în trepte, la o înălţime de 10 metri. Altarul este îmbrăcat în mozaic albastru şi montat pe o platformă de marmură, decorată cu garude aurii. Deasupra sa, se află o mulţime de umbrele suprapuse, din ce in ce mai mici, care formează baldachinul.

Sala respectivă este lipsită de lumină naturală şi stralucirea roşu închis şi auriu a tavanului creează o atmosferă plină de vrajă. Pelerinii pătrund aici printr-o uşa încrustată cu sidef şi străjuită de statui poleite. După ce se descalţă, intră în încăperea întunecată, aprind beţișoare parfumate sau depun buchete de flori şi se aşează pe jos meditând. Cu toate că statuia este înconjurată de candele, sfeşnice de aur, candelabre cupe şi de alte statui ale lui Buddha, personajul de culoare verde intens, stând cu picioarele încrucişate, atrage ca un magnet privirile credincioşilor care par să nu mai vadă nimic altceva.

Sanctuarul este păzit de o serie de creaturi gigantice din piatră, cu ochi bulbucaţi, nas turtit şi colţi îndreptaţi spre demonii care ar putea constitui o ameninţare, creaturi care se găsesc în tot templul.

Se viziteză zilnic între orele 08:30 şi 16:00, taxa de intrare este de 500 bath, biletul fiind valabil şi la Marele Palat şi la Palatul Vimanmek din Dusit Park.

Wat Saket, formă uzuală de la Wat Saket Ratcha Wora Maha Wihan, este unul din cele mai vechi temple budiste din Bangkok, datând din perioada Ayutthaya când era cunoscut sub numele de Wat Sa Kae. Regele Rama I a renovat templul şi i-a dat numele actual, Wat Saket. Cuvintele thailandeze, "sa" şi "ket", se referă la "duş" şi "păr", Wat Saket fiind locul în care regele s-a curăţat el însuşi, aici, atât fizic cât şi spiritual. Tot atunci a fost excavat şi un canal în jurul templului.

Templul se distinge prin ferestrele interesant sculptate şi prin interiorul decorat cu fresce bine restaurate care îmbie la admirarea detaliilor. În afara arcadei principale, într-un sanctuar uriaş se află Buddha în picioare, o statuie adusă de regele Rama II de la ruinele din Sukhotai iar pe pereţi sunt picturi ale discipolilor lui. În spatele altarului, în sanctuar se află statuia lui Buddha aşezat, înconjurat de ucenicii lui din bronz. Wat Saket rămâne un templu complex, care include, de asemenea, o sală de coordonare şi alte mici clădiri, altare, stupa şi alei.

Dar, Wat Saket este faimos mai ales pentru Phu Khao Thong (Muntele de Aur), un site de înmormântare (de fapt, Chedi) cu o înălţime de 58 de metri, care a fost până în 1960 cea mai înaltă clădire din Bangkok.

La capătul a 320 de trepte, în partea de sus a Muntelui de Aur, se găseşte Chedi, operă a trei regi succesivi. Construcţia lui a început în timpul regelui Rama III, dar, din cauza solului moale, s-a prăbuşit. În următoarele decenii, structura de pământ şi cărămidă, abandonată, a luat forma unui deal natural fiind acoperită de buruieni. Localnicii au numit-o Phu Khao (Munte), ca şi cum ar fi fost un element natural.

Regele Rama IV a întărit dealul cu buşteni şi a început construcţia unui Chedi mic. Regele Rama V a fost cel care, la sfârşitul secolului al 19-lea, a mărit Chedi vechi şi a construit turnul conic aurit, care conţine o relicvă a lui Buddha, adusă de britanici din India. Pentru a opri erodarea dealului, în anul 1940, au fost adăugate ziduri de beton, iar, la începutul secolului 20, a fost construit din marmură de Carrara modernul Wat Saket.

Astăzi, Phu Khao Thong este un popular punct de atracţie turistică şi prin minunatele vederi pe care le oferă asupra Marelui Palat şi a râului Chao Phraya şi unul dintre simbolurile oraşului Bangkok.

Complexul este deschis zilnic de la 07:30 dimineaţa până la17:30 după amiaza, intrarea la templu fiind liberă. Accesul la Chedi este de 10 Baht.

Wat Suthatis Thep Wararam, unul din cele mai vechi şi mai impresionante temple budiste din Bangkok, este renumit pentru capela elegantă cu un acoperiş deosebit de frumos, pentru uriaşul Buddha aurit, pentru frescele lui magnifice, pentru uşile din lemn de tec cu rafinate sculpturi manuale, şi pentru giganticul leagăn roşu din faţa templului. Se întinde pe aproape 4,5 hectare.

Construcţia a fost începută de regele Rama I în 1807, care şi-a dorit un templu la fel de mare ca şi Wat Phanon Choeng, cel mai mare templu al lui Rama I din Ayutthaya.

