ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 29.07.2019
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Bucureşti
ÎNSCRIS: 18.04.16
STATUS: PREMIUM
DATE SEJUR
JUL-2019
DURATA: 2 zile
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
CADRUL NATURAL:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
DISTRACŢ. / RELAXARE:
80.00%
Mai degrabă mulțumit

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
90.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 7 MIN

Faleza și plajele din Balcic

TIPĂREȘTE URM de aici

Salutare, tuturor,

Am promis (vezi impresii) că voi reveni cu un review despre faleza și plajele din Balcic. De ce asta? Pentru că sunt atipice pentru o Bulgarie ce a mizat aproape totul pe “all-inclusive” şi aproape nimic pe specificul local…

Sigur, nu am de gând să deschid vreo dezbatere pe această problemă cu referire evidentă la turismul românesc, ar trebui ca o asemenea iniţiativă să vină de la unii cu putere de decizie, ei ar trebui să arunce “manuşa”… cred însă că problema nu este nici pe departe una tranşată în vreo parte sau alta… Numai timpul va putea spune cine sunt cei care au câştigat pe termen scurt şi respectiv, lung, şi ce anume au câştigat… Până una alta, turismul bulgăresc pare că este un tren de mare viteză comparativ cu “marfar-ul” românesc…!

Să revin, trecusem prin Balcic de două ori și locaţia de suflet a Reginei Maria a României mă impresionase prin frumuseţea ireală a mării privită de pe culmile muntelui ivit din spuma ei… (Mării Negre, bineînţeles, care aici este mai curată decât în alte părţi) Şi nu este doar o impresie, ţărmul, plajele, apă, restaurantele şi locaţia hotelurilor de la ţărmul mării te duc cu gândul la vecinii bulgarilor, la greci. Aşa am asemuit şi eu Balcic-ul, locuind chiar şi pentru puţin timp în el - o mică Grecie.

Nu poţi simţi întru totul frumuseţea locurilor doar fiind în trecere; ai nevoie de mai mult de o clipă de răgaz, de o pauză de contemplare, ai nevoie de… aşezare, pentru că o simplă privire din fereastra autocarului sau automobilului nu-ţi poate oferi ceea ce îţi dezvăluie o zi, o noapte sau mai multe petrecute acolo, “la firul ierbii” cum spun microbiştii… Una este să vezi un meci de fotbal la televizor şi cu totul altceva este să îl vezi pe stadion…!!!

Să explic: Balcic-ul are o aşezare unică în peisajul staţiunilor bulgăreşti, are o faleză deosebită situată la câţiva metri de apa mării, foarte curată şi bine întreţinută aproape pe toată lungime ei, are hoteluri situate în “buza mării”, adică nu chiar dar foarte aproape. Sunt poziţionate ca având faleza în faţa lor apoi, traversând-o, dai peste restaurnatul hotelului situat chiar pe malul mării.

Am stat la Mistral Hotel şi dimineaţa şi seara travesam faleza ca să ajungem la restaurantul hotelului (se pot vedea pozele). La fel sunt poziţionate şi Regina Maria şi El Simpatico şi Maria Palace şi altele. Faleza e curată, îngrijită şi, cum spuneam, e chiar pe malul mării. Există o porţiune din faleză mai pustie, de circa 60-80 m, unde sunt nişte construcţii vechi, neterminate, însă restul e animată pe tot parcursul zilei şi al serii. Ceea ce m-a surprins neplăcut e faptul că bulgarii au construit o parcare exact pe faleză (foto) aşa încât pe o porţiune mare din ea se circulă, de voie… Circulă, “la comun”, şi maşini de aprovizionare şi maşinile turiştilor… Mai mult, am observat că sunt conaţionali (de-ai lor) care parchează maşinile chiar pe faleza staţiunii lângă locaţia unde se face plajă (foto); asta din lipsa (cronică) a spaţiului. Însă tot lipsă de civilizaţie se numeşte…

Pe lungimea falezei sunt mai multe diguri, vreo 4-5 (foto) care permit admirarea staţiunii de pe… apă! Când stai să te gândeşti ce valuri (!) a făcut digul nostru din Mamaia ridicat pe vremea unui primar de tristă amintire şi privit ca o mare realizare (sic!) în cea mai “tare” staţiune românească… Tristă consolare pentru Litoralul românesc, un Litoral subdezvoltat prin subfinanțare… Ajuns în situația de față datorită calculelor meschine făcute de politicienii români ai anilor ’90 care au privatizat Litoralul românesc nu cu investitori germani, precum bulgarii, ci cu “investitori” neaoși (Noi nu ne vindem țara…!), lipsiți de forță financiară și expertiză managerială… Prieteni de-ai lor, și iată rezultatul!

Dar să revin, la vecini: plajele sunt puţine şi înghesuite în Balcic; dacă doriţi să aveţi spaţiu pentru Dvs. şi familie, dacă vă doriţi să aveţi o intrare lină în apă fără stânci şi pietre (la intrarea în apă) atunci Balcic-ul nu este tocmai locaţia potrivită. Dată fiind lipsa de spaţiu (muntele parcă porneşte “din apă”) plajele sunt înguste şi de dimensiuni mici; una, cea situată spre hotelul Regina Maria (în sudul staţiunii, înspre Albena şi lângă Vila “Cuibul Liniştit” a Reginei Maria) este mai mare şi amenajată având 5-6 rânduri de umbreluţe (foto) şi încă una, aproape de hotelul “El Simpatico” sau “Maria Palace”. Amenajate sunt şi celelalte plaje mai mici, (2-3 rânduri de umbreluţe) şi curate; de regulă au un minibar unde puteţi comanda inclusiv băuturi alcoolice, sucuri, cafea etc. în lei româneşti (cursul este defavorabil şi e foarte probabil să fiţi informat că nu primiţi rest pentru că nu au… mai bine comandaţi în leva). Puteţi închiria sezlong-uri (5 leva), umbreluţe (5 leva) şi saltea pentru şezlong (1 leva). De exemplu, în fața hotelului “Regina Maria” nu există plajă de nisip însă sezlong-urile şi umbreluţele sunt dispuse pe un fel de ponton situat deasupra mării iar nisipul a fost înlocuit (!) cu o mocheta de culoare albastră (foto). O idee bună, în definitiv dacă doreşti să simţi nisipul sub picioare poţi face plajă la câteva zeci de metri distanţă…

