GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Sfârșit de vară la Balcik și Albena
În dimineața zilei de 31.08.2018, pe la orele 10,30 năvăleam pe teritoriul Bulgariei, prin Vama de la Vama Veche. N-aveam gânduri războinice, voiam doar s-ajung la Balcik în scop turistic, mai ales că toată lumea spunea că Orașul Reginei Maria e un fel de ”Vedi Balcik e puoi muori! ”.
Citisem și păreri mai rezervate, așa că eram înarmat cu sfânta suspiciune a românului pe care-l știți că nu se prea lasă el condus de ”Crede și nu cerceta! ”, neeah , el și când o ține de coadă spune că-i bearcă , doar așa, de dragul de-a fi cârcotaș! Mă rog, toate referințele plecau de la ideea Castelului Reginei Maria și a Grădinii Botanice, pe care , se spune, mai bine mori decât să nu le vizitezi ! Hm, cam drastică alegerea !
Oricum, una peste alta ,Balcikul devenise o țintă de vizitat, așa că atunci când am avut prilejul ocaziei, ne-am decis în câteva clipe, chiar dacă nu despachetasem încă după ieșirea noastră din Sulina, mai ales că Ministrul Finanțelor Domestice și-a dat OK-ul, mai aveam câte ceva la pușculiță pe care puteam să-l risipim.
Drumul până la Vama Veche a fost ușor, firesc,Mărășești-Brăila-Gura Ialomiței- Hârșova-Constanța, în vreo 4 ore ajunsesem în vamă.
Am așteptat preț de vreo douăj'de minute până am trecut în cele străinătățuri, după care, duși am fost !
Despre Balcik. Nimic despre Castel. Și nici din Wikipedia.
S-a dovedit că din Vamă pân'la Balcik sunt vreo 60 de km, pe care i-am parcurs cu viteza legală...
Știți că Bulgaria are legendele furtului de mașină, mai ales dacă este nemțească, a furtului de organe,de la persoane dispărute, de regulă, din parcările marketurilor, și, cea mai a dreaq, a polițiștilor duri și intransigenți de pe șoselele lor, care devin umani de la 10 euro în sus.
Ei, când ești acasă, în Românica ta, ”te râzi” de aceste legende. Când ești în Bulgaria, râzi, eventual așa, mai discret, de faza cu furatul mașinilor și a organelor. Despre polițiști nu prea râzi, pentru că, în cei 60 de km am găsit două echipaje, unul la Durankulak iar al doilea într-o localitate despre care, pân'să-mi dau seama cum se cheamă, am trecut de ea. Ori, nah, mie-mi place să-mi folosesc banii câștigați de mine tocmai pentru mine și familia de mă are, nu să-i dau, cu nici un titlu, statului, fie el bulgăresc !
Am ajuns la Balcik fără s-avem parte de relații excesive cu polițiștii lor, ne-am cazat la hotelul unde aveam rezervarea și, în jur de ora 12 fiind, am ieșit prin Balcik, ca să vedem ce și cum, printre altele și-un loc unde să ne-asigurăm masa de prânz.
Despre cazare și masă o să scriu un review separat că merită.
Recunosc că nu știam prea multe despre bulgari, deși am mai fost în această țară de vreo 5-6 ori, la Varna, la Sf. Constantin și Elena, la Duni și Nisipurile de Aur, apoi am trecut prin Bulgaria mergând spre Serbia sau Grecia. Dar, nu m-a dat niciodată pe spate, cel puțin nu atât de mult încât să-mi fac o țintă din a merge aici. Da, au niște resorturi frumoase dar, în rest...
Iar despre bulgari știu că dau din cap invers ca noi când e vorba de aprobare iar Eminescu făcea referire la ei cu ”bulgăroi cu ceafa groasă” în a sa Scrisoare a III-a.
A, și bancurile cu particulele alea ”tătă” pe care, zicem noi, că le folosesc ei, când vorbesc. De fapt, cum o suna limba noastră pentru alte neamuri?!
S-a dovedit că știu să facă comerț , vânzând, mai ales, turism .