Wat Suthat trebuia să marcheze nu numai centrul Bangkokului, ci şi centrul universului, numele de "Suthat" desemnând Suthatsa Nakhon, oraşul ceresc al lui Indra aflat în partea de sus a miticului Munte Meru. Sălile templului şi alte clădiri se aseamănă în mod clar modelul tradiţional al universului budist, fiind recunoscut ca un "templu mai fin proporţionat".

Regele Rama I a instalat principala statuie a lui Buddha (statuia lui Buddha Sakyamuni Phra Sri adusă din provincia Sukhothai) şi a pus bazele marelui Viharn, construit în jurul ei. Lucrările au fost continuate de către regele Rama al II-lea, care a adăugat la Viharn toate ornamentaţiile, apoi a început să lucreze la sala de hirotonire şi a ajutat la sculptarea uşilor de lemn. Regele Rama III a fost cel care a finalizat lucrările în anul 1847. În conformitate cu planul iniţial el a adăugat mai multe clădiri şi apoi a botezat toate imaginile lui Buddha.

Are o galerie ce înconjoară cele trei terase cu marele Viharn (cel mai înalt din Bangkok) în mijloc, pe care, de-a lungul pereţilor, sunt plasate 156 sculpturi ale lui Buddha în meditaţie şi o serie de picturi murale ilustrând povestea vieţii lui Rama. Cea mai mică terasă este plină cu statui ciudate de oameni de ştiinţă, marinari şi războinici chinezi. La al doilea nivel sunt 28 de pagode chinezeşti semnificând cei 28 Buddha născuţi pe Pământ. În fiecare colţ al terasei se află câte un cal de bronz, acum, datorită vârstei pe care o au, de culoare verde. Pe frontonul acoperişului se află o rafinată sculptură de lemn împodobită cu sticlă colorată reprezentându-l pe Erawan, miticul elefant cu trei capete.

Se remarcă uşile de lemn de la Viharn, exemplare superbe de sculptură thailandeză în lemn, considerate a fi cele mai importante piese de artă din acea perioadă. Desenele sculptate sunt veveriţe, maimuţe şi pustnici care trăiesc în pădurile din jurul Muntelui Meru. Sculpturile de pe portierele din faţă au fost realizate de regele Rama II, el însuşi un remarcabil artist. Legenda spune că instrumentele şi matriţele utilizate la această lucrare au fost aruncate în râu, astfel încât lucrarea să nu poată fi copiată.

Impresionantă este Phra Sri Sakyamuni Buddha, cea mai veche statuie a lui Buddha, turnată din bronz, în anul 1361 din Sukhothai, găsită, după peste patru secole, în ruinele fărâmiţate ale Templului Mahathat din Sukhothai, cunoscută şi sub numele de Phra Doh adică "Marele Buddha", pentru că este una dintre cele mai mari statui de metal din Thailanda (peste 8 metri). Respectând o veche tradiție siameză, care-i consideră pe regi zeități, rămășițele lumești ale lui Rama VIII, fratele mai mare al actualului monarh care a murit tragic la vârsta adolescenței, au fost îngropate sub piedestal.

Întregul Viharn este împodobit cu picturi murale care au uimitoare detalii complicate, cu palate cereşti cu zeităţi, cu creaturi neobişnuite, cu iazuri cu flori de lotus. Pe panourile fereastrelor sunt pictaţi gardieni, iar între ferestrele sunt picturi murale ce povestesc despre vieţile celor 28 Buddha. Pe cele 8 coloanele interioare sunt frumoase picturi murale ce descriu cele 3 lumi budiste. Picturile murale din Wat Suthat sunt considerate a fi cele mai frumoase picturi din perioada Rattanakosin.

La ieşire din templu se află un imens arc din lemn de tec roşu, sculptat. Este uriaşul leagăn artizanal, construit în anul 2004 pentru a înlocui Gigantul leagăn, construit în timpul regelui Rama II, în anul 1784, pentru a sărbători și mulțumi zeului Shiva pentru o recoltă bogată de orez și pentru a cere binecuvântarea lui pentru următoarele recolte.

Ministrul Orezului conducea o paradă în jurul zidurilor orașului la templu. Echipe de oameni mergeau legănaţi în aer pe arcuri de 24 de metri înălţime, încercând să apuce cu dinţii un sac de monede de argint. Din cauza rănilor și a deceselor care aveau loc, ceremonia a fost întreruptă în 1932, dar festivalul de mulțumire are încă loc la mijlocul lunii decembrie, după recoltarea orezului.

Se vizitează zilnic între orele 08:30 şi 20:30, intrarea fiind de 20 baht.

Wat Ratchabophit (oficial Wat Ratchabophit Sathit Maha Simaram Ratcha Wara Maha Wihan), este un templu budist, mai neobişnuit în Ratanakosin, construit în timpul domniei regelui Chulalongkorn (Rama V).