Coborârea în apă nu e tocmai uşoară la niciuna dintre plajele înşirate de-a lungul falezei… Se coboară greu, intrarea în apă se face printre bolovani, pe cărări bătute de turişti. Însă apa e deosebit de curată și plăcută, nu sunt alge în ea şi nici pietre (nici pietricele). Sepoate înota în voie cu condiţia să nu te avânţi prea mult întrucât apa devine adâncă după o porţiune relativ mică de la ţărm. Sunt geamanduri însă nu am văzut salvamari pe toate plajele, doar pe unele mai “răsărite” (a se citi, mai mari).

Chiar şi pe o plajă din cele mici (3 rânduri de umbreluţe) unde am stat şi noi, există duș şi cameră de schimb pentru costumul de baie ud (ALOOO, se aude şi la administratorii plajei MODERN din Constanța care NU ARE AŞA CEVA?!... Şi plaja romanescă este de circa 20-30 de ori mai mare decât cea bulgărească…)

Restaurantele populează (aproape) toată faleza din Balcic; sunt mai multe decât în oricare dintre staţiunile bulgăreşti şi asta din cauză că aici nu se încurajează conceptul “all-inclusive”. Sfat: achiziţionaţi doar mic dejun şi serviţi prânzul şi cina la unul dintre acestea; nu veţi regreta! Mâncarea este bună, se poate comanda pește, midii, scoici etc… Cadrul natural este unul deosebit din cauza poziţionării restaurnatelor exact pe malul mării… Preţuri la restaurante: o bere locală costă 2,8 leva, un litru de vin (de casă, bun) - 20 leva, (o jumătate de litru - 11 leva), o sticlă de vin de 0,75 litri - între 20 şi 30 leva. O porţie (foarte bună) de biban de mare - 23 leva, o îngheţată - 7 leva, o apă minerală carbogazoasa - 7 leva. Acestea sunt preţuri trecute în meniu; interesaţi-vă dacă nu cumva aveţi o reducere de 10 % la resturantul hotelului, ca locatar al acestuia. Preţurile sunt afişate inclusiv în limba română iar chelnerii „o rup” binişor pe româneşte, e uşor să comandaţi ceea ce doriţi.

Nu am fost deranjați de vânzatorii de suvenir-uri, de cei cu poze sau cu “aspra de baie “ (!)

Sporturile nautice nu sunt bine reprezentate din cauză că ambarcațiunile nu pot fi ușor lansate la apă; doar mici yacht-uri am văzut în golf-ul din fața hotelului Mistral și câteva sky-jet-uri… Se organizează plimbări pe mare cu vaporașul.

Sper că am reuşit să aduc o rază de lumină pentru cei care doresc un sejur în Balcic privitor la împrejurimile hotelului: faleza, plajele şi apa mării.

Să aveţi sejur-uri reuşite in Balcic! LA BUNE CONDIȚII, LA BUNE SERVICII!


[fb]
---
Trimis de malganis in 29.07.19 00:23:01
Validat / Publicat: 29.07.19 12:24:57
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în BULGARIA. A mai fost în/la: Nessebar, Albena, Nisipurile de Aur, Varna, Sunny Beach

VIZUALIZĂRI: 8993 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

4 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (malganis); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P10 Plaja ingusta cu vedere de ansamblu a cascadei din Gradina Botanica (spate)
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
[900 PMA] [450 PMA]
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 15300 PMA (din 18 voturi)

ECOURI la acest articol

4 ecouri scrise, până acum

webmasterX [29.07.19 12:25:26] »

Mutat, la reorganizare, în rubrica "Descoperă Balcic și împrejurimile, BALCIC" (deja existentă pe sait)

[Rubrica inițială: BUFFER CĂLĂTORIE]

veteranu [29.07.19 14:29:35] »

Preturi mai mari ca in Grecia... o apa 7 leva este exagerat, 17 lei la cursul oficial

malganis [29.07.19 16:21:27] »

@veteranu: Era intr-adevar o apa la litru imbuteliata la sticla (nu PET) si nu cred ca era productie autohtona... !

Magda@1951 [04.09.19 15:37:13] »

@malganis: exista inca o plaja in Balchik, aproape de Mistral.

Mergi pe faleza in directie opusa Castelului pana dai de Restaurantul Kovaci. Iesi pe sosea si la inca 5 minute de drum este Plaja Centrala. Mare, cu locuri vip la 20 leva (m-am pacalit prima oara. Nu imi plac shezlongurile) sau normal 10 leva shezlong si umbrela. Shezlongul de langa mine era liber. Nu stiu daca pretul este pentru 2 si umbrela.

Deasemenea locuri pentru prosop sau cearsaf, un mini bar, inghetata.

Nisip fin si intrarea in apa fara probleme. Bine de stiut

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Magda@1951, malganis, veteranu
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Balcic și împrejurimile:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.28036689758301 sec
    ecranul dvs: 1 x 1