În Balcik o să găsești tare multe buticuri sau tarabe unde se vând de toate: de la tradiționalele produse cosmetice ce au la bază esența de trandafir, la orice. Și în restaurante vei găsi personal care să știe să vorbească românește, iar unele feluri de mâncare sunt traduse în limba noastră, unele chiar haios : ”baby potatoes”, ”cartofi copii ”. :)) :)) :))
Bine, vorbitul românește n-are nicio treabă cu faptul că pentru o perioadă de 27 de ani România a stăpânit Cadrilaterul, nu cred că ,în nici 30 de ani , poți să influențezi cultura unui popor pentru încă 100 de ani, care urmează! Cred că, mai degrabă, bulgarii din Balcik, firi practice, au văzut de unde bate vântul cu turiștii și, pentru a avea câștiguri, au învățat românește, unii chiar foarte bine. Să fim sinceri și să recunoaștem că , până la urmă, e o formă de respect pe care-o manifestă față de clienții lor . Este ?
Spuneam că, timp de două zile am umblat prin Balcik, mai ales pe jos. Văd acest oraș crescut mai degrabă sub influență turcească. Și, da, are o panoramă frumoasă, atunci când te uiți dinspre mare spre uscat. Solul, calcaros, cu o culoare alburie, ecran de contrast pentru construcțiile ridicate, mare parte cu acoperișuri de culoare roșie.
Faleza este, deasemenea, o parte frumoasă a orașului. Multe terase construite cu gust, pe malul mării. Plaja este, însă, o mare problemă, pentru că, nu prea există!
Ici-colo, câteva petice de nisip unde, dacă un copil cu găletușă s-ar forța un pic, cam pe la 4-a găletușă le-a furat ălora nisipul! Tot !!!
Iar ”Beach Central” e o glumă nu foarte reușită, arată ca la Saturn, Plaja Diana, prin 1987.
Este, clar, o plajă locală, folosită mai ales de cei care locuiesc în Balcik. Folosită în legea lor, fără fițe și alte mofturi. Accesul spre plajă se face pe lângă niște silozuri părăsite, expresiv, nu?
Așa că, până la urmă, tot la Castel vii și la Grădina Botanică, piesa de rezistență a locului.
Despre care am zis că nu o să mai scriu și eu. Toți care-au fost la Balcik au făcut-o iar mie, sincer, mi-e lene s-o fac și eu. Și-apoi, qui prodest ?
Doar că mi se pare că te cam golănesc bulgarii când e să cumperi bilet : 5 leva Castelul, 10 leva Grădina. Nu-ți dau bilet la Castel fără să cumperi și pentru Grădină.
E ca-n bancul cu țăranul care se duce la târg să vândă o junincă frumoasă și un gânsac.
Pe drum, scapă vita într-un șanț. Încearcă s-o scoată, trage, împinge, nimic, vita se tot scufunda!
Disperat, se așează-n genunchi și-ncepe să se roage:
-Doamne, scoate-mi vita din șanț și, jur, câți bani câștig pe ea la târg, Ție ți-i dau!
Miracol, vita iese din șanț ! Țăranul se-apucă și-o spală și pleacă la târg, unde-ajunge într-un sfârșit.
Aici, na, animalul frumos, mulți mușterii.
-De vânzare juninca, omule?
-Da, de vânzare!
-Cât ceri pe ea?
-Păi, nu cer decât un galben, dar o vând numai la un loc cu gânsacul ista, pe care-l dau cu 10 galbeni.
Și țăranul și-a vândut vita iar banii obținuți pe ea i-a dat la biserică, s-a ținut de jurământ față de Dumnezeu.
Așa și bulgarii cu Castelul, cine știe ce jurământ au făcut ca să se răzbune pe ăia 27 de ani de stăpânire românească ?
Albena
După ce ne-am lămurit cu Balcik, duminică, pe 2 septembrie, am ales să mergem la Albena, cale de vreo 8 km. Frumos ar fi să spun că am mers pe jos, pe faleză, pentru că ținem la sănătatea noastră. Găsiți voi minciuni la mine? Mnnneah, am luat taxiul, 15 leva drumul.
Apropos, cursul valutar era, la oficial, 1 Euro-1,90 leva, 1 leu - 0,40 leva.
La Albena este cu totul altceva decât Balcik, este asemănătoare cu stilul nostru de litoral: hoteluri și plajă, cât vezi cu ochii. Dar, nu atât de luxos ca la Mamaia.
Am adăstat pe ”Plaja Neptun”, 7 leva șezlongul, 2 leva umbrela și o leva perna de șezlong.
Lucru bun la plaja asta, apa frumoasă, de un albastru -verzui, foarte curată și caldă. Intrarea-n apă , lină, valuri frumoase și, mai ales, briză, să te răcorească.
Multe puncte pentru sporturi nautice, chiar mi-am pierdut vreo 15 minute din viață uitându-mă la unul care încerca să facă schi nautic dar, din cauză de gravitație și lipsă îndemânare, nu reușea să se ridice pe gladiole să plutească pe doage, deși cineva îl împingea de fund, din apă. M-am gândit, la un moment dat că ăluia cu schiurile îi plăcea să fie bâjbâit la dondonel, nah, n-o fi semnat pe ”Coaliția pentru familie ”!
Dar, cel mai bun lucru care se întâmplă pe Plaja Neptun din Albena este ”Beach Club ”Ganvie”: un bar amplasat la distanța ideală de unde eram eu cazat cu șezlongul. Mă ridicam, răpus de soare, îmi luam avânt și, după vreo 50 de metri ajungeai în interior.
Aicea găseai răcoare, amenajare interioară de toată stima, un bar competent, din care fete frumoase te serveau imediat. Eram un grup format din 4 bărbați și, evident, 4 femei.
Deci, 4 shot-uri cu vodcă ”Absolut” și 4 beri, 36 de leva, asta fiind consumația pentru noi, bărbații de ne pretindeam așa.
La fete, 4 frape-uri, 42 de leva, ha! Și mai auzim că alcoolul este o distracție scumpă ?!
Până la urmă, ca să fie pe dreptate cu cheltuielile, noi, bărbații am luat mai multe rânduri, făcându-ne cinste unul ălorlalți , prin rotație , nu știți ce ambițioși suntem la achitarea datoriilor de acest fel, dar și ce contabili pricepuți: știm exact al cui e rândul de dat de băut. Nu-i vorbă, erau și niște fete care serveau acolo de nu ai mai fi plecat de la bar! Mai ales că fetele noastre erau, afară, la plajă, noi le duceam bunătățurile la nas.
Una peste alta, timpul a curs tare ușor și frumos acolo, mult mai estival decât la Balcik!
Intelectual nu am fost preocupat decât cu faptul să nu mă ard la soare mai mult decât prevede regulamentul, așa c-am ținut creierul pe poziția ”No Signal”, ce vreți, recreere curată ! :)
Deci, pentru mine, la Albena este (mult) mai frumos ca la Balcik, dar, asta e după gustul meu, nu trebuie să mă bateți cu pietre, puteți, doar, să mă-njurați! :p
Seara ne-am întors în Balcik, la hotel. Era ultima seară aici și am vrut să profităm de ea, să ne mai plimbăm, urma să plecăm luni, 03 septembrie, pe la ora 12.
Ei, bine, Balcikul era pustiu, la ora 21, terasele goale, ici-colo câte-un client. Cam trist !
Ce să-nțelegem noi după ce-am cetit această polologhie, adică e de ”da” sau nu ”nu” la Balcik ? Dacă e s-o luăm p-aia dreaptă, zic că ”da” și dau din cap ca bulgarii, fiecare să-nțeleagă ce vrea!
Zilele astea o să vă spun unde m-am cazat și pe unde-am crăpat în mine la Balcik și Albena, pe urmă ne-ntoarcem la Sulina, că trebuie să plecăm de-acolo, mai ales că județul Tulcea oferă multe locuri de văzut iar, prin parte din acestea, am fost!
Pân'atunci, haidi, pa!
Nenea web, te rog eu mult: https://www.youtube.com/watch?v=F3Bar3rty_4
Mulțumesc, știu că ai inimă bună și-mi faci holomoaca! :))
Trimis de Yersinia Pestis in 13.09.18 11:08:42
25 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Yersinia Pestis); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
25 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu).
@webmasterX: Da, am banghit -o! Mulțumesc!
Bună ziua, am văzut/ citit, cu mare plăcere ca anul acesta, locațiile alese de dumneavoastră, au fost alese și de noi. ????
Excepție -Sulina...
În rest, Amara, hotel Majestic /Jupiter și Balcik /Albena le-am bifat și noi, diferite au fost doar lunile alese.
Ce mai potriveală!!!
Faleza de 8 km, ce leagă cele doua stațiuni, este, plecând din Balcik, pe o lungime de aproximativ 5 km excelenta, dar nefiind în totalitate renovată are ultimii trei kilometri, mai aproape de off- roade, decât de plimbare. Nu sunt impracticabili dar trebuie parcurși cu mare atenție, datorita porțiunile (scurte) distruse de alunecările de teren.
Surpriza de a găsi pe acest traseu o broasca țestoasă ???? ma face să-l amintesc, dar sunt rezervată în a-l recomanda!
Toate gândurile bune!
@mecut: Yep, e o coincidență frumoasă! Ideea este că am spus, mereu, adevărul despre locurile pe unde-am fost!
Dacă e să spun, cel mai impresionat am fost la Sulina, vă recomand din toată inima!
Aaa, apropos, văd că m-ai luat cu “ dumneavoastră”. Toată viața am fost polițist, nu mă mai lua cu finețuri! Dacă ne tutuim nu-nseamnă că nu ne respectâm!
PS Nu-mi dai și votul ? ????
Tare-mi place cum scrii şi descrii. În principiu peste două zile ar trebui şi eu să fiu în Balcik dar vorba ceea: teoria ca teoria dar praftica te omoară. Este vorba de un WE cu autocarul Varna- Nessebar- Nisipuri- Balcic- Kaliakra. Dacă nu scriu niciun review despre, înseamnă că n-am fost. Mă încearcă o viroză şi mi-e teamă să n-o transmit bulgarilor endemic sau epidemic.
@Michi: Nu, nu te lăsa, mergi în excursie! Și-apoi, fii bărbată, Zoe, unde ajungem dacă orice răceală ne ține pe loc să n-ajungem acolo unde ne dorim?! Scuze, ce-i aia , “endemic” ?
Glumesc, nu-mi explica !!! ????????????
M-am jurat că, la anul, în vară, sunt la Nessebăr! Du-te și scrie review, vreau s-aleg în cunoștință de cauză!
Deci, rezumând, just do’it! ????
@Yersinia pestis: Am crezut că de la Sulina ați tinut-o direct la Balcik... și zic păi unde este cazarea de la Sulina?!!! La final am văzut că ne-ai promis...
Noi am făcut plimbarea asta de ne povestisi de ea intr-o zi, plecând din Mangalia prin vara lui 2012... ce mult a trecut de atunci... dar văd că nu s-a schimbat prea mult.
O aventură a fost parcarea... ieșirea... și plata la barieră la Albena. Nu aveam leva și bulgarul nu vroia euroi și când i-am arătat și leii a luat 20 și ne-aridicat barieră.
Apropoo n-ai cumpărat vinieta?
În rest numai de bine și aștept cazarile si mancatoriile bulgărești!
@ANILU: vignieta, a fost simplu, o tanti de vreo 35 de ani mi-a luat 45 de lei, bani românești, pentru vignietă valabilă 7 zile.
Intrarea-n Albena n-am plătit-o, am intrat/ieșit cu taxiul. Același taxi, că, după ce ne-a adus, ne-a lăsat cartea de vizută. Altfel, alte emoții n-am avutătă!
Da, zilele astea o să scriu despre hogeacul de-am stat și despre unde-am mâncat. E un review, crede-mă!
@Yersinia pestis: Deci căpătași drag de Bulgaria?! Sau să nu exagerăm?! Sau mai degrabă de bulgăroaice?!
A propos de bulgarii ce vorbesc românește, am pățit una drăguță chiar recent. Debarcat de pe ferry în Santorini, găseală cu șoferul ce avea să ne ducă la cazare, urcat în mașină, împreună cu încă alți turiști, eu chiar pe bancheta din spatele șoferului. La un moment dat îmi sună telefonul și vorbesc, evident în limba de m-o-învățat muica. Coborâm, dăm să ne luăm bagajele, thank you, have a nice day! . Șoferul către Tati: "Da' de ce nu zici pe limba noastră?! " Tati, luminându-se: "A, ești român! " "Nu, sunt bulgar, dar știu bine românește! "
În rest... Cât pe ce să mă entuziasmez când auzii de faleza dintre Balcic și Albena, dar citii ecoul lui @mecut și mă dezumflai! Hai, să vă fie de bine vacanța pe plaiurile bulgărești și... mai zi!
@crismis: Vara lui 2007, eram prin Grecia, 3 mașini, căutam drumul spre Kavala, ne rătăcisem. Intrăm într-un sat, in centru, pe niște bănci, niște bărbați jucau table. Era ca la Adjud, aveau sticla de vin și sifonul lângă, omorau zarurile și pulurile in căldura aia, de amurg.
Eu bâiguiam ceva engleză, trebuia să prindem ferry-boat-ul spre Thassos.
Mă duc spre ăia de zornăiau zarurile:
-Escuise me, how can i go to Kavala? încerc eu o abordare
Ăla de dădea cu zarul se uită la mine, aruncă zarurile și mă-ntreabă:
-Bă, dacă ești român de ce nu vorbești românește?
Jur că că am crezut că am halucinații !
S-a dovedit că, din ăia vreo 7 , de erau acolo, 3 sau 4 lucraseră-n Brăila (săr’mâna @Zoazore) ani buni, de -nvățaseră pe limba noastră!
Nu, nu-mi place Bulgaria, no ofense! Am fost în Sofia și-n Plovdiv, în Vidin și la Kulata, nu-mi place, basta!
Balcik e un oraș sărac, Castelul ăla e mană cerească pentru ei. Crama și Grădina Botanică, la fel. Să fim serioși, e cam la nivelul Eforie Sud, cred eu, cea mai săracă stațiune a noastră de pe litoral. Repet, nu vreau să supăr pe nimeni!
Albena pare mai vie, la Duni era
lux într-o zonă prăpădită rău, Sozopol e vai, mama lui , Varna, da, îmi place, e altceva. Prea puțin, aș spune.
Peste 20 de zile-s la Veliko Târnovo, o să văd ce-i acolo, dar, sincer, Varna și Stara Zagora, care mi-a plăcut, iarăsi, e mult prea puțin!
Altfel, te divulgai dnei Franciuc despre calitățile-ți scriitoricești. De mine i-am spus puține, deh, modestia! ????
Săr’mâna, weekend plăcut!
@Yersinia pestis: 1. Mie dintre toate stațiunile de pe litoralul românesc, Eforie Sud îmi place cel mai tare.
2. Dacă nici Veliko nu ți-o fi pe plac... nu știu ce să mai zic!
3. Lasă, că te dau eu de gol, cu prima ocazie! Care nu va întârzia să apară! Deja puseră ăștia câteva lansări de buline/injecții în toamna asta, zici că-i sezon de nunți!
@mecut: Bună seara
Am parcurs acea porțiune traseu între Balcic-Albena pe faleză cu sau fără drum în 2016. Și asta într-o după amiază de vară cu multe plus grade în loc să stau în mare/piscină din resortul din Albena am ales asta. La un moment dat deplasarea a devenit un fel de aventură: din cauza alunecărilor de teren aveam de ales între a intra în Marea Neagră și a înnota sau a urca pe o cărare extrem de alunecoasă și periculoasă pe pământul acela albicios galben.
Am ales bineînțeles ultima variantă cu ceva riscuri și murdărind încălțămintea cu noroiul alb descris înainte.
Altfel autorul articolului de mai sus cu numele de Yersinia Pestis a făcut bine că a făcut traseul dus-întors cu taxiul...
@crismis: Da, eu și gura mea mare! Hai, fii sinceră, Eforie Sud e prăpădită, rău! Că-ți place, e altceva... mie-mi place, mor după Mangalia!
Veliko Târnovo e cadoul de mi-l fac de ziua mea. O să fiu eu cu Adi, fiie-mea , Luminița, cu prietenul ei! Mi-am impus să-mi placă, vreau să-mi placă, deja am citit tot despre localitate, unde să mă plimb, unde să mâncăm, mă rog, mi-am făcut temele!
Vreau ca după ce scriu de Veliko Târnovo să termin cu AFA, așa că vreau o tragere de cortină frumoasă.
Cât despre hapuri, n-am emoții, scriu și eu, de ohas, că mi-e frică de apă, de doctori sau alte alea. Sanchi, când e să te ia dracul, te ia și din fața altarului... scriu și eu pentru aplauze!
@AZE: Ca să respect adevărul, nicio clipă nu ne-am gândit să mergem pe jos până la Albena! M-ar bate Dumnezeu să pretind asta!
Nu este nici cel mai mic motiv, zona e destul de “răsuflată”, dar, ce știu eu, cui îi place?!
15 leva drumul dus e un preț de tot râsul, n-are cum să nu-ți placă, plus că noi voiam la plajă, nu “mens sana in corpore sano” ! Capisci?
@crismis: Da, așa cred acum! Cel puțin vreun an -doi!
@Yersinia pestis: Haios ca de obicei!... Și un SB din partea mea pentru un articol despre Albena, unde am fost doi ani cu copilașul mic la AI, să mănânce pizza și înghețată toată ziua. Am fost și în Balcik unde m-au impresionat aranjamentele florale perfecte.
FELICITĂRI pentru articol si fotografii!
Călătorii plăcute!
P. s. Sper să nu te retragi de pe AFA... cine ne mai povestește așa frumos și ne aduce bună dispoziție?
@Yersinia pestis:
Iar tragi cortina?! N-ai astâmpăr sau schimbi c. i. -ul şi cine ştie ce nume astral îţi tragi pe aici. Dar poate te mai gândeşti.
Despre Balcic cumva te înţeleg căci am fost de mai multe ori pe acolo. Dar mai sus pe deal ai fost să vezi arhitectura cu semnătură românească? Gâfâi niţel dacă tocmai te-ai delectat cu un meniu bulgăresc dar merită, ai nişte privelişti superbe... Ca idee, Balcic nu e o locaţie de top, chiar nu aş recomanda oricui deşi mie îmi place să stau 1 - 2 seri de vară. Castelul o dată ajunge, grădina nu m-a dat pe spate şi cred că nu va atinge gloria de pe vremea reginei. Mai am o dorinţă să stau undeva în Balcic şi pot să-l bifez la complet.
Astept păreri despre Veliko Târnovo. Deja cunoscându-te, cam ştiu ce vei spune
Până tragi cortina - eu sper că te ai gândeşti - vacanţă frumoasă la Veliko şi prin preajmă!
Şi în V. T. mare grijă unde parchezi că n-aş vrea să mă prăpădesc de râs când vei povesti aici
@Dana2008: Cum spuneam, Albena este mai aproape de ideea mea de turism estival, de mare și locații.
N-am stat decât o zi, de dimineața, depe la 10 până seara, pe la 18, dar, mi-a plăcut.
Am stat pe plajă în dreptul Paradise Blue, părea super OK!
De răcorit ne-am răcorit cu bere și vodcă, ast-am spus și nu e chiar de mândrie. Iar de mâncat, nu am marșat pe pizza. Nu anticipez, scriu despre cazare și locurile unde-am servit masa, mintenaș!
Mulțumesc pentru SB!
@elviramvio: Am ales Veliko Tărnovo din cauza voastră, a ăstora de l-ați lăudat când ați fost acolo. Am făcut rezervarea de prin iulie, n-am prins la Hotel Gurko ci la Concorde, sunt hotărât să mă simt bine.
Nu știu la ce capcane te referi în legătura cu parcarea autoturismului, sper să nu fie ca la Balcik, de s-a repezit ăla la mine, cu 2 leva ora.
Nu pot spune că regret c-am fost la Balcik, doar că nu-s așa de încântat. Da, ne-am plimbat, cel puțin prima zi, după ce-am vizitat Castelul și Grădina, prin Balcik-ul vechi. Clar, are o amprentă a lui, dar, mie mi s-a părut foarte influențată de cultura turcă. Nu-s vreun expert în arhitectură, dar mi s-a părut un fel de Babadag amestecat cu Isaccea.
Părerea mea, de neofit.
Cât despre faptul că plec de pe AFA, nu e așa, rămân membru doar c-o să scriu mult mai puțin. Foarte mult...
@Yersinia pestis:
M-am lămurit cu plecarea ta...
Cât despre Balcic şi tătarii, turcii, da, a fost colonizat dacă pot spune aşa cu ei de aceea are o amprentă puternică cu această etnie. Tătari au fost foarte mulţi acolo. Plus că poveştile sunt mult mai adânci, ceva cu ţiganii români de prin secolele trecute dar e lungă povestea, altă dată.
O zi frumoasă!
@Yersinia pestis:
După ce-am citit ecourile de mai sus, mă bucur că NU sunt singura căreia Balcick-ul nu i-a spus mare lucru - în afară de castel - bineînțeles! Credeam că sunt eu „defectă”, că d'aia n-am scris nimic anul trecut, în vară, când AmFostAcolo!
L-am lăsat pe @msnd să scrie (nici nu mai știu dacă a făcut-o - sau nu!). Citisem ce-au postat alți colegi, și nu cred că eu puteam veni cu ceva, mai bun, în plus!
Despre „retragere” de pe site, mai gândește-te, măi, domnu' polițist, nu trage pe dreapta!!! Vrei să să nu mai zâmbim, citindu-te?!
Îți urez - în avans - „la mulți ani”, când vei fi în Veliko Târnovo! Să fii sănătos și mereu voios!
@Yersinia pestis: din păcate n-am plecat. Este prima dată în 30 de ani de călătorii în care o viroză banală cu nas-gât şi oarece temperatură mă ţine acasă. Am citit în schimb reviewul lui msdn şi mă amăgesc că am fost la Nessebar. Sper că nu se modifică deloc configuraţia geografică până la primăvară când am să încerc din nou.
@Yersinia pestis: Mă plimbai și io cu voi pi la Balcik! Io fusăi prin 2009 pe-acolo și, sincer, chiar mi-a plăcut.
Cât despre Albena, din moment ce mergem din 2009 acolo, cu pauza doar anul trecut, e lesne de-nțeles că suntem fani.
Anul ăsta m-a cam dezamăgit la capitolul servicii.
@ALL:
”Deci, pentru mine, la Albena este (mult) mai frumos ca la Balcik, dar, asta e după gustul meu, nu trebuie să mă bateți cu pietre, puteți, doar, să mă-njurați!
și, ca să nu faceți asta de două ori, includeți-mă și pe mine în înjurătură!
@Michi: Nu știu, când e vorba de plecat îs precum calu-n grajd!
Cred că o răceală nu m-ar fi ținut pe loc, mai ales că știi cum se spune: dă-o altuia si-ai scăpat tu, deci, te puteai vindeca!
Pân’ la urmă, ai dreptate, n-or intrat zilele-n sac, la anul poa’ că ne găsim pe -acolo! Io-s simplu de recunoscut, am picioarele până-n pământ! Și mâinile din umeri! ????
Sărut mâna, însănătoșire grabnică
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Aug.2023 Plimbare pe faleză și prin Balcic — scris în 03.09.23 de tata123 🔱 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Aug.2023 Nu dați banii pe prostii, luați dulciuri la copii! ????– Sweet Plus+ Factory Outlet — scris în 07.08.23 de tata123 🔱 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Apr.2023 2023- Paşte la Balcic — scris în 22.04.23 de Michi din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Aug.2019 La pomul laudat... — scris în 08.08.19 de lucian1978 din CRAIOVA - nu recomandă
- Jul.2019 Faleza și plajele din Balcic — scris în 29.07.19 de malganis din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- Sep.2017 Balcic – restaurante si plaja in septembrie — scris în 14.09.17 de relu mihai din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- Aug.2017 Balcic – fostul mic paradis al României Mari — scris în 02.11.17 de marimag din PIATRA-NEAMţ - RECOMANDĂ