Templul are un aspect unic, cu viharn (sală de rugăciune) şi ubosot (sala de coordonare) alături de o curte circulară, în centrul căreia se află un chedi aurit. Chedi aurit, construit în stil Sri Lanka, are 43 metri înălţime şi este acoperit cu gresie de culoare portocalie. Chedi adăposteşte în interiorul ei o relicvă a lui Buddha, iar în partea de sus există o bilă aurită. În ubosoth uşile şi ferestrele au panouri decorate cu lac negru aurit.

Merită vizitată şi capela decorată în stil italian gotic, amintire a vizitei regelui în Europa. Uşile de la intrare au 3 metri şi sunt decorate cu intarsii ce reprezintă diferite decorații şi medalii.

Turnul are două etaje, cu turle hectogonale decorate cu ceramică nagas şi capete Erawan.

În partea vestică a templului se află Cimitirul Regal, cu numeroase monumente mici într-o mare varietate de stiluri, închinate membrilor familiei regale, mai ales celor din familia imediată a regelui Rama V. În plus, printre multele clădiri vechi se găseşte o încercare modernă în granit maro, plictisitoare.

Dincolo de canalul din partea de nord a templului se află o statuie aurită a unui porc. Pasarela a fost construită de una din soţiile regelui Rama V. Mulţi ani, podul a rămas fără nume, dar, doamna fiind născută în anul porcului, podul a devenit cunoscut sub acest nume. Statuia a fost ridicată ulterior, în onoarea ei.

Cel mai simplu mod de a ajunge la Wat Ratchabophit este cu barca, cu Chaophraya River Express pâna la digul Tha Thien, apoi prin piață.

Wat Traimit, pe întregul lui nume, Wat Traimit Witthayaram, este situat in Chinatown şi a fost construit în jurul anului 1832 numindu-se iniţial Wat Sam Chin (Templul celor Trei Chinezi), omagiu pentru trei donatori chinezi care au contribuit, cu donaţii, la construirea lui. În 1929, numele a fost schimbat la Wat Traimit Witthayaram, iar în 1965 a devenit templu regal. Este un templul fără merite arhitecturale, în afară de Viharn (Sala de cult), o capelă mică în interiorul căreia se află cea mai mare statuie din aur a lui Buddha în stil Sukhothai, numită Sukhothai Traimit.

Statuia cântăreşte 5,5 tone şi are cinci metri înâlţime, fiind cea mai mare statuie din aur masiv din lume. Ceea ce o face cu adevărat unică sunt cele nouă părţi în care se poate dezmembra şi remonta cu ajutorul unei chei speciale, găsite în interiorul bazei sale şi puritatea aurului, 40% în trunchi, 80% în cap şi 99% în păr şi scalp.

Interesantă este şi povestea acestei statui. Se crede că statuia a fost amplasată mai întâi la Ayutthaya. Când birmanezii erau pe cale să cucerească oraşul, statuia a fost îmbrăcată în ghips, moment din care a fost considerată de valoare foarte mică. În 1954, când a fost mutată la un nou templu din Bangkok, a scăpat din macara şi s-a prăbuşit în noroi, eveniment luat ca un semn rău de muncitorii care au fugit, lăsând-o acolo. Dimineaţa, un călugăr de la templu care visase statuia a mers să o vadă. Printr-o crăpătură în tencuială a văzut o licărire de galben, şi a descoperit că statuia era de aur masiv.

Wat Traimit este deschis de la 8 dimineaţa, până la 5 după amiază, în fiecare zi a săptămânii, cu excepţia zilei de luni (luni fiind ziua în care am fost şi noi în Chinatown). Nu se plăteşte taxă de intrare pentru templu şi Buddha, dar se plăteşte pentru muzeu.

Templele sunt cele mai de seamă exemple ale arhitecturii thailandeze, construite în perioade şi stiluri diferite. Impresionează, şi m-au impresionat, prin grandoarea şi măreţia lor, prin stilurile arhitecturale diferite, prin bogăţia ornamentaţiilor cu care sunt împodobite, dar şi prin liniştea, pacea şi atmosfera calmă pe care le insuflă celor care intră în ele. Au fost şi vor rămâne nu numai centre religioase, ci şi centre de cultură şi civilizaţie, centre de educaţie şi de formare.

Templele despre care am vorbit, puse în ordine alfabetică fără a ține cont de mărime, locație, frumusețe, pe care le-am văzut în cea mai mare parte mergând pe jos, sunt doar câteva din cele peste 400 de temple din Bangkok pe care le-aş vizita oricând, cu aceeaşi plăcere ca şi acum, şi pe care le recomand celor care ajung în Bangkok.

---

VIZUALIZĂRI: 7705 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI